La data de 20 septembrie 2016 Curtea a făcut publică
hotărârea în cauza Nichifor
c. Moldovei
 (cerere
nr. 52205/10).

Reclamant în prezenta cauză este Leonid Nichifor,
cetățean al Republicii Moldova, născut în 1966 și care locuiește în Chișinău.

În perioada de
referință, reclamantul era acționar într-o societate cu răspundere limitată
fondată în anul 2002. Dînsul a deținut 50% din capitalul social al societății.
Cealaltă jumătate a acțiunilor a fost deținută de A.N. În anul 2009 A.N. a depus o acțiune
la Judecătoria Economică Chișinău solicitând excluderea reclamantului din lista
de acționari, pe motiv că acesta nu a vărsat aportul pentru partea sa din
capitalul social. Reclamantul a menționat că a plătit și că, în orice caz,
acțiunea a fost tardivă, deoarece, potrivit legii ea putea fi depusă doar în
termen de trei ani de la momentul de fondare a companiei.

La 14 martie 2009,
Judecătoria Economică Chișinău a respins acțiunea împotriva reclamantului pe
motiv că aceasta era depusă după expirarea termenului de prescripție.

În cursul procedurii
în fața Curții de Apel Economică A.N. a prezentat un set de procese-verbale ale
unei adunări a acționarilor societății din 20 februarie 2007, în conformitate
cu care reclamantul a admis că nu a plătit pentru partea sa din acțiuni și s-a
angajat să plătească în termen de o lună, în caz contrar va pierde cota parte în
calitate de fondator. Reclamantul a obiectat că procesul-verbal în cauză a fost
unul fals și a solicitat să fie efectuată o expertiză a semnăturii sale.
Cererea sa a fost respinsă de către Curtea de Apel, care, la 9 iunie 2009, a admis apelul, a
casat hotărârea primei instanțe, și admis acțiunea lui A.N. Pe parcursul
examinării cauzei, Curtea de Apel s-a bazat în totalitate pe procesul-verbal
din 20 februarie 2007.

Reclamantul a depus
recurs susținând, inter alia, că procedurile nu a fost echitabile, deoarece
Curtea de Apel Economică a respins fără nici un motiv cererea acestuia de a
efectua o expertiză a procesului-verbal din 20 februarie 2007. El și-a reiterat
poziția că procesul-verbal în cauză a fost falsificat și a prezentat dovezi cu
privire la faptul că între 11 și 22 februarie 2007, a fost plecat în
Israel și era, prin urmare, în imposibilitatea de a participa la adunarea acționarilor
din 20 februarie 2007. El a reiterat, de asemenea, obiecția sa cu privire la
termenul de prescripție.

La 17 decembrie 2009,
Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului, menținând decizia
Curții de Apel Economice.

La o dată
nespecificată, reclamantul a depus o plângere penală împotriva lui A.N.,
susținând că dînsul a falsificat procesul-verbal al adunării acționarilor din
data de 20 februarie 2007. În cursul procesului penal, un expert de la Centrul
Național de Expertize Judiciare, în raportul său din data de 07 august 2010 a ajuns la concluzia că
semnătura de pe procesul-verbal din 20 februarie 2007 nu aparține
reclamantului. Procesul penal este în curs.

În fața Curții,
reclamantul s-a plâns în temeiul art. 6 CEDO, că procedurile au fost
inechitabile, deoarece Curtea de Apel Economică și Curtea Supremă de Justiție
au respins fără nici un motiv cererea acestuia de a efectua o expertiză a
procesului-verbal din 20 februarie 2007. Potrivit reclamantului rezultatul unei
astfel de expertize putea fi determinant pentru soluționarea litigiului. De
asemenea, reclamantul susține că instanțele naționale au ignorat argumentele
sale referitoare la termenul de prescripție și s-au bazat pe elemente probatorii
false în atingerea concluziilor sale. De asemenea, reclamantul s-a plâns că
drepturile sale garantate de art. 1 din Protocolul 1 la Convenție au fost
încălcate.

Curtea a
constatat, în unanimitate, violarea
articolului 6 din Convenție
, dreptul la un proces echitabul, notând că, în
contextul prezentei cauze, chestiunea termenului de prescripție invocată de
reclamantul în cadrul procedurilor constituia un argument important. Fiind
admis, el putea duce la respingerea acțiunii înaintate de către A.N. De fapt,
prima instanță a respins acțiunea lui A.N. exact pe acest temei. În pofida
acestui fapt, Curtea de Apel și Curtea Supremă au tăcut în privința obiecției
reclamantului în privința admisibilității acțiunii. În lipsa unui răspuns
specific și expres, este imposibil de a constata dacă aceste instanțe doar au
neglijat să abordeze acest argument că acțiunea este tardivă sau dacă au
intenționat să o respingă și, dacă aceasta a fost intenția, care au fost
motivele în spatele deciziei respective.

Constatările
nominalizate mai sus sunt suficiente pentru a constata violarea Articolului 6
din Convenție. Cu toate acestea, Curtea a constatat de asemenea și alte aspecte
ale procedurilor ca fiind problematice. În particular, când A.N. a prezentat
dovezi care, păreau foarte suspecte, atât Curtea de Apel cât și Curtea Supremă
de Justiție au refuzat fără nici o explicație demersul legitim al reclamantului
de a supune unei expertize documentul respectiv și să confirme sau să infirme
alegația precum că semnătura era falsă. Chestiunea autenticității procesului
verbal din 20 februarie 2007 urma să determine îngrijorarea judecătorilor cel
puțin prin faptul că a fost prezentat la o etapă foarte târzie a procedurilor,
după ce reprezentantul lui A.N. a declarat că potrivit informațiilor sale atare
document nu a existat și deoarece reclamantul a invocat că semnătura nu îi
aparține. Cu toate acestea, instanțele naționale se pare că nu au fost
perturbate de argumentele reclamantului, chiar după ce acesta a prezentat
dovezi să demonstreze că la 20 februarie 2007 el a fost în afara țării și nu
putea fi prezent la adunarea acționarilor.

Curtea a considerat că nu este necesar că examineze
separat capătul din cerere privind violarea drepturilor garantate de art. 1 din
Protocolul 1 la Convenție au fost încălcate.

Reclamantul a pretins
1,025,171 Euro cu titlu de prejudiciu material, 25,000 Euro pentru prejudiciul
moral și 2,502 Euro pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții.

Curtea a hotărît ca R.
Moldova să achite reclamantului 2,500 euro Euro cu titlu de prejudiciu moral și
2,000 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

În fața Curții,
reclamantul a fost reprezentat de dna S. Macrinici și dna A. Balan, avocați din
Chișinău.