În septembrie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat deciziile Episcopia de Edineț și Briceni c. Moldovei (cererea nr. 22742/06), Popa c. Moldovei (cererea nr. 29837/09) și Țopa c. Moldovei (cererea nr. 25451/08).


***


În cauza Episcopia de Edineț și Briceni c. Moldovei, reclamantul este o ramură a Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova (BOM), care a fost înregistrată de către autorități la 23 iunie 1999. La 8 octombrie 2003, Mitropolitul Vladimir, șeful BOM, a expediat o scrisoare Departamentului Vamal, informându-l despre dreptul reclamantului de a importa și exporta bunuri de natură religioasă independent de BOM.


La 20 ianuarie 2005, reclamantul a semnat un contract cu o companie din Rusia privind cumpărarea și importul a 10,000 pachete de lumânări. Toate documentele vamale au fost perfectate în februarie 2005 și, la 15 decembrie 2005, lumânările au fost depozitate la Chișinău. La 17 martie 2006, Comisariatul General de Poliție din Chișinău a stabilit că lumânările au fost vândute de reclamant, în ciuda restricțiilor de a vinde aceste unități care au fost stabilite prin lege. Reclamantul a fost amendat și tot lotul de lumânări a fost confiscat. Reclamantul a contestat această decizie în instanța de judecată.


La 12 aprilie 2006, Judecătoria Ciocana a dat câștig de cauză reclamantului și a anulat decizia din 17 martie 2006. Instanța a notat că reclamantul era persoană juridică și avea dreptul de a produce și vinde obiecte religioase. Hotărârea instanței a devenit irevocabilă.


În urma recursului în anulare depus de Procurorul General, la 11 mai 2006, Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea din 12 aprilie 2006, menținând decizia din 17 martie 2006. Instanța a notat că reclamantul nu avea dreptul de a vinde obiecte religioase independent de BOM. Decizia instanței a devenit irevocabilă.


În fața Curții, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO, deoarece a fost încălcat principiul securității juridice în rezultatul casării unei hotărâri irevocabile în favoarea sa; precum și a art. 1 Protocol nr. 1 CEDO.


La 20 ianuarie 2010, Curtea a primit o declarație din partea Guvernului Moldovei, prin care acesta a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantului și a oferit, în scopul reglementării amiabile, EUR 81,000 cu titlu de orice prejudiciu material sau moral, precum și cu titlu de costuri și cheltuieli, care urmează a fi achitați în termen de 3 luni de la adoptarea deciziei de radiere a cauzei de pe rol în temeiul acordului amiabil.


La 1 februarie 2010, Curtea a primit o declarație din partea reclamantului, prin care acesta accepta propunerea Guvernului.


Curtea a luat act de acordul amiabil la care au ajuns părțile, a considerat că nu este justificată continuarea examinării cauzei (art. 37 § 1 in fine CEDO) și a radiat cererea de pe rol.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către Janeta HANGANU, avocat din Chișinău.


***


În cauza Popa c. Moldovei, reclamantul, Radu POPA, a fost arestat la 23 aprilie 2009, fiind acuzat la participarea la protestele din 7 aprilie 2009, care au avut loc în urma alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009.


La 24 aprilie 2009, un judecător de instrucție de la Judecătoria Centru a eliberat un mandat de arest pe numele reclamantului pe un termen de 10 zile, care a fost prelungit la 2 mai 2009 pentru încă 10 de zile, iar la 12 mai 2009 – pentru încă 30 zile. Instanța a motivat arestul prin faptul că exista o suspiciune rezonabilă că reclamantul a comis infracțiunea de care era acuzat și că putea să se ascundă de organele de urmărire penală, fără a specifica care era anume suspiciunea rezonabilă. Cererile reclamantului habeas corpus au fost respinse de Curtea de Apel Chișinău la 30 aprilie 2009 și la 7 mai 2009. Reclamantul a fost eliberat la 31 iulie 2009. Potrivit reclamantului, pe perioada detenției, el a fost amenințat cu maltratarea și forțat să depună mărturii împotriva sa. El s-a plâns Procurorului General de presiunile la care a fost supus pe parcursul urmăririi penale.


În fața Curții, reclamantul a invocat violarea art. 5 § 1 CEDO, deoarece nu au existat motive rezonabile pentru a justifica arestul și detenția sa; a art. 5 § 3 CEDO, pe motiv că instanțele nu au motivat suficient arestul său; a art. 18 CEDO, pe motiv că detenția sa ar fi avut alt motiv decât cel stabilit de art. 5 § 1 (c) CEDO; precum și violarea dreptului la prezumția nevinovăției.


La 28 iunie 2010, Curtea a primit o declarație din partea Guvernului Moldovei, prin care acesta a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantului garantate de art. 5 § 1 CEDO și a oferit, în scopul reglementării amiabile, EUR 6,000 cu titlu de orice prejudiciu material sau moral, precum și cu titlu de costuri și cheltuieli, care urmează a fi achitați în termen de 3 luni de la adoptarea deciziei de radiere a cauzei de pe rol în temeiul acordului amiabil.


