În cauza Iurie Toțchi ș.a. c. Moldovei, Rusiei și Ucrainei, primul și al
doilea reclamant sunt Iurii Toțchii și Tatiana Toțcaia, cetățeni ai Rusiei și
locuiesc în Bender. Al treilea reclamant, Marc Fașchevschii, este cetățean al
Ucrainei și locuiește în Tiraspol.

Decesul rudei reclamanților

La 6 iulie 2001, două persoane (K.S. și K.V.) strângeau ciuperci  în pădure și le vindeau, fără vreo
autorizație de la organele competente, într-un market din Tiraspol, oraș
controlat de către autoproclamata Republică Moldovenească Transnistria (RMT). La
8 iulie 2011 două persoane care au consumat ciuperci au fost internate pentru
terapie intensivă la Spitalul Clinic
Republican din Tiraspol. S-a constatat că ambele au fost victimele unor
ciuperci otrăvitoare procurate de la
K.S. și K.V. Mai multe persoane au fost admise la spital,
toate au consumat ciuperci procurat de la aceiași vânzători.

La 9 iulie 2001 la ora 10.35 personalul spitalului a contactat urgent
Centrul Republican de Igienă și Epidemologie, informându-i despre incident și
despre locul unde aceștia au cumpărat ciuperci.

La 9 iulie 2001 aproximativ la ora 17.00, Fașcevschia Iana (F.I.., fiica
primilor doi reclamanți și soția celui de-al treilea reclamant) împreună cu
mama sa a cumpărat ciuperci de la
K.S. și K.V. Ultimii le-au arătat un certificat de la
laboratorul veterinar și sanitar de la marketul unde își vindeau aceștia
ciupercile, care confirma că ciupercile erau comestibile. O zi mai târziu, F.I.
a pregătit cina pentru familie. Aproximativ la ora 4.10 dimineața la 10 iulie
2001, ea a simțit un disconfort în stomac și a fost internată în spital în
aceiași zi.

Deoarece starea de sănătate a F.I. s-a înrăutățit considerabil la 13 iulie
2001, dânsa a fost transportată urgent la spitalul nr. 3 din Chișinău. În
pofida tuturor eforturilor medicilor de a o salva, la 13 iulie 2001 ea a
decedat la spital.

Investigația decesului lui F.I. și
procedurile penale

La 19 iulie 2001 „Procuratura Tiraspol” a intentat două dosare penale:
împotriva lui K.S. și K.V., de asemenea împotriva expertului de la laboratorul
local de expertiză. Totuși, la 31 mai 2012, ambele investigații au fost
încetate. S-a constatat că K.S. și K.V. nu au putut determina că printre
ciupercile pe care le vindeau erau și unele otrăvite, mai ales că li s-a
eliberat un certificat de laborator. În ceea ce privește expertul, vina
acesteia era evidentă din materialele dosarului, în particular faptul că dânsa
a utilizat metoda rudimentară de verificare a ciupercilor prin vizualizare și
prin fierberea acestora împreună cu altele, adăugând o ceapa ca să se observe
schimbarea culorii apei. S-a constatat că nici un laborator din RMN nu deținea
echipament necesar pentru a testa biochimic ciupercile. Totuși, în virtutea
legii cu privire la amnistie ea nu a mai fost urmărită penal.

În următorii ani reclamanții au formulat diferite plângeri autorităților
RMN, R. Moldova și Rusiei. Procuratura din RMN a redeschis procedurile penale
împotriva lui K.S. și K.V. și le-a încetat de 3 ori. În cele din urmă, ei au
fost scoși de sub urmărire penală pentru expirarea termenului de atragere la
răspundere penală.

La o dată nespecificată, urmărirea penală a fost extinsă pentru trei
oficiali de la Centrul
de Igienă și Epidemologie, care au fost acuzați de neglijență, manifestând
lipsa de reacție promptă la apelul urgent al Clinicii Republicane la 9 iulie
2011 și nu a preveni vânzarea ulterioară a ciupercilor, deși au avut timp să o
facă.

