La 6 septembrie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea sa în cauza Ungureanu c. Moldovei (cererea nr. 27568/02).


În această cauză reclamantul, Petru Ungureanu, activa în calitate de șef al Inspectoratului transportului mărfurilor și a pasagerilor, o subdiviziune a Ministerului Transporturilor (Ministerul).


În luna octombrie 2001 reclamantul a fost concediat. El a intentat o acțiune de judecată prin care a contestat legalitatea concedierii. În noiembrie 2001 Judecătoria sectorului Centru a decis restabilirea reclamantului la locul de muncă.


Reclamantul a fost restabilit la locul de muncă dar a fost concediat în următoarea zi. El a intentat o nouă acțiune împotriva Ministerului, prin care a solicitat restabilirea la locul de muncă și plata salariului pentru întreaga perioadă de absență forțată de la muncă. La 21 decembrie 2001, Judecătoria sectorului Centru a adoptat o hotărâre prin care a obligat Ministerul sa-l restabilească imediat pe reclamant la locul de muncă și să-i plătească o compensație de MDL 3,800 (echivalentul a EUR 323 la acea dată). Această hotărâre a fost menținută de către Tribunalul Chișinău la 13 februarie 2002 și de către Curtea de Apel a Republicii Moldova la 23 mai 2002.


La 22 decembrie 2001, Judecătoria sectorului Centru a emis un titlu executoriu care a fost transmis Departamentului de executare a deciziilor judiciare. Deoarece Ministerul nu executa hotărârea din 21 decembrie 2001, el a fost avertizat și i-au fost stabilite de două ori termene limită pentru executare. Hotărârea nu a fost executată în termenii stabiliți.


La 8 februarie 2002, Judecătoria Centru a obligat Ministrul Transporturilor la plata unei amenzi în sumă de MDL 900 pentru neexecutarea hotărârii din 21 decembrie 2001. De asemenea, instanța de judecată a obligat Ministerul să-i plătească reclamantului salariul pentru perioada de absență forțată de la muncă între 21 decembrie 2001 și 8 februarie 2002, în sumă de MDL 2,219.


La 28 februarie 2002, reclamantul s-a plâns Ministerului Justiției de neexecutarea hotărârii judecătorești în favoarea sa. La 22 martie 2002, Ministerul Justiției a informat reclamantul despre încercările anterioare de executare a hotărârii și i-a recomandat adresarea repetată către executorul judecătoresc.


În urma cererii executorului judecătoresc, la 9 aprilie 2002, Judecătoria Centru a obligat din nou Ministerul la plata unei amenzi în sumă de MDL 1,350. Instanța de judecată, de asemenea, a obligat Ministerul să plătească reclamantului salariul pentru perioada de absență forțată de la muncă după 8 februarie 2002, în sumă de MDL 3,360.


La 12 septembrie 2002, reclamantul a fost restabilit la locul de muncă iar la 18 septembrie 2002 el a primit restanțele salariale în sumă de MDL 9,925. La 1 octombrie 2002, reclamantului i-au fost restituite cheltuielile de judecată suportate în legătură cu derularea procesului. Conform reclamantului, amenzile impuse Ministrului Transporturilor nu au fost plătite. 


În fața Curții reclamantul se plângea de încălcarea drepturilor sale prevăzute de art. 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) și art. 13 ale Convenției (dreptul la un recurs efectiv) și de art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție (protecția proprietății) prin durata îndelungată de neexecutare a hotărârii judecătorești din 21 decembrie 2001.


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 al Convenției  și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție. Curtea a menționat că cererile privind restabilirea la locul de muncă sunt de o „importanță crucială” pentru reclamanți și că ele trebuie să fie soluționate „cu promptitudine”. Curtea a notat că legislația națională a prevăzut în art. 208 al Codului de procedură civilă (în vigoare la acel moment) că hotărârile de judecată privind restabilirea la locul de muncă urmau a fi executate imediat. În lumina circumstanțelor cauzei date, termenul de 9 luni în care hotărârea de judecată a fost executată nu este rezonabil. În mod aparent, nu au existat factori obiectivi de ordin pecuniar sau administrativ care ar fi îngreunat executarea imediată a hotărârii din 21 decembrie 2001.


De asemenea, Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 13 al Convenției deoarece reclamantul nu a dispus de un recurs efectiv pentru a preveni încălcarea continuă a dreptului său garantat de art. 6 al Convenției sau pentru a obține compensații.


Curtea a acordat reclamantului EUR 500 cu titlu de prejudiciu moral.


* * *


Reclamantul a fost reprezentat la CtEDO de către dna Natalia Mardari, în numele Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova.