La data de 15 iulie 2014 Curtea a
pronunțat hotărârile în cauzele Tcaci c. Moldovei, cererea nr. 3473/06 și Ninescu
c. Moldovei, cererea nr. 47306.

***

În cauza Tcaci c. Moldovei,
reclamantul Maxim Tcaci este deținut în penitenciarul din Rezina.

La 30 martie 2005, reclamantul a fost
arestat, fiind suspectat de comiterea mai multor jafuri și de uciderea unui
polițist. El a fost adus în IDP a Comisariatului General de Poliție.

La 15 aprilie 2005, K.P. a expediat o
scrisoare în adresa Procurorului General al Republicii Moldova informându-l că
pe durata detenției sale în Izolator, 25 martie – 13 aprilie 2005, el a fost
martorul maltratării reclamantului. K.P. a indicat că la 30 martie 2005,
reclamantul a fost adus în celulă având multiple vânătăi. Potrivit lui K.P.,
polițiștii veneau în fiecare dimineață să-l maltrateze pe reclamant în celula
sa. K.P. a afirmat că a auzit strigăte din celula reclamantului, iar la
întoarcerea sa în celulă existau urme de violență pe spatele, pieptul, mâinile
și picioarele reclamantului. Potrivit lui K.P., polițiștii nu îi permiteau
reclamantului să se așeze pe podeaua de beton a celulei. K.P. a afirmat, de
asemenea, că polițiștii au introdus o sticlă în anusul reclamantului.
Reclamantul a depus la 6 mai 2005 o plângere la procuratură denunțând relele
tratamente la care a fost supus.

Potrivit unui extras medical din 13
ianuarie 2006 al medicului curant, reclamantul se afla într-o stare fizică bună
la ziua adresării, la 14 decembrie 2004.

Printr-o ordonanță din 13 aprilie 2006,
procurorul S.O. a încetat urmărirea penală în baza plângerii reclamantului.
Reclamantul a contestat-o.

La 14 iunie 2006, judecătoria Râșcani a
anulat ordonanța din 13 aprilie 2006, menționând că investigația a fost una
incompletă.

La 6 aprilie 2007, procurorul S. O.
încetat urmărirea penală pe această cauză. Acesta a audiat procurorul care a
condus urmărirea penală împotriva reclamantului, precum și colaboratorii de
poliție, presupuși implicați în maltratarea reclamantului. Procurorul a indicat
că la momentul arestării reclamantului polițiștii au utilizat forța,
aplicându-i reclamantului câteva lovituri la nivelul feței. Procurorul care a
condus urmărirea penală a declarat, că în ziua arestării reclamantului, acesta
a fost interogat, fără a fi constrâns, în prezența avocatului său. El a mai
indicat că potrivit registrului cererilor de asistență medicală a persoanelor
care se află în stare de arest și a deținuților din Izolator, reclamantul nu a
solicitat asistență medicală. Procurorul a concluzionat că pretențiile de
maltratare a reclamantului sunt neîntemeiate.

Reclamantul a contestat această ordonanță.

Potrivit unui certificat medical eliberat
reclamantului la 6 aprilie 2007, diagnosticul reclamantului a fost următorul:
leziune a ligamentului încrucișat anterior și a ligamentului colateral lateral
a articulațiilor genunchiului drept.

Conform unui extras medical din 20 aprilie
2007 din fișa medicală a reclamantului el suferă de osteoartrită la genunchi pe
dreapta și de instabilitate a genunchiului drept.

Prin hotărârea judecătoriei Râșcani din 6
iulie 2007, a
fost anulată ordonanța procurorului din 6 aprilie 2007 și au fost redeschise
procedurile de investigare a cauzei de maltratare.

La 6 septembrie 2007, Procurorul General a
primit o scrisoare din partea reclamantului, unde era descrisă maltratarea
acestuia. El s-a plâns că a fost constrâns de polițiști să dea declarații și că
genunchiul său a fost vătămat. Acesta a indicat că a fost examinat în luna
august 2007 de un medic legist în prezența procurorului. El a solicitat să fie
examinat de o comisie de medici legiști.

Printr-o scrisoare din 25 septembrie 2007,
Procuratura Generală a informat reclamantul că o comisie de medici legiști î-l
vor putea examina doar după pornirea unei urmăriri penale.

