Curtea Europeană a comunicat cererile:
Veretca c. Moldovei, cererea nr. 70671/12, Iurcovschi și alții c. Moldovei,
cererea nr. 13150/11, Erhan c. Moldovei, cererea nr. 21947/16, Vlas c.
Moldovei, cerere nr. 37057/11, Asociația Obștească „Societatea
Scriitorilor Români din Moldova” și alții c. Moldovei, cererea nr. 4470/08.

În cauza Veretca c. Moldovei, reclamanta este Tatiana Veretca, cetățeanca
Republicii Moldova, născută în anul 1982, locuiește în Chișinău.

Soțul reclamantei, dl Alexei Veretca, a
fost ucis pe data de 28 aprilie 2012. Cererea este despre circumstanțele morții
sale și investigația efectuată de autoritățile moldovenești în acest caz.

La 27 aprilie 2012, soțul reclamantei,
a avut o dispută cu două persoane, V.C. și A. R., pe care le-a rănit cu un
cuțit.

La 28 aprilie în 2012, soțul
reclamantei, a fost contactat de către o cunoștință, care i-a spus că V.C. și
A.R. pretind fiecare câte 500 Euro pentru a nu depune plângere penală împotriva
lui. Totodată, i-a fost propusă o întâlnire în aceeași zi în fața unui
restaurant de la marginea unei păduri, pentru a le da bani și astfel să
soluționeze conflictul.

În seara aceleiași zile, soțul
reclamantei, însoțit de un prieten, a mers la restaurantul indicat. În parcarea
restaurantului îl aștepta un grup de aproximativ cincisprezece persoane. În
opinia reclamantei, aceste persoane erau membri ai unei grupări criminale din
Orhei și au fost chemați de V.C. și A.R. pentru a-i ucide soțul. Când a intrat
în parcare, soțul reclamantei a oservat ambuscada și a dorit să plece. Însă
ieșirea din parcare a fost blocată de o alta mașină, iar unii dintre atacatori
au inceput să tragă în direcția sa. Bărbatul a fost lovit de mai multe gloanțe
și după ce a fost reținut a fost bătut. Dînsul a murit pe loc. Prietenul său a
fost grav bătut până când și-a pierdut cunoștința.

O anchetă penală a fost inițiată pentru
a investiga circumstanțele decesului lui Alexei Veretca. Potrivit reclamantei,
anchetatorii nu au ridicat înregistrările video de la camerele de securitate
ale restaurantului și nici nu au verificat discuțiile telefonice între toți
suspecții din seara crimei.

La 30 iulie 2012, procurorul
responsabil de caz a ridicat toate acuzațiile împotriva lui V.C. și alți doi
suspecți pe motivul că ei nu au fost implicați în incident, fiind doar în
trecere pe la locul crimei. Reclamanta nu a fost informată despre această ordonanță,
aflând despre ea doar când urmărirea penală a fost încheiată, iar cauza a fost
trimisă în instanța de judecată. Ea a contestat imediat ordonanța și la 28
august 2012, procurorul ierarhic superior a anulat-o, constatând că aceasta a
fost bazată pe o investigație superficială și pe o apreciere arbitrară a
faptelor. Reclamanta nu a primit copia acestei ordonanțe.

Toți cei trei suspecți au contestat ordonanța
de mai sus la judecătorul de instrucție. În urma unei audieri secrete, la data
de 17 octombrie 2012, la care reclamanta nu a fost invitată, un judecător al
Judecătoriei sectorului Rîșcani a admis recursurile depuse de suspecți și a
dispus încetarea urmăririi penale în privința lor. Decizia instanței a fost
definitivă și nu a putut fi contestată.

În fața Curții reclamanta se plânge în
temeiul Articolului 2 din Convenției,
că ancheta în circumstanțele morții soțului ei nu a fost eficientă.

Curtea a adus următoarele întrebări
părților:

Având în vedere obligațiile în ceea ce
privește protecția dreptului la viață (a se vedea Ciobanu c. Republicii
Moldova, nr. 62578/09, 24 februarie 2015), autoritățile naționale au efectuat
urmărirea penală în prezenta cauză în conformitate cu obligațiile procedurale
prevăzute la Articolul 2 din Convenție?

