La data de 10
decembrie 2013 CEDO a făcut publică hotărârea Ceachir c. Moldovei.

In cauza Ceachir c. Moldovei, reclamanta, Ceachir Tamara, la 17
octombrie 2000 a fost agresată fizic la Piața Centrală, Chișinău, de o
vânzătoare A.N. La venirea poliției, A.N. a refuzat să-i urmeze, i-a insultat
și i-a lovit cu pumnii.

In urma incidentului reclamanta a fost spitalizată în perioada 17 octombrie
– 3 noiembrie cu diagnoza „comoție cerebrală, contuzie a țesuturilor moi ale
capului”.

La 11 decembrie 2000, judecătoria Centru găsit-o vinovată pe A.N. de
vătămarea integrității corporale grave (art. 471 Codul cu privire la
contravențiile administrative) și i-a aplicat o amendă în mărime de 270 lei
(echivalentul a 24.5 Euro). La 21 decembrie 2000, reclamanta a atacat decizia
instanței de fond invocând ca judecătorul a examinat cauza în lipsa sa și nu
s-a pronunțat în ceea ce privește repararea prejudiciului material cauzat.

Prin decizia din 4 ianuarie 2001, Tribunalul Chișinău a casat decizia
primei instanțe și a dispus reexaminarea cauzei.

La 14 decembrie 2001, Judecătoria Centru a respins plângerea împotriva A.N.
pe motivul expirării termenului de aplicare a sancțiunii.

Prin decizia Tribunalului Chișinău din 14 martie 2003, după ce a constatat
mai multe omisiuni admise de către instanța inferioară, admis recursul
reclamantei. Tribunalul a întors cauza primei instanțe pentru o noua examinare.

La 16 aprilie 2004, Judecătoria Centru a considerat că acțiunile A.N. reprezintă
elemente ale unei infracțiuni care aduce atingere ordinii publice (huliganism).
Instanța de judecata a transmis dosarul procuraturii în vederea începerii
urmăririi penale.

La 7 mai 2004, procurorul a inițiat procedura penală și la 24 iunie 2004,
A.N a fost pusă sub acuzare.

Prin sentința din 28 decembrie 2005, Judecătoria Centru a condamnat-o pe
A.N. pe capetele de acuzație reținute împotriva ei. Totodată, dosarul a fost
clasat pe motivul expirării termenului de prescripție pentru atragere la
răspundere penală. Instanța a constatat că termenul de prescripție a expirat la
17 octombrie 2005.

In ceea ce privește acțiunea reclamantei înaintate împotriva A.N., instanța
a admis-o în principiu indicând ca le revine instanțelor civile să se pronunțe
asupra fondului acesteia.

La 11 mai 2006 Curtea de Apel Chișinău a menținut sentința din 28 decembrie
2005.

In fata Curții, reclamanta s-a plâns de clasarea cauzei penale, pe motivul
prescrierii, invocând art. 3 CEDO, de pretinsa violare a art. 6 § 1 CEDO,
invocând tergiversarea procedurilor împotriva A.N. de către autoritățile
naționale, care au avut ca efect nefinalizarea cauzei. Invocând art. 5 și 17
CEDO, reclamanta a s-a plâns de neatragerea la răspundere penală și civilă a
A.N. De asemenea, reclamanta s-a plâns de absența unui recurs intern efectiv în
sensul art. 13 CEDO susceptibil să-i apere drepturile sale garantate de CEDO.
În cele din urmă, ea a invocat că a fost discriminată contrar art.14 CEDO pe
motivul vârstei și situației sale materiale.

Curtea a constatat, cu șase voturi la unu, violarea art. 3 CEDO, sub aspect procedural.

În speță, Curtea a constatat, în primul rând, că alegațiile reclamantei cu
privire la agresiunea fizică din 17 octombrie 2000 au fost confirmate, printre
altele, de concluziile raportului medico-legal din 8 noiembrie 2000 și prin
deciziile instanțelor interne.

În viziunea Curții, leziunile cauzate reclamantei și faptul că agresiunea a
avut loc într-un loc public determină aplicarea articolului 3 din Convenție.

Curtea a notat, că investigațiile pe marginea agresiunii asupra reclamantei
au fost inițiate în aceeași zi. Un ofițer de poliție a audiat pe A.N., imediat
după incident. Ea a remarcat  că dosarul
a fost clasat, la 28 decembrie 2005 pe motivul expirării termenului de
prescripție pentru atragere la răspundere penală. Astfel procedura a durat
aproximativ cinci ani și două luni.

Curtea a constatat că cazul era unul simplu, incidentul fiind limitat la un
singur episod și că existau dovezi clare și convingătoare, stabilite la fața
incipientă a investigației. Autoritățile naționale au avut nevoie de mai mult
de 5 ani pentru a investiga cazul. Ea a constat că inițial acțiunile lui A.N.
erau calificate ca contravenție administrativă și că cauza a fost trimisă la
rejudecare din cauza mai multor omisiuni admise de către instanța inferioară.
Aceasta, în opinia Curții reprezintă o omisiune serioasă din partea statului.
De asemenea, Curtea a notat că audierile precedate de adoptarea hotărârii din
28 decembrie 2005, au fost amânate din cauza judecătorului, procurorului, etc.

Curtea a reamintit că întârzierile din partea autorităților naționale de a
ajunge la o concluzie într-o cauză penală, indiferent de complexitatea ei, periclitează
inevitabil eficiența procedurii.

Ea a considerat că, având în vedere prevederile legislației naționale și
obligațiile pozitive a statutului, autoritățile naționale trebuiau să facă uz
de toate mijloacele posibile pentru a finaliza procedurile împotriva lui A.N..
Cu toate acestea autoritățile naționale nu au acționat cu diligență pentru a
finaliza procedurile, înainte de expirarea termenului de prescripție.

Curtea a considerat că nu este necesar să examineze separat restul
pretențiilor din cererea reclamantei.

Reclamanta a solicitat EUR 70,000 cu titlu de prejudiciu
moral.

Curtea a acordat EUR EUR 8,000 cu titlu de prejudiciu
moral.

În fața Curții reclamanta a fost reprezentată de către C. Tănase, avocat
din Chișinău.

Judecătorul  Alvina Gyulumyan a
formulat o opinie disidentă, considerând că nu a avut loc violarea art. 3 CEDO.