La 05 iulie 2016, Marea Cameră a
Curții Europene a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea Buzadji c. Moldovei (cererea nr. 23755/07).

Anterior, prin hotărârea Camerei din 16 decembrie 2014, Curtea a
constatat, cu patru voturi la trei, că a avut loc violarea art. 5 § 3 din
Convenție.

Ea a notat că reclamantul a fost deținut
pentru o durată de 10 luni, dintre care 2,5 luni în arest preventiv și restul
perioadei în arest la domiciliu;
că reclamantul a invocat în fața instanțelor
naționale argumente substanțiale în contradictoriu  cu arestarea sa,
în particular că a răspuns citațiilor organelor de urmărire penală, că a fost
un om de afaceri cunoscut, că starea sănătății impunea asistență medicală
specială.

Curtea a notat că instanțele
naționale au ales să desconsidere aceste argumente, aparent tratându-le ca
irelevante chestiunii legalității arestului. Instanțele naționale s-au limitat
la repetarea motivelor formale, în mod abstract și stereotipic.

Ea a considerat că instanțele
naționale s-au limitat la parafrazarea temeiurilor arestului prevăzute în Cod
de procedură penală, fără vreo explicație cum acestea au fost aplicate în
speță, exceptând riscul confruntării reclamantului cu feciorii săi. Chiar și
acest temei, fiind neconvingător deoarece reclamantului cunoștea despre
urmărirea penală din iulie 2006,
a devenit irelevant după ce instanțele au permis
reclamantului să stea la domiciliu împreună cu feciorii săi.

La 20 aprilie 2015 un panel a
Marii Camere a acceptat cererea Guvernului de retrimitere a cauzei Buzdaji c.
Moldovei, în fața Marii Camere a Curții. La data de 07 octombrie 2015 au avut
loc
audieri
publice în această cauză.

***

Reclamantul este Petru Buzadji, născut în 1947, locuitor
or. Comrat.

În martie 2006 reclamantul, care era directorul unei
companii de stat, a aflat că compania sa datorează unei companii private suma
de 594,067 USD, plus penalități, în total 824,404 USD. La 26 mai 2006
reclamantul a fost eliberat din funcția de director.

Potrivit reclamantului, în iulie 2006 el a fost citat de
organul de urmărire penală pentru a da declarații în legătură cu pretinsa
fraudă la compania de stat. Ulterior el a fost citat de câteva ori, și
întotdeauna a apărut în fața organelor de urmărire penală și a cooperat cu
acestea.

Potrivit materialelor prezentate de părți, au fost
inițiate 13 diferite cauze penale împotriva reclamantului și a 2 feciori ai
săi. La 27 mai 2007 cauzele penale au fost  conexate. Feciorii
reclamantului au fost citați de către organul de urmărire penală în mai 2007 și
au fost audiați în calitate de bănuiți, aparent ei nu au fost arestați.

La 13 septembrie 2006 a fost ridicat un document, pretins utilizat
pentru fraudarea companiei de stat. La 30 octombrie 2006 a fost ridicat
computerul personal a reclamantului, fiind restabilite diverse documente ce
demonstrau fraudarea companiei  de stat.

La 26 octombrie 2006 a fost admisă cererea de intentare a procedurii
insolvabilității a companiei de stat.

La 21 decembrie 2006 Curtea Supremă de Justiție a respins
cererea de intentare a procedurii insolvabilității, deoarece datoriile erau
fictive, instanța făcând trimitere la analiza activității economice și financiare
a companiei, cauza fiind trimisă la rejudecare.

La 02 mai 2007 reclamantul a fost arestat; iar la 05 mai 2007 a fost formal
învinuit de fraudarea companiei de stat.

La 05 mai 2007 judecătoria Buiucani a eliberat mandat de
arest în privința reclamantului, reținând caracterul infracțiunii,
complexitatea cauzei, pericolul influențării terților, etc.

Reclamantul a contestat la Curtea de Apel eliberarea
mandatului de arest cu recurs, însă fără succes.

