În lunile ianuarie 2013 CtEDO a comunicat Guvernului Moldovei următoarele cereri:
Malancea
c. Moldovei
(cererea nr. 46372/10), AsDAC c. Moldovei (cererea
nr. 47384/07), Navrotki c. Moldovei (cererea nr. 65953/11), Veleșco
c. Moldovei
(cererea nr. 53918/11), Iurie Toțchi ș.a. c. Moldovei,
Rusiei și Ucrainei
(cererea nr. 8833/10), Dub c. Moldovei (cererea
nr. 39374/09), Tocarenco c. Moldovei (cererea nr. 769/13), Rezanov
c. Moldovei
(33694/12), Stomatii c. Moldovei și Rusiei (69528/10),
Berzan
c. Moldovei și Rusiei
(56618/08), Efros c. Moldovei (62380/11), Panteleiciuc
c. Moldovei și Rusiei
(57468/08), Tretiacov și alții c. Moldovei
(28171/10), Sandu și alții c. Moldovei și Rusiei (21034/05).

***

În cauza Malancea c. Moldovei, reclamantul Eduard Malancea a ocupat
funcția de ofițer de urmărire penală în cadrul MAI. La 9 februarie 2010, la ora
15.30 el a fost oprit în stradă de către ofițerii CCCEC fiind suspectat de
corupere pasivă. Asupra sa au fost depistate bancnote marcate în sumă de 1,500
EUR.

În aceiași zi, la ora 20.50
a fost întocmit un proces verbal de reținere, precum că
reclamantul de facto a fost privat de libertate a 9 februarie 2010 la ora
18.20.

La 12 februarie 2010 judecătorul de instrucție al Judecătoriei Buiucani a
dispus plasarea reclamantului în arest preventiv pentru 20 zile, invocând existența
unei suspiciuni rezonabile că ar fi comis o crimă. Mai mult, el ar putea să se
ascunde sau să intervină în procesul de urmărire penală. Ca și răspuns la
plângerea reclamantului asupra faptului că a fost deprivat de libertate la ora
15.30 la 9 februarie 2010 și nu la ora 18.20 după cum este indicat în
procesul-verbal de reținere, judecătorul a menționat că percheziția corporală
și alte acțiuni similare au durat de la ora 15.30 până la 18.17. Din
explicațiile procurorului, numai după rezultatele percheziției a fost luată
decizia de a reține reclamantul la ora 18.20. Judecătorul a reținut că până la
ora 18.20, reclamantul nu a fost lipsit de libertate, iar ofițerul de urmărire
penală ar fi avut dreptul de a preveni o eventuală „evadare” sau comunicare cu
alte persoane a reclamantului pe parcursul percheziției.

La 18 februarie 2010 Curtea de Apel Chișinău a menținut măsura preventivă,
pentru aceleași motive invocate de prima instanță, adăugând că urmărirea penală
este faza finală și măsuri urgente de investigație au fost necesare de
efectuat.

La 25 februarie 2010, procurorul a solicitat prelungirea arestului
reclamantului, invocând aceleași motive invocate anterior. El a mai adăugat că
urmărirea penală a fost finalizată, iar apărătorul urma să fie informat despre
acest fapt.

La 1 martie 2010 Judecătoria Buiucani a respins demersul procurorului de
prelungire a arestului. Judecătorul a reținut că reclamantul este suspectat că
comis o infracțiune mai puțin gravă, are un loc de muncă permanent și domiciliu
permanent, are doi copii la întreținere, iar ofițerii de urmărire penală au
avut suficient timp de a conduce urmărirea penală și a de a întreprinde toate
măsurile necesare și nu au probat că reclamantul ar putea să se ascundă. Măsura
preventivă de arest a reclamantului a fost înlocuită cu obligația de nepărăsire
a localității.

La 9 martie 2010 Curtea de Apel Chișinău a casat soluția instanței
inferioare și a dispus plasarea reclamantului în arest pentru 30 zile, motivând
că există o suspiciune rezonabilă că reclamantul a comis o infracțiune; ar
putea să se ascundă; fapta incriminată se pedepsește cu închisoarea pe un
termen mai mare de 3 ani; detenția sa ar putea preveni influențarea martorilor.

La momentul înaintării ultimei sale plângeri instanței de judecată, cauza
penală pornită împotriva reclamantului se afla pe rolul primei instanțe.

