În cauza Vasilică
c. Moldovei
, reclamanta este Elena Vasilică. La 8 martie 2008 în jurul
orei 16.40, fiul reclamantei în vârstă de 17 ani (V.) a decedat după ce a căzut
de la unul din etajele unui bloc locativ.

Poliția a deschis o anchetă preliminară pe cauza
decesului lui V., versiunea inițială fiind suicidul. La 8 martie 2008, ofițerul
de urmărire penală a ordonat efectuarea unei expertize medico-legale pentru a
stabili cauza exactă a decesului. Potrivit raportului V. a decedat de la
diverse leziuni cauzate de cădere; în sângele acestuia nu au fost depistate
urme de alcool sau droguri.

Au fost interogați în jur de 15 persoane pe
parcursul a trei luni de zile. Unul din aceștia a menționat că V. a discutat cu
doi bărbați în acea zi. O femeie a declarat că a văzut decedatul cu o femeie
tânără care a părăsit blocul grăbită luând un taxi la scurt timp după ce V. a
căzut. Reclamanta, de asemenea, a menționat că fiul acesteia a fost contactat
telefonic de persoane necunoscute și după care fiul acesteia era foarte trist.
Ea a identificat în telefonul fiului un număr și a cerut ofițerului să verifice
cine îl suna pe fiul acesteia. Ea, de asemenea, a notat că cineva a vizitat
fiul acesteia în seara înainte de deces și că el a fugit când a ieșit
reclamanta pe scări să vadă ce se întâmplă.

La 24 martie 2008 F. a propus să nu înceapă
urmărirea penală deoarece nu existau probe că a fost comisă o infracțiune și că
V. în consecință s-a sinucis. La 4 aprilie 2008 procurorul de la Procuratura
Ciocana a decis ă nu înceapă urmărirea penală.

Reclamanta a atacat ordonanța de neîncepere
și la 18 august 2008 procurorul ierarhic superior a anulat ordonanța din 4
iulie 2008 ca fiind luată prematur nefiind verificate toate posibilele cauze de
deces.

După acea dată, urmărirea penală a fost
prelungită de nenumărate ocazii la cererea ofițerului de urmărire penală. La 12
decembrie 2008 ofițerul a propus să nu inițieze urmărirea penală, însă cererea
a fost respinsă de procuror ca prematură. Asemenea cereri au fost făcute la 4
februarie și 29 aprilie 2009 și de fiecare data procurorul accepta să nu
înceapă urmărirea penală. Însă procurorul ierarhic superior declara aceste
decizii premature.

La 17 septembrie 2009 judecătorul de
instrucție a anulat ordonanța procurorului de neîncepere a urmăririi penale.
Reexaminând cauza la 5 noiembrie 2009 ofițerul de urmărire penală a propus
iarăși procurorului să nu înceapă urmărirea penală, însă a primit refuz la 12
noiembrie 2009. La 8 decembrie 2009 reclamanta s-a plâns Procuraturii
sectorului Ciocana de întârzierea investigației penale pe cauza decesului
fiului său. Dânsa nu a primit nici un răspuns.

La 23 iunie 2010 ofițerul de urmărire penală
a propus procurorului să nu înceapă urmărirea penală. La 5 iulie 2010
procurorul sect. Ciocana a acceptat propunerea având în vedere faptul că nu
există probe ce ar confirma că V. a fost omorât sau că a fost determinat la
sinucidere.

La 20 august 2010 judecătoria Ciocana a
respins plângerea reclamantei ca nefondată. Decizia a fost finală.

În fața curții reclamanta s-a plâns în baza
art. 2 CEDO că nu a existat o anchetă efectivă pe cauza decesului fiului său,
nu a fost promptă în timp ce drepturile sale ca parte vătămată nu au fost respectate.

Curtea a constatat în unanimitate violarea art. 2 CEDO, sub aspect procedural, notând că ofițerul
responsabil de cauză a propus de cel puțin opt ori să nu fie inițiată urmărirea
penală pe marginea decesului lui V., și că toate propunerile, exceptând ultima,
au fost respinse de procuror, de superiorii săi sau de judecătorul de
instrucție ca fiind premature, sau după cum a menționat judecătorul de
instrucție, având omisiuni inexplicabile. Judecătorul de instrucție a constatat
omisiuni suplimentare a investigației, cum ar fi omisiunea de a efectua un șir
de acțiuni.

Curtea de asemenea a notat că ordonanțele
procurorului de a nu iniția urmărirea penală și încheierea judecătorului de
instrucție din 20 august 2010 au eșuat în totalitate să menționeze demersul său
de a obține informație de la operator GSM privind persoanele care l-au sunat pe
V. înainte de deces sau declarațiile de angajații unui magazin din apropiere,
pe care reclamantul le-a menționat în plângerea din 01 august 2008.

Aparent ca răspuns la propunerile ofițerului
de a nu iniția urmărirea penală, numeroase autorități de supraveghere au
intervenit de multiple ori. De fiecare dată s-a ordonat ofițerului
redeschiderea procedurilor și efectuarea investigațiilor următoare, ca
consecință investigațiile au durat aproximatov 2,5 ani. Curtea a acccentuat necesitatea
operativității în cazurile de pierdere a vieții. Corespunzător reclamantul are
motive să dispute diligența autorităților, deși s-a plâns fără succes despre
întârzierile respective.

Mai mult de atât, este evident din încheierea
judecătorului de instrucție că autoritățile nu au implicat reclamantul, în mod
suficient, în investigații. În speță, reclamantul a avut un interes legitim să
efectuarea investigației, prin acodarea unui anumit statut potrivit
prevederilor procesuale. Curtea a respins argumentul Guvernului că doar după
stabilirea comiterii unei infracțiuni, poate fi recunoscută persoana cu drept
de a participa în procedurile respective.
Curtea a observat că deși
investigațiile au început rapid, nu a fost inițiată a urmărire penală oficială.

În concluzie, având în vedere modul în care a
fost investigată moartea lui V., durata investigației, omisiunea de examina
probele reclamantului, și implicarea limitată a reclamantului în investigații,
Curtea a considerat că investigația nu a fost eficientă.

Reclamantul
a solicitat în fața Curții 100,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 422
Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a
acordat reclamantului 12,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 422 Euro cu
titlu de costuri și cheltuieli.