În luna septembrie 2013 CtEDO a comunicat Guvernului Moldovei următoarele
cereri: Barbant c. Moldovei (cererea nr. 2050/07), Guritanu c. Moldovei
(cererea nr.
75732/12), Clipa
c. Moldovei
(cererea nr. 3242/13), Ipate c. Moldovei (cererea nr.
49008/08), Lari c. Moldovei (37847/13), Duminica c. Moldovei
(77029/12) și Furtuna c. Moldovei (54104/07).

***

În cauza Barbant, reclamanta este Tatiana Barbant născută în 1974, care
locuiește în Pretoria, Africa de Sud.

La 24 noiembrie 2005 judecătoria Rîșcani a hotărât desfacerea căsătoriei
reclamantei cu A.B., și a stabilit domiciliul copilului născut din căsătorie cu
reclamanta.

La 20 februarie 2006, reclamanta a înaintat o cerere de chemare în judecată
privind eliberarea acordului pentru plecarea fiicei sale din Moldova. Ea a
prezentat documente care atestă motivele pentru atașamentul față de locul
actual de reședință, că a avut un loc de muncă și un cămin stabil.

La 5 mai 2006, judecătoria Rîșcani cererea reclamantei, reținând că
aproximativ 40 % din populația africană este infectat cu virusul imunodeficienței
umane (HIV).

La 13 septembrie 2006, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul reclamantei,
constatând că la stabilirea domiciliului cu reclamanta, aceasta deja locuia în
Africa de Sud, lucru care a fost confirmat de către tatăl copilului. De
asemenea, instanța de apel a subliniat că stabilirea domiciliului copilului cu
mama a fost decis de o hotărâre judecătorească, care a avut un caracter
obligatoriu pentru părți.

La 8 noiembrie 2006, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul declarat
de A.B. împotriva deciziei Curții de Apel la 13 septembrie 2006, considerând că
era imposibil pentru AB pentru a vizita fiica sa în Africa de Sud, lipsa de
resurse, etc., dar nu a comentat cu privire la relația dintre reclamantă și
copilul ei.

După decizia Curții Supreme, copilul a rămas în R. Moldova să locuiască cu
bunica sa.

În fața Curții, invocând articolul 8 din Convenție, reclamanta s-a plâns de
refuzul autorităților moldovenești de a permite fiica ei emigreze cu ea.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

A existat o încălcare a dreptului reclamantei la respectarea vieții sale
private și de familie, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție ?

Reclamanta este reprezentat în fața Curții de F. Nagacevschi, avocat din
Chișinău.

***

În cauza Guritanu, reclamantul este Andrei Gurițanu născut în 1977.

La 22 ianuarie 2008 reclamantul a încheiat un contract de investiție
locativă cu S.R.L. „M”. Având în vedere imposibilitatea financiară a companiei
nominalizate de a finaliza construcția, reclamantul a înaintat o cerere de
chemare în judecată privind recunoașterea dreptului de proprietate asupra
apartamentului.

Prin hotărârea din 10 noiembrie 2008 s-a decis admiterea cererii de chemare
în judecată a reclamantului. La 19 martie 2009 reclamantul a înregistrat
dreptul de proprietate asupra apartamentului în cadastrul bunurilor imobile.

La 19 iunie 2009 S.R.L. „M” și un terț S.M. au înaintat o cerere de
revizuire la hotărârea din 10 noiembrie 2008, invocând o decizie irevocabilă
din 07 noiembrie 2008, prin care i-a fost recunoscut dreptul de proprietate
asupra apartamentului în cauză. Cererea de revizuire a fost respinsă, ca fiind
contrară legii.

La 20 iunie 2009 reclamantul a înaintat o cerere de revizuire la hotărârea
din 07 noiembrie 2008, favorabilă lui S.M. Cererea de revizuire a fost admisă,
fiind dispusă rejudecarea cauzei.

