În martie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat deciziile Lazo c. Moldovei (cererea nr.45602/07), Moscalev c. Moldovei (cererea nr. 844/06), Timpul de Dimineață c. Moldovei (cererea nr. 16674/06), Stepuleac c. Moldovei (cererile nr. 20269/09 și 24065/09) și Stati și Marinescu c. Moldovei (cererea nr. 19828/09).


***


În cauza Lazo c. Moldovei, reclamanta, Svetlana LAZO, era beneficiara unei hotărâri judecătorești irevocabile din 23 mai 2007, prin care angajatorul său era obligat să o reangajeze și să-i plătească echivalentul în lei moldovenești a EUR 1,273 pentru daune materiale și morale. Hotărârea a fost executată la 1 august 2008.


Reclamanta a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 Protocol nr. 1 CEDO pe motiv de executare tardivă a hotărârii judecătorești în favoarea sa din 23 mai 2007, precum și violarea art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv), pretinzând că nu a dispus de vreun recurs efectiv pentru a obține executarea hotărârii.


La 20 noiembrie 2008, reclamanta a informat Curtea că, la 7 decembrie 2007, Judecătoria Buiucani a examinat cererea sa privind acordarea compensațiilor pentru neexecutarea hotărârii judecătorești și i-a acordat echivalentul în lei a EUR 1,839 pentru daune materiale, morale și costuri și cheltuieli. Reclamanta a informat Curtea că își menține cererea sa pe rolul Curții privind compesația pentru daunele morale.


La 20 februarie 2009, Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală, prin care a recunoscut violarea CEDO și s-a obligat să achite reclamantei EUR 400 cu titlu de daună morală, în termen de 3 luni de la radierea cererii. Reprezentanta reclamantei și-a exprimat dezacordul cu mărimea sumei acordate, considerând că e prea mică.


Având în vedere natura recunoașterii Guvernului privind violarea CEDO, precum și mărimea sumei propuse, care este comparabilă cu sumele acordate de Curte în cauze similare, Curtea a considerat că nu este justificată continuarea examinării cauzei (art. 37 § 1 (c) CEDO) și a radiat cererea de pe rol.


În fața Curții, reclamanta a fost reprezentată de către Janeta HANGANU, avocat din Chișinău.


***


În cauza Moscalev c. Moldovei, reclamantul, Vladimir MOSCALEV, a fost amendat administrativ prin hotărârea Judecătoriei Buiucani din 2 iunie 2005, pentru participarea la o demostrație neautorizată. La 15 iunie 2005, Curtea de Apel Chișinău a respins cererea de recurs a reclamantului, fără argumentare.


La 8 septembrie și 2 decembrie 2009, Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală, prin care a recunoscut violarea art. 6 și a art. 11 CEDO și s-a obligat să achite reclamantului EUR 1,500 cu titlu de orice daună materială și morală, precum și cu titlu de costuri și cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii. Reclamantul a acceptat propunerea Guvernului.


Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părțile, a notat că nu există circumstanțe speciale care ar face necesară continuarea examinării cauzei și a radiat cererea de pe rol (art. 37 § 1 in fine CEDO).


***


În cauza Timpul de Dimineață c. Moldovei, reclamantul este o publicație periodică din Chișinău.


Procedurile A. Printr-o hotărâre irevocabilă din 24 mai 2005, Judecătoria Buiucani a obligat ziarul „Timpul Info-Magazin” să publice o dezmințire, în urma publicării unui articol privind actele de corupție în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.


În același timp, „Timpul Info-Magazin” a fost implicat în alt set de proceduri de defăimare, care au culminat cu hotărârea CtEDO Timpul Info-Magazin și Anghel c. Moldovei (cererea nr. 42864/05, 27 noiembrie 2007), în care a fost constatată violarea art. 10 CEDO. În procedurile la nivel național, o instanță de judecată a pus sechestru pe conturile bancare și bunurile ziarului și, ca rezultat, ziarul a fost forțat să-și suspende activitatea. Totuși, ziarul nu a lichidat entitatea juridică „Timpul Info-Magazin”. A fost creată o nouă persoană juridică „Timpul de Dimineață”, în care a fost inclus personalul de la „Timpul Info-Magazin”.


„Timpul de Dimineață” a refuzat să execute hotărârea din 24 mai 2005, pe motiv că el nu mai era pârât în acele proceduri, pentru că nu era succesor al ziarului „Timpul Info-Magazin”. Executorul judecătoresc s-a adresat în Judecătoria Buiucani pentru a clarifica modul de executare a hotărârii din 24 mai 2005. La 19 ianuarie 2006, instanța a decis că „Timpul de Dimineață” era succesor al „Timpul Info-Magazin”, deoarece ambele ziare aveau aceeași pagină web și în antetul scrisorilor oficiale era indicată aceeași adresă și scrisorile erau semnate de către același redactor-șef. Instanța a decis ca hotărârea din 24 mai 2005 să fie executată împotriva „Timpul de Dimineață”. La 16 martie 2006 Curtea de Apel Chișinău a respins apelul ziarului reclamant.


