În luna martie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut
publice deciziile Tisar Invest SRL c. Moldovei (cererea nr. 31526/07), Coroi
c. Moldovei (cererea nr. 422/07) și Conovali c. Moldovei
(cererea nr. 39503/06).
***
În cauza Tisar Invest SRL, reclamantul, o companie înregistrată în
Republica Moldova, invocând violarea art. 6 din Convenție, s-a plâns de
revizuirea de către Curtea Supremă de Justiție a unei decizii favorabile din 20
iunie 2005.
Prin scrisoarea din 26 noiembrie 2010 Guvernul a prezentat o declarație
de reglementare amiabilă a cauzei cu următoarele condiții:
a)
Guvernul recunoaște încălcarea
drepturilor companiei reclamante la un proces echitabil, garantat de articolul
6 § 1 din Convenție și dreptul la protecția proprietății garantat de articolul
1 Protocolul nr.1 în rezultatul revizuirii de către Curtea Supremă de Justiție
a hotărârii definitive favorabile companiei reclamante din 20 iunie 2005;
b)
Guvernul susține că prin decizia
Curții de Apel din Chișinău, 22 mai 2007 și decizia Curții Supreme de Justiție
din 23 ianuarie 2008, drepturile companiei reclamante au fost restabilite
integral;
c)
Guvernul propune suma de 2 500 de
euro cu titlu de despăgubiri pentru compensarea daunele morale și costurile și
cheltuielile suportate.
Printr-o scrisoare din 29 decembrie 2010, compania reclamantă a
declarat că este de acord cu conținutul declarației Guvernului și a solicitat,
de asemenea, ca Curtea să radieze cererea de pe rolul său.
Curtea a luat act de acordul amiabil la care au ajuns părțile, a
considerat că nu este justificată continuarea examinării cauzei (art. 37 § 1 in fine CEDO) și a radiat
cererea de pe rolul său.
În fața Curții, compania reclamantă a fost reprezentată J. Hanganu, avocat din Chișinău.
***
În cauza Coroi, reclamantul, Andrei Coroi, la 13 februarie 2006 a fost implicat într-un
accident rutier. În rezultat au fost inițiate proceduri administrative
împotriva sa pentru încălcarea normelor rutiere.
La data de 25 mai 2006
a avut loc o ședință de judecată, unde reclamantul în
mod explicit a refuzat de dreptul de a fi reprezentat de un avocat și a
exprimat intenția de a se apăra de unul singur. În explicațiile date instanței,
reclamantul a confirmat versiunea circumstanțelor de fapt stabilite de poliție,
însă și-a declinat responsabilitatea sa. Potrivit procesului verbal a ședinței
de judecată, reclamantul a declarat că a înțeles drepturile sale procedurale
după cum au fost explicate de către judecător și că nu ar fi avut careva
obiecții sau demersuri. Aparent reclamantul nu a contestat corectitudinea
procesului verbal a ședinței de judecată.
Instanța de judecată, de asemenea, a audiat cealaltă parte implicată în
accident și a examinat raportul și schema accidentului întocmite de poliție, de
asemenea și depozițiile scrise date de martori poliției. Instanța l-a găsit
vinovat pe reclamant, și l-a obligat la o amendă administrativă și să repare
prejudiciul cauzat proprietarului automobilului implicat în accident.
Reclamantul a înaintat un recurs, invocând că nu a avut posibilitate să
audieze martorii apărării și că schema accidentului a fost întocmită în lipsa
acestuia. El a cerut trimiterea cauzei la rejudecare pentru investigații
suplimentare, astfel ca schema accidentului să fie întocmită cu participarea sa
și cu martorii săi.
La 15 iunie 2006, după o audiere orală cu participarea tuturor
părților, un complet din trei judecători a Curții de Apel Chișinău a
respins recursul reclamantului. Decizia
Curții de Apel Chișinău a fost foarte succintă, menționând doar că după
audierea părților, examinând materialele cauzei, s-a ajuns la concluzia că
decizia primei instanțe trebuie menținută și respinsă cererea de recurs a
reclamantului.
În fața Curții reclamantul a invocat violarea art. 6 § 1 din Convenție,
deoarece nu a avut posibilitatea de a chema martori; că nu a fost reprezentat
de un avocat; că instanțele naționale au eșuat să motiveze deciziile sale și că
au eșuat să explice cuantumul prejudiciului cauzat victimei accidentului.