La 20 iulie 2011 judecătoria Rîșcani a emis o hotărâre favorabilă
reclamantului, reținându-se că reclamantul a avut o hotărâre favorabilă cu
privire la apartament, că el a înregistrat dreptul său de proprietate în
cadastru și că cererea de revizuire lui S.M. la hotărârea din 10 noiembrie 2008
a fost respinsă.

La 02 noiembrie 2011 Curtea de Apel a admis apelul lui S.M., acestuia fiind
recunoscut dreptul de proprietate asupra apartamentului, urmând a fi operate
modificări în cadastrul bunurilor imobile, reținându-se că faptul că reclamantul
a avut o hotărâre irevocabilă cu privire la apartamentul nu l-a împiedicat pe
S.M. să obțină câștig de cauză.

În fața Curții, reclamantul invocând articolul 6 § 1 al Convenției și a
articolul 1 din Protocolul nr 1, s-a plâns că autoritățile naționale au
încălcat principiile bunei administrări a justiției și a securității juridice,
deoarece pe aceeași cauză există două hotărâri judecătorești irevocabile.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

Având în vedere circumstanțele cauzei, au respectat instanțele naționale
principiul bunei administrări a justiției, astfel cum este prevăzut de
articolul 6 din Convenție ?

Reclamantul este reprezentat în fața Curții de D. Josanu, avocat din
Chișinău.

***

În cauza Clipa c. Moldovei, reclamantul Oleg Clipa este născut în 1980
și locuiește în Chișinău.

La 02 februarie 2009 procuratura a inițiat urmărire penală pentru
contrabandă. La aceeași dată judecătoria Buiucani a admis demersul procurorului
privind arestarea reclamantului.

La 10 martie 2009 judecătoria Buiucani a respins demersul procurorului
privind prelungirea arestării preventive a reclamantului și a decis să-l
elibereze sub control judiciar. Reclamantul a fost obligat, printre altele, să
nu părăsească orașul Chișinău, fără acordul scris al procurorului sau instanței
de judecată, pașaportul a fost transmis procurorului.

La 14 aprilie 2010 la demersul reclamantului judecătoria Buiucani a anulat
restricțiile indicate în hotărârea din 10 martie 2009, constatând că s-au impus
diverse măsuri provizorii împotriva reclamantului pentru mai mult de un an, și
că organul de urmărire penală a dispus de suficient timp pentru a desfășura acțiunile
de investigație necesare.

La o dată nespecificată, reclamantul și-a obținut pașaportul său înapoi.
Potrivit acestuia, el a ieșit în repetate rânduri, de pe teritoriul Republicii
Moldova.

La 12 ianuarie 2012 reclamantul a cerut procurorului să renunțe la
acuzațiile aduse împotriva sa. Prin ordonanța din 15 ianuarie 2012, procurorul
a respins cererea reclamantului pe motiv că ancheta nu sa finisat.

La o dată nespecificată în 2011, perioada de valabilitate a pașaportului reclamantului
a expirat .

În decembrie 2011 reclamantul a solicitat întreprinderii de stat „Centrul
Resurselor Informaționale Stat” „Registru”  de a emite un nou pașaport pentru a călători
în străinătate.

Prin scrisoarea din data de 4 ianuarie 2012, autoritatea în cauză a refuzat
această cerere pe motiv că reclamantul a fost sub o acuzație penală, făcând
trimite la articolul 8 c) din Legea privind intrarea și ieșirea de pe
teritoriul Republicii Moldova.

La 10 februarie 2012, reclamantul a înaintat o acțiune împotriva acestei
decizii la Curtea de Apel Chișinău .

