Deciziile Voltman c. Moldovei și Investprivatbank c. Moldovei

La data de 6  octombrie 2016,
Curtea a făcut publică decizia în cauza Voltman c. Moldovei  (cererea nr. 31052/04) și decizia în cauza Investprivatbank S.A. c. Moldovei
(cererea nr. 34230/09).

***

În cauza Voltman, reclamanții, Svetlana Voltman și Vladimir Voltman,
sunt cetățeni de naționalitate israelieni, care s-au născut în 1960 și 1959,
respectiv, și locuiesc în Chișinău.

Reclamanții sunt căsătoriți din 1981. Dânșii sunt investitori
privați și acționari într-o societate privată (E.) înregistrată în Chișinău.

La o dată nespecificată, reclamanții au procurat un imobil situat în
Chișinău.

În anul 2002, reclamanții au participat la o majorare de capital
social decisă de asociații societății E prin adăugarea imobilului procurat la
activele societății. Al doilea reclamant a devenit, ulterior, vice-președinte
al societății.

La data de 14 martie 2003, al doilea reclamant a semnat un contract
de vânzare a activelor sale către societate.

La 22 iulie 2003, reclamanții au inițiat o acțiune în justiție
împotriva societății, președintelui acesteia, ulteriorii cumpărători ale
acțiunilor, susținând că respectivul contract de vânzare-cumpărare este nul
deoarece a fost încheiat sub constrângere.

La 27 octombrie 2003 de Judecătoria Botanica a admis cererea
reclamanților. A anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat între
reclamanți și societate, ulterioarele contracte de vânzare-cumpărare privind
aceleași active și decizia de transfer social înregistrată de către instituția
de înregistrare. Societatea E a depus apel.

La 11 decembrie 2003, Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea și a
respins cererea reclamanților. Hotărârea conținea numai partea dispozitivă.
Hotărârea motivată urma să fie să fie redactată mai târziu.

La 15 decembrie 2003, reclamanții au atacat cu recurs, hotărârea Curții
de Apel, preliminar privind chestiuni de drept, afirmând în mod expres că o
cerere  motivată va fi  depusă la primirea părții motivate a
hotărâriii atacate.

La 4 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul
pe chestiuni de drept ca nefondat.

La 10 februarie 2004, reclamanții au primit partea motivată a
hotărârii Curții de Apel și în aceeași zi au formulat un recurs motivat.

Cu toate acestea, la 25 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiție a
respins recursul, aplicând principiului autorității de lucru judecat (res
judicata).

În fața Curții, reclamanții au invocat violarea art. 6 CEDO (dreptul
la un proces echitabil), pe motiv că au fost privați de posibilitatea de a
prezenta cazul lor în întregime la Curtea Supremă de Justiție și că judecătorii au
fost imparțiali; violarea art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv), deoarece
nu au dispus de vreun recurs efectiv pentru a aduce recursul lor să fie
examinat de Curtea Supremă de Justiție și violarea art. 1 Protocol nr. 1 la CEDO (protecția
proprietății).

La 1 august 2011, noul reprezentant al reclamanților a informat
Curtea că reclamanții doresc să-și retragă plângerile în temeiul articolului 13
din Convenție și articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție „, având în vedere
circumstanțele cazului și jurisprudența Curții . „

La 7 mai 2015, Agentul Guvernamental a inițiat procedura de
revizuire în fața instanțelor naționale. La 17 iunie 2015, Curtea Supremă de Justiție
a casat hotărârile sale din 4 și 25 februarie 2004 și a redeschis procedura
prin care s-a dispus reexaminarea recursului reclamanților privind chestiuni de
drept. În acest sens, Curtea Supremă a constatat o încălcare a articolului 6
din Convenția și a admis că reclamanții nu au beneficiat de un proces
echitabil, dat fiind faptul că recursul a fost respins în mod ilegal. De asemenea,
Curtea Supremă a acordat reclamanților 1.800 de euro pentru prejudiciul moral
și 10.000 de lei pentru costuri și cheltuieli. Ulterior Curtea Supremă de
Justiție a respins recursul reclamanților din 15 decembrie 2003.

