La data de 26 ianuarie 2016 Curtea a făcut
publică hotărârea în cauza Balakin c. Moldovei, cererea nr.
59474/11.

În cauza Balankin,
reclamantul este Alexandr Balankin, cetățean al Republicii Moldova născut în
anul 1962 și locuiește în Chișinău.

La 21 august 2009, reclamantul a fost arestat
fiind acuzat de fabricarea și punerea în circulație a banilor falși. Detenția
sa a fost inițial prelungită cu o lună, iar în continuare mandatul de arest a
fost prelungit cu 3 luni și de fiecare dată motivele invocate au fost că
reclamantul este suspectat de comiterea unei infracțiuni grave ce prevede o
pedeapsă mai mare de 15 ani, iar eliberarea acestuia de sub arest preventiv ar
putea prejudicia eficacitatea urmăririi penale.

Reclamantul s-a aflat în arest preventiv până
la data de 30 ianuarie 2012, când a fost condamnat la 7 ani de închisoare.

În fața Curții, reclamantul s-a plâns, invocând
articolul 5 § 3 al Convenției, nemotivarea arestării și  durata detenției. În continuare, invocând
articolul 5 § 4, el pretins că arestarea sa preventivă a fost una ilegală,
instanțele judecătorești au omis să examineze argumentele în favoare eliberării
sale.

Curtea
a constatat, în unanimitate, violarea art. 5 § 3 CEDO, notând că
reclamantul a fost ținut în detenție pentru o perioadă mai mare de 29 de luni,
pe aceleași motive. Aparent motivarea detenției s-a limitat la parafrazarea
motivelor prevăzute în Codul de procedură penală, fără o explicație cum
motivele respective sunt aplicabile speței reclamantului. Instanțele naționale
nu au explicat de ce au considerat că reclamantul poate să se ascundă, și nici
au explicat cum acesta putea manipuleze probatoriul după mai mult de doi ani de
la începerea procedurilor. Prelungirile automate și de blanchetă a detenției
reclamantului sunt demonstrate, în continuare, de către ultimele decizii, unde
instanțele naționale au refolosit același text, doar schimbând data.
Considerațiile nominalizate sunt suficiente pentru a determina Curtea să
concluzioneze că detenția reclamantului a fost excesiv de lungă și nu s-a bazat
pe motive suficiente și relevante.

Curtea
a considerat că nu este necesar să examineze separat pretențiile reclamantului
privind violarea art. 5 § 4 CEDO.

Reclamantul
nu a formulat pretenții cu titlu de satisfacție echitabilă.

În
fața Curții reclamantul a fost reprezentat de E. Markov, avocat din Strasbourg.