Procedurile B. La 12 ianuarie 2007, ziarul reclamant a publicat un articol sarcastic, în care critica activitatea primului-ministru la acel moment, dl V. Tarlev. Articolul era însoțit de o caricatura a primului-ministru îmbrăcat în haine bisericești, cu o mitră și obiecte bisericești în mână. Articolul s-a referit la acuzațiile acționarilor de la fabrica „Bucuria” împotriva dlui Tarlev precum că ar fi furat câteva milioane de dolari în timp ce era directorul fabricii; la acuzațiile că dl Tarlev și-ar fi construit abuziv casa pe teritoriul unei grădinițe publice; că a ținut un discurs politic din altarul Catedralei din Chișinău, care a fost comparat cu cazul în care a fost implicat un preot (P.V.) care a fost prins furând țevi de la o grădiniță și care ulterior a continuat să țină predici despre valorile creștine. În concluzie, articolul s-a referit la o nouă troiță națională constituită din Tatăl (Voronin), Fiul (Tarlev) și Sfântul Duh (P.V.), o troiță care minte din altar și fură din buget.


La 15 ianuarie 2007 un grup de preoți s-a adunat în fața sediului ziarului reclamant, protestând împotriva pretinsei blasfemii. Ei au pretins că reprezintă Mitropolia Moldovei și au intrat cu forța în sediul ziarului, au dat foc ziarelor din arhivă, au aruncat cu ouă în clădire. Ei au amenințat jurnaliștii cu violențe, au folosit cuvinte obscene și i-au blestemat spunând „copiii voștri să ardă în iad”. Jurnaliștii au chemat poliția, care a venit peste 20 de minute, dar a rămas pasivă la evenimente. Protestatarii au considerat că dacă musulmanii au protestat violent împotriva caricaturii lui Mohammed, ei, care cred în „adevăratul Dumnezeu”, de asemenea au dreptul să facă același lucru. La 16 ianuarie 2007, la redacția ziarului au parvenit două scrisori din partea unei organizații religioase care aparținea Mitropoliei Moldovei, care a organizat protestul, în care era scris că „pentru credința noastră noi suntem gata să vărsăm sânge”.


Ziarul reclamant a depus o cerere la poliție privind evenimentele din 15 și 16 ianuarie 2007, solicitând atragerea la răspundere a persoanelor care au vandalizat sediul său, a distrus o parte a arhivelor sale și au amenințat jurnaliștii. La 12 februarie 2007, procuratura Buiucani a informat ziarul despre refuzul de a iniția urmărirea penală împotriva organizatorilor protestelor. Totodată, au fost inițiate proceduri administrative împotriva a patru protestatari. La 23 februarie 2007, ziarul reclamant a contestat ordonanța procurorului la judecătorul de instrucție Buiucani. La 26 februarie 2007, Judecătoria Buiucani a ordonat procuraturii să examineze plângerea ziarului în fond.  La 23 martie 2007, procuratura a informat ziarul că plângerea sa a fost respinsă. La 5 aprilie 2007, Judecătoria Buiucani a respins recursul ziarului, considerând că procuratura a condus o investigație aprofundată a evenimentelor. La 16 martie 2007, cele patru persoane împotriva cărora au fost inițiate proceduri administrative, au fost achitate de către Judecătoria Buiucani.


În fața Curții, ziarul reclamant s-a plâns că procedurile A nu au fost echitabile, după cum este garantat de art. 6 CEDO, deoarece a fost implicat în proceduri la care nu a fost parte și nu a avut posibilitatea să se apere. În ceea ce privește procedurile B, reclamantul a pretins violarea art. 10 CEDO, deoarece statul nu și-a respectat obligația pozitivă de a proteja libertatea de exprimare.


La 15 decembrie 2009, Curtea a primit o declarație din partea Guvernului, prin care acesta recunoștea încălcarea drepturilor reclamantului în sensul art. 6 CEDO, în urma deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 martie 2006, prin care a desemnat ziarul reclamant în calitate de succesor al ziarului „Timpul Info-Magazin”, pe motiv că ambele ziare aveau aceeași adresă și același redactor-șef. De asemenea, Guvernul a recunoscut că a avut loc violarea art. 10 CEDO în urma acțiunilor violente ale reprezentanților religioase, care nu au fost oprite și penalizate prompt și efectiv de către autorități. Guvernul a declarat că simpla recunoaștere a violării constituie prin sine o satisfacție echitabilă și, în cazul în care reclamantul va disputa acest aspect, lasă la discreția Curții determinarea sumei compensației. La 2 februarie 2010, Curtea a primit o declarație semnată de către ziarul reclamant, prin care acesta a acceptat declarația Guvernului și a declarat că nu mai are pretenții față de Guvern în privința acestei cereri.


