La data de 8
martie 2016, Curtea a făcut publică hotărârea în cauza Morari c. Moldovei, cererea nr. 65311/09.

În cauza
Morari c. Moldovei, reclamantul este Oleg Morari, cetățean al Republicii Moldova, născut
în anul 1979 și locuiește în Chișinău.

În decembrie
2008, reclamantul a fost condamnat pentru participarea la confec
ționarea
unui act de identitate românesc fals. Condamnarea sa a fost bazată pe probe obținute
în timpul unei operațiuni sub acoperire.

În
particular, în ianuarie 2008, poliția din mun. Bălți a plasat un anunț într-un
ziar cu privire la solicitarea ajutorului în obținerea pașapoartelor românești,
la care reclamantul a răspuns cu un apel telefonic. Ca urmare a acelui apel,
reclamantul s-a întâlnit cu un agent sub acoperire, primul a spus că el a fost,
de asemenea, în căutare de a obține un pașaport românesc. Ambii au căzut de acord
să se anunțe reciproc în cazul în care găsesc o modalitate mai ușoară de a obține
pașaportul. Câteva săptămâni mai târziu, agentul l-a contactat pe reclamant
pentru a-l întreba dacă el a avut vreun progres în căutările sale. Reclamantul
a informat agentul că a găsit o persoană care i-ar putea ajuta, agentul sub
acoperire a refuzat să contacteze direct acea persoană, dar a propus ca o altă
cunoștință de a sa (un alt agent sub acoperire) să acționeze ca intermediar în
acest aranjament. La realizarea tranzacției din aprilie 2008, reclamantul a
fost reținut de poliție.

Prima instanță
nu a luat în considerare argumentele reclamantului privind înscenarea tuturor
acțiunilor. Celelalte două instanțe superioare, care au examinat apelul și
recursul (în martie 2009 și iulie 2009) au examinat afirmațiile reclamantului
privind provocarea sa, însă au respins-o pe motiv că însăși dl Morari a fost
primul ce a telefonat pe numărul indicat în anunțul din ziar. Toate instanțele
au refuzat de a audia agenții sub acoperire pe motiv că aceștia ar putea fi
supuși audierilor doar după acordul lor de a le fi dezvăluită identitatea.

Invocând
Articolul 6 § 1 din Convenție, dreptul la un proces echitabil, reclamantul a
afirmat că a fost victimă a unei provocări din partea poliției și că instanțele
au eșuat să examineze această plângere în cadrul procedurilor împotriva sa.

Curtea a
constatat, în unanimitate, violarea
Articolului 6 § 1 din Convenție
, notând că condamnarea relamantului s-a
bazat pe probele obținute în cadrul unei operațiuni sub acoperire. Reclamantul
inițial a răspuns anunțului plasat de către poliție privind facilitarea în obținerea
pașaportului românesc. Potrivit materialelor cauzei reclamantul nu l-a
contactat repetat pe agent, ci acesta din urmă a făcut-o peste câteva săptămâni
și s-a interesat de vreun progres în obținerea pașaportului românesc. După ce
reclamantul l-a informat pe agent despre o terță persoană și a propus contactul
direct, agentul a insistat că reclamantul să acționeze ca intermediar și i-a
propus un beneficiu financiar, în cazul în care va accepta.

Curtea nu a
putut găsi vreun indiciu în materialele prezentate că fapta putea fi comisă de
către reclamant fără vreo intervenție de acest gen. De asemenea, nu pare din
materialele dosarului și din argumentele Guvernului că anterior inițierii acțiunilor
sub acoperire autoritățile au cunoscut sau existau dovezi obiective că
reclamantul ar fi fost implicat anterior în confecționarea/comercializarea
documentelor false. Aceasta, în opinia Curții, demonstrează explicit că reclamantul
a fost provocat să comită fapta penală, pentru care a fost condamnat.

Cele menționate
au fost suficiente pentru a constata violarea Articolului 6 din Convenție. Cu
toate acestea, Curtea a examinat și modul în care instanțele naționale au
răspuns la apărarea reclamantului privind provocarea comiterii infracțiunii. Ea
a notat că instanța de fond nici nu a examinat chestiunea provocării. Instanțele
superioare s-au limitat să examineze poziția provocării doar la faptul că
reclamantul a fost primul care a apelat la numărul de telefon din anunț. Mai
mult decât atât, toate instanțele au refuzat să audieze agenții sub acoperire
pe motiv că potrivit legii se impunea acordul acestora. Totuși, reclamantul a
văzut ambele persoane, iar dacă numele agenților erau false, instanțele puteau
folosi în continuare în cadrul procedurilor aceste nume.

În opinia Curții
era primordial, în circumstanțele din speță, de a audia agenții provocatori,
pentru a examina în mod corespunzător chestiunea provocării invocată de
reclamant. Totuși instanțele naționale au omis această audiere. Curtea a
reamintit, că cerința generală este ca agenții sub acoperire și alte persoane
ce pot mărturisi în privința provocării trebuie audiați în instanță și
intervievați de apărare, sau cel puțin omisiunea audierii trebuie motivată
detaliat.

Reclamantul a pretins suma de 4,000 Euro cu
titlu de prejudiciu moral, și 1,820 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului cu titlul de
prejudiciu moral suma de 3,500 de Euro și suma de 1,820 de Euro cu titlu de
costuri și cheltuieli.

În fața Curții reclamantul a fost reprezentat
de
V. Gribincea și N.
Hriptievschi
, avocați din Chișinău.