Prin hotărârea din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel a admis recursul și a
obligat autoritatea competentă să elibereze reclamantului un pașaport. Ea a
remarcat, printre altele, că restricțiile impuse reclamantului a fost anulate
la 14 aprilie 2010 și ,în plus, investigarea cazului a durat deja mai mult de
trei ani. Curtea de Apel a făcut trimitere la decizia Curții Constituționale
precum că articolul 8 c) din Legea nominalizată trebuie să fie interpretat în
lumina dispozițiilor constituționale care reglementează condițiile de
restrângere a drepturilor și libertăților. Curtea a considerat că refuzul de a
acorda reclamantului un nou pașaport este contrar Constituției.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 03 aprilie 2013 Curtea Supremă
de Justiție a casat hotărârea Curții de Apel, constatând  că reclamantul se afla în continuare sub
urmărire penală și că autoritatea competentă a acționat în conformitate cu
dispozițiile articolului 8 c) din Legea nominalizată.

Invocând articolul 2 din Protocolul nr 4 la Convenție, reclamanta susține
că refuzul autorităților naționale de a-i elibera un nou pașaport a încălcat dreptul
său la libera circulație.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarea întrebare:

A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a părăsi teritoriul
statului pârât, în sensul articolului 2 din Protocolul nr 4 ?

Reclamantul este reprezentat în fața Curții de V. Pruteanu, avocat din
Chișinău.

***

În cauza Ipate c. Moldovei, reclamantul Nichita Ipate este născut la
1971.

La o dată necunoscută, autoritățile moldovenești au inițiat proceduri  penale împotriva reclamantului pe comiterea
infracțiunilor de port și vânzare ilegală de arme.

La 12 noiembrie 2005 reclamantul a fost extrădat din Olanda în Republica
Moldova și a fost plasat în detenție.

La 25 mai 2007 reclamantul a înaintat o acțiune civilă către MAI și MF,
deplângând condițiile de detenție.

La 20 aprilie 2011 Curtea Supremă de Justiție a admis acțiunea
nominalizată, a constatat că în perioada 30 ianuarie 2006 și 26 iunie 2006,
condițiile de detenție a reclamantului erau incompatibile cu dispozițiile
articolului 3 din Convenție și i-a acordat 2.000 de lei moldovenești cu titlu
de daune.

În fața Curții, invocând articolul 3 al Convenției, reclamantul s-a plâns
de condițiile de detenție în izolatoare, precum și insuficiența despăgubirilor
acordate. Invocând, articolul 13 al Convenției, reclamantul s-a plâns de lipsa
unui recurs intern efectiv în privința plângerii privind articolul 3 al
Convenției.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

Având în vedere cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului pentru detenția
sa, el poate pretinde în continuare calitatea de victimă a unei încălcări a
articolului 3 al Convenției?

A dispus reclamantul de un recurs intern efectiv, în sensul articolului 13
al Convenției, în privința plângerii privind articolul 3 al Convenției?

***

În cauza Lari c. Moldovei, reclamanta este Ana Lari, născută în 1961.

La data de 13 iunie 1999 fiica de șaptesprezece ani a reclamantei (C.) a
fost găsită moartă urmare a supradozei medicamentoase în oficiul unei companii.

Potrivit expertizei medico-legale din 14 iunie 1999 moartea lui C. a fost
cauzată de o intoxicație medicamentoasă. De asemenea, pe corpul victimei au
fost descoperite echimoze pe piciorul stâng, hemoragie în membrana mucoasei
anale și în vestibulul vaginului, cauzat cu cel mult 30-40 minute înaintea
morții cu un obiect contondent.

La data de 26 octombrie 1999 au fost inițiate proceduri penale pe faptul
comiterii infracțiunii de determinare la sinucidere.

