La data de 22 aprilie
2014 CEDO a făcut publică hotărârea Gavriliță c. Moldovei, cererea nr. 22741/06
În cauza Gavriliță
c. Moldovei, reclamanții sunt Vasile și Victor Gavriliță.
Plângerile de maltratare ale primului reclamant
La 22 octombrie 2001
judecătoria Rîșcani a emis un mandat de arest pe numele primului reclamant,
suspectat de comiterea unui viol.
La 8 aprilie 2004, la
ora 13.30 primul reclamant a fost arestat de către ofițerii de poliție. El a
opus rezistență rănind doi polițiști cu un cuțit. Poliția a aplicat forța
lovindu-l cu picioarele pe reclamant.
Potrivit
reclamantului, el a fost plasat în arest la batalionul de forțe speciale din
cadrul Ministerului Afacerilor Interne, unde a fost supus relelor tratamente.
În particular, el a fost suspendat de o bară de fier, cu mâinile și picioarele
legate, în poziția de rândunică. Apoi, el a fost electrocutat. Reclamantul a
pretins că în timpul maltratării el a fost filmat de către un ofițer de
poliție.
Potrivit unei scrisori
ai Centrului Național de Medicină de Urgență din 5 noiembrie 2008, primul
reclamant a fost internat la 8 aprilie 2003 ora 19.10 cu diagnosticul plagă
primară cauzată de o armă de foc la piciorul stâng. Primul reclamant a fost
operat și glonțul i-a fost extras. După intervenția chirurgicală primul
reclamant a fost transferat la un spital pentru deținuți.
La 9 aprilie 2003
procurorul responsabil de cauză a întocmit un proces-verbal de reținere pe
numele reclamantului indicând ora 14.25.
În aceiași zi, primul
reclamant a fost interogat e către poliție.
La o dată
nespecificată în luna aprilie 2003 primul reclamant a fost transferat la
Comisariatul General de Poliție. Potrivit reclamantului, dânsul era transferat
cu regularitate la sediul batalionului de forțe speciale unde era maltratat,
ținut într-o celulă fără apă, pat, saltea, etc. El a afirmat că și-a pierdut
cunoștința de câteva ori.
Potrivit acestuia, el
nu a putut obține medicamente necesare pentru a se trata în urma maltratărilor.
La o dată nespecificată,
primul reclamant a depus o plângere procuraturii denunțând maltratarea sa și
detenția ilegală. La 20 iunie 2006 procuratura nu a decis să nu dea curs
urmăririi penale.
La 1 august 2006
judecătoria Râșcani a lăsat în vigoare decizia procurorului din 20 iunie 2006.
Contextul plângerii celui de-al doilea reclamant
La 1 și 2 noiembrie
2005 reclamanții și un terț au comis un furt dintr-o vilă de la periferia or.
Chișinău. Ei au intrat în posesia a 320.000 dolari SUA, 20.000 EURO și aur.
La o dată nespecificată
reclamanții au fost dați în urmărire generală.
Plângerile de maltratare pe timpul arestării și detenției
ai celui de-al doilea reclamant
Potrivit
reclamantului, el a fost arestat la 28 decembrie 2005 în Ucraina de către
ofițeri de poliție din Republica Moldova și a fost transportat în portbagajul
mașinii până în Moldova. Potrivit reclamantului, el a fost torturat în timpul
reținerii și pe parcursul transportării până în Moldova. În particular,
reclamantul menționează că a fost bătut la vamă, apoi la Căușeni a fost târât
la pământ atașat de un automobil pentru a spune unde să află fratele său și
unde au ascuns banii furați, după care ofițerii l-ar fi împușcat în picioare cu
gloanțe de cauciuc, iar de rănile provocate polițiștii își stingeau țigările
aprinse. De asemenea, ofițerii i-ar fi pus pistolul în gură amenințându-l cu
moartea. Reclamantul și-a pierdut cunoștința de mai multe ori. El spune că a
fost dus într-un garaj amplasat în mun. Chișinău, unde a fost dezbrăcat și
bătut cu bastoane de cauciuc, apoi ofițerii i-ar fi pulverizat picioarele cu
benzină și l-au amenințat că-i vor da foc.
În aceeași zi, la 28
octombrie 2005 reclamantul a fost adus la Comisariatul General de Poliție din
or. Chișinău, unde de asemenea potrivit lui a fost torturat. În particular, el
a fost suspendat de o bară metalică, iar urechile și degetele sale erau legate
de niște fire electrice.
