Sursa foto: www.luceafarul.net

În hotărârea Camerei 5 decembrie 2017 în cauza Frisk și Jensen c. Danemarcei (cererea nr. 19657/12), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în unanimitate, că nu a avut loc nici o încălcare a articolului 10 (libertatea de exprimare) din Convenție.

Cazul viza doi jurnaliști danezi care lucrau pentru un post de televiziune național și convingerea lor defăimătoare în urma unei emisiuni difuzate în 2008, care critica tratamentul cancerului la Spitalul Universitar din Copenhaga. Instanțele daneze au concluzionat că emisiunea lor a oferit fără îndoială telespectatorilor impresia că a avut loc malpraxis la spitalul menționat. Ei au constatat, în special, că emisiunea l-a acuzat pe consultantul pentru cancer al spitalului că preferă să utilizeze o chimioterapie care era doar în proces de testare pentru a-și promova prestigiul profesional și finanțele personale; și că acest lucru a dus la decesul anumitor pacienți sau la scurtarea vieții lor.

Curtea a fost de acord cu deciziile instanțelor daneze, constatând că au atins un echilibru corect între dreptul jurnaliștilor la libertatea de exprimare și dreptul spitalului și al consultantului de a-și proteja reputația. În special, Curtea nu a văzut niciun motiv pentru a pune sub semnul întrebării concluzia instanțelor interne că emisiunea a fost faptic incorectă. De asemenea, a fost de acord că aceste acuzații greșite, difuzate la televiziunea națională, au avut consecințe negative considerabile, și anume neîncrederea publică în chimioterapia utilizată la spital.

Faptele principale

Reclamanţii, Mette Frisk şi Steen Jensen, doi jurnalişti danezi angajaţi la televiziunea naţională, Danmarks Radio, și sunt producătorul şi şeful editor a programului documentar „Când doctorii ştiu mai bine.” La data de 24 septembrie 2008 a fost difuzată o emisiune cu subiectul cancerului de plămâni şi felurile de chimioterapie utilizate de către Spitalul Universitar din Copenhaga. În emisiune s-a relatat despre frustrarea pacienţilor şi familiilor în alegerea chimioterapiei, opţiunea preferată de către spital fiind preparatul Vinorelbine. Se discuta dacă pacienţii au fost informaţi despre alte opţiuni, în particular preparatul Alimta care se pretindea că a fost testat mai bine decât Vinorelbine.

Imediat după emisiune, spitalul şi consultantul responsabil de tratamentul de cancer a spitalului au iniţiat proceduri de defăimare împotriva reclamanţilor pentru acuzaţii de malpraxis. In cadrul procedurilor în faţa instanţelor de judecată, consultantul şi medicul șef a spitalului au susținut că emisiunea dădea impresia că Alimta era unicul tratament aprobat şi că Vinorelbine era doar un produs test, chiar dacă reclamanţii ştiau că aceasta nu corespunde realităţii, şi suplimentar nu existau studii care să arate că Alimta era un preparat mai bun. In final, în iunie 2011, instanţele au hotărât împotriva reclamanţilor şi i-au condamnat la amendă în mărime de 1000 de crone daneze (cca 1340 Euro). Deşi au constatat că emisiunea relata despre o chestiune de interes public considerabil, în particular riscul vieţii şi sănătăţii în tratamentul din spitale, instanţele au constatat că emisiunea indisputabil creea impresia că a avut loc o situație de malpraxis. In particular, emisiunea acuza consultantul că a preferat să folosească un anumit tip de chimioterapie, care era în curs de testare, cu o insinuare clară că a avut loc pentru a promova prestigiul profesional a consultantului şi situaţia financiară personală, şi că aceasta a dus la moartea unor pacienţi sau scurtarea vieţii lor.

Mai mult decât atât, evaluând diferite materiale de cercetare, instanţele au concluzionat că acuzaţiile au fost incorecte, or nu exista o analiză care să demonstreze că terapia cu Alimta era mai eficientă decât Vinorelbine şi că reclamanţii au fost conştienţi de aceasta, având în posesie aceleaşi materiale când pregăteau emisiunea.

