La data de 09 iunie 2016, Curtea a făcut publică decizia în cauza Muncitorul
Grosul c. Moldovei
  (cererea nr.
19854/06) și decizia în cauza
Vega S.R.L. c. Moldovei (cererea nr. 24233/07).

Reclamantul este o companie înregistrată în Republica Moldova cu sediul
în municipiul Chișinău.

La 02 noiembrie 1993, compania reclamantă a încheiat un contract cu
Institutul de Cardiologie ( „MIC”) din Moldova, potrivit căruia s-a
angajat să efectueze reparații majore la o clădire (un laborator științific de
125 m.p.), ce aparținea Institutului și să efectueze lucrări suplimentare pe
terenul de bază în sumă de 101,800 lei moldovenești (MDL) (echivalentul a 8,144
euro (EUR) la acel moment).

Părțile au convenit, în termeni generali, că, în cazul unei modificări a
costurilor de reparații pe motivul  unei
creșteri a prețurilor, inflație sau o hotărâre a Guvernului, prețul contractual
urmează  să fie recalculat  în modul corespunzător.

Printr-un acord separat din aceeași dată, părțile au fost de acord că,
în loc să primească plata pentru lucrările de reparații, compania reclamantă a
avut dreptul de a se folosi de jumătate din clădire și o parte a terenului timp
de zece ani, fără să plătească chirie, până în momentul când costul reparațiilor
va depășit prețul de chirie. Astfel, la aceeași dată, părțile au semnat un
contract pentru închirierea de către compania reclamantă a jumătate din clădire.

La 6 decembrie 1995, părțile au semnat o anexă la contractul de
închiriere, în conformitate cu care au fost de acord că, având în vedere creșterea
gravă a costurilor de reparație, reparațiile urmau să fie finalizate până la 30
decembrie 1995, efectuându-se și o reevaluare a costul reparațiilor. În anexă,
de asemenea, s-a remarcat faptul că prețul pentru chirie, urma să fie
determinat, începând cu 1 ianuarie 1996, în conformitate cu decizia
Ministerului Economiei nr. 7 (10 martie 1995) și nr. 07- 478 (31 martie 1995).

La 02 ianuarie 1996 jumătate din clădire a fost transferată către
Institutul de Cardiologie.

În martie 1999 Institutul de Cardiologie, a inițiat o acțiune în instanță
împotriva companiei reclamante, încercând să mărească prețul chiriei – în
conformitate cu Legea Bugetului de Stat pentru 1996 – de la 963 lei
(echivalentul a 77 de euro la acel moment) până la 3,475 MDL (278 EUR la acel
moment), per lună. Compania reclamantă a depus o acțiune reconvențională, solicitând
o reevaluare a costurilor de reparație, în conformitate cu contractul și
anexele acestuia,  având în vedere
efectele inflației.

Primul set de proceduri s-a încheiat la 2 octombrie 2002, cu o decizie
definitivă a Curții Supreme de Justiție, care a trimis cauza spre  reexaminare.

Astfel, Judecătoria Economică de Circumscripție a acceptat parțial fiecărei
părți din revendicările solicitate. Deci, instanța a obligat compania
reclamantă la plata sumei de 277.465 lei (17.062 euro la acel moment)în folosul
Institutului  pentru chirie, iar Institutul
de Cardiologie a fost obligat să plătească companiei  reclamante suma de 139.831 MDL (8.598 EUR la
acel moment), pentru lucrările de reparații. Cu toate acestea, având în vedere
faptul că compensarea pentru efectele inflației, așa cum a solicitat de
compania reclamantă, conform unui raport de expertiză, a depășit în mod serios
suma reală cheltuită pentru reparații, instanța a dispus ca Institutul de
Cardiologie să plătească 300.000 lei (18.448 euro la acel moment ) în această
privință.

La data de 21 mai 2005, Curtea de Apel Economică a casat parțial
hotărârea din 07 aprilie 2005. Acesta a respins cererea societății reclamante
pentru compensarea efectului inflației, menținând în același timp restul
hotărârii instanței inferioare.

La 10 noiembrie 2005, Curtea Supremă de Justiție a menținut  decizia curții de apel din 21 mai 2005. Cu
referire la cererea de despăgubire pentru efectele inflației, a constatat că
legea nu prevedea o procedură pentru a recalcula costurile de construcție prin
luarea în considerare a inflației.

Curtea Supremă a respins, de asemenea, raportul de expertiză, pentru că
„expertul nu a indicat norma legală pe care se bazează concluziile
sale”. Mai mult decât atât, acesta a reiterat faptul că raportul de
expertiză nu a fost obligatoriu pentru instanța de judecată și a fost doar o parte
din probatoriu care urma să fie evaluat împreună cu alte elemente de probă.
Curtea Supremă a respins plângerea de tratament incorect al companiei
reclamante în refuzul cererii sale de despăgubire pentru efectele inflației
acceptând dreptul Institutului de Cardiologie de a majora prețul chiriei.
Aceasta a constatat că decizia de a majora prețul de închiriere a fost
rezultatul Legii bugetului de stat și decizia Ministerului de Finanțe, și nu
doar o modificare unilaterală de către Institut.