Reclamantul a afirmat
că a fost examinat de 5 ori de medicii legiști, dar nu a putut fi spitalizat
din cauza că lipsea aprobarea organului de urmărire penală.
La 3 și 4 ianuarie
2006 reclamantului i-a început să-i curgă sânge din urechi și nas și a fost
transportat de urgență la spital. Ulterior, contrar voinței medicilor,
reclamantul a fost transportat la Comisariatul de poliței unde a continuat să
primească îngrijiri medicale.
Reclamantul a mai
susținut că a fost deținut în condiții inumane, fără a avea întrevederi cu
avocatul său și familia.
La 24 martie 2006
reclamantul a fost transferat în Penitenciarul nr. 13.
Reținerea și detenția provizorie a celui de-al doilea
reclamant
Între timp, ofițerul
de poliție responsabil de acest caz a întocmit, la Comisariatul general de
Poliție, la 5 ianuarie 2006 un proces-verbal de reținere pentru cel de-al
doilea reclamant. Potrivit acestui proces-verbal reținerea reclamantului a avut
loc în aceiași zi la orele 10.20 și reclamantul a fost informat în prezența
unui avocat, că este bănuit de comiterea unui jaf în proporții deosebit de
mari.
La 6 ianuarie 2006
Judecătoria Râșcani a admis cererea procurorului de a-l plasa pe reclamant în
arest pentru o perioadă de 10 zile.
Plângerea celui de-al
doilea reclamant în legătură cu relele-tratamente.
La 23 mai 2006
reclamantul a adresat o scrisoare deschisă mai multor autorități, inclusiv
Parlamentului susținând că este o victimă a torturii.
La 22 iunie 2006
procurorul a emis o ordonanță de neîncepere a urmăririi penale pe motivul
lipsei componenței de infracțiune. Reclamantul a atacat această ordonanță, însă
la 1 august 2006 judecătoria Râșcani a lăsat-o fără modificări.
Condamnarea penală a
reclamanților în legătură cu jaful comis în luna noiembrie 2005
La 26 decembrie 2006
judecătoria Botanica a condamnat reclamanții de comiterea infracțiunii de jaf,
fiindu-le aplicat primului reclamant pedeapsa de 17 ani de închisoare, iar
celui de-al doilea 10 ani și jumătate.
Curtea de Apel
Chișinău, la 2 iulie 2009 a
admis parțial apelurile declarate de reclamanți reducându-le pedeapsa după cum
urmează: 7 ani și 3 luni și respectiv 7 ani și 6 luni.
Acțiunea civilă împotriva Statului privind compensarea
prejudiciilor cauzate în urma maltratării.
La o dată
nespecificată, reclamanții au depus o acțiune civilă împotriva Ministerului
Finanțelor, Procuraturii Generale și Ministerului Afacerilor Interne privind
repararea prejudiciului cauzat de pe urma relelor tratamente. Ei s-au plâns de
asemenea că au fost deținuți ilegal, în lipsa unui mandat de arest pe numele
său.
La 4 septembrie 2009,
Judecătoria Râșcani a admis parțial acțiunea constatând că a existat o violare
a art. 3,6 și 13 CEDO și le-a acordat cu titlu de prejudiciu moral 500 lei
primului reclamant și 1000 lei celui de-al doilea reclamant.
Reclamanții și
procurorul au depus apel.
La 3 martie 2010
Curtea de Apel Chișinău a admis apelul procurorului și a încetat procedura pe
motiv că această acțiune nu este de competența instanțelor civile, ci a
judecătorului de instrucție.
Reclamanții au depus
recurs.
Printr-o decizie a
Curții Supreme de Justiție din 23 februarie 2011 a casat decizia
instanței de apel cu trimiterea pricinii la rejudecare în prima instanță.
La 7 iunie 2011 Curtea
de Apel Chișinău a respins apelurile reclamanților și a procurorului și a
menținut hotărârea primei instanțe din 4 septembrie 2009.
Alte proceduri în privința primului reclamant.
Condamnarea penală în lipsa reclamantului
Printr-o hotărâre din
29 septembrie 2005, judecătoria Călărași a condamnat reclamantul in absentia la
15 ani de închisoare pentru comiterea mai multor jafuri.
Avocatul reclamantului
a depus apel.
Printr-o hotărâre din
22 decembrie 2005, Curtea de Apel Chișinău a menținut sentința de condamnare.
