La data de 22 iulie 2014 Curtea a
pronunțat hotărârile în cauzele Chirica c. Moldovei, cererea nr. 50905/08,
Cornea
c. Moldovei
, cererea nr. 22735/07 și Grafescolo S.R.L c. Moldovei,
cererea nr. 36157/08.

***

În cauza Chirica, reclamantul este Grigore Chirica din 1969, din Brestovje, Croația.

În perioada de referință reclamantul era
angajat la Ministerul Apărării, care în 2006 i-a acordat o locuință socială. La
data de 03 august 2006 Ministerul a solicitat autorității locale de a acorda
reclamantului un ordin de repartiție pentru apartamentul respectiv.

La data de 05 ianuarie 2007, urmare a
lipsei vreunui răspuns din partea autorității locale, reclamantul a înaintat o
cerere de chemare în judecată, solicitând obligarea eliberării ordinului de
repartiție.

La data de 15 martie 2007 Curtea de Apel
Chișinău a admis acțiunea reclamantului, reiterând dreptul acestuia de a
privatiza locuința acordată, în virtutea vechimii de muncă. Curtea Supremă de
Justiție a menținut fără modificări hotărârea instanței de fond.

La data de 19 februarie 2009 autoritatea
locală a executat hotărârea din 15 martie 2007.

În fața Curții, reclamantul, invocând art.
6.1 CEDO și art. 1 Protocolul Adițional, s-a plâns de executarea tardivă a
hotărârii definitive. De asemenea, reclamantul, invocând art. 13 CEDO, s-a
plâns de lipsa unui recurs intern efectiv privind neexecutarea hotărârii
definitive.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6.1 CEDO, dreptul la un
proces echitabil, notând că executarea hotărârii definitive în speță nu impunea
dificultăți majore pentru autoritatea locală. De asemenea, Curtea a constatat, violarea art. 13 CEDO, recurs intern
efectiv privind neexecutarea hotărârii definitive.

Curtea a considerat că nu este necesar să examineze suplimentar pretinsa
violare a art. 1 Protocolul Adițional.

Reclamantul a cerut EUR 2,500 cu titlu de prejudiciu moral și EUR
1,600 cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat
suma de EUR 900 cu titlu de prejudiciu moral, EUR 100 cu titlu de
costuri și cheltuieli.

***

În cauza Cornea c. Moldovei,
reclamantul este Gheorghe Cornea. În perioada de referință reclamantul era
angajat în calitate de șef a serviciului pacienți femei din Spitalul Psihiatric
Orhei.

În februarie 2003 medicul șef al
spitalului a fost suspendat din funcție pe motivul inițierii a unei urmăriri
penale împotriva sa, iar reclamantul a fost numit temporar în funcția acestuia.
Un alt medic, V.C., a fost numit ca să ocupe temporar poziția reclamantului.

În octombrie 2005 a fost finisată
urmărirea penală împotriva șefului spitalului și la 27 octombrie 2005 spitalul
a ordonat reclamantului și V.C. să se transfere la funcțiile sale inițiale.
V.C. a contestat decizia în instanța de judecată.

La data de 28 februarie 2006 judecătoria
Orhei a examinat acțiunea lui V.C. în absența reclamantului și a admis-o, V.C. fiind
restabilit în poziția de șef al serviciului pacienți femei.

Reclamantul a aflat despre această acțiune
și despre hotărârea instanței de judecată în martie 2006 și a atacat-o. El a
invocat, printre altele, că hotărârea a fost ilegală, deoarece el nu a fost
atras în proces, care viza în mod vădit drepturile și interesele sale.

La data de 8 iunie 2006 Curtea de Apel
Chișinău a declarat apelul reclamantului inadmisibil, deoarece el nu era parte
la proces și nu avea dreptul să depună apel împotriva hotărârii din 28
februarie 2006.

La data de 15 noiembrie 2006 Curtea
Supremă de Justiție a respins recursul declarat de reclamant, pe motiv că
acesta nu era în drept să conteste hotărârea din 28 februarie 2006, deoarece
drepturile și interesele acestuia nu erau afectate de hotărârea respectivă.

Ulterior, reclamantul a ocupat o funcție
ordinară în cadrul spitalului, primind un salariu mai mic decât salariul
șefului șef al serviciului pacienți femei.

În fața Curții, reclamantul s-a plâns,
invocând art. 6 § 1 CEDO, dreptul la un proces echitabil, de încălcarea
drepturilor sale civile printr-o hotărâre adoptată în cadrul unor proceduri, la
care nu a fost admis, astfel fiind deprivat de dreptul de a fi auzit de către
instanțele de judecată.

Guvernul a invocat că reclamantul nu a
epuizat căile interne de recurs, în particular, că nu a inițiat un set de
proceduri judiciare privind restabilirea acestuia sau nu a înaintat o cerere de
revizuire.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 CEDO, notând că
reclamantul a aflat despre procedurile judiciare respective doar după adoptarea
hotărârii instanței de judecată. Nu exista nici un indiciu, și nici Guvernul nu
a invocat, că reclamantul ar fi cunoscut despre aceste proceduri anterior datei
adoptării hotărârii.