La 16 mai 2007 judecătoria Buiucani a prelungit arestul
reclamantului pentru 20 de zile, reiterând păstrarea motivelor pentru detenția
reclamantului.

Reclamantul a contestat la Curtea de Apel prelungirea
mandatului de arest cu recurs, însă fără succes.

La 05 iunie 2007 judecătoria Buiucani a prelungit arestul
reclamantului pentru alte 20 de zile, păstrând motivația anterioară.

Reclamantul a contestat la Curtea de Apel prelungirea
mandatului de arest cu recurs, însă fără succes.

La 26 iunie 2007 judecătoria Buiucani a respins demersul
de prelungire a arestului și a dispus arestarea reclamantului la domiciliu.

La 29 iunie 2007 Curtea de Apel Chișinău a anulat
încheierea din 26 iunie 2007 și a dispus prelungirea mandatului de arest pentru
20 de zile.

La 16 iulie 2007 judecătoria Buiucani a prelungit arestul
reclamantului pentru alte 20 de zile.

La 20 iulie 2007 Curtea de Apel
Chișinău a anulat încheierea din 16 iulie 2007 și a dispus arestarea
reclamantului la domiciliu.

La 12 martie 2008 instanța a dispus eliberarea
reclamantului sub cauțiune.

***

În fața Curții, reclamantul s-a plâns, invocând art. 5 §
3 din Convenție, de insuficiența motivelor pentru arestarea sa.

***

În primul rând, Marea Cameră a respins, cu 15 voturi la 2, obiecția
Guvernului că reclamantul a omis să conteste deciziile instanțelor
judecătorești privind aplicarea arestului la domiciliu și corespunzător a eșuat
să epuizeze căile interne de atac. Această obiecție a fost invocată pentru
prima dată în observațiile scrise în fața Marii Camere, de altfel în lipsa unei
circumstanțe excepționale ce ar justifica exonera de la obligația de a invoca
această excepție până la adoptarea de către Cameră a deciziei de
admisibilitate.

În continuare Curte a examinat două chestiuni suscitate de cauza Buzadji, care
vor fi utile pentru dezvoltarea practicii sale, în particular cerința ca
autoritățile naționale să justifice detenția continuă și arestul la domiciliu. Potrivit
practicii Curții în privința Articolului
5 § 3, persistența suspiciunii rezonabile a fost o
condiție pentru validitatea detenției continui, dar, după expirarea unei
anumite perioade de timp, nu mai e necesară. După această perioadă de timp,
Curtea urmează să stabilească: în primul rând, dacă alte motive invocate de
către autoritățile judiciare continuă să justifice privarea de libertate; și,
în al doilea rând, dacă aceste motive sunt suficiente și relevante, dacă
autoritățile naționale au manifestat o diligență deosebită în realizarea
procedurilor.

Curtea a recunoscut că chestiunea dacă al doilea set de garanții în temeiul
articolului
5 § 3 a fost
aplicat în totalitate, în sensul că se impun alte motive suficiente și
relevante adițional la suspiciunea rezonabilă, depindeau de o noțiune destul de
vagă „anumită perioadă de timp”. Corespunzător, Curtea a considerat convingătoare
argumentele pentru sincronizarea celor două seturi de garanții. Aceasta implică
ca cerința ca judecătorul sau altă autoritate ce exercită atribuții judiciare
să rețină motive „suficiente și relevante” pentru justificarea detenției,
suplimentar la persistența suspiciunii rezonabile, se aplică deja la momentul
aplicării pentru prima dată a arestului preventiv, adică imediat după arest.