Guvernul respondent a
notat că art. 6 § 1 din Convenție nu este aplicabil procedurilor
din speță, iar procedurile au fost echitabile în toate privințele. În ceea ce
privește motivarea deciziilor judecătorești respective, a explicat că decizia
primei instanțe este suficient de motivată, iar Curtea de Apel Chișinău a
acționat în conformitate cu prevederile Articolului 282/7 a Codului cu privire
la contravențiile administrative.
Curtea a notat în primul rând că reclamantul nu
contestă corectitudinea procesului verbal a ședinței din 25 mai 2006. Aparent,
potrivit acestui proces verbal, reiese că reclamantul nu a avut careva
demersuri privind audierea martorilor. În ceea ce privește alegațiile
reclamantului precum că nu a fost reprezentat de un avocat și că cuantumul
prejudiciului nu a fost suficient de explicit, trebuie menționat că aceste
chestiuni nu au fost abordate în cererea de recurs. Corespunzător, această
parte a cererii urmează a fi declarată inadmisibilă în temeiul art. 35 § 1 și 4
din cauza neepuizării căilor de recurs interne (a se vedea Popovici c. Moldovei, nr. 289/04 și
41194/04, § 50-51, 27 noiembrie 2007; Ž.
c. Letoniei, nr. 14755/03, § 96, 24 ianuarie 2008).
În ceea ce privește
decizia respectivă a Curții de Apel Chișinău, Curtea a reamintit că potrivit
jurisprudenței sale în temeiul art. 6 § 1 din Convenție instanțele naționale trebuie
să motiveze deciziile sale (a
se vedea, spre exemplu, Ruiz Torija
c. Spaniei, 9 decembrie 1994, § 29, Seriile A nr. 303‑A). Totuși, instanțelor nu i
se cere să aducă răspuns detaliat pentru fiecare argument și că extinderea la
care se aplică această obligație de a prezenta motive poate să varieze în
lumina caracterului deciziei. Motivele deciziei pot fi, de asemenea, deduse din
circumstanțele cauzelor. În cazul în care o instanță supremă refuză să accepte
o cauză din motivul că nu sunt întrunite temeiurile legale pentru această
cauză, o motivare foarte succintă poate
satisface cerințele art. 6 § 1
din Convenție (Bachowski c. Poloniei (dec.), nr.
32463/06, 2 noiembrie 2010).
În speță este adevărat că decizia Curții de Apel a
fost foarte succintă și nu s-a făcut altceva decât menținerea deciziei primei
instanțe. Totuși, având în vedere faptul că fondul cauzei a fost examinat în
mod corespunzător de către judecătoria Criuleni și decizia acesteia este
motivată suficient, și având în vedere natura motivelor invocate de reclamant
în cererea sa de recurs, Curtea nu consideră că respingerea recursului pe
motive de drept fără o motivare detaliată, constituie o violare a art. 6 § 1 din Convenție. Astfel,
Curtea a considerat că cererea în ceea ce privește lipsa motivării deciziei
Curții de Apel este vădit neîntemeiată și urmează a fi respinsă în temeiul art. 35 § 3 și 4 din Convenție.
Curtea a declarat cererea reclamantului, în ceea ce
privește violarea art. 6 din Convenție, ca inadmisibilă.
În fața Curții, reclamantul a
fost reprezentat de F. Nagacevschi, avocat din Chișinău.
***
În cauza Conovali, reclamanta, Valentina Conovali, invocând articolul 6 § 1 din Convenție, s-a
plâns de neexecutarea hotărârii din 02 noiembrie 2004 privind obligarea
Consiliului municipal Chișinău să acorde reclamantei un apartament.
În observațiile privind admisibilitatea și fondul cauzei Guvernul a
prezentat documente care confirmă executarea integrală la 11 octombrie 2005 a hotărârii din 02
noiembrie 2004. Prin urmare s-a invocat că cererea a fost expediată la Curte în termen de 11 luni
după executarea hotărârii judecătorești respective, astfel cererea urmează a fi
declarată ca înaintată tardiv.
Reprezentantul reclamantei a eșuat să prezinte careva comentarii în
acest sens.
Curtea a acceptat argumentul Guvernului că reclamanta a eșuat să se
conformeze cerinței termenului de 6 luni de zile din articolul 35 § 1 din Convenție (a se vedea Șumila și Alții c. Moldovei, nr. 41556/05,
42308/05, 33566/06, 33567/06,
33568/06 și 33570/06, 26 ianuarie 2010) și a respins cererea ca tardivă, în conformitate cu Articolul 35 § 1 și 4 din Convenție.
În fața Curții, reclamanta a
fost reprezentată de către E. Botnari,
avocat din Chișinău.
