La 10 mai 2007 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat două hotărâri în cauzele Modârcă c. Moldovei (cererea nr. 14437/05) și Mazepa c. Moldovei (cererea nr. 1115/02).


*  *  *


În cauza Modârcă c. Moldovei, reclamantul activa în calitate de șef al Direcției Generale Arhitectură și Urbanism a mun. Chișinău. La 23 septembrie 2004 Centrul pentru Combaterea Crimei Organizate și a Corupției (CCCEC) a inițiat o urmărire penală în temeiul art. 327 (2) al Codului Penal pentru abuzul de putere la privatizarea unui teren de pământ. La 24 septembrie 2004 reclamantul a fost reținut de către ofițerii CCCEC.


La 27 septembrie 2004 Judecătoria Buiucani a emis un mandat de arest pe numele reclamantului pe un termen de 30 zile. Instanța de judecată a motivat arestul prin faptul că reclamantul era bănuit de comiterea unei infracțiuni grave pentru care legea prevedea o sancțiune de mai mult de 2 ani privațiune de libertate, judecătorului de instrucție i-au fost prezentate probe obținute în mod legal care demonstrau că dl Modârcă prezenta într-adevăr pericol pentru societate, putea să distrugă probe, putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, putea să împiedice stabilirea adevărului și să influențeze martorii. Reclamantul susținea că avocatului său i-a fost refuzat accesul la unele documente din dosarul penal pentru a contesta temeiurile arestării preventive.


În cererea de recurs împotriva hotărârii de eliberare a mandatului de arest reclamantul a invocat că era bolnav și avea nevoie de îngrijiri medicale pentru a preveni o înrăutățire a stării sănătății, că nu au fost prezentate probe precum că s-ar putea ascunde de urmărirea penală sau că ar putea influența martorii, că are familie și domiciliu permanent în mun. Chișinău și nu a fost condamnat anterior. Reclamantul suferea de „osteoporoză difuză, discopatie L3‑L4‑L5‑S1, hernie de disc L5-S1, radiculopatie L5-S1 și nevralgie sciatică”. La 1 octombrie 2004 Curtea de Apel a respins cererea de recurs a reclamantului și a menținut hotărârea Judecătoriei Buiucani din 27 septembrie 2004 pe aceleași motive, menționând că starea sănătății reclamantului nu era incompatibilă cu detenția sa.


La 8 octombrie 2004 Procuratura a inițiat o nouă urmărire penală în privința reclamantului în temeiul art. 372 CP pentru abuzul de putere în legătură cu emiterea unei autorizații de construcții cu încălcarea unei decizii a Consiliului municipal. Cele două dosare împotriva reclamantului au fost conexate la 3 ianuarie 2005.


Cererile reclamantului de înlocuire a măsurii de arestare preventivă cu alte măsuri, cum ar fi arestarea la domiciliu sau cu garanții personale din partea unor persoane bine-cunoscute, au fost respinse de judecătorul de instrucție a Judecătoriei Buiucani și de Judecătoria Centru pe motiv că circumstanțele care au stat la baza eliberării mandatului de arest au rămas valide.


La 26 octombrie 2004 Curtea de Apel Chișinău a notat că la data de 24 noiembrie 2004 a expirat mandatul de arest eliberat pe un termen de 30 de zile și că era primordial de a examina chestiuni privind arestul preventiv al reclamantului. Cererea avocatului de a avea acces la unele documente ale dosarului a fost din nou respinsă.


Între 24 septembrie 2004 și 23 februarie 2005 reclamantul a fost reținut în Izolatorul de Detenție Provizorie al CCCEC. La 23 februarie 2005 el a fost transferat în Închisoarea nr. 3 din mun. Chișinău. La 15 noiembrie 2005 instanța de judecată a înlocuit măsura de arest preventiv cu măsura de arest la domiciliu.


Camera pentru întrevederi între avocat și client din Izolatorul de Detenție Provizorie al CCCEC era dotată cu un perete de sticlă care îi separa. În timpul întâlnirilor în această cameră avocatul nu putea transmite sau primi documente de la client. Avocatul reclamantului a solicitat de mai multe ori să i se acorde spații care i-ar garanta clientului confidențialitatea întrevederilor. Aceste cereri nu au avut nici un efect.