Printr-o decizie din 2 noiembrie 2007,
procurorul S.O. a încetat urmărirea penală inițiată în baza plângerii
reclamantului.

La 23 ianuarie 2008, reclamantul a
contestat ordonanța procurorului. La 10 februarie 2008, primul adjunct al
Procurorului General a anulat ordonanța de încetare a urmăririi penală din 2
noiembrie 2007.

La 4 aprilie 2008, procurorul M.C. a
încetat urmărirea penală inițiată în baza plângerii reclamantului.

La 12 mai 2008, primul adjunct al
Procurorului General a menținut ordonanța din 4 aprilie 2008.

La 22 mai 2008, Procuratura Generală a
primit o scrisoare din partea reclamantului, cu solicitarea expedierii copiilor
deciziilor primului adjunct al procurorului a Procurorului General din 10
februarie și 12 mai 2008.

Printr-o scrisoare din 26 mai 2008,
Procuratura Generală a informat reclamantul că potrivit legislației, nu se
eliberează copii ale deciziilor procurorilor ierarhic superiori. Potrivit
acestei scrisori, reclamantul ar avea posibilitatea să facă cunoștință cu ele
în cadrul examinării cauzei sale de către judecătorul de instrucție.

La 22 mai 208, reclamantul a contestat
ordonanțele din 4 aprilie și 12 mai 2008 la judecătorul de instrucție.

La 12 iunie 2008, judecătoria Râșcani a
restituit cererea reclamantului, fără examinare, pe motivul că deciziile primului
adjunct al procurorului general din 12 mai 2008 nu au fost anexate.

La 8 decembrie 2005, Curtea de Apel
Chișinău l-a găsit vinovat pe reclamant de comiterea unui șir de infracțiuni,
printre care și omor, organizarea unei bande criminale, escrocherie și l-a
condamnat la detenție pe viață. Reclamantul a depus apel susținând că a fost
constrâns să depună mărturii.

Printr-o decizie definitivă a Curții
Supreme de Justiție, recursul reclamantului a fost admis parțial, însă sentința
de detenție pe viață a rămas în vigoare. În ceea ce privește plângerea sa de
maltratare, aceasta a fost respinsă ca nefondată.

În fața Curții reclamantul invocând art.
3, 5 și 6 CEDO, s-a plâns de relele tratamente la care a fost supus de către
polițiști în cadrul Comisariatului general de poliție Chișinău și de
ineficiența anchetei în acest sens. Reclamantul s-a plâns în substanță că a
fost condamnat în baza mărturiilor depuse în urma maltratărilor. În final,
reclamantul s-a plâns că nu a beneficiat de un recurs intern efectiv, prevăzut
de art. 13 CEDO pentru plângerile sale în temeiul art. 3 CEDO.

Curtea a constatat în unanimitate violarea
art. 3 CEDO, observând că potrivit documentelor medicale, până la detenție
starea sănătății reclamantului era bună, iar în ziua încarcerării de către
colaboratorii IDP nu a fost depistată vreo leziune pe corpul acestuia. De
asemenea, ea a remarcat că un coleg de celulă cu reclamantul a confirmat
maltratarea acestuia de către poliție. În continuare Curtea a remarcat că, pe
durata detenției, medicii au depistat leziuni pe corpul reclamantului.

Curtea a considerat că acești factori sunt
suficienți pentru a da naștere unor suspiciuni rezonabile privind aplicarea de
către poliție a relelor tratamente asupra reclamantului.

Curtea a observat că investigația
autorităților naționale pe marginea plângerii reclamantului a fost lentă, fiind
inițiată după 3,5 luni de la depunerea plângerii. Reclamantul fiind audiat de
către procuror după 9 luni de la inițierea investigației, iar examinarea
reclamantului de către un medic a avut loc după 1 an și 4 luni. Ea a notat că
aceste întârzieri nu se atribuie comportamentul reclamantului sau unor factori
obiectivi. Nu au fost audiați colegii de celulă a reclamantului, deși aceștea
puteau confirma alegațiile reclamantului.

De asemenea, Curtea a notat că examinarea
medico-legală a reclamantului a fost făcută în prezența unui procuror.