În
cauza Iurcovschi și alții c.
Moldovei
, primul reclamant este Oleg Iurcovschi, născut în 1969. Al doilea
reclamant – Vitalie Sîrbu, născut în 1977. Al treilea reclamant – Alexandru
Smoliacov, născut în 1980. Toți reclamanții sunt cetățeni moldoveni, locuiesc
în Chișinău și în fața Curții sunt reprezentați de S. Pavlovschi, un avocat din
Chișinău.

Toi reclamanții erau polițiști în momentul
de referință. Oleg Iurcovschi și-a dat demisia la data de 6 ianuarie 2011. Vitalie
Sîrbu și Alexandru Smoliacov au fost concediați la 18 februarie 2011 ca
sancțiune disciplinară.

La data de 7 februarie 2011,
reclamanții au fost reținuți și acuzați de răpire, crimă și abuz de putere. Ei
au fost acuzați că la 8 decembrie 2010 l-au reținut în mod ilegal, răpit și
bătut pe cetățeanul P., până a murit, cu scopul de a-și însuși 15.000 dolari
SUA care ar fi aparținut lui P.

În aceeași zi, procurorul a solicitat
Judecătoriei Centru emiterea unui mandat de arest pe numele reclamanților.
Motivele invocate de procuror au fost că reclamanții ar putea să se eschiveze
de la urmărirea penală, să influențeze ancheta și săvârșească alte infracțiuni.
Reprezentantul reclamanților a solicitat accesul la materialele prezentate de
procuror în susținerea cererilor sale, dar fără niciun rezultat.

Judecătoria Centru a emis în aceeași zi
un mandat de arest pentru treizeci de zile. În instanță reclamanții au susținut
că afirmațiile prezentate de procuror nu au fost probate și că nu au fost
prezentate niciun fel de materiale care să demonstreze vina reclamanților.
Instanța și-a motivat decizia prin prevederile Codului de procedură penală,
care dau dreptul instanței de a emite mandat de arest preventiv pe numele unei
persoane când există riscul ca aceasta să se eschiveze de la urmrirea penală, să
influențeze ancheta sau să săvârșească alte infracțiuni. Curtea a concluzionat
că reclamanții au prezentat astfel de riscuri, deoarece aceștia au fost acuzați
de o infracțiune deosebit de gravă, iar ancheta era în faza sa inițială.

La data de 9 februarie 2011, reclamanții
au depus recurs și au susținut, că mandatele de arest nu s-au bazat pe
raționamente specifice cauzei și că instanța s-a bazat doar pe supoziții. Reclamanții
au susținut că instanța a refuzat să-i permită reprezentantului lor să facă
cunoștință cu materiale din dosar, prezentându-i doar solicitările procurorului.

La 17 februarie 2011, Curtea de Apel
Chișinău a respins recursurile reclamanților. Instanța a constatat că
materialele din dosar conțineau suficiente temeiuri pentru o suspiciune
rezonabilă că reclamanții au comis crimele de care au fost acuzați, că există
riscul ca ei să influnțeze ancheta, precum și riscul ca ei să se eschiveze de
la urmărirea penală, dat fiind faptul că erau polițiști și că le erau cunoscute
toate procedurile care urmau a fi realizate.

La data de 5 martie 2011, Judecătoria
Centru a prelungit arestul reclamanților cu încă treizeci de zile. De această
dată reprezentantului reclamanților i-a fost permis să facă cunoștință cu
dosarul.

Reclamanții au depus recurs și au
susținut, printre altele, că ancheta nu a avansat precum a afirmat procurorul
și că nu există niciun risc de a influența ancheta în cazul arestului la
domiciliu al reclamanților. La 14 martie 2011, Curtea de Apel Chișinău a
menținut decizia Judecătoriei Centru din 5 martie 2011, pentru aceleași motive invocate
anterior.

La data de 16 martie 2011, ancheta a
fost finalizată, iar la 29 martie 2011 cauza a fost remisă instanței de
judecată pentru examinare. În aceeași zi, procurorul a solicitat prelungirea arestului
reclamanților cu nouăzeci de zile, invocând aceleași motive ca și anterior:
riscul de a se eschiva de la urmărirea penală, de a influența ancheta și de a
comite alte infracțiuni.

