La data de 15 martie 2016 Curtea a făcut publică hotărârea în cauza Ciorap c. Moldova (cererea nr. 7232/07) și hotărârea în cauza Savca c. Moldovei (cererea nr. 17963/08).

***

În cauza Ciorap
c. Moldova
, reclamantul este Tudor Ciorap, cetățean al Republicii Moldova,
născut în 1965 și locuiește în Chișinău. Reclamantul suferă de o tulburare de
personalitate.

Potrivit reclamantului, care la data de 28
octombrie 2006 își ispășea pedeapsa cu închisoarea pentru 11 ani în
Penitenciarul nr.13 din municipiul Chișinău, un grup de ofițeri mascați,
înarmați cu bastoane de cauciuc și cu scuturi metalice l-au forțat, atât pe el
cât și pe colegii de celulă să iasă în coridor și să se alinieze cu fața la
perete, pentru a se efectua o percheziție în celulă.

Reclamantul a susținut că văzând toate
bunurile sale și ale colegilor săi de celulă, inclusiv alimentele și
medicamentele împrăștiate peste tot, a refuzat să se supună ordinului de a
intra înapoi în celulă și a cerut ca procurorul sau colaboratorii
penitenciarului să întocmească un raport cu privire la incident. Ca urmare,
reclamantul a fost bătut și lovit în stomac, în același timp fiind forțat de a
intra în celula sa. În timpul altercației i-au fost distruși ochelarii, iar
piciorul care fusese lovit de ușa celulei și peretele de sprijin al acesteia, a
fost grav rănit. În aceeași zi reclamantul a fost dus la spital și diagnosticat
cu suspiciune de os fracturat, astfel fiindu-i aplicat un bandaj la picior.

Potrivit Guvernului, nu a fost ultilizată
nici o forță atât în timpul precum și după percheziție, iar celula a fost
lăsată în stare bună.

La data de 31 octombrie 2006, dl Ciorap a scris o
plângere autorităților privind matratarea sa. Pe marginea acestei plângeri, la
08 decembrie 2006, s-a început urmărire penală. În cadrul acestei investigații,
au fost luate declarații atât de la dl Ciorap, cât și de la alți deținuți, de
la personalul penitenciarului precum și de la personalul medical. Toți au
confirmat faptul că, în esență, a existat o altercație, că celula în care se
afla dl Ciorap a fost adusă în dezordine și că reclamantul a fost rănit la
picior.

În februarie 2008 urmărirea penală a fost
încetată, fiind reținută  înregistrarea
video cu o durată de 6 minute prezentată de administrația penitenciarului și
realizată de către unul dintre ofițerii ce au participat la percheziție în
timpul alteracației iscate. S-a constatat că potrivit acestei înregistrări nu a
fost dovedită aplicarea violenței, însuși reclamantul a fost cel ce a acționat
în mod provocator, prin refuzul de a se supune voinței personalului închisorii.

Urmărirea penală a fost reluată, însă în cele
din urmă, în august 2008 a
fost iarăși încetată. Cererea sa de recurs, direct la Curtea Supremă de
Justiție a fost respinsă în octombrie 2009.

În fața Curții, invocând articolul 3 din
Convenție, interzicerea tratamentului inuman și degradant, și articolul 13,
dreptul la un recurs efectiv, reclamantul s-a plâns că el a fost maltratat în
detenție și că urmărirea penală desfășurată în baza plângerilor sale de
maltratare a fost ineficientă.

El a susținut că materialul video oferit
organelor de urmărire penală a fost editat, or acesta include doar șase minute
din procesul de percheziție, care de fapt a durat 30 de minute.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea
articolului 3 din Convenție, atât sub aspect material cât și procedural, notând
că potrivit unui colaborator al penitenciarului, înainte de efectuarea
percheziției, reclamantul nu s-a plâns de probleme de sănătate, însă imediat
după ce a fost efectuată acea percheziție, atât el cât și ceilalți deținuți au
solicitat asistență medicală.

