La 08 iulie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului
(Curtea) a pronunțat hotărârea în cauza
Ciorap c. Moldovei (cererea nr. 14092/06).

***

În cauza Ciorap
c. Moldovei, reclamantul Tudor Ciorap, a lucrat pentru “Social Amnesty”, un ONG
specializat în acordarea asistenței juridice persoanelor private de libertate.
În două seturi de proceduri el a fost acuzat de comiterea unor infracțiuni.
Reclamantul este parțial incapabil și a fost diagnosticat cu schizofrenie.
Potrivit documentelor medicale, în perioada anilor 1990-2001 el a fost supus la
câteva intervenții necesare, din cauza actelor de 7 auto-mutilare, cum ar fi
înghițirea unor obiecte ascuțite și auto-tăiere (a se vedea Ciorap c.
Moldova (dec.), nr. 12066/02, 11 octombrie 2005).

La data de 4 septembrie
1999 reclamantul, pe durata detenției, și-a introdus în abdomen trei obiecte
metalice. În aceeași zi el a fost internat în spitalul din cadrul
penitenciarului Pruncul, fiind diagnosticat cu “automutilare, obiecte străine
în cutia toracică”.

La data de 5 septembrie
1999 el a fost supus la o intervenție chirurgicală de înlăturare a obiectelor
din cutia toracică. Doar doua ținte au fost extrase, iar o țintă nu a putut fi
extrasă și a rămas în interiorul corpului acestuia.

La data de 7 octombrie
1999 reclamantul a fost externat din spitalul penitenciarului în stare
satisfăcătoare.

La o dată
nespecificată reclamantul a fost eliberat din penitenciar.

La data de 11 august
2000 reclamantul a suferit o operație la ficat.

La data de 23
octombrie 2000 el a fost arestat și plasat în detenție la sectorul de poliție
din Hîncești. În timpul detenției, el a fost bătut în scopul de a mărturisi
pentru crimele pe care nu le-a comis. Bătaia i-a redeschis rana operată recent.
El a fost plasat într-o celulă mică din sectorul de politie, fără pat, fără
saltea sau pătură și fără acces la veceu sau la condiții de igienă, unde a
trebuit să doarmă pe o podea de beton. La data de 29 octombrie 2000 el a fost
examinat de către un doctor care a observat că rana chirurgicală a reclamantului
s-a redeschis și a recomandat internarea imediată a reclamantului în spital.

La data de 6 noiembrie
2000 reclamantul a fost transferat în Penitenciarul nr. 13. Potrivit raportului
medial, pretins fals, la data de 7 noiembrie 2000 reclamantul a înghițit de la
10 până la 12 ținte metalice. Ulterior reclamantul a negat acest lucru.

La data de 9 noiembrie
2000 el a fost internat în spitalul din cadrul penitenciarului Pruncul cu
diagnosticul “automutilare; diverse obiecte străine în tractul digestiv”.

 Urmând o altă
examinare la data de 10 noiembrie 2000, o fost depistat un obiect metalic in
abdomenul său. Situația topografică din corpul reclamantului a determinat
medicii să presupună că acest obiect metalic este anume acel obiect metalic
care a fost lăsat anterior în corpul reclamantului, dar ei nu au putut confirma
că prezumția pe bază acestei singure examinări. Ei au recomandat o intervenție
chirurgicală exploratoare pentru identificarea și înlăturarea obiectului din
corpul reclamantului.

La data de 12 noiembrie
2000, după o discuție cu doctoral spitalului penitenciarului, reclamantul a
fost de acord să meargă la o operație privitor la drenarea lichidului din rana
post-chirurgicală nevindecată de pe ficatul său.

El a fost supus mai
multor examinări pe 5, 7 și 8 decembrie 2000. Toate examinările au arătat un
obiect străin în regiunea iliacă din abdomenul său. O laparotomie exploratorie
a fost programată pentru data de 21 decembrie 2000. Aceasta procedură
chirurgicală a implicat o incizie printre peretele abdominal al reclamantului
spre accesul de creștere spre cavitatea abdominală, cu scopul de a identifica
și de a înlătura obiectul străin. Aparent reclamantul nu a consimțit pentru o
astfel de intervenție, chiar dacă consimțământul pacientului a fost o cerința obligatorie
prevăzuta in Legea ocrotirii sănătății ( nr. 411-XII din 28 Martie 2005).

Potrivit
reclamantului, la data de 21 Decembrie 2000 el a fost adus forțat pentru
intervenție chirurgicală. Reclamantul s-a opus categoric intervenției și
pretinde ca operația a fost destinată pentru calificarea lui ca incapabil de a
protesta sau pentru solicitarea ca un procuror să-i verifice starea de sănătate
(ca un rezultat al pretins rău tratamentului în timpul arestului între 23
octombrie și 6 noiembrie 2000). Cu toate acestea, operația
programată  a fost efectuata contrar voinței sale sub influența unei
anestezii generale.

