La data de 21 aprilie 2015 Curtea Europeană a făcut
publică hotărârea în cauza Pisari c. Moldovei și Rusiei (cererea nr. 42139/12).

Reclamanții, Simion Pisari și Oxana Pisari, născuți
în 1970 și 1973, locuiesc în Pîrîta, Republica Moldova.

În dimineața zilei de 1 ianuarie 2012, feciorul
familiei Pisari, Vadim în vîrstă de 18 ani și prietenul său au decis să
traverseze râul Nistru din satul Pîrîta în orașul Vadul lui Vodă pentru a
alimenta automobilul cu combustibil. Pentru a ajunge la stația PECO ei urmau să
traverseze un pod, care avea puncte de control a forțelor de menținere a păcii.
Deși ambele localități se află sub controlul autorităților moldovenești,
punctele de control fac parte din zona de securitate stabilită în urma acordului
de încetare a conflictului militar din 1992. În fiecare punct de control sunt
prezenți 8 soldați, 4 din partea Rusiei, 2 din partea Moldovei și 2 din partea
rmn. Un sergent rus, cunoscut ca V.K., a fost șeful punctului de control din
partea părții estice, fiind unicul soldat înarmat cu o mitralieră încărcată în
perioada de referință.

Vadim Pisari nu s-a oprit la punctul de control, a
lovit un indicator rutier „STOP” și o barieră, trecând peste acestea. Pasagerul
a explicat ulterior că parbrizul era parțial acoperit cu gheață, limitând
vizibilitatea pentru șofer. Automobilul a continuat să se deplaseze prin
celălalt punct de control către stația PECO. Douăzeci de minute mai târziu ei
au trecut înapoi prin primul punct de control, în lipsa vreunei încercări de a
fi oprit automobilul. La apropierea automobilului către punctul de control din
partea de est, care era parțial acoperit cu crampoane, V.K. a ordonat lui Vadim
Pisari să oprească, însă automobilul a accelerat prin punctul de control,
evitând crampoanele. V.K. a strigat la șofer să se oprească, în caz contrar
acesta va efectua o împușcătură. El a efectuat o împușcătură în aer și câteva în automobil. Un glonț a lovit automobilul, care a continuat să meargă o
distanță mică până s-a oprit, s-a deschis ușa și Pisari a căzut din el, rănit.
El a decedat din cauza rănii câteva ore mai târziu.

Efectuarea împușcăturilor a fost investigată de
către poliția moldovenească, o comisie mixtă a forțelor de menținere a păcii și
de către militarii ruși.

Autoritățile moldovenești au inițiat urmărirea
penală, însă în 2013 au decis încetarea procedurilor, pe motiv că
investigațiile au fost finisate și V.K., care a fost transferat în altă unitate
în Rusia, s-a eschivat de jurisdicția acestora.

Comisia mixtă a elaborat un raport, prin care l-a
acuzat de Pisari de încălcarea normelor de conduită la punctele de control, de
altfel membrii comisiei din partea Moldovei nu au semnat raportul, ce ar
însemna că acesta nu produce efecte juridice.

Militarii ruși au elaborat un raport potrivit
căruia V.K. a acționat în conformitate cu normele aplicabile punctelor de
control. Deși procuratura militară din Federația Rusă a inițiat o investigație
privind omorul din imprudență, de asemenea, procuratura a informat reclamanții
că V.K. nu poate fi extrădat, pe motiv că este cetățean rus.

În decembrie 2012 Procurorul General a Republicii
Moldova a informat reclamanții că a aflat că V.K. a fost dezvinovățit de
procuratura militară și că procedurile respective au fost încetate.

Reclamanții au cerut de 2 ori copia deciziei
procuraturii Federației Ruse, însă au fost refuzați pe motiv că nu sunt parte a
procedurilor, iar cererile anterioare de a fi recunoscute în calitate de
victime în procedurile respective au fost respinse.

În fața Curții, reclamanții invocând articolul 2
CEDO, dreptul la viață, s-au plâns că feciorul acestora a fost ucis de agenții
statului și că autoritățile au eșuat să efectueze o investigație efectivă a
morții acestuia.

În cadrul observațiilor pe marginea admisibilității
și fondului cauzei, reclamanții au statuat că nu intenționează să mențină
cererea înaintată împotriva Republicii Moldova, deoarece ei consideră că
autoritățile moldovenești nu sunt responsabile pentru omorului fiului său și că
au întreprins toate măsurile rezonabile pentru investigarea circumstanțelor
incidentului.

Curtea a constatat, în unanimitate, că Federația
Rusă a încălcat articolul 2 din Convenție, sub aspect material și sub aspect
procedural.