Au fost audiate în calitate de martori șase persoane. Trei din ele au
confirmat că C. a petrecut noaptea între 12 și 13 iunie 1999 la o petrecere și
că îi era frică de pedeapsa părinților, deoarece nu a informat pe aceștia
despre plecarea la petrecere. Ei au confirmat că în dimineața zilei de 13 iunie
1999 C.  a venit împreună cu P. și M. la
sediul companiei și au decis să aștepte un prieten. Ulterior P. și M. au
plecat. Paznicul companiei I., a menționat că C. arată obosită și că a mers să
se culce după plecarea lui P. și M. De asemenea, paznicul a menționat că a
întrat de două ori în oficiu să vadă ce face C., prima dată el a auzit respirația
acesteia, iar după alte 30 de minute când a venit din nou, C. deja nu mai
respira și nu avea puls. Atunci el l-a telefon pe V., un muncitor necalificat,
pentru a-l ajuta și să cheme ambulanța. Toți martorii au negat întreținerea
relațiilor sexuale cu C. și că nu a fost altcineva în sediul companiei care
putea să ai aibă aceste relații.

La data de 24 decembrie 1999 Procuratura sectorului Centru a dispus
încetarea urmăririi penale, pe motivul lipsei elementelor constitutive a
infracțiunii, reținând următoarele:

“Examinând suicidal și de asemenea versiunea că C. a comis suicidul după ce a fost violată, a
constatat că:

Potrivit depozițiilor martorilor, între 08:30 și 11:00 la 13 iunie 1999
nimeni în afară de C. nu se afla în sediul companiei;

Potrivit raportului de expertiză medico-legală din 14 iunie 1999, nu s-au
găsit urme de spermă în cavitățile lui C.;

Potrivit aceluiași raport nu sunt prezente leziuni pe corpul sau fața lui
C.

Este imposibil de stabilit când C. a obținut și utilizat medicamentele.
Investigația nu a stabilit careva cauze sau motive care ar determina moartea
violentă a lui C.; se concluzionează că a fost un accident fatal: că C. fiind
îngrijorată despre absența sa nemotivată de acasă, a încercat să evite pedeapsa
părinților prin spitalizare cu otrăvire, dar urmare a utilizării neglijente a
medicamentelor, a murit de la supradoză.
”.

În 2005 reclamanta sa plâns Procuraturii Generale, că nu a fost informată
despre decizia din 24 decembrie 2009 și că aflat de ea doar în decembrie 2004.
Ea a invocat că investigația a fost superficială și ineficientă, cerând
redeschiderea procedurilor. Ea a notat că investigația a examinat doar
versiunea suicidului și a eșuat să verifice circumstanțele care au determinat
leziunile pe corpul fiicei și să stabilească timpul când medicamentele puteau
fi inhalate.

La data de 17 martie 2005 Procuratura generală a anulat ordonanța din 24
decembrie 2009 și a dispus redeschiderea urmăririi penale, constatând că
procedurile erau încetate după o investigație superficială și incompletă; că nu
a fost dispusă o examinare medico-legală a corpului lui C.; nu a fost stabilită
substanță cu care a fost intoxicată C.; investigația nu a aflat cum C. a obținut
medicamentul și în ce circumstanțe cu 30-40 minute înainte de moartea acesteia
au fost cauzate leziuni pe piciorul stâng, membrana mucoasă a anusului și
vestibulul vaginului; nu a fost verificată complicitatea lui P., M., I. și V.
în comiterea infracțiunii.

La data de 04 mai 2005 reclamanta a fost recunoscută în calitate de parte
vătămată în cadrul procedurilor penale.

La data de 22 septembrie 2005 Procuratura Generală a transferat cauza
penală de la Procuratura sectorului Centru la Procuratura municipală, invocând
întârzieri și comportamentul neprofesionist a investigației.

Examinarea medico-legală a corpului a fost finalizată la 17 octombrie 2005
și s-a constatat că moartea putea să aibă loc după 2 ore de la ingestie cu o
supra doză de 40 de pastile.

La 20 februarie 2005 reclamanta a primit un răspuns că investigația
întârzie deoarece persoanele ce urmează a fi audiate se află în afara țării.