Mai mult decât atât, Curtea a notat că nu
a fost garantată participarea efectivă a reclamantului în toate etapele
procedurii, notând, în special, faptul că reclamantul nu a putut contesta
ordonanța din 12 mai 2008, pe motiv că o copie a acestui acut nu i-a fost
prezentată. S-a observat că lipsa documentului respectiv a dus la închiderea
procedurii, care a fost redeschisă la inițiativa Procurorului General, după
comunicarea acestui caz Guvernului.

În opinia Curții, autoritățile naționale
au aprobat versiunea poliției în privința evenimentelor respective, fără a fi
efectuată în continuare nici o investigație. De asemenea, Curtea a notat că
Guvernul nu a oferit nici o explicație plauzibilă privind
originea
leziunilor reclamantului.

Curtea a
considerat că nu este necesar să examineze pretinsa violare a art. 3 CEDO, sub
aspect procedural; iar restul pretențiilor au fost respinse ca fiind vădit
neîntemeiate.

Reclamantul a
cerut EUR 36,000 cu titlu de prejudiciu moral, EUR 2,300 cu titlu de
costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat suma de EUR 9,000 cu titlu de
prejudiciu moral, EUR 1,170 cu titlu de costuri și cheltuieli.

***

În cauza Ninescu c. Moldovei,
reclamantul este Nicolae Ninescu, născut în 1962, domiciliat în Bălți.

Inițierea
urmăririi penale și arestarea reclamantului

La data de 26 mai 2006 S.F. a depus o
plângere la procuratură, denunțând excluderea sa dintr-o companie de
construcție și deposedarea de acțiuni.

La 09 iunie 2006 de către CCCEC a fost
inițiată o cauză penală, pe marginea plângerii lui S.F.

La data de 03 mai 2007 instanța de
judecată a autorizat percheziția la domiciliul reclamantului, care a fost
efectuată la data de 04 mai 2007.

La 19 iunie 2007, ora 11.55, reclamantul a
fost reținut și plasat în detenție la CCCEC.

La 22 iunie 2007 procuratura a cerut
eliberarea mandatului de arest în privința reclamantului.

În aceeași zi instanța de judecată a
dispus arestarea reclamantului, reținând natura și gradul prejudiciului, gravitatea
lor, necesitatea de a proteja ordinea publică, șoc stresant urmare a eliberării
reclamantului, personalitatea reclamantului și comportamentul său în timpul
procesului penal, etc.

La o dată nespecificată, reclamantul a
declarat recurs, susținând, printre altele, că urmărirea penală durează timp de
un an, că s-a prezentat la organul de urmărire penală ori de câte ori a fost
invitat, că a avut un domiciliu stabil și că nu a avut antecedente penale.

La data de 26 iunie 2007, un colaborator
CCCEC a întocmit un raport, potrivit căruia reclamantul nu a trăit în Bălți
timp de trei ani.

La data de 28 iunie 2007, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul reclamantului.

Prelungirea
arestării reclamantului

La data de 28 iunie 2007 procurat a cerut
extinderea pentru 30 de zile a mandatului de arest, reținând motive similare cu
cele invocate inițial, instanța de judecată dispunând prelungirea arestului
pentru 20 de zile. Ea reținut gravitatea infracțiunii, riscul dispariției
reclamantului, lipsa unui domiciliu stabil.

La data de 10 iulie 2007, Curtea de Apel
Chișinău a respins recursul reclamantului la încheierea din 28 iunie 2007.

La data de 18 iulie 2007, urmare a
demersul procuraturii, instanța de judecată a prelungit arestarea
reclamantului, reținând gravitatea infracțiunii, nerecunoașterea de către
reclamant a vinovăției și refuzul de a depune mărturii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din
24 iulie 2007, reclamantul a fost plasat în arest la domiciliu pentru o perioadă
de treizeci de zile, reținându-se că reclamantul are un domiciliu stabil și un
loc de muncă, lipsa antecedentelor penale, starea sănătății și gradul II de
invaliditate.

Ulterior instanța de judecată a prelungit
termenul arestării la domiciliu a reclamantului, iar la data de 29 decembrie 2007 a fost dispusă
obligația de a nu părăsi țara pe un termen de 60 de zile.