În fața Curții reclamantul s-a plâns de violarea art. 5 § 1 CEDO că a fost
lipsit de libertate pentru mai mult de 3 ore fără fixarea detenției sale,
contrar prevederilor legale naționale.

De asemenea el s-a plâns în sensul art. 5 § 3 CEDO că dispunerea și
extinderea arestării sale nu a fost bazată pe motive „relevante și suficiente”.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

A existat o violare a art. 5 § 1 CEDO? În particular, a fost reținerea
reclamantului la 9 februarie 2010 între orele 15.30 și 18.20 „legală” conform
acestei prevederi?

***

În cauza AsDAC c Moldovei, societatea reclamantă AsDAC a înaintat
cererea în fața CtEDO în interesele doi membri ai săi, Ludmila Cojocari (L.C.)
și Oleg Cojocari (O.C.).

La 9 decembrie 2005 Guvernul Moldovei a decis ca în anul 2006 Banca
Națională a Moldovei să emită patru monede comemorative de argint. BNM a
anunțat un concurs de selectare a unui design pentru aceste monede. În luna
februarie 2006 a
înaintat BNM 14 desene și patru schițe grafice.

La 10 mai 2006 L.C.
și O.C. au devenit membri ai societății reclamante, semnând un contract
exclusiv de administrare drepturilor sale de proprietate intelectuală. La 21
iulie 2006, L.C.
și O.C. au obținut un certificat care confirma dreptul acestora de proprietate
asupra schițelor grafice.

BNM a aprobat desenele acestora ca design pentru monedele comemorative și
la 18 mai 2006 a
adoptat o decizie de apune aceste trei monede în circulație începând cu 1 iunie
2006.

La 24 mai 2006, acționând în numele lui L.C. și O.C., Uniunea Artiștilor
Plastici din Republica Moldova a somat BNM de a le achita royalty. La 5 iunie
2006 BNM a solicitat prezentarea contractelor semnate pentru a face plata. La
25 iulie 2006 Uniunea Artiștilor Plastici din Moldova a somat BNM despre
valorificarea ilegală a proprietății intelectuale și a informat că L.C. și O.C.
a interzis utilizarea desenelor sale pentru emiterea acelor 4 monede.

La 27 iulie 2006, BNM a adoptat o decizie de a pune în circulație acele 4
monede începând cu 21 august 2006.

La 23 noiembrie 2006 societatea reclamantă a solicitat BNM să achite o
compensație de reparare a prejudiciului moral și material și să returneze
desenele. La 1 decembrie 2006, BNM a respins aceste pretenții ca nefondate.

La 26 decembrie 2006, societatea reclamantă a inițiat proceduri civile
împotriva BNM solicitând 200, 000 MDL cu titlu de royalty și cu titlu de
prejudiciu moral, care urmau să fie achitate lui L.C. și O.C., precum și să li
se întoarcă desenele.

La 1 martie 2007 Curtea de Apel Chișinău a admis pretențiile parțial,
acordând reclamanților suma de 100, 000 MDL și obligând BNM să le  întoarcă originalul desenelor și schițele
grafice. Instanța a reținut că L.C. și O.C. 
erau autorii desenelor și a schițelor grafice și că creațiile erau
utilizate pe monedele comemorative fără acordul acestora.

În luna martie 2007 BNM a atacat hotărârea Curții de Apel, și fără a nega
dreptul de autor al L.C. și O.C., a pretins că potrivit legislației naționale
creațiile de pe monede nu sunt subiectul dreptului de proprietate intelectuală.

La 27 iunie 2007 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul, a casat
soluția instanței de apel și a adoptat o nouă hotărâre prin care a respins
acțiunea societății reclamante de reparare a prejudiciului ca nefundat, dar a
menținut pretențiile în partea obligării de a întoarce desenele originale și
schițele grafice.

În fața Curții societatea reclamantă s-a plâns în baza art. 6 § 1 CEDO de
lipsa unui proces echitabil care a rezultat în nemotivarea deciziilor
naționale. Societatea s-a mai plâns, de asemenea, de violarea art. 1 din
Protocolul nr. 1 CEDO, deoarece instanțele naționale nu au acordat membrilor
asociației o compensație ce ar rezulta din încălcarea dreptului de proprietate
intelectuală.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

A existat o ingerință în posesia pașnică a bunurilor, în sensul art. 1 din
Protocolul nr. 1 CEDO? Dacă da, a fost ingerința „prevăzută de lege” și a impus
ea o sarcină excesivă societății reclamante ( a se vedea Balan c Moldovei, nr. 19247/03, § 46, 29 ianuarie 2008)?

