În decembrie 2011 CtEDO a decis să comunice Guvernului Moldovei următoarele cereri:  Elitov
c. Moldovei și Rusiei
(cererea nr. 64075/11), Tcaci c. Moldovei
(cererea nr. 3473/06), Sandu c. Moldovei (cererea nr.
16463)
și Buhaniuc c. Moldovei (cererea nr. 56074/10).

***

În cauza Elitov
c. Moldovei și Rusiei
, reclamantul Eduard Elitov este cetățean al
Rusiei, s-a născut și locuiește în Tiraspol. Reclamantul a lucrat medic de
urgență în autoproclamata „republică moldovenească transnistreană
.

La 23 august 2008
reclamantul a fost arestat, fiind suspectat de cauzarea, în urma unei
încăierări, a vătămărilor deosebit de grave unei alte persoane. În rezultat
victima a decedat. Reclamantul a solicitat de nenumărate ori să-i fie schimbată
măsura preventivă, însă toate cererile respective au fost respinse.

La 28 ianuarie 2009
reclamantul a fost condamnat de „judecătoria Tiraspol” la 5 ani de închisoare.
La 16 martie 2010 „curtea supremă a RMN” a dispus reexaminarea cauzei.

La 31 august 2011
„judecătoria Tiraspol” a condamnat reclamantul la 7 ani de închisoare. Recursul
său împotriva hotărârii „instanței” inferioare este pendinte.

Soția reclamantului
a solicitat ambasadei Rusiei în Moldova să intervină în cauza reclamantului,
dat fiind faptul că este cetățean rus. Ambasada a solicitat informația de la
„procuratura RMN” și i-a expediat răspunsul soției reclamantului.

În anul 1991,
reclamantul a fost victima unui accident rutier în urma căruia a devenit
invalid de gradul 3.

Reclamantul a fost
deținut într-un centrul de detenție preventivă a „ministerului afacerilor interne
a rmn” și în centrul de detenție „ivs Tiraspol”.

Începând cu 20
iulie 2010 și până în prezent, reclamantul este deținut în secția chirurgie la
„Centrul de Tratament și Reabilitare a centrului de detenție a rmn”. Potrivit
evidenței medicale a centrului respectiv, el suferă de tensiune arterială, ischemie
cronică a inimii, efecte a traumei cerebrale, deformare post-traumatică de
gradul 3 a
genunchiului cu disfuncție locomotore. În scrisorile adresate soției,
administrația „centrului” a menționat că medicamentele prescrise soțului său nu
sunt disponibile la acea instituție. Administrația a recunoscut că instituția a
primit medicamente de la soția reclamantului. Potrivit reclamantului, „centrul”
nu dispune de echipament elementar, astfel nu i se poate oferi tratamentul
necesar.

Pe parcursul a doi
ani de detenție, reclamantul a pierdut în greutate 16 kg, i-a scăzut vederea și
a mai pierdut o parte mare din dantură. El nu putea să se deplaseze normal,
inclusiv pentru satisfacerea necesităților vitale, ceea ce cauza suferințe
psihice și fizice enorme.

Potrivit
reclamantului condițiile de detenție în celulele din centrele de detenție erau
următoarele: celule erau umede și neventilate, lipsea accesul la lumina
naturală, fără apă curgătoare, cu un veceu ce mirosea urât, lipsind produsele
igienice. Celule erau infectate de insecte parazite și rozătoare. Reclamantul a
fost deținut într-o celulă cu alte 7-8 persoane pe o suprafață de 12,5 m.p. Hrana nu era comestibilă.

Într-un raport al „ministerului
justiție a rmn” din 27 martie 2009 „ombudsmanul rmn” a constatat, inter alia, un număr de deficiențe
legate de condițiile sanitare, hrană și personal la „centrul” respectiv.

Potrivit
reclamantului, în pofida solicitărilor, nu i s-au permis întrevederi cu soția
pe parcursul unui an de zile.

În fața Curții,
reclamantul s-a plâns, în sensul art. 2 CEDO, că absența tratamentului medical
necesar pentru toate maladiile de care suferea, i-a pus viața sa în pericol.