La 14 mai 2009, Judecătoria Tiraspol i-a condamnat pe doi din trei oficiali
pentru neglijență. Totuși, deoarece a expirat termenul de atragere la
răspundere penală, oficialii au fost exonerați de răspundere.

În aceiași zi, instanța a adoptat o decizie în care a atras atenția
administrației Centrului de Igienă și Epidemologie asupra faptului că au
constatat deficiențe în lucru menit de a preveni incidente similare ca și cazul
lui F.I. în particular, a notat faptul că prevederile legale vechi  cu privire la activitatea laboratoarelor
sanitare și veterinare nu mai sunt aplicabile, iar noi prevederi nu au fost
adoptat la data emiterii decizii date. În consecință, acele laboratoare lucrau
efectiv fără vreo bază legală, iar colaboratorii nu puteau fi trași la
răspundere dacă asemenea cazuri vor apărea pe viitor. Mai mult, acele
laboratoare nu dispuneau de echipament de testare a calității produselor
alimentare.

La 30 iulie 2009 Curtea Supremă a RMN a menținut decizia din 14 mai 2009,
reținând aceleași motive ca și instanța inferioară.

Reclamanții au încercat să obțină decizii parțial casate de instanțele
naționale moldovenești, însă ultimele au refuzat să examineze pe motiv că nu se
pot pronunța asupra soluțiilor adoptate de instanțele RMN.

În fața Curții reclamanții s-au plâns statele respondente nu și-au
îndeplinit obligațiile pozitive în baza art. 2 CEDO de a întreprinde toate
măsurile de a presa autoritățile RMN să protejeze drepul lui F.I. la viață și
de a investiga decesul acesteia. În rezultat, autoritățile RMN nu au creat un
cadru de a preveni efectiv riscul de viață al consumatorilor, evitând să creeze
un sistem de alerte de urgență și de a crea un protocol al alimentelor
otrăvitoare ce pun viața în pericol, precum și a instrui prompt colaboratorii
autorităților abilitate de eliberare a certificatelor de calitate. De asemene,
ei s-au plâns că, în cazul lor specific, medicii nu au transportat-o pe F.I.
imediat la un alt spital, chiar dacă știau că spitalul din localitate nu era
echipat adecvat, iar autoritățile nu au efectuat o anchetă efectivă a decesului
său.

De asemenea, ei s-au plâns de violarea art. 6 § 1 CEDO deoarece instanțele
care au examinat cauza nu erau create în baza legislației Republicii Moldova și
nu erau independente și imparțiale, că nu exista un drept de ataca cu recurs,ci
numai cu recurs n anulare, că procedurile le-au încălcat dreptul la egalitatea
armelor și la accesul la materialele cauzei, că nu erau informați despre cursul
anchetei.

În continuare ai s-au plâns în baza art. 13 CEDO că nu au dispus de remedii
eficiente în ceea ce privește plângerile în baza art. 2 și 6 CEDO, în
particular, având în vedere faptul că nu au putut ataca deciziile adoptate de
autoritățile RMN în fața autorităților statelor respondente.

Reclamanții sa-u plâns de violarea art. 14 coroborat cu art. 6 CEDO că
drepturile lor procedurale, ca și persoane rezidente în RMN, nu sunt garantate
la același nivel ca și a acelor persoane care locuiesc în Republica Moldova,
Rusia sau Ucraina.

În final, ei s-au plâns de violarea art. 17 CEDO, deoarece statele
respondente au acționat într-o manieră preponderentă de încălcare a drepturile
sale garantate de Convenție aplicând excesiv forța și ingerința în
suveranitatea Republicii Moldova, ceea ce a rezultat în crearea unui vacuum în
cadrul protecției drepturile garantate de CEDO pe teritoriul controlat de RMN.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

Reclamanții cad sub jurisdicția Republicii Moldova și/sau a Federației Ruse
în sensul art. 1 CEDO așa cum este interpretat de Curte, inter alia, în cauzele
Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei
(Nr. 48787/99, CEDO, 2004-VII) și Catan
și alții c. Moldovei și Rusiei
(nr. 43370/04, 8252/05 și 18454/06, §
102-103, 19 octombrie 2012), având în vedere circumstanțele prezentei cauze?

