Curtea Europeană a comunicat cererile Lisovoi
c. Moldovei, cererea nr. 16908/09, Ialamov c. Moldovei, cererea nr. 65324/09.

În cauza Lisovoi c. Moldovei, reclamanta este Ala Lisovoi, cetățeancă a
Republicii Moldova, care s-a născut în anul 1984 și locuiește în Chișinău.

La momentul de referință, reclamanta era
studentă și îl ajuta gratuit pe avocatul T., la traducerea unor documente.

La 23 octombrie 2008, a fost inițiată o
cauză penală împotriva lui T., fiind acuzat de trafic de influență, și anume că
a pretins 10.500 Euro de la D. cu promisiunea de a transmite banii
judecătorilor care examinau un dosar penal deschis pe numele lui D., cu scopul
de a obține achitarea lui sau o pedeapsă mai blândă. Reclamanta nu avea
calitatea procesuală în cadrul acestui dosar.

La data de 30 octombrie 2008, organul
de anchetă a cerut permisiunea să percheziționeze locuința reclamantei,
motivând că există o ipoteză fundamentată că acolo se găsec suma de 10.500 Euro
pretinsă de T. și documente referitoare la dosarul penal.

În aceeași zi, procurorul a solicitat
Judecătoriei Buiucani emiterea un mandat pentru percheziționarea apartamentului
reclamantei. Tot în aceeași zi, Judecătorul de instrucție Buiucani a emis mandatul
care autoriza percheziția, decizia fiind definitivă.

La data de 10 decembrie 2008, poliția a
percheziționat apartamentul reclamantei, doar în prezența mamaei ei în vârstă. În
urma percheziției n-au fost găsite corpuri delicte.

La data de 21 august 2009, reclamanta a
solicitat accesul la elementele probatorii, în baza cărora a fost autorizată
percheziția. La data de 3 septembrie 2009, Judecătorul de instrucție Buiucani a
răspuns că dosarul se află la organul de anchetă și că accesul poate fi acordat
numai în temeiul legii.

În fața Curții reclamanta s-a plâns, în
temeiul Articolului 8 din Convenție, că percheziționarea locuinței ei a fost
ilegală, întrucât nu s-a bazat pe motive relevante sau suficiente și că nu a
fost urmărit un scop legitim, având în vedere întârzierea cu care a fost
efectuată.

De asemenea, ea s-a plâns în temeiul Articolelor
6 și 13 din Convenție că nu a avut nicio cale legală să conteste sau să se
plângă de percheziția ilegală.

Curtea a adresat părților următoarele
întrebări:

1. A existat o încălcare a dreptului
reclamantei la respectarea domiciliului său și a vieții private, contrar Articolului
8 al Convenției (Mancevschi c. Moldovei,
nr. 33066/04,
§ 47-50 7 octombrie 2008)?

2. Reclamanta a avut la dispoziția o
cale efectivă de recurs în temeiul Articolului 8, astfel cum prevede Articolul 13
din Convenție?

În cauza Ialamov c. Moldovei (cererea
nr. 65324/09
) reclamantul, Alexandru Ialamov, a fost cetățean al Republicii
Moldova, născut în anul 1986 și a locuit în Chișinău. A murit la 2 septembrie
2014, iar tatăl său, Nicolai Ialamov, și-a exprimat dorința de a menține
cererea fiului său. În fața Curții este reprezentat de către T. Osoianu, un
avocat din Ialoveni.

La 6 aprilie 2009, reclamantul a fost
arestat și acuzat de crimă. El și un alt suspect au fost acuzați de uciderea
unui șofer de taxi în noaptea din 12 spre 13 februarie 2009. La 31 iulie 2009 a fost acuzat de mai
multe capete de acuzare pentru furt, pe care le-ar fi comis între 30 mai și 15
octombrie 2008.

La data de 6 aprilie 2009, procurorul a
solicitat Judecătoriei Centru eliberarea unui mandat de arest pe numele
reclamantului. În aceeași zi, instanța  a
emis un mandat de arest pentru treizeci de zile. Arestul reclamantului a fost
prelungit în mod repetat, la fiecare treizeci de zile, până la 23 octombrie
2009, atunci când dosarul său a fost remis instanței pentru examinare; după
această dată arestul său a fost prelungit la fiecare nouăzeci de zile.

Potrivit reclamantului, el a depus recurs
împotriva fiecărei prelungiri a arestului. În recursurile sale din 3 iulie și
28 august 2009 s-a plâns cu privire la refuzarea accesului la probele cauzei
care au fost înaintate judecătorului de instrucție, inclusiv declarațiile incriminatoare
ale martorilor. În recursul din 1 octombrie 2009 și în fața Judecătoriei
Centru, la 23 noiembrie 2009, reclamantul s-a plâns că prelungirea arestului său
a fost ilegală, deoarece cererea de prelungire a fost făcută în afara
termenului prevăzut de Articolul 186 alineatul (6) din Codul de procedură
penală și a fost, prin urmare, nulă în temeiul articolului 230 alineatul (3)
din Codul de procedură penală.

Potrivit reclamantului, recursurile
sale au fost respinse fără a se face referire la declarațiile pe care le
făcuse.

În fața Curții Reclamantul s-a plâns în
temeiul Articolului 5 § 1 din Convenție că arestul după 30 septembrie 2009 a fost ilegal, fiindcă
s-a bazat pe o cerere de prelungire nulă.

Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în
temeiul articolului 5 § 4 din Convenție că i-a fost refuzat accesul la
elementele probatorii din dosar în cazul în care ele au fost prezentate
judecătorului privind examinarea prelungirii arestului său.

Curtea a adresat părților următoarele
întrebări:

1. A existat o violare a articolului 5 § 1 din Convenție din
cauza faptului că Judecătoria Centru a prelungit arestarea preventivă a
reclamantului după data 30 septembrie 2009, prin susținerea unei cereri de
prelungire depusă de către procuror în afara termenului prevăzut de legislația
internă?

2. A existat o violare a articolului 5 § 4 din Convenție? În
special, apărarea a avut acces suficient la probele din dosarul penal, necesare
pentru a contesta arestarea reclamantului (a se vedea Èšurcan și Èšurcan c. Moldovei, nr. 39835/05,
§ 61-64 23 octombrie 2007) ?