La
data de 1 decembrie 2016, Curtea a făcut publică decizia în cauza Stețco c. Moldovei (cerere nr. 8189/09).

Reclamantul, Valentina STEÈšCO,
este cetățean al Republicii Moldova, născut în anul 1966 și locuiește în
Chișinău.

La 22 februarie 2007, Curtea
Supremă de Justiție a pronunțat o hotărâre definitivă în favoarea
reclamantului. Instanța a constatat calitatea acestuia de acționar unic al N.,
o societate cu răspundere limitată constituită în conformitate cu legislația
Republicii Moldova și a respins pretențiile altor părți care pretindeau a fi
co-proprietari ai societății.

La data de 25 decembrie 2008,
Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire înaintată de celelalte
părți, a casat hotărârea definitivă din 22 februarie 2007 și a trimis cauza
pentru o nouă examinare în fond. În cursul unei proceduri redeschise, celelalte
părți au depus noi cereri în privința reclamantului, iar instanța a dispus
măsuri provizorii.

În fața Curții, reclamantul s-a
plâns, în temeiul articolului 6 din Convenție și în temeiul articolului 1 din
Protocolul 1 la Convenție, de casarea abuzivă a hotărârii judecătorești irevocabile
pronunțate în favoarea sa. Cererea a fost comunicată Guvernului la data de 23
iunie 2010.

După comunicare, Procurorul
General, în  urma solicitării parvenite din
partea Agentului Guvernamental, a depus o cerere de revizuire la Curtea Supremă
de Justiție, solicitând redeschiderea procedurilor și soluționarea drepturilor reclamantului.
La 13 octombrie 2011, Curtea Supremă de Justiție a constatat încălcare
drepturilor reclamantului ca urmare a
anulării hotărârii judecătorești irevocabile pronunțate în favoarea sa și a
casat hotărârea din 25 decembrie 2008, adoptată cu încălcarea principiului
securității juridice. Drept urmare, hotărârea irevocabilă din 22 februarie 2007,
pronunțată în favoarea reclamantului a fost menținută.

La data de 11 ianuarie 2012,
reclamantul a solicitat Judecătoriei comerciale să înceteze procedurile civile
redeschise și să anuleze măsurile provizorii dispuse. La data de 6 februarie
2012 Judecătoria a încetat procedurile civile în ceea ce privește creanțele
stabilite prin hotărârea definitivă din 22 februarie 2007, dar a continuat cu
examinarea noilor solicitări de plată depuse de celelalte părți și a menținut
măsurile provizorii aferente acestor proceduri.

După eșecul încercărilor de a
ajunge la o înțelegere amiabilă, prin scrisorile din 23 martie 2011 și 7
februarie 2012, Guvernul a informat Curtea despre declarația sa unilaterală în
vederea soluționării cererii reclamantului, prin care a recunoscut existența
unei încălcări și i-a propus reclamantului suma de 2.000 Euro cu titlu de
prejudiciu moral și 700 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli. Totodată, a
solicitat Curții să radieze cererea în conformitate cu articolul 37 din Convenție.

Prin scrisorile din 27 aprilie 2011
și 30 august 2012, reclamantul a informat Curtea că nu este de acord cu
termenii declarației unilaterale, dat fiind faptul că nu toate procedurile
civile înaintate de părțile adverse au fost încetate, precum și insuficiența despăgubirilor
propuse. Reclamantul a solicitat 20,250 Euro cu titlu de prejudiciu material,
reprezentând venituri pierdute din cauza măsurilor provizorii impuse în cursul
procedurii redeschise, 5.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 1.315 Euro cu
titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a reamintit că articolul 37 al Convenției
prevede că aceasta poate decide în orice stadiu al procedurii scoaterea cererii
de pe rol în cazurile în care circumstanțele permit să identifice una din
situațiile prevăzute la lit. (a), (b) sau (c) din paragraful 1 al acestui
articol.
De asemenea, Curtea a mai notat că în anumite
circumstanțe, poate să scoată de pe rol o cerere în conformitate cu articolul
37 § 1 (c), în baza unei declarații unilaterale înaintate de către un guvern
reclamat, chiar dacă reclamantul dorește continuarea examinării cauzei.

În acest scop, Curtea a examinat
declarația Guvernului prin prisma principiilor ce reies din jurisprudența sa,
în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții
preliminare) [GC], nr. 26307/95,
§ 75-77, CEDO 2003-VI. WAZA Sp. z o.o.
c. Poloniei
(dec.), nr. 11602/02,
26 iunie 2007; și SulwiÅ„ska c. Poloniei
(dec.), nr. 28953/03,
18 septembrie 2007).

Curtea a stabilit prin anumite cauze,
inclusiv pronunțate împotriva Moldovei, jurisprudența sa în ceea ce privește plângerile
referitoare la încălcarea principiului securității juridice (a se vedea, de
exemplu, Popov c. Moldovei (nr. 2),
nr. 19960/04,
§ 52-58, 6 decembrie 2005; Oferta Plus
SRL c. Moldova
, nr. 14385/04,
§ 104-107 și 112-115, 19 decembrie 2006; Melnic
c. Moldovei
, nr. 6923/03,
§ 38-44, 14 noiembrie 2006; Istrate c.
Moldovei
, nr. 53773/00,
§ 46-61, 13 iunie 2006).

Având în vedere natura
recunoașterilor conținute în declarația Guvernului, precum și valoarea
compensației propuse – care este în concordanță cu sumele acordate în cazuri
similare – Curtea a considerat că nu se mai justifică continuarea examinării
cererii (articolul 37 § 1 (c)).

Mai mult decât atât, în lumina
considerațiilor de mai sus, și, în special, având în vedere jurisprudența clară
și extinsă pe acest subiect, Curtea a fost convinsă că respectarea drepturilor
omului, astfel cum sunt definite în Convenție și Protocoalele sale nu impun
continuarea examinării cererii reclamantului(articolul 37 § 1).

Totodată, Curtea subliniază faptul
că, în cazul în care Guvernul nu va respecta termenii declarației sale
unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în lista de cereri a Curții, în
conformitate cu articolul 37 § 2 din Convenție (Josipovic v. Serbia (dec.), nr. 18369/07,
4 martie 2008).

Astfel, având în vedere conținutul declarației
Guvernului, în virtutea articolului 37 § 1 (c), Curtea în unanimitate a radiat
cererea de pe rol.

În fața Curții, reclamantul a fost
reprezentat de Vitalie NAGACEVSCHI, avocat din Chișinău.