În fața Curții, compania reclamantă s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție de o
încălcare a principiului egalității armelor.

De asemenea, Compania reclamantă s-a plâns de o încălcare a articolului 1 din Protocolul 1 la Convenție
pentru refuzul instanțelor naționale de a atribui suma solicitată având în
vedere inflația.

Curtea a notat că, în cererea sa inițială, compania reclamantă a depus o
plângere în temeiul articolului 6 din Convenție. Cu toate acestea, în observațiile
sale ulterioare nu a efectuat nici un comentariu în acest sens și a solicitat
Curții să constate doar încălcarea articolului 1 din Protocolul 1 al Convenției
. Într-o asemenea accepțiune, Curtea nu a examinat cererea în partea
articolului 6 din Convenție.

Cu referire la încălcarea articolului 1 din Protocolul 1 al Convenției
Curtea a notat că, în cazul în care interesul de proprietate este obiectul unei
cereri, aceasta poate fi considerată drept un „activ”, numai în cazul
în care aceasta are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, în cazul
în care există, potrivit unei jurisprudențe interne ce  confirmă aceasta (a se vedea, printre multe , Gratzinger și Gratzingerova v Republica
Cehă (dec.) [GC], nr 39794/98, § 69, CEDO 2002-VII…. Brosset-Triboulet și alții
împotriva Franței [GC], nr 34078/02, § 66 29 martie 2010.. și Maria Atanasiu și
alții împotriva România, nr 30767/05 și 33800/06, § 134 și 137, la 12
octombrie 2010
).

Curtea a mai notat că instanțele naționale au adoptat decizii bine
motivate, și au respins concluziile experților, deoarece aceștea din urmă nu au
indicat temeiul juridic care a servit pentru calculele respective. Mai mult
decât atât, compania reclamantă nu a dovedit existența unei jurisprudențe
constante interne în favoarea sa.

 Având în vedere considerațiile de
mai sus, Curtea a menționat că compania reclamantă nu a avut în mod clar nici o
„posesie” în conformitate cu articolul 1 din Protocolul nr 1, nici o încredere
legitimă în temeiul dreptului intern pertinent, așa cum se aplică în mod
corespunzător și interpretat de către autoritățile naționale, pentru a obține
compensații pentru efectul inflației asupra investiției sale inițiale în
repararea clădirii Institutului.

Curtea a concluzionat că cererea companiei  reclamante în temeiul articolului 1 din
Protocolul 1 la Convenție este incompatibilă  ratione
materiae
cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 litera (a)
din Convenție și urmează a fi respinsă  în conformitate cu articolul 35 § 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, a declarat cererea
inadmisibilă.

În fața Curții, compania reclamantă a fost reprezentată de A.Postică,
avocat din mun. Chișinău.

 

In cauza Vega
S.R.L. c. Moldovei ceclamantul este o societate cu răspindere limitată cu
sediul în mun. Bălți.

Invocând articolul
6 § 1 din Convenție, compania reclamantă s-a plâns de o încălcare a dreptului
său de acces la o instanță.

Cererea în cauză a
fost comunicată Guvernului, care a transmis observațiile sale cu privire la
admisibilitatea și fondul acesteia. Aceste observații au fost trimise companiei
reclamante fiind invitată să le prezinte pe ale sale.

Scisoarea grefei a
rămas fără răspuns.

Printr-o scrisoare
recomandată cu confirmarea de recepționare, la 27 noiembrie 2015, în temeiul
articolului 37 § 1 a) din Convenție, Curtea a atras atenția companiei
reclamante despre  faptul că timpul
pentru prezentarea observațiilor sale a expirat la 11 martie 2015 și că nu a
fost solicitat prelungirea acestuia. Curtea a mai afirmat că, în conformitate
cu același articol, poate radia o cerere de pe rolul său în cazul în care
circumstanțele sugerează că solicitantul nu intenționează să păstreze cererea
pentru examinare. 

Scrisoarea a fost
recepționată de către compania reclamantă, însă aceasta nu a răspuns.

Având în vedere
cele de mai sus, Curtea a conchis că reclamantul nu intenționează să continue
examinare cererii sale (articolul 37 § 1 a) din Convenție). În lipsa unor
circumstanțe speciale în ceea ce privește respectarea drepturilor garantate de
Convenție sau de Protocoalele sale, Curtea a considerat că nu că este
justificată continuarea examinării cererii în sensul articolului 37 § 1 din
Convenție.

Prin urmare, Curtea
a decis în unanimitate radierea cererii de pe rol.