La data de 22
decembrie 2000 reclamantul și-a revenit, și a realizat că a fost operat
printr-o intervenție chirurgicală la abdomen. Când doctorii au început
bandajarea rănii, reclamantul a observat că lipsea buricul.

Aparent operația nu a
depistat nici un obiect străin în corpul reclamantului. Potrivit reclamantului,
buricul său a fost înlăturat în timpul operației. El s-a plâns că ulterior
operației a suferit o durere intensă.

La data de 25
decembrie 2000 reclamantul a fost externat din spitalul penitenciarului pentru
ca să participe la ședința de judecată.

La data de 27
decembrie 2000 reclamantul a fost iarăși internat în spitalul penitenciarului,
cu diagnosticul “rana post-chirurgicală pe peretele abdomenului; condiție după
laparotomie”.

Reclamantul a adresat
un număr de plângeri în ceea ce privește pretinsul tratament în spitalul
penitenciarului, protestând ca a fost victima unui experiment medical. El a
solicitat inițierea unui proces de urmărire penala împotriva a trei doctori
care au recomandat operarea acestuia. La data de 1 octombrie 2002 Procuratura
Municipală a refuzat să inițieze proces de urmărire penală împotriva
personalului medical. Reclamatul nu contestat această decizie.

La o dată
nespecificată reclamantul a înaintat s acțiune civila împotriva spitalului din
cadrul penitenciarului, administrației penitenciarului și împotriva câtorva
autorități pretinzând despăgubiri pentru o intervenție chirurgicală care nu era
necesară și care ar fi fost un experiment medical potrivit reclamantului.

La data de 4 iunie
2003 Judecătoria Buiucani a lăsat fără examinare acțiunea reclamantului,
deoarece aceasta nu era competentă să soluționeze cazul.

La data de 12
decembrie 2003 hotărârea respectivă a fost casată de Curtea de Apel Chisinau,
referind Curții Supreme de Justiție examinarea chestiunii conflictului de
competență.

La data de 25
februarie 2004 Curtea Supremă de Justiție a decis că judecătoria Buiucani era
competentă să examineze plângerea.

Nu sunt disponibile
detaliile la procedurile între 25 Februarie 2004 și 7 august 2007.

La data de 7 August
2007, judecătoria Buiucani a admis parțial acțiunea reclamantului. Aceasta a
stabilit că: „doctorii spitalului din cadrul penitenciarului au încălcat art.
23 (1) din Legea cu privire la protecția sănătății, deoarece nici reclamantul,
nici rudele sau nici avocatul nu au dat consimțământul la efectuarea
intervenției chirurgicale”.

Totuși, aceasta a
respins argumentul reclamantului precum că ar fi suferit o durere intensă după
eliberarea lui pe 25 decembrie 2000, deoarece starea lui a fost suficient de
satisfăcătoare pentru a-i permite să apără la ședința de judecata în acea zi.
Aceasta de asemenea a respins argumentul reclamantului că nu a primit asistenta
medicală corespunzătoare.

Instanța a dispus ca
spitalul din penitenciarul Pruncul să-i plătească reclamantului suma de 346 lei
MDL sub forma de compensație pentru prejudicii materiale și suma de 200 lei MDL
sub formă de compensație pentru prejudicii morale.

Ambele părți au atacat
cu apel hotărârea primei instanțe.

La 18 octombrie 2007
Curtea de Apel Chișinău a dispus plata compensației reclamantului pentru
prejudiciile morale în sumă de la 200 lei MDL până la 5000 lei MDL.

Reclamantul a atacat
cu recurs la Curtea Suprema de Justiție invocând violarea art. 3 din Convenție
pentru intervențiile chirurgicale efectuate împotriva voinței sale, de asemenea
invocând externarea sa din spital în timp de 4 zile după operație și detenția
ulterioară în condiții medicale proaste în secția de politie din Hîncești, unde
a trebuit să doarmă pe podea de beton fără pat, fără saltea sau pătură. El a
pretins că câteva rapoarte medicale, în particular în ceea ce privește
declarația lui ca ar fi înghițit ținte pe data de 7 noiembrie 2000, au fost
false. El a invocat că buricul său a fost înlăturat în mod forțat și nu a fost
necesar. Potrivit reclamantului, doctorii de la spitalul penitenciarului nu au
fost echipați și nu dispuneau de pregătirea profesională necesară pentru
efectuarea unei asemenea operații chirurgicale. Bazându-se pe art. 41 din
Conventie, el a pretins suma de 1,000,000 de lei MDL ca compensație pentru
prejudicii morale și suma de 7000 lei MDL ca compensație pentru prejudicii
materiale.