La data de 12 iunie 2012 reclamanta s-a plâns Procurorului General despre
ineficiența investigației și că nu este informată despre mersul procedurii. La
10 iulie 2012 reclamanta a primit un răspuns că investigația este pendinte și
că va fi informată despre decizia pe caz.

Ulterioarele plângeri a reclamantei despre ineficiența procedurilor și
imposibilitatea de a exercita drepturile sale au rămas fără răspuns.

În fața Curții reclamanta, invocând articolul 2 din Convenție, s-a plâns că
nu a fost o investigație eficientă și că investigația condusă de autorități nu
a fost promptă.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

Dacă investigația decesului fiicei reclamantei este conformă cerințelor
articolului 2 din Convenție? În particular, dacă investigația a fost promptă și
fără deficiențe capabile să submineze capacitatea autorităților să stabilească
cauza decesului victimei și să identifice autorul sau autorii infracțiunii
(a se vedea Hasan Çalıșkan și alții c. Turciei, nr. 13094/02, §
51, 27 mai 2008 și
Anusca c. Moldovei, nr. 24034/07, 18 mai 2010)?

Reclamanta este reprezentată în fața Curții de A. Briceac și B. Malachi,
avocați din Chișinău.

***

În
cauza Duminica c. Moldovei, reclamantul este Sergiu Duminica născut
în 1984.

El
este reprezentat în fața Curții de către V. Enachi și C. Stratan, avocați din
Chișinău.

La
5 aprilie 2009 au avut loc alegeri parlamentare în Republica Moldova. La 6 și 7
aprilie 2009 au avut loc proteste împotriva rezultatelor alegerilor, fiind
arestate câteva sute de persoane.

Potrivit
reclamantului în seara zilei de 07 aprilie 2009 el a mers în centrul capitalei
pentru a vedea protestele.

Aproximativ
la 01.30 la 08 aprilie 2009, el a fost înconjurat de către un grup de polițiști
și i s-a ordonat să se culce jos și să pună mâinile după cap. Reclamantul s-a
conformat și a primit numeroase lovituri în diferite părți ale corpului. Două
persoane, ce purtau haine negre și măști l-au ridicat și dus în fața
Guvernului; l-au trântit jos și împreună cu alți polițiști au început să-l
lovească cu bastoane și picioare în diferite părți ale corpului, etc.

El
a fost forțat să urce în mini bus cu alte 15 persoane și dus la Comisariatul de
Poliței a sectorului Centru.

La
Comisariat el cu alte persoane a fost plasat într-o cameră și forțat să țină mâinile
pe cap cu fața la perete pentru aproximativ o oră și jumătate. De câteva ori de
el s-au apropiat un ofițer de poliție, care l-a împins în spate și a ordonat să
stea drept.

În
aceeași zi reclamantul a fost dus la audiere. Acolo erau două persoane, dintre
care procurorul C.M. și o altă persoană civilă, care a cerut ca reclamantul să
semneze un proces verbal potrivit căruia el a fost reținut în flagrant în fața
Parlamentului. Reclamantul a refuzat să semneze, deoarece acesta conținea date
eronate privind circumstanțele reținerii. Persoană îmbrăcată în civil l-a
amenințat și la lovit de câteva ori cu pumnii în stomac și după cap. Bătaia a
avut loc în prezența procurorului C.M.

Ulterior
el a fost plasat în celulă în IDP a CGP, pe drum fiind lovit în cap, stomac și
alte părți  a corpului, etc.

El
a fost deținut într-o celulă cu alte 25 de persoane de 8 m.p., fără ventilare,
acces la apă sau WC. Pe durata detenției, el nu a primit alimentați sau
asistență medicală.

În
aceeași zi, el a fost dus la audiere de către ofițerul A.R. Reclamantul a cerut
un stilou și o foaie de hârtie pentru a depune o plângere de rele tratamente și
a cerut examinarea sa medicală. El a primit refuz.