Starea
sănătății reclamantului

Potrivit unui certificat medical eliberat de
către Spitalul Municipal Bălți, reclamantul a fost spitalizat în perioada 11 –
21 mai 2007, cu un diagnostic de ciroză hepatică virală, pancreatita cronica și
diabet de tip II. Potrivit acestui certificat, reclamantul urma a fi investigat
după o perioadă de o lună de către un endocrinolog.

Reclamantul s-a aflat în izolatorul CCCEC pe
perioada 19 iunie – 24 iulie 2007, unde a fost examinat de un medic de mai
multe ori.

La data de 20 iunie 2007 un medic a verificat
nivelul zahărului în sânge și a administrat insulina.

La data de 22 iunie 2007 medicul a
remarcat lipsa durerilor, starea generală a sănătății ca fiind satisfăcătoare,
a administrat insulină; reclamantul primind un colet de la rude, care conținea
insulină și seringi.

La data de 26 iunie 2007 medicul a
verificat nivelul zahărului în sânge și a constatat că reclamantul a primit
regulat insulină, de două ori pe zi. În aceeași zi, medicul a examinat
reclamantul, care a acuzat o stare de slăbiciune, urmare a stresului; a fost verificată
tensiunea arterială, fiind constatat că starea generală a sănătății a fost satisfăcătoare.
În urma controlului medical s-a constatat că starea generală a sănătății a fost
satisfăcătoare.

La data de 24 iulie 2007, ultima zi a
detenției sale, reclamantul a menționat în fișa medicală că nu a avut nici
plângeri cu privire la asistența medicală primită.

În fața Curții reclamantul invocând art. 3
CEDO, s-a plâns de lipsa unei asistențe medicale adecvate pe durata detenției
în izolatorul CCCEC. Invocând art. 5 § 1 CEDO, reclamantul s-a plâns de
detenție ilegală pe perioada 23 – 28 august 2007; iar invocând art. 5 § 3 CEDO,
s-a plâns de lipsa motivelor suficiente și relevante pentru justificarea
detenției acestuia.

Curtea a constatat, cu patru voturi la
trei, că a existat o violare a art. 5 § 3 CEDO, notând că instanțele naționale au
justificat privarea de libertate a reclamantului, citând normele procesual
penale, fără a explica cum le-au aplicat în cazul reclamantului. Ea a observat,
de asemenea, că nu au răspuns la argumentele reclamantului, în favoarea
eliberării lui, notând, în special, că s-a răspuns la argumentul că
investigația a durat un an, când a fost reținut, el a prezentat în prealabil
autorităților ori de câte ori ei au chemat și că pentru restul procedurii, el a
promis ori de câte ori era nevoie.

Curtea a considerat că instanțele națioanle
nu au luat în considerare în mod corespunzător legătură dintre reclamant și
Republica Moldova. În timp ce instanțele s-au concentrat inițial asupra faptului
dacă reclamantul a avut o locuință permanentă, și nu a existat dovezi
contradictorii în această privință, Curtea a reamintit, cu toate acestea, că acesta
nu creează un pericol de dispariție. În cele din urmă, ea a constatat că
instanțele naționale nu au reținut nici o dovadă care să susțină concluzia
potrivit căreia reclamantul ar fi putut să fugă prin teritoriul Transnistriei.

Curtea a considerat că plângerea privind
violarea art. 3 CEDO și trebuie respinsă ca inadmisibilă în temeiul articolului
35 § § 3 și 4, or reclamantul a beneficiat de îngrijire medicală pe durata
detenței; de asemenea a fost respinsă ca vădit nefondată plângerea privind
violarea art. 5 § 1 CEDO și ca fiind înaintată fără epuizarea căilor interne de
recurs plângerea privind violarea art. 5 § 4 CEDO.

Reclamantul a
cerut EUR 40,000 cu titlu de prejudiciu moral, EUR 4,000 cu titlu de
costuri și cheltuieli.

Curtea a
acordat suma de EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral, EUR 2,000 cu
titlu de costuri și cheltuieli.

Judecătorii Gyulumyan, López Guerra și Motoc au formulat o
opinie disidentă, reiterând lipsa violării
art. 5 § 3 CEDO.