La
data de 06 octombrie 2015 Curtea a pronunțat hotărârea  N.P. c.
Moldovei 
(cererea nr.
58455/13 ). 

Reclamantul N.P. s-a născut în 1986 și locuiește în Chișinău. Ea locuia cu
fiica sa de 4 ani A., și cu mama sa, G. Urmare a unui apel telefonic de la
C.I., la 22 septembrie 2011, poliția a luat forțat pe A. din casa acesteia și a
plasat-o în spitalul pentru copii ”V. Ignatenco”. Potrivit unui raport medical
reclamantul a avut o intoxicație alcoolică puternică.

Ulterior C.I. a declarat la poliție că, un vânzător vedea des reclamantul
și mama acesteia consumând alcool și nemanifestând interes față de A., care
avea un exterior necorespunzător, deseori cerșea mâncare. Acesta a chemat
poliția în seara zilei de 22 septembrie 2011, având în vedere că A. a cerut să
cheme ambulanța, pe motiv că mama acesteia și bunica se băteau.

La o dată necunoscută CPs Ciocana a întocmit un raport în privința
evenimentelor din 22 septembrie 2011.

La data de 23 septembrie 2011 un lucrător social și un psiholog au vizitat
locuința reclamantului și au constatat dezordine și lipsa alimentării cu apă,
electricitate și gaz.

La data de 27 septembrie 2011 reclamantul a fost audiat de către un ofițer
de poliție. Potrivit raportului poliției reclamantul nu își onora obligațiile
parentale de educație a copilului său, din cauza abuzului cu alcool, certuri
sau bătăi cu mama sa, în prezența copilului, uz de violență fizică asupra mamei
sale. Organele de drept au constatat comiterea contravenției prevăzute de art.
63/1 Cod contravențional și au aplicat o amendă în mărime de 200 lei.

De asemenea, la 27 septembrie 2011, autoritatea tutelară a examinat
situația lui A. În cadrul audierilor reclamantul existau aparențe de
intoxicație, fapt disputat de ultimul. La data de 28 septembrie 2011
autoritatea tutelară a concluzionat că reîntoarcerea lui A. în familia
biologică se va solda cu pericol pentru viața și sănătatea acesteia.
Autoritatea a decis să o plaseze pe A. în centrul municipal pentru copii și să
inițieze procedurile de decădere din drepturile părintești.

În perioada 22 – 30 septembrie 2011 A. a fost internată în spital, fiind
diagnosticată cu encefalopatie, tiroidă, hiposomnie, insuficiență urinară, etc.

Începând cu data de 22 ianuarie 2013 A. a fost plasată în familia lui C.,
lucrător social profesionist.

La data de 29 septembrie 2011 au fost inițiate procedurile de decădere din
drepturile părintești, pe motivul neglijării copilului, conduită amorală, etc.

Prin hotărârea judecătoriei Ciocana din 14 februarie 2012 s-a decis
decăderea din drepturile părintești a reclamantului față de A., invocându-se
starea sănătății lui A., condițiile locative antisanitare, șomajul părintelui,
ebrietatea reclamantului, violența, etc.

Reclamantul a declarat apel la hotărârea Ciocana din 14 februarie 2012,
respingând motivele reținute de instanța de fond.

Prin decizia Curții de Apel din 24 octombrie 2012 a fost respins apelul
declarat de reclamant, pe motivele reținute de instanța de fond.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 08 mai 2013 a fost respins
recursul declarat de reclamant.

Reclamantul s-a plâns la procuratură pe faptul luării forțate a copilului
din locuința acesteia, în data de 22 septembrie 2011. Procuratura a răspuns că
evenimentele din 22 septembrie 2011 au fost legale și că A. a fost plasată în
centrul municipal pentru copii.

La 27 octombrie 2011 reclamantul a cerut să viziteze pe A., invocând nu
este informat despre soarta lui A. și să solicitările anterioare au fost
respinse. La data de 23 noiembrie 2011 autoritatea tutelară a refuzat cererea reclamantului
pe motivul că vizitele sunt interzise, din cauza procedurilor pendinte de
decădere din drepturile părintești.

Ulterior, la data de 26 decembrie 2013 reclamantul a primit permisiunea să
viziteze pe A. în zilele de duminică în prezența tutorelui.

La data de 20 februarie 2014 reclamantul a născut cel de al doilea copil. Patru
zile mai târziu, invocând lipsa unei locuințe și resurselor pentru întreținerea
copilului, reclamantul a dat acordul pentru adopția acestui copil.

