La
data de 19 ianuarie 2016 Curtea a făcut publică hotărârea în cauza
Cazanbaev  c. Moldovei (32510/09).

În cauza Cazanbaev  c.
Moldovei
, reclamantul, Iurie Cazanbaev, cetățean al Republicii Moldova,
născut în 1956.

La o dată
nespecificată, autoritățile au pornit urmărirea penală împotriva reclamantului
pentru acțiuni de amenințare.

La 18 august 2005,
colaboratorii poliției au efectuat o percheziție la domiciliul reclamantului,
care a declarat că polițiștii l-au lovit cu pumnii, picioarele și cu armele
lor. Loviturile au fost aplicate în zona capului și au corpului, ceea ce i-a
provocat vomă și sângerări la cap.

Ulterior,
polițiștii au sechestrat mai multe bunuri din apartamentul reclamantului, după
care a fost dus la
Comisariatul de poliție al sectorului Centru din Chișinău.
Potrivit reclamantului, polițiștii au continuat să-l maltrateze în incinta
comisariatului cu scopul de a-l forța să semneze o declarație de recunoaștere a
datoriei către un terț în sumă de 40 000 dolari americani. Reclamantul a fost
bătut până și-a pierdut cunoștința.

La 19 august 2005,
la ora 02.45, o echipă a serviciului medical de urgență s-a deplasat la sediul
comisariatului pentru a-i acorda ajutor medical.

La 19 august 2005,
judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Centru din Chișinău a
declarat percheziția ca fiind ilegală și a dispus restituirea bunurilor.

La 22 august 2005,
reclamantul, care se afla în arest, a încercat să se sinucidă.

La 30 august 2005,
o comisie de experți medico-legali psihiatri l-au examinat pe reclamant.
Experții au constatat echimoze în regiunea suborbitală, hemoragia globului
ocular stâng, urme ale contuziei țesuturilor moi ale feței și excoriații pe
mâna dreaptă. Comisia a concluzionat că leziunile au fost cauzate cu un obiect
contondent. Întrucât reclamantul se plângea de insomnie, cefalee și dificultăți
de contrare, comisia a indicat efectuarea unei expertize psihiatrice în
condiții de spitalizare.

Potrivit
concluziilor medicului neurolog din 16 septembrie 2005, reclamantul suferea de
consecințele unui traumatism cranian. Neurologul a depistat și alte disfuncții
cerebrale. De asemenea, el a notat în cursul spitalizării, că reclamantul s-a
plâns de mai multe ori de tulburări cerebro-astenice. 

La 22 decembrie
2005, Judecătoria Centru din Chișinău l-a găsit pe reclamant vinovat de
comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 155 al Codului penal
(„amenințarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrității corporale sau
a sănătății”). Instanța de judecată l-a amendat cu 6 000 de lei moldovenești
(circa 400 de euro).

Potrivit unui
raport medical din 28 iulie 2010, reclamantul a suferit următoarele tulburări:
insuficiență circulatorie vertebro-bazilară post-traumatică (cauzată prin
contuzie cerebelară în august 2005), cu sindromul hipertensiunii intracraniene
și vestibulo-cerebral pronunțat cu tulburări vegetative paroxistice și
permanente; sindromul astenico-nevrotic stabile decompensat. 

În august 2006,
reclamantul a depus la procuratură o plângere penală denunțând relele
tratamente suferite.

La 25 septembrie
2006, procurorul responsabil de cauză a clasat plângerea. La 17 noiembrie 2006,
procurorul ierarhic superior a anulat această ordonanță.

La 16 ianuarie
2007, procurorul a clasat din nou cauza, iar la 7 mai 2007, judecătorul de
instrucție din cadrul Judecătoriei Râșcani din Chișinău a anula ordonanța pe
motiv că ancheta nu a fost aprofundată și a restituit cauza.

La 18 iunie 2007,
procurorul a clasat din nou dosarul reclamantului, iar la 3 octombrie 2007,
judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Râșcani din Chișinău a anula
ordonanța și a restituit dosarul.

La 20 noiembrie
2007, procurorul a emis o nouă ordonanță de clasare. La 19 februarie 2008,
judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Râșcani din Chișinău a anula
ordonanța, motivând că verificările întreprinse de procuror sunt superficiale.

La 26 mai 2008,
procurorul a clasat iarăși cauza, iar la 21 iulie 2008, procurorul ierarhic
superior a anulat această ordonanță și a restituit cauza.

La 6 octombrie
2008, procurorul a emis a șasea ordonanță de clasare a cauzei. Reclamantul a
atacat și această ordonanță.

În fața
judecătorului de instrucție procurorul a relevat faptul că acuzațiile
reclamantului nu au fost confirmate nici de avocații care l-au apărat la data
evenimentelor, nici de depozițiile privind percheziția la domiciliul
reclamantului.

La 15 ianuarie 2009,
judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Râșcani din Chișinău a
confirmat clasarea cauzei penale. Judecătorul a constatat că faptele nu
întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, menționând între altele că
reclamantul s-a plâns de rele tratamente după pronunțarea sentinței penale
împotriva sa, ceea ce ar fi trebuit să facă în cursul procesului penal.
Judecătorul de instrucție nu s-a referit la rezultatele expertizelor medicale
efectuate în perioada august-septembrie 2005.

Invocând articolul
3 al Convenției, reclamantul s-a plâns de maltratare de către polițiști și
invocând articolul 6 al Convenției, el s-a plâns de neefectuarea unei
investigații efective și rapide în privința acuzațiilor sale de maltratare.

Curtea
a constatat, în unanimitate, violarea
art. 3 din Convenție
, sub aspect material și sub aspect procedural.