De asemenea el s-a
plâns de violarea art. 3 CEDO, deoarece a avut un tratament medical inadecvat, era
deținut în condiții inumane și degradante, etc. El s-a mai plâns, în sensul
art. 5 § 1 CEDO că arestul său a fost bazat pe decizia „autorităților rmn”,
care nu sunt în drept să dispună arestul său pe teritoriul Moldovei. El de asemenea
s-a referit la absența motivelor relevante și suficiente pentru prelungirea
detenției sale. În continuare el s-a plâns de violarea art. 8 CEDO, deoarece a
fost lipsit de dreptul de a avea întrevederi cu soția sa pe parcursul unui an
de zile. În final, el s-a plâns în baza art. 13 CEDO că nu a dispus de un
remediu intern efectiv pentru plângerile sale pentru violarea art. 2, 3, 5 și 8
CEDO.

Curtea a invitat
părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1. Se află reclamantul
sub jurisdicția Moldovei, în sensul art. 1 CEDO, așa cum a fost interpretat de
Curtea, inter alia, în cauza Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei [GC], (nr. 48787/99,
ECHR 2004-VII), avându-se în vedere circumstanțele prezentei cauze?

În particular, în
lumina cauzei Ilașcu și alții, putea fi angajată responsabilitatea Guvernelor
respondente conform Convenției, în baza obligațiilor sale pozitive de a proteja
drepturile reclamantului?

Există careva
evoluții după cauza Ilașcu și alții ce ar putea afecta responsabilitatea
fiecărei Părți Contractante?

2. A epuizat
reclamantul „toate căile interne de recurs…, potrivit tuturor regulilor
recunoscute ai dreptului internațional…”, după cum revede art. 35 CEDO?

3. A existat o
violare a art. 3 CEDO? În particular:

a) a fost deținut
reclamantul în condiții inumane și degradante?

b) i s-a acordat
reclamantului careva asistență medicală necesară condiției sale?

4. Având în vedere
circumstanțele cauzei, a existat o violare a art. 5 CEDO? În particular:

a)  a
fost detenția reclamantului de către
“autoritățile rmn” „legală”,
în sensul art. 5 § 1 CEDO (a se vedea Ilașcu și alții, § 461)?

b)  au motivat
relevant și suficient „instanțele rmn”, în sensul art. 5 § 3 CEDO, deciziile
sale prin care a fost plasat reclamantul în arest preventiv?

5. A existat o
violare a art. 8 CEDO în rezultatul refuzului de a permite reclamantului
întrevederi cu soția sa?

6. A avut
reclamantul remedii efective în ceea ce privește plângerile sale în baza art.
3, 5 și 8 CEDO, după cum este prevăzut de art. 13 CEDO?

***

În cauza Sandu
c. Moldovei
, reclamantul Victor Sandu, la momentul evenimentelor
deținea funcția de director al Clinicii Veterinare de Stat.

Potrivit versiunii
oficiale, la 25 septembrie 2006, o persoană (C.) a venit la biroul
reclamantului aproximativ la ora 9.10 min solicitând vaccinarea câinelui său și
eliberarea un act de călătorie pentru animal. Reclamantul i-a comunicat că
procedura poate dura 2-3 luni, dar o poate urgenta. În schimbul unei sume de 1,000
lei, reclamantul urma să-i elibereze acestui cetățean actul relevant, fără însă
a examina câinele, știind că nu a fost vaccinat.

Imediat după discuție,
C. a depus o plângere la sectorul de poliția Râșcani din Chișinău solicitând
reținerea reclamantului pentru luarea de mită. În plângerea sa, C. a notat că
are un câine de rasă cu vârsta de 6 luni.