La data de 7 aprilie 2011, reclamanții
au depus o cerere habeas corpus,
susținând că riscul de a inflența ancheta nu mai era valabil, dat fiind faptul
că urmărirea penală a fost încheiată și că nu a existat nicio dovadă prezentată
că reclamanții ar intenționa să se ascundă .

Judecătorul V. De la Judecătoria
sectorului Rîșcani, în acceași zi a prelungit arestarea reclamanților cu
nouăzeci de zile, acceptâd integral solicitarea procurorului. Reclamanții au depus
recurs și au susținut, printre altele, că instanța nu a reușit să facă referire
la nicio probă în sprijinul presupuselor riscuri care justifică arestul lor și
că următoarea ședință de judecată a fost stabilită pentru data de 11 mai 2011,
ceea ce înseamnă că arestul lor pentru următoarele treizeci și patru zile nu
respectă „cerințele speciale” impuse de Articolului 5 § 3 din
Convenție.

La data de 20 aprilie 2011, Curtea de
Apel Chișinău a menținut decizia Judecătoriei Rîșcani din 7 aprilie 2011.
Instanța și-a motivat decizia prin faptul că reclamanții erau polițiști, și
astfel ar putea influența martorii sau să distrugă probele. La data de 10 mai
2011 reclamanții au depus o cerere habeas
corpus
, susținând că nu există motive să se presupună că ei intenționează
să se ascundă, să influențeze procesul sau să săvârșească alte infracțiuni. La
data de 6 iunie 2011, reclamanții au depus o altă cerere habeas corpus, menționând că cererea lor anterioară nu a fost
examinată. Aceștia au susținut că la 25 mai 2011 judecătorul V. s-a autorecuzat
motivând că el a lucrat anterior împreună cu al treilea reclamant. Reclamanții
au susținut că motive de recuzare a judecătorului V. au existat și la 7 aprilie
2011, când el a dispus prelungirea arestului lor și astfel a afectat legalitatea
acelei ordonanțe. Ei au subliniat că, din momentul prelungirii arestului în
data 7 aprilie 2011 nicio ședință de judecată nu a avut loc.

La 5 iulie 2011 judecătorul M. de la
Judecătoria Râșcani a dispus prelungirea arestului reclamanților cu alte
nouăzeci de zile, pentru aceleași motive ca și până atunci. Instanța a respins
cererea habeas corpus depusă de reclamanți la 6 iunie 2011, menționând că toate
motivele anterioare de arest nu și-a pierdut valabilitatea, dat fiind faptul că
procesul nu a început încă. Instanța nu a făcut nicio referire la cererea habeas corpus din 10 mai 2011.

La data de 6 iulie 2011, reclamanții au
depus recurs și au susținut că instanța nu a examinat demersurile lor habeas corpus „în regim de urgență”
în conformitate cu prevederile Articolul 5 § 4 din Convenție și nu a examinat
legalitatea prelungirei arestului la 7 aprilie 2011, dat fiind faptul că asupra
judecătorului V. planau suspiciuni de imparțialitate. De asemenea, aceștia au afirmat
că în această perioadă nu au avut loc ședințe de judecată din cauza
retragerilor repetate ale judecătorilor, asfel fiind încălcat principiul termenului
rezonabil de examinare judiciară. La data de 15 iulie 2011, Curtea de Apel
Chișinău a menținut decizia Judecătoriei Râșcani din 5 iulie 2011.

La data de 30 septembrie 2011,
Judecătoria Rîșcani i-a achitat pe reclamanții și a dispus eliberarea lor în
sala de judecată.

La 11 martie 2013, Curtea de Apel
Chișinău a anulat hotărârea primei instanțe, și i-a condamnat pe reclamanți la
șapte ani de închisoare. La 12 noiembrie 2013, Curtea Supremă de Justiție a
menținut această hotărâre.