La
09 aprilie 2009 reclamantul a fost dus la CPs Centru, unde un judecător a
examinat timp de 10 minute cauzele a cinci-șase persoane. Judecătorul a
eliberat mandat de arest pentru douăzeci de zile în privința reclamantului.

În
noaptea dintre 9 spre 10 aprilie 2009 reclamantul a fost transferat în
izolatorul CGP, unde el iarși a fost maltratat.

La
11 aprilie 2009 reclamantul a fost transferat în Penitenciarul nr. 13. Până a
ajunge la automobil, un polițist a lovit reclamantul. La încarcerare
reclamantul a fost examinat de un medic.

Între
8 și 16 aprilie 2009 reclamantul a înaintat plângeri privind maltratarea sa dar
fără succes.

La
14 aprilie 2009 Centrul de Expertiză medico-legală a examinat reclamantul a
întocmit un raport. Potrivit acestui raport s-a stabilit o echimoză pe nas, pe
întreaga suprafață a spatelui, fese, genunchi, multiple și masive echimoze pe
față, spate și picioare, rezultate din acțiunea unui obiect dur, etc.

La
15 aprilie 2009 reclamantul a fost escortat la CPs Centru fără nici o
explicație, unde procurorul C.M. l-a interogat în prezența unui avocat din
oficiu.

La
16 aprilie 2009 Curtea de Apel a anulat încheierea judecătorului de instrucție
din 09 aprilie 2009 și a dispus eliberarea reclamantului.

La
21 aprilie 2009 reclamantul a cerut asistență medicală de la Centrul Memoria,
unde aparent a urmat teste medicale detaliate și examinări a diverselor
specialiști medicali. Centrul a eliberat un Extras din Fișa Medicală, potrivit
căruia reclamantul a suferit o traumă cerebrală, avea nasul fracturat, probleme
de auz și a suferit probleme psihologice specifice victimelor torturii.

La
28 aprilie 2009 reclamantul a înaintat o plângere oficială privind maltratarea
sa în custodia poliției.

La
30 iulie 2009 reclamantul a înaintat o plângere judecătorului de instrucție
solicitând inițierea investigațiilor a plângerii sale. La 12 august 2009
judecătorul a respins plângerea, pe motiv că nu are competențe de a iniția
investigații penale.

La
23 septembrie 2009 a fost inițiată a investigație penală a pretinselor maltratări
a reclamantului.

La
24 februarie 2010 reclamantul a înaintat un denunț formal că maltratarea în CPs
Centru a avut loc în prezența și cu acceptul procurorului C.M. La 31 martie
2010 procurorul a informat reclamantul că plângerea împotriva procurorului C.M.
a fost respinsă pe motivul că pretinsele maltratări nu s-au confirmat.

La
21 mai 2010 Procuratura mun. Chișinău a decis încetarea investigației pe
marginea plângerii de maltratare în CPs Centru, concluzionând că acțiunile
violente nu s-au confirmat.

La
20 martie 2011 reclamantul a contestat ordonanța din 21 mai 2010 la judecătorul
de instrucție, care a dispus reluarea procedurilor, care sunt pendinte.

În
fața Curții reclamantul invocând art. 3 CEDO, s-a plâns de relele tratamente la
care a fost supus de către poliție. De asemenea, el s-a plâns de omisiunea de a
asigura o investigație efectivă  a
pretinselor rele tratamente și lipsa unui recurs național efectiv.

Curtea
a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1.
A fost supus reclamantul la rele tratamente, contrar art. 3 CEDO și a fost
deținut în condiții inumane și degradante?

2.
A fost o anchetă promptă și efectivă a pretinselor rele tratamente, în sensul
art. 3 CEDO?

3.
A dispus reclamantul de un remediu efectiv național pe marginea plângerii în
temeiul art. 3 CEDO, în sensul art. 13 CEDO?

***

În cauza Furtuna, reclamantul este Grigore Furtună născut în 1938.