În aceeași dimineață
au fost efectuate un șir de acțiuni:

   
decizia
ofițerului de urmărire penală V. de la sectorul de poliție Rîșcani, de a porni
urmărirea penală, care a fost aprobată de procuror în aceeași zi la ora 16.40;

   
decizia
procurorului de la Procuratura Rîșcani
prin care a fost acordată competența de a investiga cauza Sectorului de Poliție
Rîșcani, notând că în mod normal această cauză ține de competența CCCEC;

   
decizia
Procuraturii Generale de acordare a competenței teritoriale de a investiga
cauza sectorului de poliție Rîșcani (biroul reclamantului era situat în altă
regiune a orașului, competența teritorială fiind sectorul de poliție Rîșcani);

   
decizia
lui V. de a percheziționa biroul reclamantului (contrasemnată de judecătorul de
instrucție a judecătoriei Rîșcani la 26 septembrie 2006);

   
o
altă decizie a lui V. de a verifica transmiterea banilor solicitați ca și mită;

   
o a
treia decizie a lui V. de a marca cu o substanță specială banii destinați
pentru mită;

   
înregistrarea
marcării a 1,000 lei în 5 bancnote a câte 200 lei, efectuată la ora 11.00 de V.
în prezența lui C. și a unui specialist.

Aproximativ pe la
ora 11.30 în aceeași zi, C. a intrat în biroul reclamantului și i-a comunicat
că are doar 400 lei. Reclamantul a luat banii și i-a aplicat ștampila în actele
necesare. Aproximativ pe la ora 12.30, ofițerii de la
CPs Rîșcani au intrat în biroul
reclamantului și au depistat în buzunarul său 400 lei, care erau marcați ca și
mită.

Potrivit
reclamantului, investigațiile de fapt au fost inițiate după eveniment, ceea ce
reiese nu doar grație momentului când decizia a fost contrasemnată de procuror
(16.40, a se vedea mai sus), dar de asemenea din textul acestuia, avându-se în
vedere timp utilizat pentru descrierea faptului că „[reclamantul] a luat bani
de la C. pentru a
urgenta eliberarea actelor necesare”. Reclamantul, de asemenea, a notat că
decizia de acordare a competenței materiale de investigare a cauzei sectorului
de poliție Rîșcani are mențiunea numelui unui procuror, dar semnătura de pe act
este a unei persoane neidentificate.

La 27 septembrie
2006 reclamantul a fost obligat de a nu părăsi țara.

În cadrul
interogatoriului din 29 noiembrie 2006, reclamantul a declarat că existau
persoane care doreau de mult timp înscenarea a ceva asemănător împotriva sa, în
legătură cu anumite conflicte din trecut. El, de asemenea, a menționat
atentatul asupra sa din 4 aprilie 2004, care nu a fost examinat, ceea ce ar
însemna în opinia reclamantului, că cineva acționează împotriva acestuia.

La 8 decembrie
2006, Judecătoria Rîșcani a transferat cauza pentru examinare la Judecătoria
Botanica după competență.

La 27 martie 2007
avocatul reclamantului a solicitat instanței să excludă din dosar toate actele
adoptate pe această cauză deoarece au fost obținute cu încălcarea competenței
teritoriale și materiale. Instanța a amânat de două ori cauza pentru ca
procurorul să prezinte probe în acest sens.

La 13 aprilie 2007,
procurorul a prezentat decizia Procurorului General din 25 septembrie 2006
menționată mai sus, prin care a fost acordată competența teritorială sectorului
de poliție Rîșcani; anterior decizia nu era anexată la dosar. Avocatul
reclamantului a obiectat împotriva anexării acestui act, menționând că
existența acestuia nu a fost menționată anterior niciodată și că dânsul are
suspiciuni serioase de a considera că acest act a fost cu efect retroactiv.
Potrivit procurorului, acest act a fost din greșeală anexat la materialele unui
alt dosar și a fost depistat cu puțin timp înainte de a-l prezenta în instanță.

La 17 aprilie 2007,
Judecătoria Botanica l-a găsit vinovat pe reclamant de comiterea infracțiunii
de luare de mită și a dispus plata unei amenzi de 60,000 lei și doi ani de
interdicție de a ocupa funcția de medic veterinar.

La 31 mai 2007,
Curtea de apel Chișinău a menținut soluția primei instanțe, iar la 24 octombrie
2007 Curtea Supremă de Justiție a menținut soluțiile anterioare.

Reclamantul a
prezentat Curții probe, precum că C. a înaintat plângeri similare pentru
corupere pasivă împotriva a cel puțin încă două persoane, care de asemenea au
fost condamnate.