În continuare, Curtea a notat că prin
hotărârea din 28 februarie 2006 reclamantul a fost transferat în altă funcție.
În rezultatul acestei hotărâri, reclamantul a pierdut funcția administrativă în
spital și a primit salariul unui doctor ordinar. În aceste circumstanțe, Curtea
a constatat ca suprinzătoare concluzia Curții Supreme de Justiție precum că
drepturile reclamantului nu au fost afectate de către hotărârea instanței de
fond. Prin contrast, Curtea a fost de părerea că drepturile reclamantului au
fost afectate în mod direct de hotărârea din 28 februarie 2006, și că art. 6
este aplicabil în speță.

Corespunzător, Curtea a fost de acord cu
reclamantul, că legislația procesual civilă a acordat dreptul acestuia să
depună apel la hotărârea din 28 februarie 2006. Prevederile legislației erau
clare și Curtea nu a cunoscut de careva practică a instanțelor naționale, care
ar interpreta diferit prevederile respective.

Reclamantul și-a exercitat dreptul
prevăzut de legislația procesuală, însă apelul său nu a fost examinat în fond,
dar a fost restituit, ca fiind depus de o persoană care nu avea dreptul să
depună apel, astfel dreptul reclamantului de acces la o instanță a fost îngrădit
într-o manieră arbitrară.

Obiecția Guvernului, privind neepuizarea
căilor interne de recurs, a fost respinsă, pe motiv că persoanei nu îi poate fi
cerut să facă uz de mai mult de un mijloc de apărare, când sunt disponibile mai
multe. Or reclamantul a încercat să facă uz de mijlocul oferit de legislația
procesuală, înaintarea apelului, și nu era obligat să facă uz de alte mijloace,
după cum a sugerat Guvernul.

Reclamantul a cerut EUR 1,800 cu titlu de prejudiciu moral.

Curtea a acordat
suma de EUR 1,800 cu titlu de prejudiciu moral.

 

***

În cauza Grafescolo S.R.L. c. Moldovei,
compania reclamantă este o societate cu răspundere limitată, înregistrată în
Republica Moldova.

La 13 februarie 2003 consiliul local Vadul
lui Vodă a adoptat o decizie privind înstrăinarea companiei reclamante a unui
lot de teren, cu o seră.

La 15 iunie 2006 consiliul local Vadul lui
Vodă și-a anulat decizia din 2003. Compania reclamantă a inițiat proceduri judiciare
împotriva consiliului local.

Pe parcursul procedurilor judiciare consiliul
local a înaintat o acțiune reconvențională, solicitând rezilierea contractului
de vânzare-cumpărare încheiat cu compania reclamantă, pe motiv că ultima nu a
achitat plata pentru bunurile procurate în 2003.

La 13 aprilie 2007 judecătoria Ciocana a
respins acțiunea companiei reclamante și a admis acțiunea consiliului local, de
a declara nul contractul de vânzare-cumpărare.

La 5 septembrie 2007 Curtea de Apel
Chișinău a admis apelul declarat de compania reclamantă  și a casat
hotărârea primei instanțe. Instanța a reținut că compania reclamantă a achitat
tot prețul pentru bunul procurat în anul 2003.

La 16 ianuarie 2008 Curtea Supremă de
Justiție a admis recursul declarat de consiliul local,. a casat decizia Curții
de Apel și a menținut hotărârea judecătoriei Ciocana din 13 aprilie 2007. Doar
reprezentantul consiliului local a fost citat pentru ședința în recurs, iar
compania reclamantă nu a fost citată și nu a participat în ședința respectivă.

În fața, Curții compania reclamantă s-a
plâns, invocând art. 6 CEDO, dreptul la un proces echitabil, că instanțele
naționale au eșuat să aplice termenul de prescripție și că nu a fost citată la
ședința Curții Supreme de Justiție. De asemenea, compania s-a plâns, de
violarea art. 1 Protocolul Adițional.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 CEDO, dreptul la un
proces echitabil, notând că chestiunea respectării termenului de prescripție a
fost un argument important, invocat de către compania reclamantă în cadrul
procedurilor naționale. Dacă acest argument ar fi fost acceptat, aceasta
determina respingerea acțiunii consiliului local împotriva companiei
reclamante. În pofida acestui fapt, Curtea Supremă a omis să motiveze
respingerea acestui argument. Mai mult decât atât, examinarea cauzei la Curtea
Supremă de Justiție a avut loc fără citarea companiei reclamante.

Curtea a respins că vădit nefondat capătul
privind violarea art. 1 Protocolul Adițional, deoarece ea nu a putut specula în
privința finalității procedurilor.

Compania reclamantă a cerut EUR 25,000 cu
titlu de prejudiciu moral, restituirea terenului și EUR 2,350 cu titlu de
costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat suma de EUR 3,600 cu titlu de prejudiciu moral
și EUR 2,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.