Faptele prezentei cauze denotă o violare a art. 2 CEDO? În particular:

a existat o investigație eficientă a decesului lui F.I.? au existat
prelungiri neautorizate ale investigației și acestea au rezultat în impunitatea
efectivă a celor eventual responsabili de decesul lui F.I.? au fost reclamanții
suficient implicați în anchetă, informați despre cursul derulării acesteia?

Și-au exonerat autoritățile obligațiile sale pozitive de a întreprinde
asemenea măsuri – dacă legislația sau în ceea ce privește implementarea
regulilor aplicabile – de a reduce rezonabil riscul sănătății publice împotriva
alimentației otrăvitoare?

A existat o violare a art. 13 în coroborare cu art. 2 CEDO?

În fața Curții reclamanții sunt reprezentați de către S. Popovschii, membru
al NGO „Asistența pentru o Justiție Efectivă” din Tiraspol.

***

În cauza Dub c. Moldovei, reclamantul este Vitalie Dub.

A. Decesul fratelui reclamantului

La 27 octombrie 2007 aproximativ la ora 23.00, fratele reclamantului, la
vârsta de 22 ani,  avut o dispută cu  un terț în fața unui bar din Ocnița. În
timpul cerții, trei polițiști au intervenit pentru a pune capăt conflictului. A
izbucnit o dispută dintre fratele reclamantului și unul din polițiști, V.L.
Potrivit declarațiilor a doi martori, V.L. a făcut uz de arma sa și l-a rănit
pe fratele reclamantului. Acei trei polițiști l-au bătut ulterior pe reclamant.
Mai târziu, l-au îmbarcat în mașină și l-au luat cu ei.

Aproximativ după 40 minute de la eveniment, doi civili au dus corpul
fratelui reclamantului la spital. Ei au declarat că l-au găsit împușcat pe
marginea drumului, unde aceștia locuiesc în apropiere. Potrivit acestora,
dânsul a decedat în drum spre spital.

La 27 octombrie 2007 la ora 23.55, colaboratorii spitalului au constatat
decesul victimei.

Conform certificatului de constatare a decesului din 28 octombrie 2007,
fratele reclamantului a cedat unui șoc hemoragic în urma împușcăturii din armă
în zona toracică a abdomenului.

Reclamantul a furnizat poze ale cadavrului fratelui său arătând multiple
echimoze pe corpul acestuia.

La 28 octombrie 2007, procuratura raionului Ocnița a pornit o urmărire
penală pentru exces de putere soldat cu urmări grave.

la 12 octombrie 2009, procurorul a dispus printr-o ordonanță încetarea
urmăririi penale p emotiv că faptele lui V.L. nu întrunesc elementele
infracțiunii. Reclamantul a contestat ordonanța.

La 15 februarie 2010, procurorul interimar al Procuraturii ocnița a anulat
ordonanța de încetare a urmăririi penale, notând că încetarea urmăririi este
prematură și că necesită de efectuat alte acțiuni de urmărire penală.

A la o dată nespecificată, procuratura a trimis cauza în judecată.

Potrivit rechizitoriului, procurorul a precizat următoare versiune a
faptelor. Până la intervenția de a pune capăt cerții din fața barului, V.L. l-a
îmbarcat cu forța pe fratele reclamantului în mașină pentru a fi transportat la
sectorul de poliție. Atunci, ultimul a sărit din mașină din mers încercând să
fugă. V.L. a încercat să-l ratrapeze, însă a fost atacat de fratele
reclamantului cu o șipcă. V.L. vrând să se răzbune, într-o manieră
disproporționată l-a împușcat mortal pe fratele reclamantului cu arma.

