În cauza Sandu
c. Moldovei
, reclamantul Victor Sandu, la momentul evenimentelor
deținea funcția de director al Clinicii Veterinare de Stat.

Potrivit versiunii oficiale, la 25 septembrie
2006, o persoană (C.) a venit la biroul reclamantului aproximativ la ora 9.10
min solicitând vaccinarea câinelui său și eliberarea un act de călătorie pentru
animal. Reclamantul i-a comunicat că procedura poate dura 2-3 luni, dar o poate
urgenta. În schimbul unei sume de 1,000 lei, reclamantul urma să-i elibereze
acestui cetățean actul relevant, fără însă a examina câinele, știind că nu a
fost vaccinat.

Imediat după discuție, C. a depus o plângere
la poliție solicitând reținerea reclamantului pentru luarea de mită. În
plângerea sa, C. a notat că are un câine de rasă cu vârsta de 6 luni.

În aceeași dimineață au fost efectuate un șir
de acțiuni:

    decizia
ofițerului de urmărire penală V. de la sectorul de poliție Rîșcani, de a porni
urmărirea penală, care a fost aprobată de procuror în aceeași zi la ora 16.40;

    decizia
procurorului de la Procuratura Rîșcani prin care a fost acordată competența de
a investiga cauza Sectorului de Poliție Rîșcani, notând că în mod normal
această cauză ține de competența CCCEC;

    decizia
Procuraturii Generale de acordare a competenței teritoriale de a investiga
cauza sectorului de poliție Rîșcani (biroul reclamantului era situat în altă
regiune a orașului, competența teritorială fiind sectorul de poliție Rîșcani);

    decizia
lui V. de a percheziționa biroul reclamantului (contrasemnată de judecătorul de
instrucție a judecătoriei Rîșcani la 26 septembrie 2006);

    o altă
decizie a lui V. de a verifica transmiterea banilor solicitați ca și mită;

    o a treia
decizie a lui V. de a marca cu o substanță specială banii destinați pentru
mită;

    înregistrarea
marcării a 1,000 lei în 5 bancnote a câte 200 lei, efectuată la ora 11.00 de V.
în prezența lui C. și a unui specialist.

Aproximativ pe la ora 11.30 în aceeași zi, C.
a intrat în biroul reclamantului și i-a comunicat că are doar 400 lei.
Reclamantul a luat banii și i-a aplicat ștampila în actele necesare.
Aproximativ pe la ora 12.30, ofițerii de poliție au intrat în biroul
reclamantului și au depistat în buzunarul său 400 lei, care erau marcați ca și
mită.

Potrivit reclamantului, investigațiile de
fapt au fost inițiate după eveniment, ceea ce reiese nu doar grație momentului
când decizia a fost contrasemnată de procuror (16.40, a se vedea mai sus), dar
de asemenea din textul acestuia, avându-se în vedere timp utilizat pentru
descrierea faptului că „[reclamantul] a luat bani de la C. pentru a urgenta
eliberarea actelor necesare”. Reclamantul, de asemenea, a notat că decizia de
acordare a competenței materiale de investigare a cauzei sectorului de poliție
Rîșcani are mențiunea numelui unui procuror, dar semnătura de pe act este a
unei persoane neidentificate.

La 27 septembrie 2006 reclamantul a fost
obligat de a nu părăsi țara.

În cadrul interogatoriului din 29 noiembrie
2006, reclamantul a declarat că existau persoane care doreau de mult timp
înscenarea a ceva asemănător împotriva sa, în legătură cu anumite conflicte din
trecut. El, de asemenea, a menționat atentatul asupra sa din 4 aprilie 2004,
care nu a fost examinat, ceea ce ar însemna în opinia reclamantului, că cineva
acționează împotriva acestuia.

La 8 decembrie 2006, Judecătoria Rîșcani a
transferat cauza pentru examinare la Judecătoria Botanica după competență.

La 27 martie 2007 avocatul reclamantului a
solicitat instanței să excludă din dosar toate actele adoptate pe această cauză
deoarece au fost obținute cu încălcarea competenței teritoriale și materiale.
Instanța a amânat de două ori cauza pentru ca procurorul să prezinte probe în
acest sens.

La 13 aprilie 2007, procurorul a prezentat
decizia Procurorului General din 25 septembrie 2006 menționată mai sus, prin
care a fost acordată competența teritorială sectorului de poliție Rîșcani;
anterior decizia nu era anexată la dosar. Avocatul reclamantului a obiectat
împotriva anexării acestui act, menționând că existența acestuia nu a fost menționată
anterior niciodată și că dânsul are suspiciuni serioase de a considera că acest
act a fost cu efect retroactiv. Potrivit procurorului, acest act a fost din
greșeală anexat la materialele unui alt dosar și a fost depistat cu puțin timp
înainte de a-l prezenta în instanță.

La 17 aprilie 2007, Judecătoria Botanica l-a
găsit vinovat pe reclamant de comiterea infracțiunii de luare de mită și a
dispus plata unei amenzi de 60,000 lei și doi ani de interdicție de a ocupa
funcția de medic veterinar.

La 31 mai 2007, Curtea de apel Chișinău a
menținut soluția primei instanțe, iar la 24 octombrie 2007 Curtea Supremă de
Justiție a menținut soluțiile anterioare.

Reclamantul a prezentat Curții probe, precum
că C. a înaintat plângeri similare pentru corupere pasivă împotriva a cel puțin
încă două persoane, care de asemenea au fost condamnate.

