04 septembrie 2018 – Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza Dogotar c. Moldovei, cererea nr. 12653/15, constatând violarea Articolului 5 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concluzionând că detenţia reclamantului și spitalizarea forţată au fost arbitrare. Totodată, Curtea a acordat reclamantului suma de 6.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1.680 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Reclamantul, Mihail Dogotar, este născut în 1942 şi locuieşte în Glodeni.

În perioada de referinţă reclamantul era pensionar şi primea o pensie echivalentă a 88 Euro. La data de 05 mai 2014 Ministerul Protecţiei Sociale a organizat o întâlnire cu locuitorii din localitatea reclamantului. Reclamantul era prezent şi după eveniment i-a adresat ministrului o întrebare privind metoda de calculare a pensiei. El a pretins că coeficientul utilizat în calcul a fost eronat şi că pensia sa era foarte mică. Ministrul i-a răspuns că pensia este destul de mare şi a întrebat în mod ironic dacă reclamantul a înţeles sensul cuvintelor utilizate în întrebarea sa. Răspunsul l-a înfuriat pe reclamant, lovindu-l pe Ministru cu palma peste faţă.

În aceeaşi zi, urmare a plângerii Ministrului, au fost iniţiate proceduri penale împotriva reclamantului pentru huliganism.

La data de 12 mai 2014 procurorul responsabil de caz a dispus examinarea psihiatrică a reclamantului pentru a determina dacă acesta este capabil să pledeze în cadrul procedurilor penale.

La data de 29 mai 2014 o comisie de psihiatri a speculat că reclamantul fie suferă de demenţă fie de amnezie. Totuşi, ei nu au ajuns la o concluzie finală şi au recomandat efectuarea unei examinări psihiatrice în regim staţionar.

La data de 02 iulie 2014, la demersul procurorului, Judecătoria Glodeni a dispus examinarea psihiatrică în regim staționar a reclamantului. Reclamantul a contestat această decizie, însă fără succes.

La data de 18 septembrie 2014 reclamantul a fost reţinut de un grup de cinci ofiţeri de poliţie şi dus la Spitalul Clinic de Psihiatrie din Chişinău. Reclamantului i s-a cerut să semneze cîteva documente pre-printate, sensul cărora a fost că el şi-a dat acordul formal pentru spitalizare şi tratament. El le-a semnat, dar a scris pe una din ele că nu îşi exprimă acordul pentru examen psihiatric.

Reclamantul a fost vizitat la 20 septembrie 2014 de către fiul său. După vizită, fiul a angajat un avocat care a început să întreprindă măsuri pentru al elibera pe reclamant.

La data de 24 septembrie 2014, potrivit sfatului avocatului, reclamantul a scris administraţiei spitalului menţionând că a fost internat contrar voinţei sale şi că dacă a semnat ceva, el doreşte să-şi revoce semnătura.

La data de 25 septembrie 2014 reclamantul a fost eliberat din spital. Potrivit unei înregistrări video prezentate de reprezentantul reclamantului, uşa spitalului era încuiată şi că persoanele puteau ieşi doar cu acordul personalului medical.

La data de 30 septembrie 2014 procurorul a cerut aplicarea arestului preventiv faţă de reclamant pentru un termen de 30 de zile.

La data de 04 noiembrie 2014 Judecătoria Glodeni a respins demersul procurorului şi a constatat că reclamantul a fost supus unui tratament inuman şi degradant urmare a spitalizării forţate.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 26 decembrie 2017 reclamantul a fost găsit vinovat de huliganism şi sancţionat cu o amendă de 4.000 Lei.

În faţa Curţii reclamantul s-a plâns că detenţia sa în spitalul de psihiatrie a fost arbitrară, contrar Articolul 5 § 1 din Convenţie.

Curtea a constatat în unanimitate violarea Articolului 5 § 1 din Convenţie. Ea a considerat că este necesar de a determina în primul rând dacă spitalizarea reclamantului pentru 7 zile a constituit o privare a libertăţii în sensul Articolului 5 § 1 din Convenţie. Potrivit Guvernului reclamantul a acceptat spitalizarea deoarece el a semnat formularele corespunzătoare. Reclamantul, pe de altă parte, susţine că el niciodată nu și-a dat acordul pentru spitalizare. Având în vedere documentele în posesia sa, Curtea a notat că reclamantul nu doar că a contestat decizia din 02 iulie 2014, atât în apel, cât şi în recurs, dar, de asemenea, a indicat în mod clar dezacordul său în privinţa măsurilor impuse acestuia în formularele respective. El a reiterat lipsa acordului la 24 septembrie 2014, dar doar după intervenţia noului său avocat la data de 25 septembrie 2014 el a fost eliberat.

Corespunzător Curtea a concluzionat că reclamantul a fost privat de libertate în perioada 18 – 25 septembrie 2014. Ea a reamintit că Articolul 5 § 1 din Convenţie conţine o listă exhaustivă a motivelor permisibile pentru privare de libertate stabilite în sub-paragrafele a) – f).

Guvernul nu a invocat nici unul din motivele permisibile pentru privarea de libertate a reclamantului în perioada respectivă. Totuşi, a fost citată jurisprudenţa Curţii referitoare la sub-paragraful e) din Articolul 5 § 1, şi anume detenţia persoanelor alienate. Din moment ce este evident că privarea de libertate a reclamantului nu este acoperită de sub-paragrafele a), b), c), d) sau f) din Articolul 5 § 1 din Convenţie, Curtea a estimat dacă detenţia reclamantului în prezenta speţă este justificată de sub-paragraful e) din Articolul 5 § 1.

Curtea a reiterat că o persoană nu poate fi considerată „alienată” în sensul Articolului 5 § 1 din Convenţie şi privată de libertate, decât dacă sunt întrunite minimum 3 condiţii: trebuie să fie demonstrat în mod fiabil că este alienată; alienarea trebuie să fie de un fel sau nivel ce ar justifica încarcerarea obligatorie; şi validitatea încarcerării continui depinde de persistenţa acestei alienări (a se vedea Luberti c. Italiei, hotărârea din 23 februarie 1984, § 27).

Aparent din materialele cauzei nici una din condiţiile respective nu au fost respectate. Decizia instanţei din 02 iulie 2014 a avut scopul exclusiv de a stabili dacă reclamantul este capabil să pledeze în procedurile penale, şi nu pentru protecţia acestuia sau altor persoane. Curtea a considerat corespunzător că detenţia reclamantului nu cade sub incidenţa sub-paragrafului e) din Articolul 5 § 1 şi astfel este arbitrară.

Curtea a considerat că nu este necesar să examineze în mod separat alegaţia reclamantului privind violarea Articolului 8 din Convenţie, dreptul la respectul vieţii private şi de familie, urmare a spitalizării forţate a acestuia.

Curtea a acordat reclamantului 6.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1.680 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii reclamantul a fost reprezentat de A. Postică, avocat din Chişinău.