Ea a
notat că după arestarea reclamantului, pe corpul acestuia au fost depistate mai
multe leziuni, în special pe față și în partea stîngă a pieptului. Reclamantul și
Guvernul au susținut poziții diferite privind sursa acestor leziuni.
Reclamantul a afirmat că aceste leziuni i-au fost cauzate în timpul arestării
sale și în timpul detenției, pe când Guvernul a susținut poziția autorităților
naționale, și-anume că aceste leziuni au fost cauzate exclusiv în timpul
arestării persoanei reclamante. Reieșind din acestea Curtea a notat că, în
orice caz, este cert că poliția a folosit forța. În acest sens, a reamintit că
articolul 3 din Convenție nu interzice folosirea forței în anumite situații
bine definite, cum ar fi în cazul arestului. În același timp, această forță
poate fi utilizată numai în condițiile când este absolut necesară și ea nu
trebuie să fie excesivă (a se vedea,
printre altele, Kurnaz și alții c. Turciei, nr 36672/97, § 52, 24 iulie 2007).

Or,
în acest caz, autoritățile interne au concluzionat că necesitatea utilizării
forței pentru arestare este necesară pe motiv că reclamantul era în stare de
ebrietate și deținea arme. Cu toate acestea, Curtea a observat că autoritățile
nu au stabilit că reclamantul ar fi fost agresiv în momentul arestării sale sau
că a opus rezistență poliției. Nu este clar în speță dacă reclamantul era
înarmat în momentul arestării. În acest sens, s
a observat că arestarea reclamantului s-a efectuat
aparent în holul apartamentului acestuia și că acele două arme ale
reclamantului nu au fost depistate decât după efectuarea percheziției,
respectiv în camera și în subsolul acelui apartament. În cele din urmă, Curtea
a observat că reclamantul a fost singur la momentul arestării și s-a confruntat
cu mai mulți agenți a forțelor speciale.

Chiar
dacă e să presupunem că comportamentul reclamantului poate justifica recurgerea
de către autorități la aplicarea forței la momentul arestării, Curtea a notat
că ținîndu-se cont de circumstanțele cauzei, forța utilizată nu a fost proporțională.
Ca efect, reclamantul a fost lovit la organele vitale, în cap și pieptul, iar
medicul neurolog a determinat aceste leziuni ca fiind leziuni cerebrale acute.
În opinia Curții aceste leziuni urmează a apreciate ca fiind consecințe a forței
excesive din partea poliției.

Avînd
în vedere cele enunțate mai sus în corelație cu toate probele prezentate,
Curtea a considerat că nu a stabilit că utilizarea forței împotriva
reclamantului a avut loc ca consecință a unei stricte necesități provocate de
comportamentul reclamantului. Mai mult, Curtea a considerat că în orice caz,
forța utilizată este excesivă. În consecință a avut loc o încălcare, sub
aspectul material, al articolului 3 al Convenției.

Curtea
a notat că Guvernul a criticat reclamantul pentru faptul că a depus în mod
oficial plîngerea sa de maltratare la un an după consumarea faptului, adică la
18 august 2006. Cu toate acestea, Curtea a remarcat faptul că la cîteva
saptămâni după arestarea sa, reclamantul s-a plâns medicilor de brutalitatea
poliției și că aceste afirmații se conțin în raportul de expertiză psihiatrică
din 25 octombrie 2005. Nu există nici o îndoială că autoritățile au luat cunoștință
de acest raport, or ei înșiși au chemat medicii și au solicitat expertiza
psihiatrică pentru a-i fi determinată responsabilitatea penală. Curtea a
reaminitit, în acest sens că realizarea unei plîngeri penale în mod formal nu
poate fi un element decisiv din moment ce 
informațiile au fost aduse la cunoștința autorităților în ceea ce privește
încălcarea articolului 3 dă naștere la ipso
facto
în temeiul articolului 3 al Convenției, astfel apare obligația
statului de a efectua o investigație efectivă (El-Masri, § 186 in
fine și Gorgiev v. fosta Republică Iugoslavă Macedonia, nr 26984/05, § 64,
4.19.2012)
.

Curtea
a notat că urmărirea penală a fost clasată de 5 ori de către procurorul
ierarhic superior și de către judecătorul de instrucție pe motivul unei anchete
ineficiente. Aceste anulări succesive au durat aproape 2 ani și cinci luni.
Această perioadă pare excesivă și nu poate fi imputată reclamantului.

Curtea
a observat că urmărirea penală nu a furnizat un răspuns la întrebarea dacă
leziunile aduse reclamantului au avut ca scop stăpânirea comportamentului
acestuia. De asemenea, se relevă faptul că procurorii nu au reușit să
identifice ofițerii de poliție responsabili pentru maltratarea reclamantului .
Prin urmare, Curtea a constatat că autoritățile competente nu au luat măsuri
decisive pentru elucidarea circumstanțelor cauzei și că au acceptat versiunea
evenimentelor prezentată de poliție.

Având
în vedere cele de mai sus, Curtea a constatat că ancheta efectuată de către
autoritățile de stat nu au îndeplinit criteriile de „rapiditate” și eficiență,
în sensul articolului 3 din Convenție. 

Reclamantul
a pretins suma de 25,000 euro cu titlu de prejudiciu material, 50,000 euro cu
titlu de prejudiciul moral și 2,100 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea
a acordat reclamantului cu titlul de prejudiciu moral suma de 12, 000 de euro
moștenitorului reclamantului și suma de 1,500 de euro cu titlu de costuri și
cheltuieli.

Reclamantul
a fost reprezentat în fața Curții de către A. Briceac, avocat din Chișinău.