***

În cauza Navrotki c. Moldovei, reclamantul este Alexandr Navrotki,
cetățean moldovean care locuiește în mun. Chișinău.

Detenția și arestul inițial al reclamantului

Reclamantul este director al unei companii private. La 17 decembrie 2010,
el a fost arestat fiind suspectat că compania sa a importat marfă în proporții
mari falsificând documente vamale și neachitând taxe.

La 20 decembrie 2010 judecătorul de instrucție al judecătoriei Buiucani a
dispus plasarea reclamantului în arest preventiv pentru o perioadă de 15 zile,
invocând că reclamantul este suspectat că a comis o infracțiune pasibilă de
pedeapsă cu închisoarea pe un termen mai mare de 2 ani, că a existat un risc de
a ascunde, că ar exercita presiune asupra martorilor și ar distruge probe.
Judecătorul a mai notat că reclamantul a fost de două anterior condamnat și s-a
ascuns de la urmărirea penală.

În recursul său, reclamantul a notat că nu a fost condamnat anterior, nu a
fost urmărit, și respectiv nu s-a ascuns de la urmărirea penală.

La 28 decembrie 2010 Curtea de Apel Chișinău a admis parțial recursul și a
dispus arestul la domiciliu reclamantului pentru 15 zile.

La 31 decembrie 2010 și 28 ianuarie 2011, judecătorul de instrucție a
judecătoriei Buiucani a extins termenul de arest la domiciliu al reclamantului
cu 30 zile, repetând motivele invocate în decizia din 20 decembrie 2010, dar a
omis vreo referință la condamnarea anterioară a reclamantului.

La o dată nespecificată, avocatul reclamantului a solicitat Judecătorului
de instrucție să înlocuiască măsura preventivă dispusă cu una mai blândă. La 16
februarie cererea a fost admisă. Reclamantul a fost obligat să nu părăsească teritoriul
Republicii Moldova și să predea actele sale de identitate procurorului; să
informeze organul de urmărire penală despre schimbarea vizei de reședință; să
se prezinte organului de urmărire penală de câte ori va fi citat; să evite
contactul cu martorii și complicii etc.

În paralel, a fost pornită urmărirea penală pentru pretinsul fals în
acte  de către contabilul companiei
reclamantului (R.T.) și o terță persoană suspectată că ar fi cooperat cu
contabilul (P.L.), cauzând prejudicii deosebit de mari companiei. Reclamantul a
fost oficial recunoscut ca și reprezentat al părții vătămate.

Al doilea arest al reclamantului

La 20 iulie 2011, procurorul a solicitat judecătorului de instrucție să-i
schimbe măsura preventivă a reclamantului cu detenția. El a specificat că la 12
iulie 2011 și în dimineața zilei următoare dânsul a format numărul de mobil al
reclamantului de câteva ori pentru a-l invita să se prezinte la organul de
urmărire penală, însă reclamantul nu a răspuns. De asemenea, la 12 iulie 2011
procurorul  a sunat-o pe soția
reclamantului și a informat-o că soțul acesteia trebuie să se prezinte urgent
la procuror. Însă, reclamantul nu a răspuns nici la acest mesaj. Mai mult, la
15 iulie 2011 procurorul a primit două plângeri formulate de către R.T. și P.L.,
potrivit cărora reclamantul i-ar fi sunat pe fiecare la 13 iulie 2011 și i-a
amenințat cu violența dacă ei vor refuza să-și schimbe declarațiile împotriva
sa.

Ca și răspuns la această solicitare, avocații reclamantului au notat, inter
alia, că procurorul nu poate proba că l-ar fi telefonat pe reclamant sau pe
soția acestuia la 12 și 13 iulie 2011. în schimb, procurorul s-a bazat doar pe
evidența numerelor de ieșire din telefonul său mobil. Mai mult, reclamantul s-a
prezentat în fața judecătorului de instrucție la 14 iulie 2011, iar procurorul
nu a semnalat vreo urgență de a-l cita pe reclamant. În ceea ce privește
plângerile formulate de către R.T. și P.L., ei au notat că aceste două erau
suspectate că au comis o infracțiune împotriva companiei reclamantului, și deci
erau persoane cointeresate.

