În cauza Ziaunys c.
Moldovei, reclamantul este Gintaras Ziaunys născut în 1965. reclamantul este
membrul Societății Internaționale a Bancnotelor, Asociația Americane
Numismatice și Clubul colectorilor din Vilnius.

La 12 decembrie 2000
reclamantul a semnat un contract cu o companie din SUA, potrivit căruia el urma
să livreze 8,500 kg
de bancnote emise de banca din
“RMN. Potrivit
contractului, în schimb, el avea dreptul să primească unități din catalogul
companiei în valoare de 7,000 USD.

La 26 ianuarie 2001
reclamantul a cumpărat de la banca
“RMN 13,590,000 ruble “RMN emise în 1994.
Bancnotele emise în 1994 erau scoase din circulatie în
“RMN, fiind înlocuite în 2000. Aceste bancnote nu au fost niciodată în
circulație oficială în Moldova și au fost acceptate ca plată doar în
“RMN și
doar până în 2000.

La 01 februarie 2001
reclamantul a prezentat Serviciului Vamal a Moldovei 353 de saci cu bani
sigilați emiși de
“RMN în 1994. El cerut permisiunea să livreze sacii în SUA,
declarând că în saci este hârtie cu valoare numizmatică de 7,000 USD.

Autoritățile vamale au
decis să păstreze sacii în depozitul său, ulterior sacii au fost mutați la
sediile Inspectorarului fiscal de stat.

Prin decizia din 23
iulie 2003 și un raport din 25 august 2003 serviciul vamal a decis să nu
returneze bancnotele reclamantului și să le transmită fiscului.

Reclamantul a inițiat
proceduri judiciare privind anularea deciziei din 23 iulie 2003 și returnarea
bunurilor sale.

Prin decizia din 07
noiembrie 2005 Curtea de Apel Chișinău a admis cererea reclamantului, în parte,
constatând că bancnotele respective nu au fost introduse în circulație generală
în Moldova și nu au fost schimbate vreodată în valuta oficială a țării. Nu
existau dovezi că bancnotele au fost confecționate pentru circulație în Moldova.
Reclamantul a declarat oficial 353 saci de bancnote pentru a  fi transportate în străinătate. Mai mult de
atât, se prezuma că el le-a obținut pe cale legală, până la proba contrarie.

Prin decizia Curții
Supreme de Justiție din 17 mai 2006
a fost anulată hotărârea instanței inferioare și
adoptată o nouă hotărâre, privind respingerea cerințelor. Instanța a constatat
că doar BNM era dreptul să emită bancnote și că “RMN” nu are acest drept, în
consecință bancnotele “RMN” nu puteau fi introduse în circulație legală și nu
puteau fi obiectul legal a contractului din 26 ianuarie 2001.

În fața Curții
reclamantul s-a plâns, invocând art. 1 Protocolul Adițional la Convenție, că a
fost încălcat dreptul său de proprietate asupra bancnotelor.

Curtea a constatat în
unanimitate violarea invocând art. 1 Protocolul Adițional la Convenție, dreptul
de proprietate, notând, în primul rând, că nu existau dovezi că reclamantul
intenționa să pună în circulație bancnotele respective, care nu erau acceptate
ca plată nicăieri în lume, inclusiv în MRT. De altfel, el a avut un contract
pentru transferarea bancnotelor unei companii numismatice. Aceasta distinge
explicit situația din speță situațiilor când banii contrafăcuți sunt
sechestrați, etc.