În ceea ce privește arestul la domiciliu, Curtea a confirmat jurisprudența
sa potrivit căreia arestul la domiciliu este o privare de libertate în sensul
Articolului 5 din Convenție. Mai mult, ea nu a fost dispusă să accepte
argumentul Guvernului precum că atitudinea reclamantului față de arestul la
domiciliu și omisiunea de a contesta măsura respectivă au constituit renunțarea
la dreptul său la libertate. Starea sănătății acestuia a fost deterioată în mod
considerabil pe durata detenției și, numeroasele sale demersuri de eliberare
din arest au fost respinse, este inteleligibil că el era dispus să meargă la
concesiuni pentru a pune capăt situației în care se afla. Corespunzător el era
într-o stare evidentă de suprasolicitare după plasarea în arest la domiciliu. Chiar
dacă am presupune că el a fost de acord să fie plasat în arest la domiciliu,
această stare de lucruri nu poate fi echivalată cu eliberarea din detenție,
după cum a argumentat Guvernul. Nici nu poate, după cum aparent a sugerat
Guvernul, fi privită ca o formă de compensație ce ar satisface exigențele în
sensul Articolului 5.5 de a acorda dreptul la compensație.

Corespunzător, în unanimitate, Curtea a respins obiecția Guvernului privind
lipsa calității de victimă a reclamantului. Curtea, de asemenea, a respins
argumentul Guvernului precum că în cazul justificării detenției arestului în
locurile de detenție ordinare se impun motive mai considerabile decât în cazul
plasării în arest la domiciliu, fiind o măsură mai lejeră. Ea a reiterat că
Articolul 5 nu reglementează condițiile de detenție, specificând că criteriile
de aplicabilitate a acestui Articol se referă doar la nivelul restricțiilor a
libertății de circulație, și nu în diferențierea comfortului sau în regimul
intern a diferitor locuri de detenție. Corespunzător, Curtea urmează să aplice
aceleași criterii pentru întreaga perioada de detenție, irelevant de locul unde
reclamantul este deținut.

În final, revenind la justificările reținute pentru detenția provizorie a
reclamantului în speță, Curtea a considerat că motivele aduse de instanțele
naționale pentru dispunerea și prelungirea arestării acestuia au fost
stereotipate și abstracte, plus și inconsistente. Aceste decizii au citat
motivele detenției fără vreo încercare de a arăta cum ele se aplică în mod
concret în circumstanțele particulare din speță.

Mai mult ca atât, în unele cazuri instanțele naționale au respins că nefondate
și neplauzibile alegațiile procuraturii în privința pericolului reclamantului
de a se ascunde, influența martorii și falsifica probele. În alte cazuri, la
primele prelungiri a arestului reclamantului, aceste motive au fost acceptate
de instanțele naționale, fără vreo schimbare aparentă a circumstanțelor și fără
vreo explicație. Și nici nu s-au referit la vreun risc de complotare, care era,
în esență, unicul motiv suplimentar invocat de instanțe la decizia de a plasa
reclamantul în arest. De asemenea, după cum s-a întâmplat în cazul arestării
inițiale, nu a avut loc o evaluare de către instanțele naționale a caracterului
reclamantului, moralei sale, activelor sale și legăturilor cu statul și
comportamentul său pe durata primelor 10 luni a urmăririi penale, când ar fi
avut timp să comploteze cu feciorii săi, dacă ar fi dorit să o facă. În ceea ce
privește deciziile de plasare în arest la domiciliu, în pofida constatării
instanțelor că nu existau motive pentru continuarea detenției, cum ar fi
ascunderea sau interferența cu urmărirea penală, cu toate acestea instanțele au
dispus arest la domiciliu în iunie și iulie 2007. Corespunzător Curtea a
considerat că motivele aduse pentru dispunerea și prelungirea detenției
reclamantului nu au fost nici suficiente și nici relevante, contrar Articolului
5 § 3 din Convenție.

Reclamantul a cerut 50,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 4,837 Euro
cu titlu de costuri și cheltuieli

Curtea a acordat reclamantului 3,000 Euro și 4,837 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

*  *  *

Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții
de către Fadei NAGACEVSCHI, avocat din Chișinău.

Judecătorii Nuβberger și
Mahoney au formulat opinie concurentă comună; judecătorul Spano a formulat opinie
concurentă, la care s-a alăturat judecătorul Dedov; iar judecătorii Sajó și
Wojtyczek au formulat opinii parțial disidente
.