Guvernul a susținut că reclamanții și-au pierdut statutul de victime
începând cu data de 17 iunie 2015, când Curtea Supremă de Justiție a recunoscut
în mod expres încălcarea dreptului reclamanților la un proces echitabil și le-a
acordat despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat. Mai mult decât atât, la
data de 30 septembrie 2015, Curtea Supremă de Justiție a examinat recursul
reclamanților din 15 decembrie 2003, dar l-a respins ca nefondat.

Curtea a notat că, după comunicarea cauzei Guvernului, procedurile
au fost redeschise. Curtea Supremă a recunoscut încălcarea articolului 6 al
Convenției în ceea ce privește plângerea de mai sus și a acordat reclamanților
o compensație suficientă. Mai mult decât atât, reclamanții au putut să-și
prezinte argumentele în fața Curții Supreme, care a oferit garanțiile prevăzute
la articolul 6 § 1 din Convenție și a abordat aceste argumente într-o hotărâre
motivată în mod corespunzător. În astfel de circumstanțe, Curtea consideră că
reclamanții nu mai pot pretinde a fi „victime” ale unei încălcări a
articolului 6 în legătură cu plângerea de mai sus și că această parte a cererii
trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 3 și 4 din Convenție.

Totodată, Curtea a luat act de dorința reclamanțiilor de a-și
retrage plângerile în temeiul articolului 13 din Convenție și articolul 1 din
Protocolul nr. 1 la Convenție. Curtea a considerat că respectarea drepturilor
omului, astfel cum sunt definite în Convenție și Protocoalele sale nu necesită
continuarea examinării plângerilor în temeiul articolului 13 din Convenție și
articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Prin urmare, aceasta decide să
radieze această parte a cererii din lista de cazuri, în conformitate cu
articolul 37 § 1 (a) din Convenție.

Ca urmare a hotărârii Curții Supreme de Justiție din 30 septembrie
2015, de a respinge recursul reclmanților, la 29 martie 2016 aceștia au depus o
nouă cerere înregistrată sub nr. 24361/16, pretinzând încălcarea articolelor 6
și 13 din Convenție, precum și a articolului 1 din Protocolul 1 la Convenție.

În fața Curții, reclamanții au fost reprezentați de către V. Èšurcan,
iar începând cu 19 iulie 2011 de către V. Nagacevschi, avocați din Chișinău.

***

În cauza Investprivatbank, reclamantul, Investprivatbank S.A., este o
societate cu sediul în Chișinău. În temeiul articolelor 6 și 13 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, societatea s-a plâns plâns de anularea de către
instanțele naționale a unei hotărâri definitive emise în favoarea sa.

Cererea reclamantului a fost comunicată Guvernului Republicii Moldova, care a
transmis observațiile sale cu privire la admisibilitatea și fondul cauzei.
Aceste observații au fost trimise societății reclamante, fiind invitată să-și
prezinte propriile observații. Scrisoarea grefei a rămas fără răspuns.

Prin scrisoarea recomandată din 9 februarie 2016, în temeiul
articolului 37 § 1 a)
din Convenție, Curtea a atras atenția societății reclamante cu privire la faptul
că perioada de timp pentru prezentarea observațiilor sale a expirat la 4 noiembrie
2015 și că nu s-a solicitat prelungirea. Totodată, i-a fost adus la cunoștință
conținutul articolul 37 § 1 (a) al Convenției, care prevede că Curtea poate
radia cererea de pe rol atunci când circumstanțele conduc la concluzia că
reclamantul nu intenționează să continue examinarea cauzei. Reclamantul a
recepționat scrisoarea, fără a răspunde.

În aceste condiții, conform articolului 37 § 1 (a) din Convenție,
Curtea considerat că reclamantul nu mai dorește să continue examinarea cererii
sale. Mai mult decât atât, în conformitate cu articolul 37 § 1, Curtea a
constatat că nu există circumstanțe speciale, respectarea drepturilor omului,
care să impună continuarea examinării cauzei. Având în vedere cele expuse mai
sus, Curtea, în unanimitate, a decis să radieze cererea de pe rol.