Având în vedere natura recunoașterii Guvernului privind violarea CEDO, Curtea a considerat că nu este justificată continuarea examinării cauzei (art. 37 § 1 (c) CEDO) și a radiat cererea de pe rol.


***


În cauza Stepuleac c. Moldovei, reclamanții, Gheorghe și Anatol STEPULEAC, au fost arestați la 9 aprilie 2009, în urma protestelor care au avut loc la Chișinău la 7 aprilie 2009, fiind acuzați de participarea la dezordini în masă cu scopul de a uzurpa puterea de stat.


La 12 aprilie 2009, judecătorul de instrucție S.C. de la Judecătoaria Centru a eliberat două mandate de arest pe numele reclamanțior pe un termen de 10 zile. La 17 aprilie 2009, judecătorul de instrucție a prelungit mandatele de arest pe 30 de zile. Cererile de recurs ale reclamanților au fost respinse de către Curtea de Apel Chișinău.


În fața Curții, reclamanții au pretins violarea art. 5 § 1 CEDO, pe motiv că ei au fost arestați în absența oricăror suspiciuni rezonabile precum că ar fi comis o infracțiune și pe motiv că li s-a propus să fie eliberați imediat în schimbul semnării unor declarații precum că ei au fost plătiți de opoziție pentru a participa la proteste, precum și violarea art. 5 § 3 CEDO, deoarece instanțele de judecată nu au prezentat motive suficiente și relevante la eliberarea și prelungirea mandatelor lor de arest, în schimbul stabilirii arestului la domiciliu.


La 29 octombrie 2009, Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală, prin care a informat Curtea că, la 30 septembrie 2009, Ministerul Justiției a organizat o conferință de presă, la care a invitat reclamanții ce s-au plâns de evenimentele din 7 aprilie 2009 și reprezentanții mass-media. Ministerul Justiției a făcut o declarație publică, prin care a exprimat regretele privind evenimentele care au urmat după 7 aprilie 2009, în special în privința tuturor persoanelor care au fost implicate în aceste evenimente, inclusiv și reclamanții. Guvernul a recunoscut violarea art. 5 § 1 (c) CEDO și a art. 5 § 3 CEDO și s-a obligat să achite primului reclamant o sumă totală de EUR 6,000, iar celui de-al doilea – o sumă totală EUR 4,000, în termen de 3 luni de la radierea cererii. La 10 decembrie 2009, Guvernul a modificat suma propusă celui de-al doilea reclamant la EUR 6,000.


Reprezentantele reclamanților au cerut Curții să respingă propunerea Guvernului pe motiv că urmărirea penală pe numele lor nu era încetată și că Guvernul nu a recunoscut că persoane inocente, ca și reclamanții, au fost arestate și persecutate fără niciun temei legal decât persecuția în sine.


Curtea a notat că cererile reclamanților la Curte nu se refereau la stabilirea vinovăției acestora, dar mai degrabă conformarea autorităților cu prevederile art. 5 § 1 și 5 § 3 CEDO, la care Guvernul s-a referit expres în declarația sa. Având în vedere natura recunoașteriii Guvernului privind violarea CEDO, precum și mărimea sumei propuse, care este comparabilă cu sumele acordate de Curte în cauze similare, Curtea a considerat că nu este justificată continuarea examinării cererilor (art. 37 § 1 (c) CEDO) și a radiat cererea de pe rol.


Având în vedere complexitatea cauzelor și volumul de lucru prestat de către reprezentantele reclamanților, Curtea a acordat reclamanților câte EUR 1,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.


În fața Curții, primul reclamant a fost reprezentat de către Janeta HANGANU, iar cel de-al doilea – de către Ana URSACHI, avocați din Chișinău.


***


În cauza Stati și Marinescu c. Moldovei, reclamanții, Gabriel STATI și Aurel MARINESCU , au fost arestați în urma protestelor care au avut loc la Chișinău la 7 aprilie 2009, fiind acuzați de organizarea dezordinilor în masă cu scopul de a uzurpa puterea de stat.