Astfel, Curtea a notat că chestiunea dacă
reclamantul a avut osul piciorului rupt sau a suferit o altă leziune, este mai
puțin importantă decât originea prejudiciului cauzat unei persoane ce se află
în detenție. Prin urmare declarațiile făcute de către o parte din personalul
închisorii precum și de către deținuții aceeași celule, în care se afla
reclamantul, au confirmat versiunea celui din urmă și sunt suficiente pentru a
stabili că înainte de efectuarea percheziției, reclamantul nu suferea de careva
probleme de sănătate și nici Guvernul nu a oferit o explicație plauzibilă cu
privire la cauzarea prejudiciului, prin afirmarea că leziunile trebuie să fi
fost auto-provocate, având în vedere că reclamantul s-a făcut cunoscut pentru
actele sale anterioare de auto-mutilare mai mult, vociferând amenințări de a
mai efectua asemenea acțiuni la sfîrșitul efectuării percheziției.

În opinia Curții, existența unei leziuni
corporale și a durerii suficient de intense, astfel încât să necesite asistență
medicală de urgență la un spital, atinge un nivel minim de severitate, astfel
încât să se încadreze în sfera de aplicare al articolului 3 al Convenției.
Această situație trebuie să fie calificată drept tratament inuman (a se vedea, printre multe alte cauze,
Bouyid c. Belgiei [GC], nr. 23380/09, § 86 și urm., CEDO 2015)
.

Curtea a considerat, de asemenea, că modul în
care a fost efectuată percheziția în celula reclamantului ridică o chestiune
separată în temeiul articolului 3 din Convenție. Cei care au efectuat această
acțiune ar fi trebuit să știe că celula a fost destinată pentru persoanele care
au suferit un tratament medical, și că cel puțin o parte dintre deținuți,
inclusiv reclamantul, au suferit de probleme psihice. Având în vedere
vulnerabilitatea deosebită a acestor deținuți, s-ar fi putut de prevăzut că
orice acțiuni realizate în privința lor, cum ar fi perchezițiile celulei,
urmează a fi efectuate prin implimentarea unor măsuri speciale de precauție ce
nu le-ar afecta starea lor psihologică. Într-adevăr, alegația necontestată a
reclamantului, că perchezițiile anterioare datei de 28 octombrie 2006, au avut
loc în prezența unui medic, sugerează că autoritățile închisorii erau foarte
conștienți de situația specială în celula nr. 20.

În ceea ce privește materialul video realizat
în timpul percheziției, Curtea a constatat că durata acestuia a fost
semnificativ mai mică decât durata percheziției. Mai mult decât atât, aproape
de sfârșitul înregistrării, reclamantul a solicitat filmarea în interiorul
celulei, pentru a arăta mizeria lăsată acolo, fără succes. De asemenea, este
clar că filmarea include scene atât la începutul căutării cât și la sfârșitul
acesteia, ceea ce indică că filmarea nu a început aproape de sfârșitul
percheziției. Curtea a mai notat că în cazul în care a existat controverse în
ceea ce privește conținutul și integritatea video, nu este clar de ce ofițerul de
urmărire penală nu a cerut înregistrarea video în original, dar s-a mulțumit cu
vizualizarea unei părți ce i-a fost prezentată. Subsecvent, omisiunea de a
obține video original este o deficiență serioasă în cadrul urmăririi penale,
ceea ce duce la concluzia că autoritățile nu au vrut „să i-a toate
măsurile rezonabile disponibile pentru a se asigura cu probe privind
incidentul”.

Curtea a mai notat că există un număr
considerabil de cauze referitoare și la cantitatea și calitatea produselor
alimentare în Penitenciarului nr. 13 (a
se vedea, de exemplu, Rotaru împotriva Moldovei, nr 51216/06, § 34 și 37, 15,
februarie 2011;…. Ciorap c Republica Moldova (nr 3) ., nu 32896/07, § 36, 04
decembrie 2012, și Segheti împotriva Republicii Moldova, nr 39584/07, § 31, 15
octombrie 2013)
, iar luând în considerare faptul că reclamantul pentru a
face față acestei situații, consuma alimente trimise de către rudele sale,
distrugerea cărora în timpul percheziției nu putea decât să amplifice suferința
acestuia.