La 4 iunie 2010, Curtea a primit o declarație din partea avocatului reclamantului, prin care acesta accepta propunerea Guvernului.


Curtea a luat act de acordul amiabil la care au ajuns părțile, a considerat că nu este justificată continuarea examinării cauzei (art. 37 § 1 in fine CEDO) și a radiat cererea de pe rol.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către Vitalie ZAMA, avocat din Chișinău.


***


În cauza Țopa c. Moldovei, reclamantul, Ruslan ȚOPA, a fost arestat la 26 martie 2008, fiind acuzat că făcea parte dintr-un grup criminal specializat în transportarea heroinei pe teritoriul Moldovei spre Uniunea Europeană. El a fost arestat în rezultatul descoperirii unei cantități mari de heroină la Chișinău. Între data arestării sale și până la 8 iulie 2009, reclamantul a fost deținut provizoriu. Mandatele de arest erau eliberate lunar, iar motivele de ținere sub arest erau aceleași – reclamantul era acuzat de comiterea unei infracțiuni grave, pentru care legea prevedea privațiune de libertate mai mare de 2 ani și că el se putea ascunde de organele de urmărire penală. Toate cererile habeas corpus ale reclamantului au fost respinse. La 21 octombrie 2009, reclamantul a fost achitat de toate acuzațiile aduse împotriva sa.


În fața Curții, reclamantul a invocat violarea art. 5 § 3 CEDO, deoarece instanțele nu au motivat suficient arestul său și că deciziile lor nu au fost bazate pe motive relevante și suficiente pentru a justifica arestul și detenția sa.


La întrebarea Curții dacă a inițiat proceduri naționale în virtutea Legii nr. 1545 după achitare, reclamantul a răspuns că nu a făcut acest lucru și că nici nu intenționa să o facă. Potrivit lui, recursul instituit prin Legea nr. 1545 era ineficient deoarece instanțele de judecată acordă compensații foarte mici. El s-a referit la câteva decizii ale Curții Supreme de Justiție în procedurile potrivit Legii nr. 1545 în care reclamanților li s-au acordat echivalentul a EUR 1,870; EUR 3,100 și EUR 620 pentru detenții contrare art. 5 CEDO pe durate de 76 de zile; 18 zile și, respectiv, 8 luni.


Curtea a notat că sistemul de protecție instituit de CEDO este subsidiar sistemelor naționale de protecție a drepturilor omului. Regula epuizării căilor de recurs interne este o parte indispensabilă a funcționării acestui sistem de protecție. Statele sunt scutite de a răspunde în fața instituțiilor internaționale pentru actele sale înainte de a avea posibilitatea de a remedia situația la nivel naționale și cei care doresc să invoce jurisdicția Curții împotriva unui stat trebuie mai întâi să se folosească de remediile prevăzute de sistemele de drept naționale (a se vedea, printre altele Akdivar și Alții c. Turciei, 16 septembrie 1996, § 65). Curtea a subliniat că ea nu reprezintă prima instanță și că nu dispune de capacitatea și nici nu are astfel de funcții de a examina un număr mare de cauze care necesită constatarea faptelor cauzei sau calcularea compensațiilor pecuniare; ambele chestiuni se află în domeniul jurisdicțiilor naționale.


Reclamantul a menționat că compensațiile acordate de Curtea Supremă de Justiție sunt prea mici, citând câteva cauze concrete. Curtea a notat că ea nu este convinsă de acest argument și că unele din compensațiile acordate de Curtea Supremă de Justiție sunt comparabile celor acordate de Curte în cauze referitoare la violarea art. 5 § 3 CEDO. În special, ea a reamintit că în Castraveț c. Moldovei (cererea nr. 23393/05, 13 martie 2007) Curtea a acordat reclamantului EUR 2,500 pentru violarea art. 5 § 3 și 4 CEDO; în timp ce în Becciev c. Moldovei (cererea nr. 9190/03, 4 octombrie 2005) și Șarban c. Moldovei (cererea nr. 3456/05, 4 octombrie 2005), reclamanților li s-au acordat EUR 4,000 pentru violarea art. 3 CEDO și a art. 5 § 3 și 4 CEDO.


În plus, Curtea nu este convinsă de faptul că jurisprudența națională la care a făcut referire reclamantul pentru a demonstra ineficiența Legii nr. 1545 poate fi considerată un sumar cuprinzător a întregii jurisprudențe a instanțelor judecătorești naționale prin prisma acestei Legi. În acest sens, Curtea a reamintit din jurisprudența sa că în Duca c. Moldovei ((radiere) cererea nr. 1579/02, § 13, 10 iunie 2008) instanțele naționale au acordat reclamantului EUR 10,289 în proceduri instituite în baza Legii nr. 1545.


Prin urmare, Curtea nu a acceptat poziția reclamantului și a constatat că Legea nr. 1545 oferă un mecanism eficient de oferire a compensațiilor în cauza depusă de reclamant. Deoarece reclamantul nu s-a folosit de acest mecanism, cererea sa a fost respinsă pentru neepuizarea căilor de recurs interne, ca inadmisibilă, în conformitate cu art. 35 § 1 și 4 CEDO.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către Vitalie ZAMA, avocat din Chișinău.