În fața Curții,
reclamantul se plânge în sensul art. 6 § 1 CEDO că a fost victima unei
înscenări. El reitereayă, inter alia, implicarea lui C. în alte cauze similare
de înscenare și condamnare a două alte persoane. El de asemenea se plânge că
instanțele au eșuat să respecte principiul egalității armelor și că nu au
motivat suficient deciziile sale. Reclamantul se plânge în baza art. 6 § 3 (b)
CEDO că procuratura nu a depistat la timp decizia procuraturii generale din 25
septembrie 2006, ceea ce l-a împiedicat să conteste acea decizie în fața
instanțelor. În final, el s-a plâns în sensul art. 5 CEDO că a fost deținut 72
ore în lipsa unei suspiciuni rezonabile că a comis o crimă și că nu au exista
motive să-l țină în detenție preventivă.

Curtea a invitat
părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1. A existat o
violare a art. 6 § 1 CEDO?

În particular: a
fost reclamantul victima unei „înscenări” și au examinat prompt instanțele
naționale plângerea sa în acest sens ( a se vedea, Ramanauskas C. Lituaniei
[GC], nr. 74420/01, CEDO 2008)? Au motivat suficient instanțele naționale
deciziile sale?

2. A existat o
violare a principiului „egalității armelor”, în sensul art. 6 § 1 CEDO, în
special tăinuirea de la avocat a deciziei Procurorului General din 25
septembrie 2006?

3. A avut
reclamantul „timp adecvat și careva facilități pentru pregătirea apărării”, în
sensul art. 6 § 3 b) CEDO, în particular i s-a permis să comenteze sau să
conteste în termen decizia Procurorului General din 25 septembrie 2006?

***

În cauza Tcaci
c. Moldovei
, reclamantul Maxim Tcaci este în prezent deținut în
penitenciarul din Rezina.

La 30 martie 2005,
reclamantul a fost arestat, fiind suspectat de comiterea mai multor jafuri și
de uciderea unui polițist. El a fost adus în IDP a Comisariatului General de Poliție.

La 15 aprilie 2005,
K.P. a expediat o scrisoare în adresa Procurorului General al Republicii
Moldova informându-l că pe durata detenției sale în Izolator, 25 martie – 13
aprilie 2005, el a fost martorul maltratării reclamantului. K.P. a indicat că
la 30 martie 2005, reclamantul a fost adus în celulă având multiple vânătăi.
Potrivit lui K.P., polițiștii veneau în fiecare dimineață să-l maltrateze pe
reclamant în celula sa. K.P. a afirmat că a auzit strigăte din celula
reclamantului, iar la întoarcerea sa în celulă existau urme de violență pe
spatele, pieptul, mâinile și picioarele reclamantului. Potrivit lui K.P.,
polițiștii nu îi permiteau reclamantului să se așeze pe podeaua de beton a
celulei. K.P. a afirmat, de asemenea, că polițiștii au introdus o sticlă în
anusul reclamantului. Reclamantul a depus la 6 mai 2005 o plângere la procuratură
denunțând relele tratamente la care a fost supus.

Potrivit unui
extras medical din 13 ianuarie 2006 al medicului curant, reclamantul se afla
într-o stare fizică bună la ziua adresării, la 14 decembrie 2004.

Printr-o ordonanță
din 13 aprilie 2006, procurorul S.O. a încetat urmărirea penală în baza
plângerii reclamantului. Reclamantul a contestat-o.

La 14 iunie 2006,
judecătoria Râșcani a anulat ordonanța din 13 aprilie 2006, menționând că
investigația a fost una incompletă.

La 6 aprilie 2007,
procurorul S. O. încetat urmărirea penală pe această cauză. Acesta a audiat
procurorul care a condus urmărirea penală împotriva reclamantului, precum și
colaboratorii de poliție, presupuși implicați în maltratarea reclamantului. Procurorul
a indicat că la momentul arestării reclamantului polițiștii au utilizat forța, aplicându-i
reclamantului câteva lovituri la nivelul feței. Procurorul care a condus
urmărirea penală a declarat, că în ziua arestării reclamantului, acesta a fost
interogat, fără a fi constrâns, în prezența avocatului său. El a mai indicat că
potrivit registrului cererilor de asistență medicală a persoanelor care se află
în stare de arest și a deținuților din Izolator, reclamantul nu a solicitat
asistență medicală. Procurorul a concluzionat că pretențiile de maltratare a
reclamantului sunt neîntemeiate.