Astfel, Curtea a concluzionat că percheziția
din 28 octombrie 2006 nu doar că nu a reușit să ia măsuri speciale de precauție
împotriva creării unui deranj reclamantului ca o persoană bolnavă mintal și cu
handicap ce se afla în curs de tratament medical într-o celulă rezervată în
acest scop, dar, de fapt, l-a umilit, fără motiv , fiind supus unui tratament
degradant în sensul articolului 3 al convenției.

Cu referire la începerea unei urmăriri penale
pe marginea plângerii înaintate de reclamant, Curtea notat că deși autoritățile
au fost informate despre cele întîmplate, abia peste o lună a fost inițiată o
acțiune de începere a investigației, ceea ce este inadmisibil, or ofițerul de
urmărire penală a tergiversat inițierea vre-unei acțiuni. Având în vedere
importanța primelor zile după incident pentru stabilirea existenței și a
naturii oricărei leziuni, odată cu trecerea timpului acestea se vindecă,
astfel, întârzierea de mai mult de o lună înainte de inițierea unei urmăriri
penale este incompatibilă cu obligațiile procedurale prevăzute la articolul 3
din Convenție (a se vedea, de exemplu,
Pădureț c. Moldovei, nr. 33134/03, § 64 și 68, 05 ianuarie 2010)
.

Reclamantul a
pretins suma de 500 Euro cu titlu de prejudiciu material, și 60,000 Euro cu
titlu de prejudiciu moral, de asemenea s-au solicitat 1,500 Euro cu titlu de
costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat
reclamantului cu titlul de prejudiciu material suma de 500 de Euro, suma de
9,000 de Euro cu titlu de prejudiciu moral și 150 Euro cu titlu de costuri și
cheltuieli.

***

În cauza Savca
c. Moldovei
, reclamantul este Corneliu Savca, cetățean al Republicii
Moldova, născut în 1970 și locuiește în Chișinău.

În martie 2008, reclamantul a fost arestat, fiind
suspectat de participare într-un grup criminal specializat în contrabanda cu
heroină.

În octombrie 2009, el a fost găsit vinovat de alte
infracțiuni,
în particular
neglijență și abuz de putere, fiind condamnat la cinci ani și nouă luni de
închisoare.

Această sentință a fost ulterior atacată cu apel, iar
reclamantul a fost eliberat. Examinarea cauzei continuă și în prezent.

Între reținerea reclamantului și condamnarea acestuia,
el a fost deținut în arest preventiv. Detenția sa a fost prelungită de-a lungul
acestui timp pe motiv că el a fost acuzat de comiterea unei infracțiuni grave
și că există un risc sporit de a se sustrage și a obtrucționa desfășurarea
urmăririi penale.

În fața Curții, reclamantul, bazându-se pe articolul 3
din Convenție, interzicerea tratamentului inuman și degradant, s
-a plâns că condițiile sale de detenție au fost degradante, în particular,
celulele erau supraaglomerate, murdare și infectate cu paraziți. De asemenea,
invocând articolul 5 § 1 și 3 din Conven
ție,dreptul la libertate și siguranță), el a invocat, în special, că detenția sa pentru o perioadă mai mare
de 12 luni a fost contrară legislației naționale și că nu a fost bazată pe
motive relevante și suficiente.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea
articolului 3 din Convenție
, notând că condițiile
proaste de detenție au fost constatate pentru anii 2008, 2009 și 2010 de către
Raportorul Special pentru tortură și alte forme crude, inumane sau
degradante de tratament sau pedeapsă și de către Avocatul
parlamentar. Guvernul nu a prezentat probe că, în perioada următoare, au avut loc
îmbunătățiri considerabile în penitenciarul respectiv.