O altă chestiune
reținută de Curtea Supremă, a fost că în Moldova, doar BNM este în drept să
emită bancnote. Corespunzător bancnotele emise de alte entitățo, sunt ilegale
și nu pot fi parte a unui circuit legal. Curtea a notat că reclamantul nu a
fost acuzat vreodată de emiterea bancnotelor. Mai mult de atât, ea consideră că
această motivare și această definiție este foarte largă, or multe alte obiecte
puteau fi incluse în această categorie. De exemplu, orice monede vechi sau
bancnote vechi puteau fi considerate ca ilegale. Noțiunea obiecte ilegale, în
definiția Guvernului, este inacceptabil de flexibilă și permite aplicarea
selectivă de către autorități, fără vreun criteriu clar. De asemenea, aparent
din poziția Guvernului, pe marginea art. 41 din Convenție, în pofida  considerării lor obiectelor ca ilegale,
aceste bancnote pot fi returnate reclamantului în eventualitatea constatării de
către Curte a violării art. 1 Protocolul adițional și, mai mult decât atât, în
acest caz reclamantul poate fi în stare să onoreze contractul de livrare a
bancnotelor.

Curtea nu poate sugera
că Statul nu poate proteja suveranitatea sa prin sechestrarea bunurilor a unei
entități autoproclamate sau produse de aceasta, însă deținute de terțe persoane.
Este în special important când este vorba de produse care sunt inerente
suveranității, cum sunt bancnotele sau drapelele. Totuși, ingerința
autorităților în dreptul de proprietate a persoanelor
trebuie să fie legală și justificată.

Curtea a
constatat o persoană în posesia unui bun urmează a fi prezumată că are un drept
de proprietate asupra acelui bun până la proba contrarie. Chiar dacă contractul
dintre reclamant și banca „RMN” este nul, nimeni altul decât reclamantul nu a
pretins proprietatea asupra bancnotelor, care de asemenea, se aflau în posesia
fizică a acestuia și corespunzător el trebuia a fi prezumat ca proprietar.
Aceasta deosebește cazul de cele când o persoană încearcă să dobândească un bun
și autoritățile refuză acest drept.

Prezumția proprietății
este valabil[ chiar dacă proprietarul a eșuat să se conformeze anumitor condiției
inerente posesiei unui bun, cum ar fi obținerea licenței. Curtea a concluzionat
că reclamantul care a avut posesia fizică asupra 353 de saci cu bancnote, a
avut o posesie în sensul Convenției.

Curtea a luat notă de
argumentul Guvernului precum că emiterea și punerea în circulație a bancnotelor
în Moldova de către o altă entitate decât BNM, este contrară mai multor cerințe
legale. Ea a reiterat că reclamantul nu a fost acuzat vreodată de emiterea
bancnotelor și că nu există dovezi a tentavei de punere în circulație a
bancnotelor respective. El oficial a declarat bancnotele autorităților și a
specificat explicit valoarea numismatică și destinația acestora. Mai mult de
atât, aceste bancnote nu puteau fi în circulație în 2001. Corespunzător
legislația invocată de Curtea Supremă de Justiție și Guvern privind circulația
bancnotelor nu putea servi ca bază pentru sechestrarea respectivă.

Curtea a notat că nici CSJ, nici Guvernul nu au
indicat vreo prevedere legislativă specifică pentru sechestrarea banilor în
cazuri similare. Nici o prevedere din cele invocate de CSJ nu reglementează
sechestrarea bancnotelor. Mai mult de atât, potrivit art. 206 Cod civil
contractul respectiv putea fi invalidat pentru lipsa unui obiect legitim,
potrivit art. 219 Cod civil, efectul nulității contractul este ca părțile să
returneze contribuțiile sale. Aceasta ar presupune returnarea bancnotelor
reclamantului pentru a fi returnate băncii emitente. Chiar dacă presupunem că
legea penală sau administrativă ar prevedea sechestrul bunurilor ilegale, nu au
fost instituite proceduri penale sau administrative împotriva reclamantului.

Reclamantul a solicitat în fața Curții 12,220
Euro cu titlu de prejudiciu material și 20,000 Euro cu titlu de prejudiciu
moral.

Curtea a acordat reclamantului 1,900 Euro cu
titlu de prejudiciu material și 5,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral.