La data de 04 noiembrie 2014 a fost pronunțată
hotărârea pe cauza Tocarenco c. Moldovei.
În cauza Tocarenco
c. Moldovei, reclamanta Iulia Tocarenco este căsătorită și are un copil
născut la 24 ianuarie 2012. Până la nașterea fiului, familia s-a instalat cu
traiul în casa socrilor reclamantei. La 30 iunie 2012, potrivit reclamantei,
socrul ar fi bătut-o cauzându-i leziuni corporale ușoare. În aceeași zi, ea a
fost alungată din acea casă. După acel eveniment, concubinul său T.A. și
părinții săi nu îi permit să-și viziteze copilul.
Reclamanta a depus mai multe plângeri al poliție, la
procuratură, organului de protecție a drepturilor copilului precum și
instanțelor naționale.
În rezultat, T.A. a primit un avertisment din partea
poliției să-i permită reclamantei să-și vadă copilul. El a fost de asemenea
amendat cu 6 EUR.
Plângerile la procuratură în ceea ce privește restricția
impusă de tată ca reclamanta să-și vadă copilul a fost respinsă, procurorii
considerând că este vorba despre un litigiu civil.
La 4 iulie 2012, reclamanta a depus la procuratură o
plângere că a fost supusă relelor tratamente de către socrul acesteia.
Procuratura a efectuat o investigație și a analizat un certificat medical
prezentat de către reclamantă, care atesta prezența unei echimoze pe braț.
Totuși, în absența altor probe, a fost clasată cauza, deoarece nu a putut fi
identificat vinovatul.
Reclamanta a formulat un recurs împotriva ordonanței
procurorului.
La 22 noiembrie 2012, organul de tutelă a emis un aviz
potrivit căruia, având în vedere vârsta copilului, ar trebui să locuiască cu
mama. Acel aviz conținea și orarul vizitelor, care nu a fost respectat de către
T.A.
La 13 decembrie 2012, reclamanta a depus o cerere de
divorț și de stabilire a domiciliului copilului cu mama. La 30 octombrie 2012,
judecătoria Botanica a respins printr-o încheiere fixarea imediată a
domiciliului copilului cu mama până la soluționarea cauzei în fond. Cauza este
încă pendinte în fața instanței de fond. Până în prezent, reclamanta nu și-a
văzut copilul.
În fața Curții, invocând art. 3 CEDO, reclamanta s-a
plâns de pasivitatea autorităților moldovenești de a ancheta relele tratamente
la care a fost supusă. Invocând art. 8 CEDO, reclamanta s-a plâns de
ineficiența autorităților moldovenești, care nu a întreprins eforturile
necesare de a reuni cu reclamanta cu fiul. Invocând art. 13 CEDO, reclamanta
s-a plâns de lipsa unui recurs intern efectiv pentru a-și putea formula
plângerea de încălcare a art. 8 CEDO.
Curtea a constatat în unanimitate violarea art. 8 CEDO, concluzionând că
autoritățile naționale trebuiau să i-a măsuri mai directe și specifice, în
scopul de a organiza și restabili contactul dintre reclamantă și copilul său.
Implicarea efectivă a autorităților naționale a fost necesară, deoarece copilul
avea doar cinci luni, când mama a fost lipsită de orice contact cu acesta.
Cu toate acestea,
situația nu s-a schimbat nici după 19 februarie 2013, când Curtea de Apel a
decis, printr-o încheiere dreptul de a stabili domiciliul copilului de la
reclamantă până la judecarea cauzei pe fond. Deși la 19 aprilie 2013, instanța
de judecată a dispus căutarea lui T.A. Curtea a acceptat că o astfel de măsură
ar putea fi rezonabilă și necesară. Cu
toate acestea, s-a constatat că Guvernul nu a demonstrat căutarea lui A.T. s-a
realizat de fapt.
Curtea a decis să lase
fără examinare capătul din cerere privind violarea art. 13 CEDO, și a decis să
respingă ca vădit neîntemeiat capătul din cerere privind violarea art. 3 CEDO.
Reclamanta a cerut 40,000 Euro cu titlu de
prejudiciu moral și 5,500 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
Curtea a acordat
reclamantei suma de 9,500 Euro cu titlu de prejudiciu moral, notând faptul că reclamanta
a beneficiat de asistență juridică.
În temeiul art. 46
CEDO, având în vedere circumstanțele specifice ale acestui caz și necesitatea
urgentă de a pune capăt încălcarea dreptului reclamantei la respectarea vieții
sale de familie, Curtea a invitat autoritățile naționale să i-a toate măsurile
necesare pentru a facilita și a restabili contactul între mamă și copil.