La 23 mai 2006
reclamantul a depus recurs solicitând rejudecarea cauzei. La 28 iunie 2006
Curtea Supremă de Justiție a declarat recursul inadmisibil.
La o dată
nespecificată, reclamantul a depus un recurs în anulare împotriva deciziilor
pronunțate anterior. La 19 februarie 2007 Curtea Supremă de Justiție a admis
recursul în anulare și a trimis cauza la rejudecare în instanța de apel.
La 17 decembrie 2007
Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat pe reclamant la 6 ani de închisoare.
Printr-o decizie
definitivă din 29 februarie 2009 Curtea Supremă de Justiție a admis parțial
recursul în anulare al reclamantului, a recalificat fapta sa și a condamnat
reclamantul la 3 ani privațiune de libertate. În aceste proceduri, reclamantul
a fost asistat de către un avocat.
Acțiunea civilă împotriva ziarului Z.
La o dată
nespecificată, reclamantul a depus o acțiune civilă de defăimare împotriva
ziarului Z., pe motivul publicării unui articol din 21 iulie 2005, care relata
că reclamantul ar fi fost implicat în careva acte de corupție din justiție
moldovenească.
Reclamantul nu a
informat Curtea despre soarta acestui dosar.
Invocând articolele 2,
3, 6 și 8 CEDO, în fața Curții, reclamanții s-au plâns de relele tratamente la
care au fost supuși și de lipsa unei anchete efective. Ei s-au mai plâns în
substanță că au fost deținuți fără un mandat legal în diferite perioade de
timp. Reclamanții s-au plâns în baza art. 6 CEDO că au fost defavorizați în
raport cu procuratura. Primul reclamant s-a plâns de violarea art. 5, 6 și 13
CEDO pe motiv că a fost condamnat in absentia de Curtea de Apel Chișinău la 25
decembrie 2005. Invocând art. 8, 10 și 14 CEDO, primul reclamant s-a plâns în
final că ziarul Z. a publicat informații defăimătoare despre el.
În ianuarie 2012 a fost făcută publică
decizia de admisibilitate, în care Curtea nu s-a pronunțat asupra
admisibilității plângerilor în temeiul art. 3 și 5 CEDO și a considerat necesar
să le comunice Guvernului Moldovei în conformitate cu art. 54 § 2 b).
În ceea ce privește
pretinsa alegație în temeiul art. 6 CEDO, Curtea nu a găsit vreo aparență de
violare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție și a declarat
acest capăt de cerere nefondat și l-a radiat în temeiul art. 35 § 3 și 4 CEDO.
Restul plângerilor au fost declarate inadmisibile.
Curtea a constatat în
unanimitate violarea art. 3 CEDO,
constatând că instanțele naționale au recunoscut încălcarea drepturilor
reclamanților, în special că aceștea au fost supuși relelor de către poliție și
ineficiența anchetei în acest sens.
Curtea a notat că
părțile nu au contestat concluziile instanțelor naționale, prin urmare
chestiunea ce urma a fi examinată de ea este cuantumul compensațiilor acordate
la nivel național. Ea a remarcat faptul că Curtea Supremă de Justiție a acordat
reclamanților echivalentul a 900 de euro și că această sumă este considerabil
mai mică decât sumele acordate de Curte în cazurile similare împotriva
Republicii Moldova (a se vedea, Gorea c. Moldovei, nr. 6343/11, § 48, 23 iulie
2013, și Gasanov c. Moldovei, nr. 39441/09, § 60, 18 decembrie 2012).
Curtea a constatat în
unanimitate violarea art. 5 § 1 CEDO, notând că instanțele naționale au
constatat că al doilea reclamant a fost reținut, probabil, cu câteva zile
înainte de data oficială de plasare în custodie, 05 ianuarie 2006. Astfel instanțele
naționale au a recunoscut, a existat o încălcare a articolului 5 § 1 CEDO în ceea
ce privește al doilea reclamant.
Primul reclamant a
cerut EUR 35,000 cu titlu de prejudiciu moral, al doilea reclamant a
cerut EUR 30,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 1,000 cu titlu
de costuri și cheltuieli.
Curtea a acordat primului
reclamant suma de EUR 9,000 cu titlu de prejudiciu moral, celui de al doilea reclamant suma de EUR 10,000
cu titlu de prejudiciu moral și EUR 140 cu titlu de costuri și cheltuieli.