Potrivit reclamantului, el nu a beneficiat de asistență medicală pe perioada reținerii în Izolatorul de Detenție Provizorie al CCCEC. Asistența medicală din Închisoarea nr. 3 era inadecvată și el dispunea doar de medicamentele transmise de soția sa.


Potrivit reclamantului, celula din Închisoarea nr. 3 în care a fost deținut între 23 februarie 2005 și 15 noiembrie 2005 avea 10 m2 și în ea se aflau 4 deținuți. Deoarece mai mult din jumătate din suprafață era ocupată de paturi, o masă, o chiuvetă și veceu, suprafața liberă constituia 4.78m2 sau 1.19m2 pentru fiecare deținut. Celula avea acces limitat la lumina naturală deoarece geamul era acoperit cu trei plase de metal. Celula nu era suficient ventilată. Reclamantul și ceilalți deținuți erau nevoiți să se asigure de sine-stătător cu haine și lenjerie de pat. Mâncarea era de proastă calitate deoarece statul aloca EUR 0.28 pe zi pentru mâncare pentru fiecare deținut (ceea ce reprezenta 35-40% din suma necesară, după cum a fost estimat de autorități). Apa și electricitatea erau asigurate după un anumit orar și nu erau disponibile anumite perioade de timp pe parcursul zilei și toată noaptea. Deoarece veceul se afla în cameră, deținuții erau nevoiți să nu-l folosească în aceste ore din cauza mirosului. În ziua în care aveau dreptul să facă duș, în celulă nu era apă curgătoare toată ziua și toată noaptea. Veceul se afla chiar lângă masă și mirosea urât. Locul unde deținuții erau plimbați în fiecare zi era situat lângă țeava de ventilare a spațiului unde erau tratați bolnavii de tuberculoză, astfel exista un risc mare de îmbolnăvire.


În fața Curții, reclamantul s-a plâns de violarea art. 3 al Convenției (interzicerea torturii) datorită condițiilor în care a fost deținut în Închisoarea nr. 3 și datorită faptului că nu i-a fost acordată asistența medicală necesară pe perioada reținerii în Izolatorul de Detenție Provizorie al CCCEC. Reclamantul mai pretindea violarea art. 5 al Convenției (dreptul la libertate) prin detenție ilegală, prin privarea de libertate fără motive suficiente și relevante, prin interzicerea accesului la unele documente din dosarul examinat la nivel național și prin imposibilitatea de a avea întrevederi cu avocatul în condiții de confidențialitate.


Curtea Europeană a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 al Convenției în privința condițiilor de detenție în Închisoarea nr. 3 datorită supraaglomerării celulelor, a lipsei accesului la lumina naturală, a calității și cantității insuficiente a hrănii și condițiilor sanitare insuficiente în celulă. Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 5 § 1 al Convenției deoarece mai mult de un an de zile, între 24 octombrie 2004 și 15 noiembrie 2005, reclamantul a fost deținut ilegal fără mandat de arest. Curtea a mai observat că deținerea persoanelor fără un mandat de arest este o practică generală în Moldova (para. 54). Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 5 § 3 al Convenției deoarece instanțele de judecată care au autorizat arestul și care au examinat legalitatea acestuia nu au invocat motive suficiente și relevante pentru eliberarea mandatului de arest. Curtea a notat că instanțele naționale s-au limitat la citarea temeiurilor pentru arest prevăzute de Codul de Procedură Penală, fără a arăta cum se aplică în acest caz concret. Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 5 § 4 al Convenției deoarece prezența peretelui de sticlă dădea suficiente temeiuri unui observator independent de a crede că întrevederile nu erau confidențiale (că convorbirile erau interceptate), ceea ce afecta eficiența asistenței avocatului.


Pretențiile reclamantului privind lipsa asistenței medicale necesare pe perioada reținerii în Izolatorul de Detenție Provizorie al CCCEC și lipsa accesului la unele documente din dosarul examinat la nivel național au fost respinse ca neîntemeiate.


Curtea a acordat reclamantului EUR 7,000 cu titlu de daune morale și EUR 1,800 cu titlu de costuri și cheltuieli.


