În cauza Radu
c. Moldovei
, reclamanta Liliana Radu, la momentul evenimentelor era
lector la Academia de Poliție. La o dată nespecificată ea a fost supusă unei
însămânțări artificiale la o clinică de fertilitate pe lângă Ministerul
Sănătății și a rămas însărcinată. Între 4 și 20 august 2003 reclamanta a fost
internată în rezultatul unui risc de a pierde sarcina și ulterior a fost
supravegheată de doctor și a primit tratamentul necesar. Se pare că starea de
sănătate a reclamantei o impunea să lipsească de numeroase ori de la serviciu
și certificatele medicale indicau că absențele sale se datorau sarcinii și a
riscului de a o pierde.

La 5 noiembrie 2003,
angajatorul reclamantei a cerut, de la clinica unde reclamanta primea tratament,
informația despre motivele concediului său medical. În scrisoarea din 7
noiembrie 2003 clinica a informat angajatorul reclamantei că ea era însărcinată
cu gemeni, ca rezultat al însămânțării artificiale, că exista riscul de a
pierde sarcina și că reclamanta are hepatită B. Fișa de observare a reclamantei
a fost atașată la scrisoare.

Din cele relatate de
reclamantă, informația prezentată de clinică a devenit rapid cunoscută
staff-ului Academiei de Poliție, și chiar studenților. Ca rezultat al stresului
reclamanta a pierdut sarcina câteva zile mai târziu. Soțul ei, care era de
asemenea angajat al Academiei de Poliție, a fost nevoit să-și schimbe locul de
muncă.

La 4 februarie 2004
reclamanta a inițiat proceduri împotriva clinicii de fertilitate, Academiei de
Poliție și Ministerului Afacerilor Interne solicitând compensații pentru
încălcarea dreptului la respectul vieții private. De asemenea, ea a solicitat
compensarea prejudiciului material pentru costul însămânțării artificiale.

La 6 iulie 2004,
judecătoria Centru a respins cererea reclamantei motivând că divulgarea
informației de către clinica de fertilitate a fost legală, deoarece angajatorul
reclamantei a pornit o investigație pe cazul dat. Reclamanta a depus apel și a
argumentat, inter alia, că potrivit art. 12 al Legii cu privire la ocrotirea
sănătății reproductive și planificarea familială, toată informația legată de
sănătatea reproductivă a pacienților este confidențială.

La 2 noiembrie 2006
Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea primei instanțe și a admis acțiunea
reclamantei. Clinica de fertilitate, Academia de Poliție și Ministerul
Afacerilor Interne au fost obligate la plata prejudiciului moral în mărime de
20,000 lei, 15,000 lei și respectiv 7,000 lei. Prejudiciul material a fost
refuzat ca nefondat. Și reclamanta și pârâții au depus recurs.

La 10 mai 2007 Curtea
Supremă de Justiție a admis recursul depus de clinica de fertilitate și a
respins acțiunea reclamantei. Instanța a reținut că clinica era în drept să
divulge informația despre starea sănătății a reclamantei deoarece angajatorul
trebuia să stabilească dacă concediul medical al reclamantei era justificat.

În fața Curții
reclamanta s-a plâns de violarea art. 8 CEDO, deoarece Statul respondent nu i-a
asigurat dreptul său la respectarea vieții private, în rezultatul respingerii
de Curtea Supremă de Justiție acțiunii sale împotriva clinicii de fertilitate.
Reclamanta s-a mai plâns de violarea art. 6 CEDO invocând că procedurile
naționale au fost inechitabile, deoarece decizia Curții Supreme de Justiție a
fost una arbitrară și pentru că instanțele nu i-au acordat compensații
pecuniare.

Curtea a constatat în
unanimitate violarea art. 8 CEDO. Ea a notat că relevarea informației către
angajatorul reclamantului a unor detalii senzitive cum este sarcina acesteia,
starea sănătății și tratamentul primit constituie o ingerință în dreptul la
respectul vieții private.

În observațiile sale
Guvernul s-a referit la art. 8 din Legea privind accesul la informație, care în
opinia acestuia constituia bază legală a ingerinței. De fapt, Curtea Supremă de
Justiție doar a menționat că instituția medicală era în drept să releve
informația către angajatorul reclamantului, fără a menționa careva prevedere
legală în acest sens.

Chiar și dacă se
presupune că Curtea Supremă a avut în vedere prevederile respective, Curtea a
notat că potrivit prevederii menționate doctoul nu este în drept să releve
informația de caracter personal, chiar și către angajator, fără consimțământul
reclamantului.

Curtea a notat că, de
fapt, toate prevederile legislației naționale și internaționale interzic expres
relevarea informației respective, chiar sub riscul răspunderii penale.
Corespunzător ingerință denunțată nu era în conformitate cu legislația în
sensul art. 8 CEDO.

Reclamanta a cerut EUR 10,000 cu titlu de
prejudiciu moral și EUR 1,440 cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat suma de EUR 4,500 cu titlu de
prejudiciu moral și EUR 1,440 cu titlu de costuri și cheltuieli.