În fața Curții reclamanții s-au plâns,
în temeiul Articolului 5 § 3 din Convenție, că deciziile judecătorești au fost
contrare dreptului intern deoarece acestea nu au invocat motive relevante și
suficiente atunci când au dispus arestarea și prelungirea arestului în privința
reclamanților, iar arestul lor a fost prelungit dincolo de un „termen
rezonabil”, fără nici un motiv. De asemenea, ei s-au plâns în temeiul
articolului 5 § 3 din Convenție că judecătorul V. era lipsit de imparțialitate.

Reclamanții s-au plâns în temeiul
articolului 5 § 4 din Convenției cu privire la inechitatea procedurilor prin care
au contestat legalitatea reținerii din 7 februarie 2011 și, în special, refuzul
instanțelor de a le prezenta orice materiale din dosarul penal, precum și
refuzul instanței de a examina cererea lor habeas
corpus
din 10 mai 2011 și întârzierea nejustificată în examinarea cererii
lor habeas corpus din 6 iunie 2011.

Curtea a adus următoarele întrebări
părților:

1. Arestul preventiv a avut loc cu
încălcarea principiului „termenului rezonabil”, conform Articolului 5
§ 3 din Convenție? În special, prelungirea arestului reclamanților de către
instanțele naționale a avut motive „pertinente și suficiente” iar
procedurile au fost  desfășurate cu o
„diligență specială „(a se vedea Ilijkov
v. Bulgaria
, nr. 33977/96,
§ 81, 26 iulie 2001)?

2. Procedurile prin care reclamanții au
încercat să conteste legalitatea arestului au fost în conformitate cu articolul
5 § 4 din Convenție? În special, părțile sunt invitate să comenteze cu privire
la următoarele întrebări:

(a) Judecător V. a respectat cerința de
imparțialitate impusă de Articolului 5 § 4 al Convenției (a se vedea DN
împotriva Elveției [GC], nr. 27154/95,
§ 42, CEDO 2001-III.. și mutatis
mutandis, Rudnichenko v. Ucraina
, nr. 2775/07,
§ 118 11 iulie 2013)?

(b) Cerereile reclamanților habeas corpus din 10 mai și din 06 iunie
2011 trebuie considerate „în regim de urgență” (a se vedea Șarban c. Moldovei, nr. 3456/05,
§ 120 din 4 octombrie 2005)?

(c) Reprezentantul reclamanților a avut
suficient acces la materialele din dosarul penal încât să poată contesta dispunerea
arestului în privința reclamanților (a se vedea, Èšurcan și Èšurcan c. Moldovei, nr. 39835/05,
§ 61-64, 23 octombrie 2007 )?

În cauza Erhan c. Moldovei (cererea
nr. 21947/16
), reclamantul, Lilian Erhan, este cetățean al Republicii
Moldova, născut în 1974 și care locuiește în Chișinău.

Reclamantul, în momentul de referință, activa
în calitate de conducător auto în cadrul unei organizații de stat. La 3
septembrie 2015, la ora 7 dimineța, a fost oprit în trafic de către poliția
rutieră care i-a cerut să treacă testul alcoolscopic. Conform rezultatelor
testului, care s-a bazat pe analiza aerului expirat, solicitantul ar fi condus
sub influența alcoolului. Reclamantul nu a fost de acord cu rezultatele testului
și a cerut să fie însoțit la un spital pentru a da un test de sânge. Cu toate
acestea, ofițerii de poliție au refuzat să-l însoțească. În procesul-verbal
întocmit de poliție, în locul rezervat semnăturii reclamantului care să
confirme că i-au fost comunicate rezultatele testului alcoolscopic, reclamantul
a scris cu propria mână că nu este de acord („nu sunt de acord”). În
locul rezervat pentru obiecțiile persoanelor testate, un ofițer de poliție a
scris că reclamantul nu a avut nici o obiecție. Dosarul a fost remis instanței
de judecată pentru examinare.

Imediat după incident, reclamantul s-a
dus la un spital, unde a fost supus unui test de sânge la ora 08:58.
Rezultatele testului de sânge au confirmat că dânsul nu a consumat băuturi
acoolice.

La 18 noiembrie 2015, Judecătoria
Rîșcani l-a găsit vinovat pe reclamant de conducere sub influența alcoolului și
l-a amendat cu 3.000 de lei moldovenești (echivalentul a circa 150 euro (EUR)),
cu suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de doi ani.