In final, instanţele au constatat că alegaţiile nu puteau fi justificate de faptul că spitalul a refuzat să participe la emisiune. Contrar, spitalul a cooperat răspunzând la solicitările extinse a Dnei Frisk, consultantul spitalului a întocmit un memorandum în iunie 2008 potrivit căruia studiile internaţionale nu au arătat că vreo combinaţie a chimioterapiei erau superioară în raport cu cealaltă.

Invocând articolul 10, libertatea de exprimare, reclamanţii s-au plâns că condamnarea lor pentru defăimare a fost disproporţionată. Ei au susţinut în particular că documentarul s-a bazat pe investigaţie jurnalistică substanţială şi că a avut diferite consecinţe importante, inclusiv solicitarea publică pentru terapia cu Alimta şi schimbarea practicii Spitalului Universitar din Copenhaga.

Decizia Curţii

În primul rand, Curtea a acceptat că Spitalul Universitar din Copenhaga, deşi este o autoritate publică şi nu o persoană ca atare, poate invoca “protecţia reputaţiei sau drepturilor altora” în temeiul Articolului 10 deoarece reprezintă interesele management-ului şi staff-ului, inclusiv consultantul spitalului în materie de cancer.

De asemenea, Curtea a fost de accord cu instanţele naţionale că emisiunea reclamanţilor a vizat o chestiune de interes public legitim, în particular tratamentul pacienţelor de cancer; şi că limitele criticii acceptabile sunt mai largi în aceste cazuri or subiectul criticii a fost un spital public, activităţile căruia au un impact asupra vieţii şi sănătăţii publicului general.

În mod similar, Curtea nu a găsit motive pentru a pune la îndoială concluziile instanţelor naţionale că acuzaţiile făcute în cadrul emisiunii au fost incorecte din punct de vedere faptic. Deşi instanţele naţionale nu au disputat că jurnaliştii au efectuat o investigaţie substanţială, ei au menţionat faptul că ei nu au informat audienţa că nu exista o analiză care să demonstreze că Alimta este mai eficientă decât Vinorelbine, în pofida materialelor de cercetare în posesia acestora şi în particular memorandumul pregătit de către consultantul spitalului în materie de cancer în 2008. De asemenea, în observaţiile sale în faţa Curţii, reclamanţii au menţionat că nu au considerat corespunzător includerea memorandumului în documentar pe motiv că acesta nu răspundea la întrebările sale specifice.

Mai mult decât atât, aceste acuzaţii greşite, diseminate în ora de vârf a televiziunii naţionale, au avut consecinţe considerabile, în particular o cerere publică pentru chimioterapie cu Alimta şi schimbarea practicii Spitalului Universitar din Copenhaga. La fel ca instanţele naţionale, Curtea a considerat că aceasta a avut loc deoarece emisiunea a încurajat pacienţii să nu aibă încredere în Vinorelbine bazat pe o descriere incorectă a faptelor, şi nu, cum au pretins reclamanţii, deoarece jurnalismul joacă un rol important şi indispensabil într-o societate democratică.

Reclamanţii nu au putut justifica nici alegaţiile faptului că spitalul a refuzat să participe la emisiune. Nu era disputat în cadrul procedurilor naţionale că spitalul a cooperat în pregătirea emisiunii prin răspunderea la întrebările jurnaliştilor şi acordând informaţia relevantă, inclusiv memorandumul din iunie 2008.

În final, Curtea a constatat condamnarea reclamanţilor pentru defăimare şi despăgubirea nu a fost excesivă.

În concluzie, motivele reţinute de instanţele naţionale pentru condamnarea reclamanţilor pentru defăimare erau necesare într-o societate democratică. Autorităţile daneze în deciziile sale, mai mult decât atât, au asigurat o balanţă echitabilă dintre interesele din speţă, dreptul la libertatea de exprimare a jurnaliştilor şi a spitalului şi dreptul consultantului la protecţia reputaţiei acestuia.

Corespunzător nu a avut loc violarea Articolului 10.