La 29 iulie 2011, judecătorul de instrucție a dispus plasarea în arest a
reclamantului pentru 25 zile. El s-a referit la încercările fără succes al
procurorului de a-l găsi pe reclamant, că reclamantul a fost anterior condamnat
și s-a ascuns de la urmărirea penală și a fost dat în căutare.

În recursul său, avocații au repetat argumentele invocate în cererea
procurorului din 20 iulie 2011.

La 5 august 2011 Curtea de Apel Chișinău a menținut soluția dată de
instanța inferioară din 29 iulie 2011, bazându-se pe aceleași motive.

La o dată nespecificată, procurorul a solicitat prelungire mandatului de
arest al reclamantului. Avocații reclamantului au menținut motivele relatate
anterior. Eu au mai notat, că la data de 5 și 9 august 2011 au solicitat
procurorului prezentarea informației de la compania de telefonie mobilă care ar
confirma faptul că reclamantul i-a sunat pe R.T. și P.L. asemenea informație nu
le-a fost prezentată.

La 23 august 2011 Judecătoria Buiucani a prelungit termenul de arest al
reclamantului pentru 30 zile, invocând aceleași motive de mai devreme. Soluția
a fost menținută de către Curtea de Apel Chișinău la 2 septembrie 2011.

La 12 septembrie 2011 avocații reclamantului au solicitat schimbarea
măsurii preventive cu una mai blândă. Această cerere a fost respinsă de
Judecătoria Buiucani în aceiași zi și menținută de Curtea de Apel Chișinău la
16 septembrie 2011.

Reclamatul continuă să fie deținut în arest preventiv.

Accesul avocaților la materialele dosarului
și întrevederile cu reclamantul.

La 20 iulie 2011 avocații reclamantului au solicitat procurorului accesul
la materialele dosarului. Deoarece nu au primit nici un răspuns, au repetat
solicitarea la 28 iulie 2011.

La 1 august 2011, avocații reclamantului s-au plâns Procuraturii Generale
despre interdicția de a ave acces la materialele dosarului clientului său. Ei
au mai notat că întrevederea cu clientul său a fost permisă ocazional de către
procuror, iar uneori era interzisă deoarece ultimul uneori nu se afla în biroul
său și nu răspundea la telefoane, creând astfel impedimente.

La 1 august 2011, avocații reclamantului au primit un răspuns la cererea
din 28 iulie 2011, la care erau anexate câteva acte (ordonanța de pornire a
urmării penale, procesul-verbal de reținere ordonanța de punere sub învinuire).
Potrivit procurorului, alte acte (procese-verbale de percheziție și de ridicare
a unor documente) deja au fost înmânate reclamantului. Restul actelor pe care
se baza acuzarea urmau să fie prezentate reclamantului după finalizarea
urmăririi penale.

La 2 august 2011 avocații reclamantului au solicitat companiei de telefonie
mobilă relevante să le prezinte informația dacă au fost efectuate careva
apeluri telefonice către R.T. și P.L. la data de 13 iulie 2011 de la numărul
pretins utilizat de către reclamant.

La 4 august 2011, avocații reclamantului iarăși s-au plâns Procuraturii
Generale despre restricția de avea întrevederi cu clientul, deoarece se cerea
permisiunea procurorului, care nu se afla dimineața la serviciu în acea zi. De
asemenea, ei au menționat că alți avocați aveau posibilitatea de a-și vizita
liber clienții săi deținuți în același loc ca și reclamantul, însă cu ultimul
întrevederea era permisă doar cu acordul procurorului.

La data de 5 august 2011, avocații reclamantului au cerut Curții de Apel
Chișinău să solicite informația de la compania de telefonie mobilă următoare
informație: data și ora vânzării cardului SIM utilizată pentru a face apeluri
către R.T. și P.L. la 13 iulie 2011 și dacă careva informații cu referire la
identitatea cumpărătorului este înregistrată; dacă la data indicată au fost
efectuate de la numărul dat apeluri către R.T. și P.L., inclusiv timpul și
durata apelurilor ș.a. În aceiași zi avocații au formulat o solicitare identică
și pentru procurorul care conducea urmărirea penală.

La 12 august 2011 avocații reclamantului s-au adresat repetat către
Judecătoria Buiucani pe aceleași motive invocate în cererea din 4 august 2011
și au solicitat eliberarea unui răspuns oficial la plângerea anterioară.