În fața Curții reclamantul s-a plâns, invocând art. 8 din Convenție, că
hotărârile judecătorești de decădere din drepturile părintești și restricționarea
vizitelor copilului, încalcă dreptul la respectul vieții de familie.

Curtea a constatat, cu 5 voturi la 2, violarea
art. 8 din Convenție
, reținând că nu există dubii că decăderea din
drepturile părintești și restricționarea dreptului la vizite, constituie o ingerință
la respectul vieții de familie, urmând să determine dacă ingerința este
justificată, în particular, dacă este prevăzută de lege, urmărește un scop
legitim și este necesară într-o societate democratică.

Curtea a constatat că acțiunile autorităților naționale au fost prevăzute
de lege, în particular prevederile art. 69 și 72 din Codul familiei.

Ea a notat că autoritățile naționale și-au motivat deciziile sale de
decădere din drepturile părintești, pe faptul că reclamantul nu a fost capabil
să acorde copilului său alimentația necesară, îmbrăcămintea, mediu sanitar,
dezvoltarea socială, ceea ce punea în pericol viața, sănătatea copilului.

În ceea ce privește suficiența motivelor respective, Curtea a notat, cu
titlu principal, că pentru a ajunge la concluzia respectivă, instanțele de
judecată s-au rezumat la reiterarea motivelor invocate de autorităților
sociale, rapoartelor poliției și inspectarea locuinței reclamantului. Nu au
fost examinate alte dovezi, cum ar fi rapoartele anterioare a poliției sau
autorităților sociale, sau declarațiile vecinilor, deși în materialele cauzei
conțineau declarațiile a 15 vecini care declarau contrariul. Instanțele
naționale au decis să ignore probele invocate reclamant, în loc să le evalueze.

Curtea a constatat că nu există nici un indiciu că instanțele naționale ar
fi căutat probe ”independente”, cum ar fi evaluarea unui psiholog, pentru a
evalua maturitatea emoțională a reclamantului și motivația de a acționa ca un
părinte responsabil și de a rezolva dificultățile locative. Motivarea instanțelor
naționale nu a inclus vreo analiză a încercărilor reclamantului de a-și
îmbunătăți situația sa, după luarea forțată a lui A., cum ar fi angajarea, curățenia
casei și îndeplinirea formalităților pentru încadrarea lui A., într-o
instituție preșcolară.

În continuare, nu există nici un indiciu că instanțele judecătorești au
analizat în profunzime în ce măsură dificultățile în creșterea copilului sunt imputabile
incapacităților reclamantului sau lipsa dorinței de a asigura tratament
corespunzător, în raport cu dificultățile financiare, la care s-a referit în
procedurile naționale, și care puteau fi depășite prin asistență financiară și
socială corespunzătoare și consiliere efectivă.

Nu a fost rolul Curții să determine dacă promovarea unității familiale în
speță a îndreptățit reclamantul la un nivel de viață corespunzător din contul
public. Totuși, aceasta este o chestiune ce urmează a fi examinată de către
autoritățile publice, și ulterior, în cadrul procedurilor judiciare. Nu există
nici un indiciu, în materialele cauzei, că aceste chestiuni au fost considerate
de către autoritățile sau instanțele naționale.

În final, Curtea a notat că, în afara constatărilor descriptive a
rapoartelor, ce au atenționat repetat cele observate la data de 22 septembrie
2011, cum ar fi condițiile anti-sanitare, scandalul cu mama sa, etc., nu s-a
solicitat informații despre condițiile sau asistența acordată reclamantului
până la această dată. Curtea a constatat că obținerea acestei informații era
necesară în temeiul legii și că aceasta ar fi fost pertinentă în evaluarea dacă
autoritățile și-au onorat obligațiile sale pentru a promova unitatea familială
și că au examinat suficient eficacitatea altor măsuri alternative mai puțin
drastice, până a urmări separarea copilului de reclamant prin decăderea din
drepturile părintești.

În ceea ce privește restricționarea dreptului la vizite, Curtea a constatat
că aceste măsuri au fost prea aspre și că autoritățile au eșuat să prezinte
motive suficiente pentru a le justifica.

Reclamantul a cerut 20,000 Euro cu
titlu de prejudiciu moral și 1,880 Euro cu titlu de
  costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului 7,500
Euro cu titlu de prejudiciu moral și 1,030 Euro cu titlu de
  costuri și cheltuieli, având în vedere asistența primită
de la Consiliul Europei.

În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de A. Lungu, avocat din
Durlești.

Judecătorii SILVIS  și LÓPEZ GUERRA au formulat o opinie parțial
disidentă.