Faza judiciară a procesului penal contra lui
V.L.

Potrivit unei decizii din 16 iunie 2011, judecătoria Briceni a decis să
claseze dosarul împotriva lui V.L. pe motiv că există deja o ordonanță de
clasare în vigoare, ceea ce ar exclude procedura de mai departe. Procurorul și
reclamantul au formulat un apel.

La 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Chișinău a menținut soluția primei
instanțe, precizând că anularea ordonanței de clasare neatacate este contrară
principiului non bis in idem.

La 22 mai 2012 Curtea Supremă de Justiție a casat decizia instanței de apel
și a dispus rejudecarea cauzei, notând că dreptul intern obligă procurorul
ierarhic superior să anuleze o ordonanță ilegală și că principiul non bis in idem nu este relevant speței.

Procesul este pendinte pe rolul Curții de Apel Bălți.

În fața Curții invocând art. 2 și 3 CEDO, reclamantul s-a plâns de decesul
fratelui său șu de relele tratamente la care a fost supus de polițiști. De
asemenea, el s-a plâns de absența unei anchete efective. Invocând violarea art.
34 CEDO, reclamantul s-a plâns că nu a avut acces la materialele dosarului pe
timpul derulării anchetei penale.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

A fost violat dreptul fratelui reclamantului la viață, prevăzut de art. 2
CEDO? În particular, decesul fratelui a fost rezultatul aplicării forței, în
sensul § 2 a
acestei dispoziții?

Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață ( a se vedea § 104 a cauzei Salman c. Turciei, nr. 21986/93, CEDO
2000-VII), ancheta din speță petrecută de autoritățile naționale, a satisfăcut
exigențele art. 2 CEDO?

A fost supus fratele reclamantului, contrar art. 3 CEDO, tratamentelor
inumane și degradante?

Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane și
degradante ( a se vedea § 131
a cauzei Labita c.
Italiei
, nr. 26772/95, CEDO 2000-IV), ancheta din speță petrecută de
autoritățile interne a satisfăcut exigențele art. 3 CEDO?

În fața Curții, reclamantul este reprezentat de către R. Zadoinov, avocat
din Chișinău.

***

În cauza Tocarenco c. Moldovei, reclamanta Iulia Tocarenco este
căsătorită și are un copil născut la 24 ianuarie 2012. Până la nașterea fiului,
familia s-a instalat cu traiul în casa socrilor reclamantei. La 30 iunie 2012,
potrivit reclamantei, socrul ar fi bătut-o cauzându-i leziuni corporale ușoare.
În aceeași zi, ea a fost alungată din acea casă. După acel eveniment,
concubinul său T.A. și părinții săi nu îi permit să-și viziteze copilul.

Reclamanta a depus mai multe plângeri al poliție, la procuratură, organului
de protecție a drepturilor copilului precum și instanțelor naționale.

În rezultat, T.A. a primit un avertisment din partea poliției să-i permită
reclamantei să-și vadă copilul. El a fost de asemenea amendat cu 6 EUR.

Plângerile la procuratură în ceea ce privește restricția impusă de tată ca
reclamanta să-și vadă copilul a fost respinsă, procurorii considerând că este
vorba despre un litigiu civil.

La 4 iulie 2012, reclamanta a depus la procuratură o plângere că a fost
supusă relelor tratamente de către socrul acesteia. Procuratura a efectuat o
investigație și a analizat un certificat medical prezentat de către reclamantă,
care atesta prezența unei echimoze pe braț. Totuși, în absența altor probe, a
fost clasată cauza, deoarece nu a putut fi identificat vinovatul.

Reclamanta a formulat un recurs împotriva ordonanței procurorului.

La 22 noiembrie 2012, organul de tutelă a emis un aviz potrivit căruia,
având în vedere vârsta copilului, ar trebui să locuiască cu mama. Acel aviz
conținea și orarul vizitelor, care nu a fost respectat de către T.A.