Reclamantul a fost reprezentat în fața CEDO de către avocatul Alexandru TÄ‚NASE.


Comunicatul de presă al reprezentantului dlui Modârcă poate fi accesat aici.


*  *  *


În cauza Mazepa c. Moldovei, reclamanta era proprietara unei părți dintr-o casă, iar vecinul V., proprietarul celeilalte părți din casă, a reconstruit partea sa fără acordul reclamantei, partea casei reclamantei fiind serios afectată prin această reconstrucție.


Reclamanta a inițiat proceduri judiciare contra V. și la 27 mai 1999 Judecătoria Buiucani l-a obligat pe V. să plătească reclamantei suma de MDL 12,635 (echivalentul sumei de EUR 1,054 la acea dată) în calitate de prejudicii. Hotărârea din 27 mai 1999 nu a fost contestată și a devenit irevocabilă.


Deoarece această hotărâre nu se executa, în pofida numeroaselor adresări ale reclamantei la diverse instanțe, reclamanta s-a adresat Judecătoriei Buiucani cu cererea de a schimba modul de executare a hotărârii din 27 mai 1999 prin transmiterea unei părți din casă ce aparținea lui V. La 13 aprilie 2001 Judecătoria Buiucani a admis pretențiile reclamantei. Titlul executoriu a fost transmis spre executare.


La 7 mai 2001 Judecătoria Buiucani a adoptat o hotărâre suplimentară prin care V. a fost obligat la plata sumei de MDL 6,558 în favoarea reclamantei pentru întârzierea executării hotărârii din 27 mai 1999. În urma apelului lui V., Tribunalul mun. Chișinău a casat hotărârea din 7 mai 2001 și a trimis cauza la reexaminare.


După ce licitația de vânzare a părții aparținând lui V. a eșuat, executorul judecătoresc a propus instanței de judecată de a accepta cererea reclamantei de transmitere a părții de casă aparținând lui V. în contul datoriei create. La 29 ianuarie 2002 instanța de judecată a acceptat această cerere.


În urma cererii de revizuire depusă de V. împotriva hotărârilor din 27 mai 1999 și 29 ianuarie 2002, la data de 25 aprilie 2002 Tribunalul mun. Chișinău a casat hotărârea din 27 mai 1999 și din 13 aprilie 2001 și a decis trimiterea cauzei la reexaminare. Cauza se află pe rolul Judecătoriei Buiucani până în prezent.


Reclamanta pretindea în fața Curții că neexecutarea hotărârii de judecată din 27 mai 1999 în favoarea sa este contrară art. 6 al Convenției (dreptul la un proces echitabil) și art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție (protecția proprietății), că procedurile de judecată au durat prea mult timp, că nu a dispus de un recurs efectiv pentru soluționarea pretențiilor sale, contrar art. 13 al Convenției (dreptul la un recurs efectiv) și că prin aceasta i-au fost încălcate drepturile garantate de art. 14 (interzicerea discriminării) și art. 17 ale Convenției (interzicerea abuzului de drept).


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 al Convenției și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție prin neexecutarea hotărârii judecătorești din 27 mai 1999, violarea art. 6 § 1 al Convenției prin durata excesivă a procedurilor judiciare în urma trimiterii cauzei la reexaminare la 25 aprilie 2002.


Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 13 al Convenției deoarece reclamanta nu a dispus de mijloace legale pentru a solicita obținerea compensațiilor pentru neexecutarea hotărârii de judecată irevocabile și pentru încălcarea dreptului său de examinare a cauzei în termeni rezonabili, garantat de art. 6 al Convenției.


Pretențiile reclamantei privind încălcarea drepturilor garantate de art. 14 și art. 17 ale Convenției au fost respinse ca neîntemeiate.


Curtea a acordat reclamantei EUR 2,900 cu titlu de daune morale și materiale și EUR 100 cu titlu de costuri și cheltuieli.


*  *  *


Hotărârile CtEDO în aceste cauze, în limba engleză, pot fi accesate pe pagina web a Curții (http://www.echr.coe.int/).


Varianta electronică a comunicatului de presă este disponibilă pe pagina web a Organizației „Juriștii pentru drepturile omului” (www.lhr.md/press/).