În fața Curții, reclamantul s-a plâns în
sensul art. 6 § 1 CEDO că a fost victima unei provocări. El a reiterat, inter
alia, implicarea lui C. în alte cauze similare de provocare și condamnare a
două alte persoane. El, de asemenea, s-a plâns că instanțele au eșuat să
respecte principiul egalității armelor și că nu au motivat suficient deciziile
sale. Reclamantul se plânge în baza art. 6 § 3 (b) CEDO că procuratura nu a
depistat la timp decizia procuraturii generale din 25 septembrie 2006, ceea ce
l-a împiedicat să conteste acea decizie în fața instanțelor. În final, el s-a
plâns în sensul art. 5 CEDO că a fost deținut 72 ore în lipsa unei suspiciuni
rezonabile că a comis o crimă și că nu au exista motive să-l țină în detenție
preventivă.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 CEDO, proces echitabil,
notând că potrivit acuzării de stat, o persoană privată a mers în biroul
reclamantului, unde i s-a cerut mită pentru accelerarea procesului de eliberare
a documentelor de vaccinare a câinelui său. Urmare a adresării la poliție, s-a
aranjat o a doua vizită în biroul reclamantului, pentru a demonstra comiterea
infracțiunii de luare mită. Din moment ce nici un ofițer nu a fost implicat
direct, prezenta cauză nu vizează prestația unui agent sub acoperire, ci mai
mult acțiuni a unui privat, ce acționează sub supravegherea poliției.

Pentru a
verifica dacă reclamantul a fost provocat să comită infracțiunea, Curtea trebuie
să stabilească dacă putea fi considerat, în mod rezonabil, ca implicat în
activități criminale corespunzătoare, până la implicarea poliției. Ceea ce
presupune necesitatea verificării dacă reclamantul ar fi comis infracțiunea în
absența pretinsei provocări.

Curtea a
reiterat că dacă implicarea poliției se limitează la asistarea unui privat în
documentarea comiterrii unui act ilegal de către un alt privat, factorul
determinant ramâne conduita acestor două persoane. Corespunzător, din moment ce
reclamantul a pretins că C. La provocat să comită infracțiunea, este necesar de
a examina modul în care instanțele naționale au analizat, în speță, conduita lui
C. În această privință Curtea a notat că reclamantul a invocat în fața
instanțelor naționale că C. nu a avut vreodată un cîine. Corespunzător, el nu
avea nici un motiv pentru a vizita biroul reclamantului și a cere documentele
de vaccinare. Documentul câinelui, anexat la dosar, viza un câine de altă rasă
decât cel inițial indicat de C. în plângerea sa la poliție. Mai mult decât
atât, potrivit reclamantului, și acest fapt nu a fost disputat de Guvern,
documentul respectiv menționa că câinele aparținea unei alte persoane, altul
decât C.

În opinia
Curții, inconsistențele, sus menționate, dintre versiunea lui C. și probele
obiective disponibile la momentul de referință de a decide de a documenta
luarea de mită de către reclamant, urmau să determine poliția să aibă bănuieli
rezonabile sau cel puțin că determine o verificare mai detaliată a veridicității
plângerii și a motivelor acesteia. Corespunzător, din moment ce C. a prezentat
informație falsă, în ceea ce privește deținerea unui câine și necesitatea
obținerii documentelor corespunzătoare, credibilitatea acestuia în ceea ce
privește pretinsa solicitare a mitei de către reclamant trebuia să fie
zdruncinată. La rândul său, instanțele naționale trebuiau să facă o evaluare
corespunzătoare a acestor inconsistențe și a modului în care polițiștii au
reacționat la acestea.

Curtea a
notat că reclamantul a invocat, explicit, aceste argumente în fața instanțelor
naționale, acuzând pe C. de provocare, cu asistența poliției. În această
situație, este sarcina acuzării să demonstreze că nu a avut loc o provocare, în
absența acestei dovezi, este sarcina autorităților judiciare să examineze
faptele speței și să întreprindă pașii necesari pentru a descoperi adevărul, în
determinarea dacă a avut loc o provocare. Totuși, fără a analiza aceste
argumente, toate trei grade de jurisdicție s-au bazat pe versiunea lui C.
despre evenimentele respective și faptul că reclamantul a acceptat în mod
conștient mita. Cu alte cuvinte, deși reclamantul a contestat în mod direct
credibilitatea lui C., instanțele doar s-au referit la declarațiile lui C.,
fără a examina credibilitatea și posibilitatea că C. să fi provocat reclamantul
să comită infracțiunea din anumite motive.

Curtea de
asemenea a notat că nu existau suspiciuni obiective că reclamantul ar fi fost
implicat în careva activități criminale înainte de evenimentele respective. Și
nici nu existau dovezi că el ar fi fost predispus să comită infracțiuni.
Argumentul Guvernului că poliția nu putea iniția urmărire penală împotriva
reclamantului înainte ca ei să obțină dovezi că el a comis infracțiunea, doar
confirmă aceasta.

În
concluzie, Curtea a considerat că instanțele naționale au eșuat să evalueze în
mod corespunzător dacă acțiunile lui C. au avut efectul provocării
reclamantului să comită infracțiunea și dacă existau care indici să
infracțiunea putea fi comisă fără această intervenție. Deși instanțele
naționale aveau motive să presupunsă că exista o provocare, ele nu au analizat
elementele de dapt și de drept care ar fi ajutat să distingă provocarea de o
formă legitimă a unei activități de investigație.

Restul
capetelor din plângerii au fost lăsate fără examinare, tăinuirea unui document,
și respinse ca nefondate, lipsa bănuielii rezonabile.

Reclamantul
nu a formulat în fața Curții pretenții de ordin material sau moral.