La 13 decembrie 2012, reclamanta a depus o cerere de divorț și de stabilire
a domiciliului copilului cu mama. La 30 octombrie 2012, judecătoria Botanica a
respins printr-o încheiere fixarea imediată a domiciliului copilului cu mama
până la soluționarea cauzei în fond. Cauza este încă pendinte în fața instanței
de fond. Până în prezent, reclamanta nu și-a văzut copilul.

În fața Curții, invocând art. 3 CEDO, reclamanta s-a plâns de pasivitatea
autorităților moldovenești de a ancheta relele tratamente la care a fost
supusă.

Invocând art. 8 CEDO, reclamanta s-a plâns de ineficiența autorităților
moldovenești, care nu a întreprins eforturile necesare de a reuni cu reclamanta
cu fiul.

Invocând art. 13 CEDO, reclamanta s-a plâns de lipsa unui recurs intern
efectiv pentru a-și putea formula plângerea de încălcare a art. 8 CEDO.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

A existat o încălcare a dreptului reclamantei a respectul vieții sale
private și de familie, în sensul art. 8 § 1 CEDO, ceea ce a cauzat alegația de
omisiune a autorităților moldovenești de a întreprinde toate eforturile
necesare a o reuni cu fiul său?

A dispus reclamanta, conform art. 13 CEDO, de un recurs intern efectiv
pentru a-și putea formula plângerea sa de încălcare a art. 8 CEDO?

***

În cauza Rezanov c. Moldovei, reclamantul este Andrei Rezanov, locuitor
al or.Bender. Acesta a fost reținut la 11 aprilie 2009 de colaboratorii
„miliției” din Bender, fiind acuzat de „realizarea ilegală a substanțelor
narcotice” unei persoane și „păstrarea ilegală a cartușelor, armei de foc”.
Reclamantul a fost plasat în izolatorul din Bender, pe o perioadă de 42 de
zile.

Conform declarațiilor reclamantului, celula în care a fost deținut în
izolator era o cameră de subsol, fără lumina zilei, fără ventilație, sistemul
de apă și canalizare nu erau echipate elementar, lipsea aerul curat, persistau
mirosuri înțepătoare. De asemenea, persista un nivel foarte înalt de umezeală,
viceul în celulă era unul improvizat, lipsea orice tip de dezinfecție. Podeaua
era din beton, fără nici un așternut, nu existau nici soluții de igienă.

La 22 mai 2009, reclamantul a fost etapat în izolatorul de urmărire penală
nr.3 de la Tiraspol, iar la 12 mai 2010 în închisoarea nr.1 de la Hlinaia, unde
condițiile de detenție, la fel, erau insuportabile. La 12 mai 2010,
„judecătoria or. Bender” l-a condamnat la 15 ani de închisoare cu confiscarea
averii. Recursul declarat de reclamant și de apărătorul său a fost respins la 6
iulie 2010 de către „judecătoria supremă a RMN” de la Tiraspol. Conform
„sentinței” emise, Rezanov urmează a fi deținut în asemenea condiții derizorii
până în anul 2025.

La 30 mai 2011, mama reclamantului a adresat o plângere către Procuratura
Generală a Federației Ruse și cea a R.Moldova solicitând atragerea la
răspundere penală a persoanelor care l-au privat de libertate pe feciorul ei.
Procuratura Generală a RM a expediat-o către Procuratura mun. Bender invocînd
drept motiv faptul că nu ar fi competentă să examineze plîngerea dată. La 27
iunie 2011, acesta din urmă, a dispus pornirea urmăririi penale, însă la 16
septembrie 2011 s-a decis suspendarea acesteia, în legătură cu faptul că
persoana care poate fi pusă sub învinuire nu poate fi identificată.

