Foto: www.echr.coe.int

23 octombrie 2018 – Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza Bobeico şi alţii c. Moldovei şi Rusiei, cererea nr. 30003/04, prin care a constatat că Federaţia Rusă a violat drepturile reclamanţilor la educaţie garantate de Articolul 2 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Cauza vizează o școală cu predare în limba română din Bender, aflată pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol.

Circumstanțele cauzei

Reclamanţii în prezenta cauză sunt Gheorghe Bobeico, Ana Cazacioc, Tatiana Coada, Ilie Gherasim, Alexandru Golan, Constantin Golan, Anastasia Gotca, Alexandru Iorgoglo, Vladimir Iorgoglo, Vera Cebotari şi Maria Ungureanu. Ei sunt născuţi în 1993, 1992, 1992, 1994, 1993, 1993, 1995, 1993, 1996, 1994 şi 1951 şi locuiesc în Bender.

Reclamanţi, la momentul depunerii cererii, erau zece elevi dintr-o şcoală cu predare în limbă română pentru orfani şi alţi copii luaţi în custodia statului din Bender, un profesor şi un tutore. Nu toţi copii erau orfani, unii din ei aveau contacte sporadice cu părinţii. Copii studiau şi locuiau în şcoală. Pe durata vacanţei de vară, ei stăteau fie în lagăre de vară sau cu familiile personalului şcolii. În 2004 copiii au petrecut vacanţa de vară împreună cu familiile personalului şcolii. Şcoala reclamanţilor era înregistrată la Ministerul Educaţiei a Republicii Moldova şi folosea grafia latină şi curricula aprobată de Minister.

Potrivit articolului 12 din Constituţia „republicii moldoveneşti nistrene” („rmn”), limbile oficiale sunt „moldovenească”, rusă şi ucraineană. Articolul 6 din legea „rmn” cu privire la limbi prevede că în toate cazurile textele în limba „moldovenească” trebuie să fie scrise cu grafie chirilică. „Legea” prevede că folosirea alfabetului latin poate constitui o contravenţie.

La data de 18 august 1994 autorităţile „rmn” au interzis folosirea grafiei latine în şcoli. Prin decizia din 21 mai 1999, „rmn” a dispus ca toate şcolile care aparţin „statelor străine” şi funcţionează pe teritoriul „său” trebuie să se înregistreze la autorităţi „rmn”, omisiunea în acest sens putea duce la nerecunoaşterea lor şi privarea de drepturi. Înregistrarea însemna că şcolile trebuie să urmeze curicula „rmn”, să folosească grafia latină şi să înveţe istoria în interpretarea autorităţilor „rmn”.

La data de 04 iunie 2004 administraţia şcolii a fost informată că autoritatea locală a desfăcut contractele de locaţiune deoarece şcoala nu s-a înregistrat la autorităţile „rmn”. Totuşi, şcolii i-a fost stabilit un nou termen limită până la 27 iunie 2004, să prezinte autorităţilor „rmn” documentele pentru a obţine această înregistrare.

Administraţia şcolii nu s-a conformat acestei solicitări şi la 27 iunie 2004 a fost sistată alimentarea cu apă.

La data de 30 iunie 2004 autoritatea locală a cerut şcolii să prezinte până la 01 iulie 2004 documentele care certifică statutul său legal, dreptul de a utiliza clădirea şi utilităţile, de asemenea contul său bancar.

La data de 05 iulie 2004 şcoala a fost deconectată de la energia electrică. La data de 15 iulie 2004 autoritatea locală a emis o decizie prin care formal a închis şcoala, deoarece aceasta opera fără înregistrare şi licenţă.

În seara zilei de 26 iulie 2004 persoane neidentificate şi în jur de 30 de „miliţieni”, care acţionau în numele administraţiei locale, au sigilat încăperile şcolii şi au restricţionat accesul în perimetrul şcolii. Forţele pacificatoare ruseşti au fost prezente, însă nu au intervenit. În ziua următoarea, copiii şi profesorii au intrat în mod forţat în dormitorul şcolii.

La data de 27 iulie 2004 administraţia şcolii a expediat un fax Preşedintelui Federaţiei Ruse prin care s-a plâns de acţiunile autorităţilor „rmn” care afectau 300 de copii, şi despre inacţiunea pacificatorilor ruşi la 26 iulie 2004.

La data de 04 august 2004 şcolii i-a fost stabilit un nou termen limită, până la 15 august 2004, pentru înregistrare la autorităţile „rmn”, altfel copiii riscau să fie transferaţi cu forţa la o şcoală transnistreană pentru copii cu dizabilităţi. La data de 11 august 2004 autorităţile „rmn” au sugerat administraţiei şcolii că pentru copii ar fi mai sigur dacă erau transferaţi la grădiniţa nr. 10 din Bender unde erau disponibile condiţii de trai corespunzătoare.