Reclamantul a
contestat această ordonanță.

Potrivit unui
certificat medical eliberat reclamantului la 6 aprilie 2007, diagnosticul
reclamantului a fost următorul: leziune a ligamentului încrucișat anterior și a
ligamentului colateral lateral a articulațiilor genunchiului drept.

Conform unui extras
medical din 20 aprilie 2007 din fișa medicală a reclamantului el suferă de
osteoartrită la genunchi pe dreapta și de instabilitate a genunchiului drept.

Prin hotărârea
judecătoriei Râșcani din 6 iulie 2007, a fost anulată ordonanța procurorului din
6 aprilie 2007 și au fost redeschise procedurile de investigare a cauzei de
maltratare.

La 6 septembrie
2007, Procurorul General a primit o scrisoare din partea reclamantului, unde era
descrisă maltratarea acestuia. El s-a plâns că a fost constrâns de polițiști să
dea declarații și că genunchiul său a fost vătămat. Acesta a indicat că a fost
examinat în luna august 2007 de un medic legist în prezența procurorului. El a
solicitat să fie examinat de o comisie de medici legiști.

Printr-o scrisoare
din 25 septembrie 2007, Procuratura Generală a informat reclamantul că o
comisie de medici legiști î-l vor putea examina doar după pornirea unei urmăriri
penale.

Printr-o decizie din
2 noiembrie 2007, procurorul S.O. a încetat urmărirea penală inițiată în baza
plângerii reclamantului.

La 23 ianuarie
2008, reclamantul a contestat ordonanța procurorului. La 10 februarie 2008,
primul adjunct al Procurorului General a anulat ordonanța de încetare a urmăririi
penală din 2 noiembrie 2007.

La 4 aprilie 2008,
procurorul M.C. a încetat urmărirea penală inițiată în baza plângerii
reclamantului.

La 12 mai 2008,
primul adjunct al Procurorului General a menținut ordonanța din 4 aprilie 2008.

La 22 mai 2008, Procuratura
Generală a primit o scrisoare din partea reclamantului, cu solicitarea expedierii
copiilor deciziilor primului adjunct al procurorului a Procurorului General din
10 februarie și 12 mai 2008.

Printr-o scrisoare
din 26 mai 2008, Procuratura Generală a informat reclamantul că potrivit legislației,
nu se eliberează copii ale deciziilor procurorilor ierarhic superiori. Potrivit
acestei scrisori, reclamantul ar avea posibilitatea să facă cunoștință cu ele
în cadrul examinării cauzei sale de către judecătorul de instrucție.

La 22 mai 208,
reclamantul a contestat ordonanțele din 4 aprilie și 12 mai 2008 la judecătorul
de instrucție.

La 12 iunie 2008,
judecătoria Râșcani a restituit cererea reclamantului, fără examinare, pe
motivul că deciziile primului adjunct al procurorului general din 12 mai 2008
nu au fost anexate.

La 8 decembrie
2005, Curtea de Apel Chișinău l-a găsit vinovat pe reclamant de comiterea unui
șir de infracțiuni, printre care și omor, organizarea unei bande criminale,
escrocherie și l-a condamnat la detenție pe viață. Reclamantul a depus apel
susținând că a fost constrâns să depună mărturii.

Printr-o decizie
definitivă a Curții Supreme de Justiție, recursul reclamantului a fost admis
parțial, însă sentința de detenție pe viață a rămas în vigoare. În ceea ce
privește plângerea sa de maltratare, aceasta a fost respinsă ca nefondată.

În fața Curții
reclamantul invocând art. 3, 5 și 6 CEDO, s-a plâns de relele tratamente la
care a fost supus de către polițiști în cadrul Comisariatului general de
poliție Chișinău și de ineficiența anchetei în acest sens. Reclamantul s-a
plâns în substanță că a fost condamnat în baza mărturiilor depuse în urma
maltratărilor. În final, reclamantul s-a plâns că nu a beneficiat de un recurs
intern efectiv, prevăzut de art. 13 CEDO pentru plângerile sale în temeiul art.
3 CEDO.