Pe parcursul procedurii reclamantul a
susținut că nu a fost de acord cu rezultatul testului alooloscopic. El a
subliniat că, potrivit legii, polițiștii sunt obligați să însoțească la spital o
persoană care nu este de acord cu rezultatele testului  alcoolscopic din teren, pentru a confirma sau infirma
rezultatele respective în termen de două ore de la momentul în care acesta a
fost testat. Reclamantul a susținut că a indicat în mod expres în
procesul-verbal că nu este de acord cu rezultatele testului alcooloscopic din
teren. El a subliniat, de asemenea, că a cerut să fie însoțit de un ofițer de
poliție la cel mai apropiat spital pentru prelevarea unui test de sânge, dar
fără niciun rezultat. Apoi, reclamantul nu a avut o altă alternativă decât să
meargă singur la un spital în termenul de două ore prevăzut de legislație, unde
testul de sange a confirmat faptul că nu a consumat băuturi alcoolice.

În luarea hotărârii, instanța s-a bazat
doar pe rezultatele testului din teren, declarând ca inadmisibile rezultatele
testului de sânge. În acest sens, instanța a motivat că, deoarece reclamantul
nu a fost însoțit la spital de către un ofițer de poliție, rezultatele testului
de sânge nu pot fi admis ca probă. În plus, reclamantul nu a putut dovedit că
ofițerii de poliție au refuzat să-l însoțească la spital.

Reclamantul a declarat recurs împotriva
hotărârii și și-a reiterat poziția. El a subliniat că, potrivit legii, în cazul
dezacordul cu rezultatele testului, poliția a avut obligația expresă de a-l
însoți la spital.

La data de 23 decembrie 2015, Curtea de
Apel Chișinău a respins recursul reclamantului, invocând aceleași motive ca și
prima instanță. În plus, Curtea de Apel a constatat că reclamantul nu a făcut
nicio obiecție în secțiunea procesului-verbal rezervat obiecțiilor. Instanța nu
a făcut nici o referire la faptul că reclamantul și-a exprimat în scris
dezacordul său într-un alt loc al procesului-verbal.

În fața Curții reclamantul s-a plâns
că: 1. acțiunea penală împotriva sa a fost contrară prevederilor Articolului 6
din Convenție, deoarece el a fost plasat într-o poziție de a obține o probă
imposibilă, și anume de a proba faptul că nu a consumat băuturi alcoolice în
condițiile în care acest lucru era imposibil din cauza refuzului ofițerilor de
poliție de a-l însoți la un spital. 2. modul în care judecarea cauzei sale a
avut loc și rezultatul acestora au avut un impact negativ asupra vieții sale
private, un drept garantat de Articolul 8 din Convenție, fiindcă și-a pierdut
locul de muncă.

Curtea a adus următoarele întrebări
părților:

1. Este Articolul 6 § 1 din Convenție
aplicabil capătului de acuzare în acest caz? Dacă da, reclamantul a avut parte
de un proces echitabil în determinarea pedepsei penale împotriva sa, în
conformitate cu articolul 6 § 1 din Convenție?

2. A existat o ingerință în dreptul reclamantului la
respectarea vieții sale private, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție?
Dacă da, această ingerință a fost legală și necesară, conform Articolul 8 § 2
din Convenție?

4. Vlas c. Moldovei, cerere nr. 37057/11 comunicată la
30.05.2016

În cauza Vlas c. Moldovei (cererea nr.
37057/11
), reclamantul, Vitalii Vlas, este un cetățean al Republicii
Moldova, născut în 1975 și care locuiește în Călărași.

Incidentul din 25 aprilie 2010

În noaptea de 24 spre 25 aprile 2010,
în jurul orei 2 dimineața, reclamantul împreună cu trei persoane care îl
însoțeau au fost atacate în stradă de R.A. și G.D. Atacatorii l-au lovit pe
reclamant cu pumnii și picioarele în cap, peste față și alte părți ale
corpului. Reclamantul și-a pierdut cunoștința și și-a revenit doar la spital,
unde i-a fost stabilit următorul diagnostic – „traumatism cranian, comoție
cerebrală, fracturi ale oaselor nazale și multiple echimoze pe diferite părți
ale corpului”. Medicul a informat poliția din raionul Călărași despre cele
întâmplate.