La 15 august 2011 procurorul a decis să nu solicite vreo informație de la
compania de telefonie mobilă, reținând că avocații nu au specificat
argumentarea unei asemenea informații, or o asemenea informație cu caracter
personal poate fi solicitate doar pentru motive întemeiate.

La 18 august 2011 Procuratura Generală a răspuns la plângerile formulate de
avocații reclamantului cu privire la accesul materialele dosarului, precum și
la încălcarea dreptului la întrevederi cu clientul. În răspuns era indicat că
toate materialele relevante au fost eliberate avocaților și că nu ar exista
impedimente de a-și vizita clientul.

La 5 septembrie 2011 avocații reclamantului au formulat o nouă solicitare
procurorului pentru a obține informații de la compania de telefonie mobilă. Ei
s-au referit la faptul că la baza celui mai important motiv al procurorului de
a-l plasa pe reclamant în arest preventiv ar sta plângerile formulate de către
R.T. și P.L. despre amenințările la telefon din partea reclamantului. Potrivit
reclamantului, această cerere a fost respinsă.

Asistența medicală acordată reclamantului

La 10 august 2011 avocații reclamantului au solicitat procurorului
eliberarea unei autorizații de  a fi
vizitat de câțiva medici.

La 12 august 2011 procurorul a informat avocații că medicul din penitenciar
l-a examinat pe reclamant și potrivit datelor din înscrisurile privind vizitele
efectuate, reclamantul nu ar avea nevoie de asistență medicală. Totuși, dacă
dânsul ar dori să fie examinat de un medic independent, acesta ar trebuie să
î-l viziteze în locul de detenție.

La 22 august 2011, reclamantul a fost transportat la spitalul Ministerului
Afacerilor Interne și a fost examinat de către doi specialiști. Unul din ei i-a
prescris o audiogramă, care nu a fost efectuată niciodată. Alte prescripții au
fost: injecții pentru tratarea bronșitei, una dintre care a fost administrată
abia seara. Totuși, medicul din penitenciar ar pleca mai devreme de la serviciu
în acea zi și ultima injecție care urma să fie administrată, reclamantul nu a
primit-o conform tratamentului prescris.

La 26 august 2011 avocații reclamantului au fost informați că reclamantului
i s-a permis să fie examinat de către un alt specialist.

La 29 septembrie 2011 reclamantul a solicitat administrației penitenciarului
să i se permită să facă un duș. Nu este clar dacă a primit vreun răspuns.

În fața Curții reclamantul s-a plâns în baza art. 3 CEDO că este deținut în
condiții inumane și degradante, în rezultatul lipsei unei asistențe medicale
cerute pentru de starea sa de sănătate. De asemenea, el s-a plâns în baza art.
5 § 1 CEDO că a fost plasat în arest preventiv fără motive „relevante și
suficiente” și că măsura preventivă dispusă pentru o perioadă nelimitată este
una ilegală. El s-a mai plâns de violarea art. 5 § 3 și 4 CEDO deoarece
dreptul său la apărare a fost încălcat, că nu a avut întrevederi cu avocatul
său de câte ori era necesar și nu a avut acces la materialele dosarului. În
final reclamantul s-a plâns în baza art. 6 § 1 și 2 CEDO de refuzul autorităților
de a solicita informația necesară de la compania de telefonie mobilă.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

A existat o violare a art. 5 § 3 CEDO? În particular, instanțele naționale
au oferit motive „relevante și suficiente” pentru a-l plasa pe reclamant în
arest preventiv și ulterior a-i prelungi mandatul de arest?

A existat o violare a art. 5 § 4 CEDO? În particular, a avut apărarea acces
suficient la reclamantul pe parcursul detenției acestuia,d e asemenea la
materialele dosarului penal și la alte materiali necesare de a contesta
arestarea preventivă? Au motivat instanțele naționale convingător refuzul de a
solicita informația de la compania de telefonie mobilă cerută de reclamant
pentru a verifica pretinsele alegații formulate de R.T. și P.L. ( a se vedea, mutatis mutandis, Becciev c. Moldovei, nr. 9190/03, § 73-76, 4 octombrie 2005 și Țurcan c. Moldovei, nr. 39835/05, §
61-64 și 67-70, 23 octombrie 2007)?

În fața Curții reclamanții sunt reprezentați de către V. Țurcan și M.
Belinschi, avocați din Chișinău.