Reclamantul
s-a pensionat în 1999. Potrivit fișei de pensionare, eliberată la 03 iunie
1999, asistența socială a calculat o pensie pentru limită de vârstă, la 21 mai
1999, în mărime de 10,401.67 MDL.

Ulterior
el a observat că primea doar 280.60 MDL. La 20 octombrie 2005 reclamantul a
primit un răspuns de la asistență socială, precum că la 21 mai 1999 a fost
stabilită pensia în mărime de 280.60 MDL, că în cazul său multiplicatorul este
de 227 dar potrivit unui Proiect de lege, acest multiplicator este limitat la
5.

La
07 decembrie 2005 reclamantul a inițiat o acțiune solicitând plata restanței de
pensei, invocând că la 21 mai 1999 nu existau prevederi la instituiau limită la
pensii; că prevederile legale invocate nu au efect retroactiv; că nu au fost
aplicate anterior la stabilirea pensiei. Reclamantul a invocat prevederile
legislației naționale care excludeau aplicarea termenelor de prescripții pentru
cerințele ce rezultau din omisiunea de a plăti pensii imputabile asistenței
sociale.

În
cadrul procedurilor, serviciul de asistență socială a prezentat o copie a
deciziei sale nr. 6/84 privind stabilirea pensiei reclamantului; reclamantul a
pretins că nu i-a fost prezentată niciodată. Această decizie stabilea că
multiplicatorul de 227 individual a reclamantului și pensia de vârstă în mărime
de 10,401.67 MDL. O corecție manuală înlocuia 227 cu 5 și 10,401.67 MDL cu
280.60 MDL și avea o inscripție: corectările valabile potrivit proiectului
modificării legislative.

Autoritatea
pârâtă a invocat prescrierea acțiunii, argumentând că calculul a fost dublu,
dar la 18 mai 1999 Curtea Constituțională a declarată neconstituțională,
corespunzător Legea nr. 553 a fost adoptată la 21 octombrie 1999, dar a fost
aplicabilă începând cu 18 mai 1999.

La
16 februarie 2007 Curtea de Apel Chișinău a respins cerințele reclamantului ca
nefondate, concluzionând că acțiunea a fost prescrisă, dar pensia a fost
calculată corect. Instanța nu a răspuns la argumentele reclamantului
despre  inexistența prevederilor
legislative în perioada de referință și despre aplicarea retroactivă a Legii
nr. 552.

Reclamantul
a contestat hotărârea respectivă, invocând că pensia de vârstă nu a fost
calculată potrivit legislației în vigoare în perioada de referință și că
situația reclamantului nu urma să fie afectată de modificările respective.

La
13 iunie 2007 Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului.

Invocând
încălcarea art. 6 CEDO, reclamantul s-a plâns că instanțele naționale au eșuat
să abordeze chestiunile privind inadmisibilitatea reducerii pensiei, în temeiul
unei legi care nu a întrat în vigoare în perioada de referință și lipsa efectului
retroactiv. Invocând încălcarea art. 1 Protocolul nr. 1 CEDO, reclamantul s-a
plâns de omisiunea autorităților de a-i adjudeca drepturile de pensie,
garantate explicit de către legislația relevantă.

Curtea
a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

A dispus
reclamantul de un proces echitabil privind drepturile și obligațiile sale civile,
potrivit art. 6.1 CEDO, având în vedere omisiunea instanțelor de a aborda în
hotărârile sale argumentul privind neretroactivitatea legii (Ruiz Torija c. Spaniei,
9 decembrie 1994, § 29, seriile A no. 303-A)?

Constituie
posesie în sensul art. 1 Protocolului nr. 1 CEDO, dreptul reclamantului la o
pensie neredusă, potrivit reglementărilor în perioada de referință? Dacă da,
constituie omisiunea statului de a plăti reclamantului pensia respectivă o
ingerință nejustificată în dreptul reclamantului de proprietate garantat de
prevederile sus menționate?