 În decizia
finală a Curții Supreme de Justiție din data de 7 Februarie 2008 s-a constatat
următoarele:

 â€œa fost stabilit
că la data de 9 noiembrie 2000 reclamantul a fost spitalizat în spitalul
penitenciarului Pruncul cu diagnosticul “auto-mutilare, multiple obiecte
străine în tractul digestiv”… la data de 10 noiembrie 2000, urmând o altă
examinare, a fost depistat un obiect metalic cu mărimea de 12 x 0.1 cm în partea de jos a
abdomenului. In timpul examinărilor efectuate la data de 5, 7 și 18 decembrie
2000 s-a confirmat ca obiectul metalic încă era în corpul reclamantului și o
operație a fost efectuată pe data de 21 decembrie 2000 sub nr. 122…

Aparent potrivit
raportului medical în timpul intervenției chirurgicale în regiunea abdomenului
nu a fost găsit nici un obiect.

Astfel, la data de 21
decembrie 2000 reclamantul a suportat o intervenție chirurgicală programată,
care nu a fost de urgență…, nu a fost nici un pericol pentru viața
reclamantului care se încadrează în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 24
din Legea cu privire la protecția sănătății.

Mai mult decât atât,
intervenția chirurgicală a fost efectuată fără consimțământul pacientului.

După operarea
reclamantului din 21 decembrie 2000 el a fost eliberat din spitalul
penitenciarului la data de 25 Decembrie 2000 în stare de sănătate
satisfăcătoare și apt de a participa la ședință de judecată.

 …instanța de
judecată a stabilit că personalitatea reclamantului a fost lezată ca rezultat
al tratamentului inuman, necorespunzător și fără necesitate terapeutică, care
cade sub incidența Art. 3 din Conventie.

 …instanța de
judecata a stabilit că este necesar să se ofere despăgubiri reclamantului în
ceea ce privește intervenția chirurgicală efectuată de către doctorii
spitalului penitenciarului Pruncul la data de 21 Decembrie 2000 care nu era
necesară”.

Luând în calcul
caracterul și gravitatea suferințelor fizice și morale cauzate reclamantului,
Curtea Suprema de Justiție a dispus ca Ministerul de Finanțe să plătească
reclamantului suma de 7000 lei MDL în forma de compensație pentru prejudicii
morale, precum și suma de 346 lei MDL în forma de compensație pentru prejudicii
materiale. A respins restul pretențiilor reclamantului ca fiind neesențiale și
neîntemeiate.

Reclamantul a invocat
art. 3 din Convenție că, a fost subiectul unui tratament inuman și degradant ca
rezultat al intervenției chirurgicale fără necesitate terapeutică, efectuată
fără consimțământul său în spitalul penitenciarului. De asemenea, reclamantul a
afirmat că autoritățile au refuzat să inițieze un proces de urmărire penală
privitor la actele de tortură invocate. La fel reclamantul a afirmat că dreptul
de acces liber la justiție garantat prin art. 6 din Convenție a fost violat din
cauza refuzului instanței naționale de a examina plângerea lui referitor la
faptul că a fost victima unui experiment medical. De asemenea el a invocat art.
8 din Convenție, și anume că prin intervenția chirurgicală, care nu a fost
necesară, și prin înlăturarea buricului său s-a violat dreptul său la respectul
vieții private. Reclamantul a invocat și violarea drepturilor sale garantate de
art. 10 deoarece i s-a refuzat accesul la dosarul său medical. În final
reclamantul a invocat încălcarea art. 17 din Convenție în ceea ce privește
falsificarea documentelor medicale de către instituțiile statului.

Curtea a constatat, în
unanimitate, violarea art. 3 din
Convenție
, sub aspect material, observând că instanțele naționale au
constatat că reclamantul a fost supus unui tratament inuman contrar Convenției.

Curtea a notat că
părțile nu au contestat concluziile instanțelor naționale,
reiterând că unica chestiune ce urmează a fi abordată de
către aceasta este cuantumul despăgubirilor. Ea
a constatat că
Curtea Supremă de Justiție a acordat reclamantului
echivalentul a 400 EURO pentru prejudiciul material, iar această sumă este mult
mai mică decât sumele alocate de către aceasta, în cazuri similare (a se vedea,
mutatis mutandis, Nevmerzhitsky c . Ucraina, nr. 54825/00, § 145, Ciorap c. Moldovei,
nr. 12066/02, § 126, 19 iunie 2007, și Salikhov c. Rusia, nr. 23880/05, § 126,
3 mai 2012).

Considerând intentarea
de către reclamant a acțiunii civile, Curtea a constatat, în unanimitate, că nu
a existat violarea art. 3 din Convenție, sub aspect procedural.

În continuare, Curtea a considerat că nu este necesar să
examineze separat pretinsa violare a
art. 8 din Convenție, iar restul alegațiilor
reclamantului au fost respinse ca vădit inadmisibile, în temeiul art.
35 § 3 și 4 din Convenție.

Reclamantul a cerut 7,000 MDL cu titlu
prejudiciu material, EUR 105,000 cu titlu de prejudiciu moral, EUR 600
și 6,000 MDL cu titlu de costuri și cheltuieli și 150 EUR pentru cheltuieli de
traduceri.

Curtea a acordat suma de EUR 9,000 cu titlu
de prejudiciu moral și EUR 150 pentru cheltuielile de traduceri.

În fața Curții
reclamantul a fost reprezentat de M. Budan.