Curtea a invitat
părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1. A fost supus
reclamantul relelor tratamente, contrar art. 3 CEDO și a fost deținut în
condiții inumane și degradante? Având în vedere protecția procedurală contra
tratamentelor inumane și degradante ( a se vedea § 131 Labita c. Italiei, nr.
267722/95, CEDO 2000-IV), ancheta efectuată în speță de autoritățile interne a
satisfăcut exigențele art. 3 CEDO?

2. A dispus reclamantul,
conform art. 13 CEDO, de un recurs intern efectiv prin care ar fi putu să
formuleze o plângere de violare a art. 3 CEDO?

3. Au fost examinate
echitabil capetele de acuzație împotriva reclamantului, conform exigențelor
art. 6 CEDO (a se vedea § 173 Gafgen c.
Germaniei
, nr. 22978/05, CEDO 2010)?

***

În cauza Buhaniuc c. Moldovei,
reclamantul Sergiu Buhaniuc s-a născut în 1990 și locuiește în Chișinău.

La 5 aprilie 2009
au avut loc alegeri parlamentare în Republica Moldova. La 6 și 7 aprilie 2009
au avut loc proteste împotriva rezultatelor alegerilor, fiind arestate câteva
sute de persoane.

În seara de 07 aprilie 2009 reclamantul a fost arestat și sancționat cu 10 zile de arest administrativ.

Reclamantul pretinde că a fost maltratat de către mai multe persoane în
civil la reținere, în cadrul Comisariatului de Poliție Buiucani și ulterior în
cadrul Comisariatului General de Poliție. În particular, el a fost bătut de grupuri
de 5 – 12 persoane în uniformă și civil; trecut prin „coridorul morții” la CGP,
(ai multe persoane aplicau lovituri din toate părțile peste tot corpul, în timp
ce era escortat prin coridoare, sau de la mașina poliției până la intrare în
comisariat sau penitenciar; lovituri simultane cu palmele peste urechi („tortura-telefon”);
lovituri cu pumnul și cu bastonul peste cap; etc.

Potrivit reclamantului condițiile de detenție erau următoarele: celulă lipsită de ventilare, localizată în
subsol; insuficiența de aer; restricția mobilității fizice (se aflau 9 persoane
într-o încăpere de cea 4X4m); lipsa accesului la asistență medicală, în pofida
faptului că avea dureri insuportabile de cap, hematoame vizibile sub ochi, în
regiunea spatelui, picioarelor; restricția facilităților igienice; etc.

La data de 15
aprilie 2009 a fost înregistrată explicația petiționarului în Procuratura
militară Chișinău privind maltratarea acestuia de către colaboratorii de
poliție.

Prin ordonanța
Procuraturii militare Chișinău din 29 mai 2009 s-a dispus de a refuza în
începerea urmăririi penale pe faptul excesului de putere și depășirea
atribuțiilor de serviciu comise la reținerea din 07 aprilie 2009
petiționarului.

Prin ordonanța
Procurorului militar Chișinău din 18 februarie 2010 s-a dispus respingerea
plângerii petiționarului privind anularea ordonanței de refuz în începerea
urmăririi penale.

Prin încheierea din
19 aprilie 2010 s-a dispus admiterea plângerii înaintate de petiționar și
declarată nulă ordonanța procurorului militar din 29 mai 2009, cu obligarea
procurorului de a efectua un control suplimentar pe caz.

În luna iulie 2010
a avut loc o acțiune procesuală și anume, prezentarea spre recunoaștere după
fotografii, alte acțiuni nu au loc.

În fața Curții
reclamantul invocând art. 3 CEDO, s-a plâns de relele tratamente la care a fost
supus de către poliție. De asemenea, el s-a plâns de omisiunea de a asigura o
investigație efectivă  a pretinselor rele
tratamente.

Curtea a invitat
părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1. A fost supus
reclamantul la rele tratamente, contrar art. 3 CEDO și a fost deținut în
condiții inumane și degradante?

2. A fost o anchetă
promptă și efectivă a pretinselor rele tratamente, în sensul art. 3 CEDO?

În fața Curții
reclamantul este reprezentat de către V. Zama de la A.O. “Juriștii pentru
Drepturile Omului” din Chișinău.