Procedurile contravenționale împotriva luii R.A.

La data de 12 mai 2010, ofițerul de
poliție responsabil de anchetarea cazului a întocmit un proes-verbal de
constatare a săvârșirii de către R.A. a contravenției de vătămare intenționată ușoară
a integrității corporale, pedepsită conform Articolului 78 alineatul (3) al Codului
contravențional (CCA). Printr-o decizie administrativă din data de 13 mai 2010,
ofițerul de poliție a constatat că acțiunile lui R.A. nu au întrunit elementele
constitutive ale unei infracțiuni și l-a condamnat la o amendă administrativă
în valoare de 1500 MDL (aproximativ 95 euro (EUR)).

La data de 6 iulie 2010, Judecătoria
Călărași admis contestația reclamantului, a anulat decizia administrativă din 13
mai 2010 și a a clasat cazul. La data de 1 octombrie 2010, Curtea de Apel Chișinău
a admis recursul lui R. A. și a trimis cauza la rejudecare în prima instanță.

Printr-o hotărâre din 14 februarie
2011, Judecătoria Călărași a constatat legalitatea deciziei administrative din
13 mai 2010. La 4 martie 2011, reclamantul a depus recurs. La data de 11 mai
2011, Curtea de Apel Chișinău a anulat hotărârea din 14 februarie 2011 și a
trimis cauza la rejudecare în prima instanță.

La 5 octombrie 2011, Judecătoria Călărași
a admis contestația reclamantului, a constatat nulitatea procesului-verbal din
12 mai 2010, a
anulat decizia administrativă din 13 mai 2010 și a transmis cazul la
procuratură, după ce a constatat că faptele lui R.A. cad sub incidența legii
penale. La data de 26 octombrie 2011, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul
formulat de către R. A., a casat hotărârea din 5 octombrie 2011 și a trimis
cauza la rejudecare în prima instanță.

La data de 18 iunie 2012, Judecătoria
Călărași i-a dat dreptate reclamantului și a readoptat soluțiile deja adoptate
la data de 5 octombrie 2011. Printr-o hotărâre din luna septembrie 2012, Curtea
de Apel Chișinău a admis recursul lui R.A., a casat hotîrârea din 18 iunie 2012
și a trimis cauza la rejudecare în prima instanță.

Printr-o hotărâre din 4 decembrie 2012,
Curtea Supremă de Justiție a admis cererea președintelui Judecătoriei Călărași privind
suspendarea procedurii și expedierea într-o altă jurisdicție teritorială,
expediând cauza Judecătoriei Strășeni.

La data de 19 aprilie 2013, Judecătoria
Strășeni a admis contestația reclamantului, a constatat nulitatea
procesului-verbal din 12 mai 2010,
a anulat decizia administrativă din 13 mai 2010 și a expediat
procuraturii dosarul pentru examinare. Printr-o decizie definitivă, la data de
19 aprilie 2013, Curtea de Apel Chișinău a menținut această hotărâre.

Urmărirea penală împotriva lui R.A. și G.D.

La 13 mai 2010, reclamantul a depus la
poliție o plângere penală împotriva lui R.A. și G.D. pentru huliganism. Printr-o
scrisoarea din 13 mai 2010, poliția l-a informat pe reclamant că a decis să
refuze deschiderea proceduri penale împotriva celor două persoane, iar R.A. a
fost amendat pentru comiterea unei infracțiuni administrative. Pe 14 mai 2010,
reclamantul a contestat la Procuratura Călărași decizia poliție.

Pe data de 08 iunie 2010, Procuratura a
început urmărirea penală în privința lui R.A. și G.D. pentru huliganism, menționând
că potrivit unui raport de examinare medico-legal întocmit la data de 5 mai
2010, reclamantului i-au fost cauzate leziuni corporale ușoare cu dereglarea
sănătății de scurtă durată.

Prin hotărârea Judecătoriei Călărași din
16 decembrie 2010, pronunțată în lipsa reclamantului, a fost admisă contestația
lui R.A. și anulată ordonanța din 8 iunie 2010. Această hotărâre a devenit
definitivă în aceeași zi.