Primul reclamant este fiul lui Anatol STATI, considerat a fi unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din Republica Moldova. Acesta este proprietarul Ascom Grup, companie specializată în extragerea gazului și petrolului în particular din Kazahstan, dar activând și în Sudan, Turkmenistan și Irak. Cel de-al doilea reclamant este angajatul unei companii din Moldova care aparține primului reclamant.


Potrivit reclamanților, ex-președintele Voronin și fiul acestuia, care este cel mai prosper om de afaceri din Moldova, au decis să obțină controlul asupra business-ului familiei primului reclamant. La 6 octombrie 2008, Voronin a expediat o scrisoare președintelui Kazahstanului, prin care l-a informat că Anatol STATI își ascunde veniturile în zonele off-shore și că își investea veniturile obținute în Kazahstan, în teritorii care, potrivit lui Voronin, erau sancționate de către ONU, cum ar fi sudul Sudanului. Dl Stati a fost de asemenea acuzat de finanțarea netransparentă a partidelor de opoziție și de implicare în afacerile interne ale Moldovei. O copie a acestei scrisori a devenit accesibilă presei din Moldova.


La 8 aprilie 2009, în cadrul unei conferințe de presă privind evenimentele din 7 aprilie 2009, Vronin a declarat că primul reclamant a sponsorizat protestele violente și că a părăsit țara. De asemenea, la 8 aprilie 2009, procuratura Chișinău a emis două mandate de arest pe numele reclamanților, pe motiv că aceștia au atentat la puterea de stat și au organizat dezordini în masă. Judecătoria Centru a aprobat cererea procuraturii privind eliberarea mandatelor de arest al reclamanților, pe un termen de 30 de zile.


În seara aceleiași zile, la ora 18.30, reclamanții au fost reținuți în Odesa la bordul unui charter cu destinația București, după ce au trecut controlul pașapoartelor. La 9 aprilie 2009, Judecătoria Malinovski din Odesa a emis un mandat de arest al reclamanților pentru 5 zile, care a fost prelungit ulterior până la 17 aprilie 2009.


La 10 aprilie 2009, avocații moldoveni ai reclamanților au contestat mandatele de arest din 8 aprilie 2009 în fața Curții de Apel Chișinău. La 15 aprilie 2009, reclamanții au fost extrădați autorităților Moldovei. La 22 aprilie 2009, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul reclamanților împotriva hotărârii Judecătoriei Centru din 8 aprilie 2009.


În fața Curții, reclamanții au invocat violarea art. 5 § 1 CEDO, invocând că nu existau suspiciuni rezonabile pentru a justifica arestul lor și detenția. Reclamanții au mai pretins încălcarea principiului prezumției nevinovăției, în urma declarației președintelui Voronin la acel moment privind finanțarea violențelor din 7 aprilie 2009. Reclamanții au mai invocat violarea art. 18 CEDO pe motiv că detenția lor a avut alt scop decât cel prevăzut de art. 5 § 1 (c) și art. 6 CEDO, și anume scopul real al arestului reclamanților a fost intenția de a forța primul reclamant să-și vândă businessul și să-l lipsească de posibilitatea de a finanța partidele de opoziție la alegeri.


La 12 februarie 2010, Curtea a primit un acord amiabil semnat de părți și de către tatăl primului reclamant, Anatol STATI. Potrivit acordului, Guvernul a recunoscut încălcarea drepturilor reclamanților garantate de art. 5 § 1 CEDO, în urma arestului și detenției lor între aprilie și iulie 2009, în absența suspiciunilor rezonabile că ei ar fi comis vreo infracțiune. De asemenea, Guvernul a recunoscut violarea art. 6 § 2 CEDO și a art. 18 CEDO combinat cu art. 5 § 1 CEDO. La rândul lor, reclamanții au consimțit că recunoașterea violării constituie prin sine o satisfacție echitabilă pentru ei. Ei au declarat că nu au pretenții de ordin material, moral sau de altă natură față de Moldova în privința acestei cereri. Primul reclamant a declarat, din partea companiilor ce aparțin lui și familiei sale, că aceste companii nu au pretenții fața de Guvernul Moldovei în privința acestui caz. În același timp, reclamanții au declarat că renunțarea la dreptul lor de a cere compensații împotriva Guvernului în legătură cu acest caz nu înseamnă că ei sau companiile lor sau familiei primului reclamant au renunțat la dreptul de a cere compensații împotriva altor guverne sau terțe părți. În final, reclamanții au declarat că ei nu intenționează să continue examinarea prezentei cereri în fața Curții.


Curtea a luat cunoștință de acordul amiabil încheiat între părți și a considerat că nu este justificată continuarea examinării cererilor (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rol.


În fața Curții, reclamanții au fost reprezentați de către Vladislav GRIBINCEA și Vitalie NAGACEVSCHI, avocați din Chișinău.