Ea a constatat că a fost stabilit cu certitudine că
Vadim Pisari a fost ucis de una din împușcăturile efectuate din mitralieră de
către V.K. Curtea a fost de acord că scopul împușcăturii a fost de a reține
șoferul automobilului. Corespunzător, acțiunea soldatului rus a fost
întreprinsă în scopul efectuării unei rețineri legale în sensul articolului 2
§ 2 din Convenție.
Totuși, Curtea urma să examineze dacă folosirea forței în realizarea scopului
urmărit a fost absolut necesară în circumstanțele din speță. Ea a notat aserțiunea
autorităților rusești că împușcătura a fost îndreptată împotriva automobilului
și nu împotriva persoanelor din interiorul acesteia. Curtea nu a văzut motiv să
pună la îndoială că V.K. a avut această intenție. În orice caz, Curtea a
evaluat nivelul riscului în raport cu folosirea armei de foc față de riscul
plecării șoferului și necesitatea urgentă de a-l opri.

Curtea a notat că V.K. a efectuat 3 împușcături din
mitralieră în direcția automobilului condus de Vadim Pisari. Nu este clar, din
materialele cauzei, care a fost distanța de tragere și capacitățile lui V.K. de
a împușca din mitraliere. Totuși, aserțiunea că un glonț a străpuns paltonul
altui soldat din punctul de control din apropiere nu a fost disputat de părți.
Aceasta a fost suficient pentru Curte de a concluziona că folosirea mitralierei
în speță a fost de un risc sporit nu doar pentru viața lui Vadim Pisari, dar,
de asemenea, pentru pasagerul său și chiar pentru soldatul, care era cât pe ce
să fie lovit de unul din gloanțe. Faptul că doar Vadim Pisari a fost lovit de glonț,
a fost doar o chestiune de noroc.

Nivelul sporit de risc, din speță, pentru viață
putea fi justificat doar dacă arma de foc a fost folosită ca ultimă măsură
pentru a preveni un pericol clar și iminent venit din partea șoferului, în
cazul în care acesta era scăpat să plece. Curtea în continuare a examinat tipul
pericolului pe care soldatul rus urma să-l preîntâmpine.

Curtea a notat alegația lui V.K. precum ca acesta ar fi nevoit să se ferească de mașina care se apropia pentru a evita impactul. Totuși, această argumentare – a fost prezentată pentru prima dată în
fața anchetatorilor ruși la 06 ianuarie 2012 – nu era susținută de declarațiile
celorlalți 2 soldați, prezenți la incident, date poliției moldovenești în
dimineața respectivă. Cel mai important, aceasta este inconsistentă cu
declarația inițială a lui V.K. scrisă în dimineața respectivă.

Prin urmare, Curtea nu a fost convinsă că V.K. a
riscat să fie lovit și, corespunzător, a constatat lipsa vreunui indiciu de
pericol  în acțiunile șoferului, dacă era
lăsat să plece.

Chiar dacă se presupunea că acțiunile lui Vadim
Pisari erau potențial periculoase, Curtea nu a considerat că nivelul
pericolului impunea ca acesta să fie oprit imediat prin foc de armă. De
asemenea, aparent aproximativ la un kilometru distanță se afla un post de
poliție, ce putea fi alertat de către V.K.

Curtea a recunoscut că soldații au încercat să
folosească metode alternative pentru a opri automobilul. Totuși automobilul
victimei a reușit de trei ori să evită toate obstacolele instalate pe
carosabil. Ea a fost de acord cu constatările, din rapoartele oficialilor
militari ruși, precum că punctele de control nu au fost echipate în mod
corespunzător pentru imobilizarea automobilelor fără a recurge la forța letală,
considerând că lipsa unui atare echipament nu poate justifica efectuarea
împușcăturilor împotriva automobilelor, care nu se conformează normelor de
trecere a punctelor de securitate fără alte motive serioase și corespunzătoare.

În concluzie, Curtea nu
a fost convinsă că folosirea forței a fost necesară pentru
efectuarea unui arest în sensul articolului 2
§ 2 din Convenție, motivele fiind următoarele: nivelul pericolului în
urma folosirii armei de foc, pentru viața persoanelor din automobil și pentru soldatul atins, în palton, de glonț, riscul soldat de
fuga
șoferului și necesitatea urgentă de
a-l opri, mijloace alternative de stopare a automobilului fără a recurge la forța
letală, lipsa unui echipament corespunzător la punct de control pentru
imobilizarea automobilelor și recurgerea automată la forța letală și lipsa unei
investigații eficiente, care putea prezenta situația în altă lumină.

În final, Curtea a notat că autoritățile ruse nu au
implicat reclamanții în investigarea circumstanțelor omorului fiului său. Reclamaților
nu li s-a permis să exercite vreun drept procedural și nu au fost informați
despre încetarea procedurilor împotriva lui V.K. În speță, reclamanții au avut
un interes serios și legitim față de investigația efectuată de către autoritățile
ruse, ce putea fi realizat prin acordarea statutului corespunzător în
procedurile respective.

Curtea a radiat cererea de pe rol, în partea în
care se referă la Republica Moldova, în temeiul articolului 37 §
1 (a)
din Convenție.

Reclamanții a cerut 85,000 Euro cu
titlu de prejudiciu moral și 5,580 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat reclamanților 35,000
Euro cu titlu de prejudiciu moral și 5,580 Euro cu titlu de costuri și
cheltuieli, sume ce urmează a fi plătite de Federația Rusă.

În fața Curții reclamantul a fost
reprezentat de A. Postica, avocat din Chișinău.