La 8 decembrie 2011, judecătorul de instrucție a constatat că organul de
urmărire penală nu a efectuat toate măsurile operative de investigație. Astfel,
a dispus admiterea plângerii și anularea ordonanței de suspendare din 16
septembrie 2011, obligând organul de urmărire penală să desfășoare o cercetare
suplimentară. Din 8 decembrie 2011, careva acțiuni de urmărire penală nu au
avut loc.

În fața CtEDO reclamantul pretinde încălcarea art.3 din Convenția
Europeană, aplicarea relelor tratamente din partea poliției, detenția în
condiții inumane și degradante, lipsa asistenței medicale în perioada de
detenție, dar și incapacitatea de a investiga eficient plângerea lor cu privire
la relele tratamente. De asemenea, reclamantul susține că nu a avut un recurs
efectiv în fața unei autorități naționale pentru a invoca violarea art.3 al
Convenției și pretind în continuare violarea art.13 din Convenția Europeană.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

Având în vedere circumstanțele prezentei cauze, intră reclamantul în
jurisdicția Republicii Moldova și/sau a Rusiei în sensul art. 1 CEDO așa cum a
fost interpretată de Curte, inter alia, în cauza Ilașcu și alții c. Moldovei și
Rusiei (nr. 48787/99)?

A existat o violare a art. 3 CEDO? În particular, a fost deținut reclamantul
în condiții inumane și/sau degradante?

Relevă circumstanțele prezentei cauze o violare a art. 5 CEDO? În
particular, a fost arestarea reclamanților de către autoritățile RMN „legală”
în sensul art. 5 § 1 CEDO?

A dispus reclamantul remedii efective în ceea ce privește plângerile în
baza art. 3 și 5 CEDO, așa cum este prevăzut de art. 13 CEDO?

În fața Curții reclamantul este reprezentat de către A. Postica, P.
Postica, N. Hriplivîi și A. Zubco, avocați din Chișinău.

***

În cauza Stomatii c. Moldovei și Rusiei, reclamantul este Alexandru
Stomatii. La 29 iunie 2009 reclamantul contrar voinței sale a fost încorporat
în structurile paramilitare ilegale din regiunea transnistreană a R.Moldova.
Inițial a fost dus în or. Bender, ulterior în decembrie 2009 a fost transferat
într-o unitate militară din r. Rîbnița.

La această presupusă unitate, Alexandru Stomatii a avut probleme cu unii
din superiori, fiind amenințat cu moartea. Din aceste motive mama lui Alexandru
(reclamanta) s-a adresat ,,comandantului militar,, din r. Rîbnița și a obținut
transferarea fiului său la ,,unitatea militară,, din r. Camenca.

La 23 mai 2010, reclamanta a fost telefonată de ,,comandantul unității
militare,, care i-a comunicat că fiul său a fost găsit mort. Ulterior a aflat
că decesul a fost provocat de două împușcături una în regiunea gîtului și a
doua în regiunea antebrațului drept. Imediat după incident reprezentanți ai
administrației regionale au lansat versiunea oficială de suicid a lui Alexandru
Stomatii.

La 02.06.2010 sora defunctului și fiica reclamantei – Oxana Parfentieva, a
depus o plîngere în adresa liderului administrației regionale (I. Smirnov) prin
care a comunicat despre fapta ce a avut loc, declarând că este un omor și că
versiunea Procuraturii de suicid a fost dată înainte de fi făcută o expertiză
în acest sens.

Fără a cunoaște despre cercetarea ce a fost pornită de ,,procuratura
militară,, locală, la 07.06.2010 reclamanta a depus o cerere către
,,procuratura,, r. Rîbnița prin care a solicitat pornirea urmării penale pe
faptul omorului intenționat a fiului său. În aceiași dată reclamanta a aflat
din presă că dosarul penal intentat cu privire la determinarea la sinucidere a
fiului a fost recalificat în o altă infracțiune și anume cauzarea morții din
neatenție.