***

În cauza Veleșco c. Moldovei, reclamanta este Tatiana Veleșco. La 20
ianuarie 2009, fiul reclamantei (V.) a fost găsit spânzurat în grădina casei de
vară a părinților. La 2 martie 2009
a fost pornită urmărirea penală. Ofițerul de urmărire
penală a notat că V. era subiect în cadrul unui dosar penal privind o fraudă în
proporții deosebit de mari la o companie privată, unde potrivit rudelor victima
era persecutată de unele persoane care acționau în numele companiei în scopul
de a-l obliga să le achite dublul unui prejudiciu cauzat, ceea ce ar fi dus la
suicidul acestuia.

Examinarea inițială de un medic legist a avut loc la 21 ianuarie 2009. la
25 mai 2009 procurorul a dispus efectuarea autopsiei de către Centrul de Medicină
Legală. La 29 mai 2009 Procuratura Generală a răspuns la plângerea reclamantei
în ceea ce privește încălcarea termenului rezonabil al anchetei, dispunând
efectuarea acțiunilor de urmărire penală concrete pentru derularea eficientă a
anchetei.

La 25 septembrie 2009 Centrul de Medicină Legală a răspuns reclamantei că
autopsia nu a avut loc deoarece expertul responsabil este în concediu medical.
Autopsia s-a finalizat la 20 octombrie 2009.

La 27 noiembrie 2009, procurorul a înaintat un demers Centrului de Medicină
Legală pentru a efectua o altă autopsie și a formulat întrebări adiționale.
Acea autopsie a început la 14 decembrie 2009 și s-a finalizat la 23 aprilie
2010.

Ambele autopsii au relevat lipsa leziunilor pe corpul lui V. cu excepția
celor lăsate de funie. Medicii a constatat sufocarea prin strangulare, în lipsa
semnelor de bătaie sau deces anterior suspendării de funie, precum și absența
urmelor de alcool sau droguri în sângele lui V.

La 11 decembrie 2009 reclamanta a achitat o expertiza medicală (histopatologică),
care a început la 14 decembrie 2009, dar nu este clar când a fost finalizată.

Bazându-se pe epicrizele medicale, precum și pe declarațiile unor persoane
care îl cunoșteau pe V., la 30 iulie 2010 procurorul a decis să înceteze
urmărirea penală deoarece V. ar fi comis un suicid. Procurorul nu a găsit probe
ce are ar demonstra că V. a fi fost persecutat de către cineva, dar a notat
decedatul ar fi avut probleme financiare, care l-ar fi determinat să se
sinucidă.

Reclamanta a atacat ordonanța procurorului. La 17 decembrie 2010
judecătorul de instrucție a admis plângerea reclamantei și a dispus
reexaminarea cazului. Judecătorul a reținut că reclamanta a solicitat
efectuarea unei expertize medicale cu plată, însă aceasta nu a fost petrecută.
Mai mult, fiind interogată ca și martor, fără a beneficia drepturile garantate
pentru reprezentantul victimei, astfel fiind în imposibilitatea de a-și
exercita pe deplin drepturile sale procedurale cum ar fi studierea materialelor
dosarului. În final, judecătorul a notat că procurorul nu a identificat
persoanele care ultimele l-au văzut pe decedat și nu a verificat dacă versiunea
de suicid este prioritară față de altele, având în vedere că expertul și-a
început analiza cu formularea că V. a fost găsit strangulat.

Rezultatele investigației sunt necunoscute.

În fața Curții reclamanta s-a plâns în baza art. 2 CEDO de investigația
insuficientă a decesului fiului său, care în opinia acesteia nu este un suicid.

De asemenea, ea s-a plâns de incertitudinea circumstanțelor decesului
fiului său, ceea ce a împiedicat-o să petreacă ceremoniile religioase pentru
onorarea decesului fiului, contrar art. 9 CEDO.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

A fost investigația decesului fiului său conformă prevederilor art. 2 CEDO?
În particular, au fost respectate drepturile procedurale ale reclamantei,
precum și modul în care a fost petrecută ancheta, inclusiv cu toate
întârzierile permise, capabile să submineze capacitatea autorităților de a
stabili cauza decesului victimei și, după caz să identifice făptuitorul sau
făptuitorii? ( a se vedea, Iorga c.
Moldovei
, nr. 12219/05, 23 martie 2010?)

În fața Curții reclamanta este reprezentată de către V. Kovali, avocat din
Chișinău.