Şcoala a fost deconectată de la toate utilităţile şi administraţiei i-a fost refuzat accesul la bucătăria şi magazia şcolii. În perioada 27 iulie-19 august 2004 autorităţile moldoveneşti au asigurat copii cu alimentaţie şi apă, care era adusă la intrarea în oraş, iar misiunea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) asigura transportul acesteia până la şcoală. Începând cu 11 august 2004 angajaţilor OSCE nu li s-a permis să aducă alimentaţie şi apă mai mult decât o dată pe zi.

La data de 21 august 2004 administraţia şcolii a cerut Ambasadei Ruse de la Chişinău să intervină pentru a remedia situaţia copiilor privaţi de apă, electricitate şi alimentaţie.

Reclamanţii s-au plâns că închiderea forţată a şcolii acestora de către autorităţile „rmn” şi măsurile întreprinse de către aceste autorităţi de a-i hărţui şi intimida din cauza alegerii acestora de a-şi efectua studiile în şcolile cu predare în limbă română.

Decizia Curții

În ceea ce priveşte jurisdicţia statelor respondente Curtea a considerat că nu există motive pentru a se departaja de cauzele anterioare Ilașcu şi alţiiIvanţoc şi alţiiCatan şi alţii, şi Mozer.

Curtea a notat că nu există diferenţe dintre prezenta cauză şi Catan şi că evenimentele s-au produs în aceeaşi perioadă de timp. În Catan, Curtea a concluzionat că închiderea forţată a şcolilor, s-a bazat pe legea „rmn” privind limbile, şi măsurile ulterioare de hărţuire au constituit o ingerinţă în dreptul reclamanţilor de acces la instituţiile de învăţământ ce existau în perioada de referinţă şi de a studia în limba lor naţională, şi, de asemenea, o ingerinţă în dreptul părinţilor reclamanţilor de a se asigura că educaţia copiilor este conformă cu convingerile lor filosofice. În cazul de faţă, ca şi Catan, reclamanţii erau plasaţi în poziţie jignitoare de a alege, pe de o parte, dintre a merge la şcoli unde ar înfăţişa dezavantajul de a-şi realiza educaţia secundară în combinaţie cu o limbă şi alfabet pe care o considerau artificială şi care nu era recunoscută în altă parte în lume, utilizând materiale didactice produse în timpuri sovietice sau, alternativ, a fi supus hărţuirii şi intimidării.

În continuare a concluzionat în Catan că nu există dovadă să sugereze că măsurile întreprinse de autorităţile „rmn” în privinţa şcolilor cu predare în limba română au urmărit un scop legitim. Politica lingvistică a „rmn”, aplicată în cazul şcolilor respective, a urmărit impunerea rusificării limbii şi culturii a comunităţii moldoveneşti care locuieşte în Transnistria, potrivit obiectivelor politice de unire cu Rusia şi separare de Moldova.

Curtea nu a văzut motiv pentru a ajunge la altă concluzie în prezenta cauză. Corespunzător, ea a considerat că nu a existat un scop legitim pentru ingerinţa în dreptul la educaţie a reclamanţilor şi astfel a avut loc violarea Articolului 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Având în vedere faptul că în perioada de criză autorităţile moldoveneşti au asigurat elevii cu alimentaţie şi apă, întru asigurarea drepturilor reclamanţilor, ca parte componentă a obligaţiilor pozitive respective. Astfel nu a avut loc violarea Articolului 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din partea Republicii Moldova.

În ceea ce priveşte responsabilitatea Federaţiei Ruse, în lumina concluziei privind exercitarea controlului efectiv asupra „rmn”, nu a fost necesar de a determina dacă Rusia a exercitat sau nu un control detaliat în privinţa politicilor şi acţiunilor administraţiei locale. În virtutea suportului continu militar, economic şi politic a „rmn”, fără de care ultima nu ar fi existat, responsabilitatea Rusiei în temeiul Convenţie este angajată în ceea ce priveşte violarea drepturilor reclamanţilor.

În concluzie, şi având în vedere constatarea că drepturile reclamanţilor la educaţie garantate de Articolul 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţie au fost încălcate, Curtea a hotărât că a avut loc violarea acestei prevederi de către Federaţia Rusă.

Reclamanţii au cerut câte 8.000 de Euro cu titlu de prejudiciu moral şi o sumă rezonabilă cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea a acordat reclamanţilor câte 6.000 de Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 4.000 de Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii reclamanţii au fost reprezentaţi de V. Gribincea şi V. Țurcan, avocaţi din Chişinău.