Printr-o decizie din 22 noiembrie 2011,
Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare înaintat de adjunctul Procurorului
General, a anulat hotărârea din 16 decembrie 2010 și a trimis cauza Judecătoriei
Călărași pentru reexaminare, care la 31 ianuarie 2012 a respins ca
neîntemeiată plângerea lui R.A.  împotriva ordonanței de începere a urmăririi
penale.

La o dată nespecificată, dosarul penal
împotriva lui R.A. a fost expediat în prima instanță pentru examinare. La 15
septembrie 2015, Judecătoria Strășeni l-a găsit vinovat pe R.A. de huliganism
și l-a pedepsit conform Articolului 287 alineatul (2) litera b) din Codul penal
(CP). Cu toate acestea, a clasat dosarul, la cererea lui R.A. în baza, dat
fiind faptul că acțiunile lui R.A. au fost calificate ca infracțiune mai puțin
gravă, iar termenul de prescripție de cinci ani, conform Articolului 60
alineatul (1) litera b) și alineatul (2) din CP, a expirat pe 25 aprilie 2015.
Totodată instanța a menționat că prejudiciul material trebuie să fie examinat
în cadrul unui proces civil, acordându-i reclamantului suma de 8 000 MDL (362
Euro) în calitate de prejudiciu moral.

În fața Curții, reclamantul s-a plâns
în temeiul Articolului 6 din Convenție, că autoritățile interne au întârziat
procedurile în privința lui R.A. și G.D., astfel ei rămând nepedepsiți.

Curtea a adus următoarele întrebări
părților:

1. Având în vedere protecția
procedurală împotriva tratamentului inuman sau degradant, ancheta autorităților
naționale în acest caz, a fost efectuată cu respectarea cerințeleor impuse de
Articolul 3 din Convenție?

2. A avut loc violarea Articolului 3 din Convenție, având în
vedere faptul responsabili pentru relele tratamente aplicate reclamantului au
rămas nepedepsiți (a se vedea, de exemplu, Okkalı
c. Turciei
, nr. 52067/99,
§ 65, CEDO 2006-XII (extracte))?

 

În cauza Asociația Obștească „Societatea Scriitorilor Români din
Moldova” și alții c. Moldovei
, primul reclamant este o asociație
non-guvernamentală, care la momentul depunerii cererii nu era înregistrată.
Ceilalți cinci reclamanți sunt membri ai acestei asociații. După cum urmează:
Ion BALAN, născut în 1946; Mihai CIUBOTARU, născut în 1952; Dumitru COBALI,
născutîn 1959; Oleg CORCINSCHI, născut în 1954 și Vlad GRECU, născut în 1959.
Cu toții locuiesc în Chișinău, iar în fața Curții sunt reprezentați de către V.
Maximov, avocat din Chișinău.

La 11 septembrie 2006, momentul de
referință al cauzei, cei cinci reclamanți individuali au fondat Asociația
Obștească „Societatea Scriitorilor Români din Moldova” (primul
reclamant), o organizație non-profit, destinată să sprijine literatura română
și renașterea spiritualității românești în Moldova.

La 12 septembrie 2006, cei cinci
reclamanți individuali au depus la Ministerul Justiției (autoritatea
responsabilă pentru înregistrarea de stat a organizațiilor non-guvernamentale)
pachetul de acte necesare înregistrării. La 5 octombrie 2006, Ministerul a
refuzat înregistrarea, motivând că în statut nu a fost indicată forma juridică
de organizare a asociației, iar statutul nu a fost semnat de către membrii săi
fondatori, așa cum era prevăzut de Articolul 18 din Legea cu privire la
asociațile obștești (pentru informarea a se vedea textul legii pînă la
republicarea).

Reclamanți au revăzut Statutul și la 3
noiembrie 2006 au depus a doua cerere de înregistrare. La 4 decembrie 2006,
Ministerul a refuzat înregistrarea, precizând că statutul contravine Articolului
18 din Legea cu privire la asociațiile obștești, deoarece nu a fost prevăzută forma
juridică de organizare a asociației, denumirea acesteia, scopurile, sarcinile,
structura, durata activității, competența organelor sale executive și de audit,
durata mandatului lor sau procedura de adoptare și de modificare a Statutului.

