Deciziile făcute publice
în luna noiembrie 2014: Danila c. Moldovei (cererea nr.
13281/07), Repescu și Repeșco c. Moldovei (cererea nr. 64785/11)
și Toncu c. Moldovei (cererea nr. 26710/08).

***

În cauza Danila c.
Moldovei
reclamantul este Ludmila Danila, născută în 1947, din Bălți.

Invocând art. 6 CEDO și art. 1 Protocolul nr. 1,
reclamantul s-a plâns de neexecutarea  cu
întârziere a deciziei favorabile definitive.

La 15 mai 2014 Guvernul a informat Curtea despre
declarație unilaterală pe marginea cererii și a cerut radierea acesteia de pe
rol, astfel s-a recunoscut violarea art. 6 CEDO și art. 1 Protocolul nr. 1 și a
suma de 3000 Euro cu titlu de despăgubiri. Reclamanta a fost de acord cu
declarația unilaterală a Guvernului.

Curtea a luat notă de declarația unilaterală a
Guvernului și având în vedere conținutul acesteia și suma propusă cu titlu de
despăgubire, Curtea a considerat ca consistente practicii în cauze similare și
a decis radierea cererii de pe rol.

***

În cauza Repescu și
Repeșco c. Moldovei
reclamantul este Adrian Repescu și Constantin
Repeșco.

Invocând art. 3 CEDO, reclamanții s-au plâns de
maltratare în custodia poliției, că nu au beneficiat de asistență medicală
corespunzătoare și că investigația maltratării nu a fost eficientă. De
asemenea, invocând art. 13 CEDO s-au plâns de lipsa unui recurs efectiv.

La 05 noiembrie 2013 Guvernul a informat Curtea
despre declarația unilaterală, potrivit căreia Guvernul a recunoscut violarea
CEDO și s-a obligat să plătească fiecărui reclamantul suma de 15000 Euro și
1500 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

La 20 ianuarie 2014 reclamanții a informat Curtea
că este de acord cu declarația unilaterală a Guvernului.

Curtea a luat notă de declarația unilaterală a
Guvernului și a decis radierea cererii de pe rol.

***

În cauza Toncu c.
Moldovei
reclamantul este Dumitru Toncu, născut în 1981 și deținut în
penitenciarul Pruncul.

La 18 noiembrie 2002
reclamantul a fost arestat, fiind suspectat de crimă și a fost plasat în
detenție în comisariatul de poliție din Comrat.

perioadele de detenție

La 09 iulie 2003
reclamantul a fost găsit vinovat de infracțiunea imputată și condamnat la 15
ani privațiune de libertate. Instanța de apel a redus termenul privațiunii de
libertate la 11 ani.

În perioada 18 decembrie
2002 – 15 septembrie 2004 și 28 decembrie 2004 – 25 martie 2005 a fost deținut
în Penitenciarul nr. 5 din Cahul.

În perioada 15 septembrie
– 28 decembrie 2004 și 25 martie 2005 – 10 aprilie 2007, a fost deținut în
Penitenciarul nr. 6 din Soroca.

Începând cu 10 aprilie
2007 și până la prezentarea ultimelor observații, reclamantul a fost deținut în
Penitenciarul nr. 9.

pretinsa maltratare a
reclamantului pe durata detenției

La 27 ianuarie 2003
reclamanta a depus o plângere pretinzând că ofițerii de poliție lau maltratat
în incinta de poliție comisariatului de poliție din Comrat, în scopul de a
extrage o mărturisire.

La 19 februarie 2003
procuratura a dispus o expertiză medico legală. 
În raportul său din 21 februarie 2003 medicul legist a constatat leziuni
pe corpul reclamantului. Medicul legist a constatat că leziunile pe corpul
reclamantului au fost cauzate de un obiect contondent dur, șase sau șapte zile
înainte de data examinării, considerându-le leziuni ușoare. De asemenea, a
constatat că anumite leziuni au fost cauzate de un obiect contondent dur
aproximativ zece zile înainte de examen, fiind leziuni ușoare.

Procuratura a audiat
polițiștii care au reținut reclamantului, care au negat orice recurs la forța
fizică împotriva acestuia.

La 25 februarie 2003
procuratura a respins plângerea reclamantului, remarcând, printre altele, că
vârsta leziunilor constatate este inconsistentă perioadei sa de detenție în
sediul poliției din Comrat.

La 28 iunie 2007
procurorul a reluat investigarea a împrejurărilor în care au fost cauzate
leziunile reclamantului, constatate de expertiza medico-legală din 21 februarie
2003.

Polițiștii din cadrul
comisariatului de poliție din Comrat au susținut că reclamantul nu a fost
maltratat în timpul detenției, însă a avut conflicte cu colegii săi de celulă.

La 30 iulie 2007
procuratura a încetat investigațiile, constatând că leziunile reclamantului ar
fi putut fi cauzate în timpul conflictelor, care le-a avut colegii de celulă.

La 14 aprilie 2008 primul
adjunct al Procurorului General a anulat ordonanța din 30 iulie 2007,
considerând că este necesară consultarea dosarele medicale a reclamantului din
penitenciare.

La 4 iunie 2008
procuratura a încetat investigațiile, pe motiv că pe durata detenției sale în
penitenciarul nr. 5 din Cahul, reclamantul nu a solicitat ajutor medical.

La o dată nespecificată,
reclamantul a contestat ordonanța din 04 iunie 2008.

La 3 iulie 2008
judecătoria Comrat a respins plângerea reclamantului, ca neîntemeiată, motivând,
printre altele că, nu a denunțat avocaților săi, la 19 – 22 noiembrie 2002,
maltratarea în cadrul poliției.

Invocând art. 3 CEDO,
reclamantul s-a plâns de condițiile de detenție; art. 6 CEDO, s-a plâns
condamnarea sa din 09 iulie 2003; art. 10 CEDO, de refuzul de a primi diferite
acte legislative în penitenciar; art. 13 CEDO, de lipsa unui recurs efectiv;
etc.

În ceea ce privește
plângerea reclamantului privind supraaglomerarea în Penitenciarul nr. 5 din
Cahul, Curtea a considerat că aceasta este tardivă, pe motiv că această
detenție a durat pânâ la 25 martie 2005, iar reclamantul a depus a înaintat
cererea după 3 ani de zile. De asemenea, ea a considerat că pretinsa
supraaglomerare în celelalte locuri de detenție este vădit neîntemeiată îi
trebuie respinsă  în conformitate cu
articolul 35 § 3 și 4 din Convenție.

În continuare Curtea a
constatat că pretențiile reclamantului cu privire la igienă și produsele
alimentare în penitenciare sunt în mod vădit nefondate și, prin urmare, trebuie
respinse în conformitate cu articolul 35 § 3 și 4 din Convenție, pe motiv că
nu s-a demonstrat că situația reclamantului a atins nivelul de severitate
necesar pentru aplicarea articolului 3 din convenție.

În ceea ce privește
plângerea privind pretinsa maltratare și lipsa de anchete efective, Curtea a
considerat că probele de care dispune nu sunt suficient de concludente sau
convingătoare, prin urmare, nu s-a putut concluziona că reclamantul a fost
supus la rele tratamente în custodia poliției. Urmare acestor constatări Curtea
a respins plângerea privind lipsa unei anchete efective.

Iar în ceea ce privește
restul plângerii reclamantului, Curtea a constatat că nu xistă nici o aparență
de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de articolele Convenției.