La data de 16 februarie 2016 Curtea a făcut publică hotărârea în cauza Caracet
c. Moldovei
(16031/10).

În cauza Caracet c. Moldovei, reclamantul, Caracet Ion, cetățean al
Republicii Moldova, născut în anul 1988, în prezent
își ispășește pedeapsa în penitenciarul
din Cahul.

La data de 13 martie 2009, reclamantul, împreună cu alte 5 persoane au
fost arestate fiind suspectați de comiterea unui jaf de arme.

Reclamantul a susținut că a fost bătut de către colaboratorii de poliție
în momentul reținerii sale, precum și pe timpul arestului preventiv, în
încercarea de a obține de la el o mărturisire, ulterior acesta a fost supus
relelor tratamente, în particular, acesta a fost lovit cu butelii din material
plastic umplute cu apă, astfel încât să nu i se lase urme vizibile pe corp.

La data de 18 martie 2009, în urma unei expertize medico-legale,
expertul a constatat pe corpul reclamantului echimoze pe pleoapa dreaptă și
escoriații în jurul nasului și la genunchiul stâng. Un al doilea raport
medical, eliberat la data de 09 aprilie 2009, nu a identificat nici o leziune
corporală vizibilă.

Reclamantul a depus două plângeri privind relele tratamente în custodia
poliției. Prima a fost depusă la 16 martie 2009, însă procurorul nu a luat
careva măsuri, decizie susținută și de procurorul ierarhic superior.
Reclamantul a contestat ordonanța procurorului ierarhic superior, însă
judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău, a
menținut soluțiile date de către procurori.

Cea de-a doua plângere a fost depusă la data de 02 aprilie 2009, la care
Procuratura Generală a emis ordonanța de clasare a cauzei. Ordonanța fiind
contestată, fără success, la judecătorul de instrucție al Judecătoriei Buiucani
mun.Chișinău.

La data de 16 martie 2009, reclamantul a fost plasat în arest preventiv
pentru o perioadă de 10 zile, perioadă care a fost prelungită pentru întreaga
desfășurare a urmăririi penale. Instanțele au justificat prelungirea arestului
preventiv referindu-se la gravitatea faptei, complexitatea cauzei și riscul
eschivării de la urmărire, reclamantul ar putea prejudicia cursul anchetei și
perturba ordinea publică.

Reclamantul a contestat încheierile de prelungire a arestului preventiv,
însă acestea au fost respinse de Curtea de Apel.

Reclamantului a fost recunoscut vinovat de infracțiunea imputată și
condamnat la 10 ani de închisoare.

În fața Curții reclamantul s-a plâns de violarea articolului 3 din
Convenție (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) și articolului 13
(dreptul la un remediu efectiv) din Convenție, susținând că a fost maltratat în
timpul reținerii și pe durata arestului preventiv și că nu s-a efectuat nici o
investigație efectivă în acest sens.

De asemenea, reclamantul a pretins că a fost violat și articolul 5 § 3 din
Convenție (dreptul la libertate și siguranță), deținerea sa în arest preventiv
fiind pentru o durată excesivă de timp, nefiind justificată cu motive relevante
și suficiente.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea
art. 3 din Convenție
, sub aspect material și sub aspect
procedural precum și violarea art. 5 § 3
din Convenție.

Ea a notat că pe corpul
reclamantului au fost depistate mai multe leziuni corporale, precum și că
părțile, în parte, nu au disputat originea lor. Potrivit reclamantului leziunile
au fost cauzate de colaboratorii de poliție atât în momentul reținerii precum
și pe durata arestului preventiv, de cealaltă parte, Guvernul a susținut că
aceste leziuni au fost aduse în mometul reținerii reclamantului acesta din urmă
fiind imobilizat la sol, în acest sens, Curtea a notat că nici una din părți nu
a contestat faptul că a fost aplicată forța fizică de către poliție. În acest
sens, ea a reamintit că articolul 3 din Convenție nu interzice utilizarea
forței în anumite situații limitate, cum ar fi arestul. Cu toate acestea,
această forță poate fi utilizată numai atunci când este necesar în anumite
condiții și această forță nu trebuie să fie excesivă (a se vedea, Kurnaz și alții c. Turcia, nr 36672/97, § 52, 24 iulie
2007 )
. Având în vedere toate elementele de probă care au fost prezentate,
Curtea a considerat că Guvernul nu a demonstrat că forța fizică aplicată
împotriva reclamantului a fost strict necesară și a survenit ca consecință a
comportamentului reclamantului.

În ce privește investigația efectuată
de către autoritățile naționale, Curtea a observat că urmărirea nu a oferit
nici un răspuns la întrebarea dacă aplicarea forței asupra reclamantului a avut
ca scop imobilizarea acestuia. În continuare, procurorii nu au reușit să
identifice ofițerii de poliție responsabili pentru relele tratamente aplicate
dlui Caracet.

În această ordine, Curtea a constatat
că în cadrul investigației nu s-au luat măsuri decisive pentru clarificarea
circumstanțelor cazului și că s-a acceptat pe deplin versiunea evenimentelor
furnizate de către poliție. Aceste elemente au fost suficiente pentru a
concluziona că investigarea de către autoritățile de stat nu a fost completă și
eficientă.

Cu referire la art. 5 § 3 din Convenție, Curtea a observat că detenția
reclamantului a durat mai mult de douăzeci și șapte luni. Ea a remarcat faptul
că încheierile de prelungire a arestului preventiv s-au bazat în principal pe
aceleași motive și că, pentru a justifica privarea de libertate a reclamantului
inițială, instanțele interne au invocat motive care par să fie limitate la
parafrazarea motivelor pentru detenție prevăzute în Codul de procedură penală
fără a explica cum le-au aplicat în cazul reclamantului. Mai mult, instanțele
naționale nu au explicat suspiciunea lor în privința posibilității
reclamantului de a se sustrage de la urmărire penală, de a comite alte
infracțiuni sau tulbura ordinea publică, și nici nu au arătat cum acesta ar
putea împiedica stabilirea adevărului sau influența martorii, în special după finalizarea
urmăririi penale. Aceste considerații au fost suficiente pentru Curte să
concluzioneze că detenția preventivă pentru mai mult de paisprezece luni și
jumătate nu a fost bazată pe motive relevante și suficiente.

Reclamantul a pretins suma de 95,000 Euro cu
titlu de prejudiciu moral, și 3,810 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului cu titlul de
prejudiciu moral suma de 12, 000 de Euro și suma de 1,160 de Euro cu titlu de
costuri și cheltuieli.

În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de
A. Aladov, avocat din Comrat.