Cei cinci reclamanți au revizuit din
nou statutul și la 27 februarie 2007 au depus a treia cerere de înregistrare.
La 27 martie 2007, Ministerul a amânat cu trei luni luarea deciziei, perioadă
în care reclamanțiilor li s-a cerut să modifice statutul în conformitate cu
lista de modificări furnizată. Lista de modificări conținea și cerința de
modificare a cererii privind acceptarea noilor membri, pentru a o corela cu denumirea
asociației.

Cei cinci reclamanți au revizuit
statutul și la 19 aprilie 2007 au re-depus documentele de înregistrare. La data
de 16 mai 2007, Ministerul a refuzat înregistrarea pe motiv că reclamanții au
depus două statute cu conținut diferit, unul la 27 februarie și altul la data de
19 aprilie 2007. De asemenea, Ministerul a menționat, că prevederile statutului
sunt contrare cerințelelor prevăzute în Articolul 4 din Legea privind
asociațiile obștești.

Cei cinci reclamanți individuali au
revizuit încă odată textul statutului și la 23 mai 2007 au depus a cincea  cerere de înregistrare. La 22 iunie 2007,
Ministerul a refuzat înregistrarea, motivând că reclamanții nu au reușit să
modifice statutul în conformitate cu recomandările anterioare privind
condițiile de aderare a noilor membri. În special, Ministerul a menționat că calitatea
de membru al asociației trebuie limitată la „scriitori români”
(scriitori de naționalitate română) și nu, după cum se menționează în secțiunea
5.1 din Statut, la „orice descendent al Republicii Moldova și persoane de
altă naționalitate”, care au avut cel puțin două cărți publicate.

La data de 26 iulie 2007, reclamanții
au contestat refuzul Ministerului, susținând că acesta le-a încălcat drepturile
prevăzute de Articolului 11 din Convenție. Ei au menționat că ține de asociație
să evalueze eligibilitatea noilor membri în funcție de cărțile pe care le-au publicat,
indiferent dacă în viața de zi cu zi au avut o altă profesie decât cea de
scriitor. Ei au remarcat, de asemenea neconcordanțe în refuzurile emise de Minister,
care face referire la cerințele de aderare din versiunea statutului din 27
martie, dar nu la cel din 16 mai 2007. Reclamanții au condestat decizia
Ministerului Justiției.

La data de 10 decembrie 2007, Curtea de
Apel Chișinău a respins pretențiile reclamanților ca nefondate, considerând că
din cauza denumirii asociației calitatea de membru trebuie să fie limitată la
„scriitori români” (scriitori de naționalitate română). Reclamanții
au depus recurs, susținând că legea nu interzice altor cetățeni să devină
scriitori români. La data de 19 martie 2008, Curtea Supremă de Justiție a
respins recursul reclamanților și a menținut hotărârea Curții de Apel Chișinău.

La data de 7 martie 2008, la
solicitarea altor trei persoane, altele decât reclamanții, Ministerul Justiției
a înregistrat Asociația Obștească „Societatea Scriitorilor Români din
Moldova”, mebrul căreia putea sa devină „orice cetățean moldovean sau
străin, apatrid … care susține obiectivele asociației”.

La data de 9 noiembrie 2009,
reclamanții au solicitat din nou înregistrarea asociației lor, dar cererea le-a
fost respinsă pe motiv că o altă asociație cu același nume a fost deja
înregistrată.

După schimbarea denumirii, la 24
decembrie 2009, asociația reclamanților a fost înregistrată de către Ministerul
Justiției, ca Asociația Obștească „Societatea Scriitorilor Români din
Basarabia”.

În fața Curții reclamanții s-au plâns,
în temeiul Articolului 11 ​​din Convenției, că Ministerul  Justiției le-a refuzat înregistrarea
asociației lor sub denumirea originală, ceea ce a constituit o ingerință în
libertatea lor de asociere.

Curtea a adresat părților următoarele
întrebări:

A existat o încălcare a dreptului
reclamanților la libertatea de asociere, contrar prevederilor Articolului 11
din Convenție? A fost această ingerință legală și necesară potrivit Articolul
11 ​​§ 2?