În aceste circumstanțe Curtea a considerat că nu
există motive  pentru a ajunge la o altă concluzie decât cea din cauza Hadji c. Moldovei (cererea nr. 32844/07, 41378/07, § 20,
14 februarie 2012). Corespunzător suferințele la care a fost supus reclamantul
pe durata detenției au depășit nivelul inevitabil de suferință inerent
detenției și au atins pragul de severitate contrar articolului 3 al Convenției.

De asemenea, Curtea a constatat, cu 5 voturi la 2, violarea
articolului 5 din Convenție, notând
că potrivit prevederilor articolului 25 alin. (4) din
Constituție, detenția persoanei nu poate depăși 12 luni. În același timp Curtea
a notat că reclamantul a fost deținut pentru mai mult de 18 luni, dintre
arestarea acestuia la 26 martie 2008 și condamnarea acestuia la 21 octombrie
2009.

Guvernul
a invocat că potrivit hotărârii Curții Constituționale articolul 25 alin. (4)
din Constituție urmează a fi interpretat că referindu-se doar la etapa
urmăririi penale și nu la etapa examinării cauzei în instanța de judecată,
corespunzător detenția reclamantului ce excedea perioada de 12 luni este legală
și consistentă Convenției.
În
ceea ce privește hotărârea Curții Constituționale, invocată de Guvern, Curtea a
notat că aceasta se referea la redacția veche a prevederii respective, care nu
era în vigoare pe perioada detenției reclamantului. Este adevărat că noua
redacție este similară celei vechi într-o anumită măsură și că poate fi
invocată precum că interpretarea redacției vechi este valabilă și pentru redacția
nouă. În același timp, sunt diferențe evidente între textele respective. În
special, redacția veche permitea detenția prejudiciară maxim de 6 luni, care
putea fi extinsă de către Parlamanet în cazuri excepționale până la 12 luni.
Noua redacție permite termenul maxim de detenție de 12 luni în toate cazurile,
fără implicarea Parlamentului. Având
în vedere faptul că redacția articolului 25 alin. (4) s-a schimbat, există diferențe
dintre textele respective, și faptul că nu există nici o interpretare oficială
a redacției noi, Curtea nu a putut accepta poziția Guvernului, potrivit căreia
noua redacție a articolului 25 alin. (4) urmează să fie interpetată la fel ca
cea veche.

Corespunzător
și având în vedere redacția explicită a articolului 25 alin. (4) din Constituție
în ceea ce privește durata maximă a detenției, Curtea a considerat că
legislația în temeiul căreia reclamantul a fost ținut în detenție pentru o
perioadă mai mare de 18 luni nu este suficient de clară și previzibilă în
aplicarea acesteia și nu satisface cerința legalității. Ea a accentuat, totuși,
că această concluzie nu urmează a fi percepută ca o obligație pentru stat de a
impune careva limite specifice în privința duratei detenției.
Concluzia
Curții pe marginea legalității detenției reclamantului este în continuare
consolidată de faptul că detenția reclamantului pe durata examinării cauzei în
fața instanței de judecată a durat pentru 35 de luni, deși potrivit
prevederilor art. 186(8) Cod de procedură penală aceasta nu poate depăși
termenul de 12 luni. Este adevărat că în cazuri excepționale, art. 186(9) Cod
de procedură penală, detenția poate depăși termenul de 12 luni. Totuși, nu
există nici un indiciu ce este un caz excepțional, fapt care contribuie și mai
mult la lipsa clarității și previzibilității.

Reclamantul
a cerut 32,194 Euro cu titlu de prejudiciu material, 40,000 Euro cu titlu de
 prejudiciu
moral și 1,920 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea
a acordat reclamantului 12,000 Euro cu titlu de prejudiciu și 1,500 Euro cu
titlu de costuri și cheltuieli.

În
fața Curții reclamantul a fost reprezentat de A.Postică și V.Vieru, avocați din
Chișinău.

Judecătorul
Gritco a formulat o opinie concurentă, iar judecătorii
Turković și Kjølbro o opinie disidentă.