Avînd în vedere dubiile ce au apărut la reclamantă în legătură cu
examinarea acestei cauze, ținînd cont de intenția ,,anchetatorilor,, locali de
a mușamaliza cauza decesului, la data de 15.06.2010 reclamanta a adresat o
plîngere către mai multe autorități centrale ale statului, în special
Președintelui R.Moldova, Procurorului General al R.Moldova, Guvernului
R.Moldova, Avocatului Parlamentar, misiunilor diplomatice din Moldova, inclusiv
și Ambasadei Federației Ruse.

Autoritățile Republicii Moldova nu au intervenit și nu au avut atitudine
sau reacție față de problema reclamantei. Doar o singură dată reclamanta a fost
chemată la Procuratura r. Rezina unde a discutat cu un procuror care i-a
comunicat despre faptul că va primi un răspuns de la Procuratura Generală ca
urmare a depunerii plîngerii în adresa Procuraturii Generale și Președinției.
Autoritățile și Ambasada Federației Ruse, de asemenea, a ignorat cazul și
situația descrisă.

 În fața CtEDO reclamantul pretinde
încălcarea art.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în legătură cu
dreptul la viață, art.13 în legătură cu lipsa unui remediu efectiv la nivel
național în legătură cu violările art.2, 3, 4 si 5 al CEDO.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

Având în vedere circumstanțele prezentei cauze, intră reclamantul în
jurisdicția Republicii Moldova și/sau a Rusiei?

A existat o violare a art. 2 CEDO?

Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață, au fost
satisfăcute exigențele art. 2 CEDO?

A dispus reclamantul remedii efective în ceea ce privește plângerile sale,
așa cum este prevăzut de art. 13 CEDO?

În fața Curții reclamantul este reprezentat de către A. Postica, avocat din
Chișinău.

***

În cauza Berzan c. Moldovei și Rusiei, la 22 mai 2008, Ștefan Berzan, în
acel timp angajat al MAI a fost răpit de către așa-numitele organe de miliție
din regiunea transnistreană cu suportul polițiștilor din satul Doroțcaia.
Reclamantul a fost invitat la secția de poliție din satul Doroțcaia, iar
ulterior escortat de colaboratorii de poliție la secția de miliție ilegală din
or.Grigoriopol unde a fost predat acestora. În regiunea transnistreană reclamantul
a fost „învinuit de săvârșirea infracțiunii” de punere în circulație a banilor
falși, fiind atenționat că va fi eliberat numai în cazul în care el va face
declarații auto-incriminatoare.

La 11 august 2008, a fost „condamnat” la 5 ani de închisoare cu suspendarea
executării pedepsei, respectiv eliberat. Respectiv reclamantul a fost deținut
ilegal pe parcursul a 82 zile. După eliberarea din detenția ilegală,
reclamantul a fost concediat din MAI, deoarece angajatorul a interpretat
„condamnarea” de către „judecătoria” locală ilegală ca fiind antecedent penal
și respectiv temei de reziliere a contractului de muncă.

În fața CtEDO reclamantul pretinde încălcarea art. 5 CEDO, in legătura cu
violarea drepturilor la libertatea individuală. De asemenea, reclamantul susține
că nu a beneficiat de dreptul la un recurs efectiv în fața unei autorități
naționale pentru a invoca violarea dreptului la libertate și siguranță.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

Având în vedere circumstanțele prezentei cauze, intră reclamantul în
jurisdicția Republicii Moldova și/sau a Rusiei în sensul art. 1 CEDO așa cum a
fost interpretată de Curte, inter alia, în cauza Ilașcu și alții c. Moldovei și
Rusiei (nr. 48787/99)?

Relevă circumstanțele prezentei cauze o violare a art. 5 CEDO? În
particular, a fost arestarea reclamanților de către autoritățile RMN „legală”
în sensul art. 5 § 1 CEDO?

A dispus reclamantul remedii efective în ceea ce privește plângerile în
baza art. 5 CEDO, așa cum este prevăzut de art. 13 CEDO?

În fața Curții reclamantul este reprezentat de către P. Postica, avocat din
Chișinău.