La 24 septembrie
2013 CtEDO a pronunțat hotărârea N.A. c. Moldovei (13424/06).

***

În cauza N.A. c. Moldovei, reclamanta N.A.
s-a născut la 1984 și locuiește în Chișinău.

Reclamanta s-a plâns în esență de relele
tratamente la care a fost supusă la 2 septembrie 1997 (viol în grup), precum și
de absența unei anchete efective privind plângerea sa. Reclamanta a mai invocat
în esență art. 6 CEDO, plângându-se de durata excesivă a procedurii la nivel
național, care a început la 7 octombrie 1997, data începerii urmăririi penale
și care s-a finisat cu decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție din 21
decembrie 2005, adică peste 8 ani 2 luni și 16 zile. Reclamanta a mai reproșat
instanțelor naționale că au achitat pretinșii infractori.

Curtea a constatat în unanimitate violarea articolului 3 din Convenție, încălcarea
obligațiilor pozitive, notând lipsa măsurilor speciale de investigație. În
special, s-a notat că chestiunea primordială a fost determinarea faptului comiterii
violului de către persoanele implicate. Ea a considerat că acest lucru putea fi
stabilit, pe de o parte, prin audierea persoanelor care o cunoșteau pe
reclamantă și pe suspecți, inclusiv prietenii, vecinii, profesorii și toți cei
care puteau oferi careva indici. Pe de altă parte, prin efectuarea confruntării
celor implicați. Cu toate acestea, Curtea a observat că aproape nici unul
dintre aceste măsuri nu au fost întreprinse. Mai mult, s-a reiterat că organele
de urmărire penală au avut, de asemenea, posibilitatea de a utiliza expertiza
unui psiholog.

Curtea a acordat o importanță deosebită faptului
că organele de urmărire penală înșiși au recunoscut că ancheta nu a fost
finalizată la 28 aprilie 1998. În special, s-a constatat că procurorul ierarhic
superior care se ocupă de caz, în ordonanța sa din 19 iulie 1999, a considerat
că mai este necesară confruntarea între toți suspecții și inculpații.

Curtea a constatat că, urmare a ordonanței
din 28 aprilie 2009, procurorul responsabil de cauză a continuat, în
conformitate cu instrucțiunile superiorului său, ancheta împotriva tuturor
suspecților. Curtea a constatat că această omisiune a determinat ca Curtea de
Apel Chișinău să decidă încetarea procedurilor împotriva celor cinci inculpați,
fără a soluționa fondului cauzei.

Această omisiune, în opinia Curții, constituie
o lipsă gravă de diligență din partea organelor de urmărire penală, ceea ce
face dificilă concilierea cu ideea că acesta a fost o investigație efectivă.

În plus, Curtea a constatat că Curtea de
Apel Chișinău a decis încetarea urmăririi penale împotriva lui A.G., în timp ce
acesta din urmă nu a fost vizat de ordonanța din 28 aprilie 1998. S-a observat,
în primul rând, că A.G. a fost singurul acuzat care a recunoscut în timpul
anchetei și în prezența unui avocat, vinovăția și, în al doilea rând, procedurile
împotriva lui nu a fost niciodată clasate de către autoritățile de urmărire
penală. Prin urmare, trebuie remarcat faptul că nimic nu a împiedicat instanța
de apel să examineze fondul cauzei în privința acestui acuzat.

Mai mult decât atât, Curtea a notat că
procedurile penale împotriva altor doi inculpați, I.M. și D.B. au fost
suspendate la 30 septembrie 1999. Ea a notat că I.M. , spre deosebire de D.B.,
nu a fost vizat de ordonanța din 28 aprilie 1998. Ea a notat că I.M. a fost
interogat în timpul anchetei preliminare, el a recunoscut faptul de viol și
care, potrivit depozițiilor celorlalți suspecți și reclamanta, el a fost primul
care a comis violul. În pofida acestor circumstanțe, Curtea a constatat că, începând
cu 30 septembrie 1999, o dată cu suspendarea procedurilor împotriva lui I.M.,
nici o acțiune nu a fost întreprinsă de către autorități pentru a-l găsi.

Reclamanta a solicitat EUR 70,000 cu titlu
de prejudiciu moral și EUR 2,100 cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantei suma de EUR 10,000
cu titlu de prejudiciu moral și EUR 1,150 cu titlu de costuri și cheltuieli,
având în vedere asistență primită de la Consiliul Europei în acest sens în
mărime de EUR 850.

În fața Curții reclamanta a fost
reprezentat de către A. Briceac, avocat din Chișinău.