În cauza Efros c. Moldovei reclamantul este Vasile Efros, născut în
1978.

La 01 iulie 2011 a fost inițiată urmărirea penală, reclamantul fiind
suspectat de escrocherie. În aceeași zi procurorul a emis o ordonanță de
percheziție a automobilului și apartamentului reclamantului. La 04 iulie 2011 a
avut loc percheziția automobilului reclamantului și în ziua următoare acesta a
fost sechestrat. La 07 iunie 2011 a fost percheziționat apartamentul
reclamantului. Potrivit procesului verbal de percheziție au examinate și
ridicate următoarele: câteva dispoziții de plată, documentele privind
deschiderea unui cont bancar, mijloace bănești și un iPad.

La o dată necunoscută reclamantul a contestat legalitatea percheziției. La
14 iulie 2011 judecătoria Centru a constatat că percheziția automobilului
reclamantului a fost ilegală, deoarece reclamantul nu a fost declarat oficial
bănuit sau învinuit. La 20 iulie 2011 reclamantul a fost citat să se prezinte
la procuratură pentru a fi recunoscut în calitate de bănuit. El a informat
procuratura că urmează un tratament medical. La 16 iulie 2011 el a plecat în
Ucraina și s-a întors în aceeași zi. El a plecat din nou la 27 iulie 2011 în
România și până în prezent se află acolo.

La 15 august 2011 procuratura a înaintat un demers privind eliberarea
mandatului de arest preventiv în privința reclamantului. La 19 august 2011
judecătoria Centru a respins demersul procuraturii, constatând că nu au
prezentate dovezi că reclamantul putea să se ascundă sau să influențeze
investigațiile. La 12 septembrie 2011 Curtea de Apel Chișinău, urmare a
recursului procuraturii, a dispus arestarea preventivă a reclamantului, reținând
că reclamantul s-a ascuns, refuzând să apară în fața instanței de recurs.

În fața CtEDO reclamantul s-a plâns de violarea art. 5 CEDO, lipsa unei
bănuieli rezonabile și lipsa motivelor relevante și suficiente pentru
dispunerea arestării preventive. De asemenea, s-a plâns de violarea art. 8
CEDO, percheziția ilegală  automobilului
și apartamentului său.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

– Articolul 5 CEDO este aplicabil situației din speță? Dacă da, a existat o
violare a Articolului 5 din Convenție? În particular, a fost o „bănuială
rezonabilă”, în sensul Articolului 5 § 1 din Convenție, că reclamantul a comis
o infracțiune?

– A existat o violare a art. 5 § 3 CEDO? În particular, Curtea de Apel a
reținut motive “suficiente și relevante” în decizia sa de arestare a
reclamantului?

– A existat o violare a art. 8 CEDO? În particular, percheziția
automobilului și apartamentului reclamantului a fost în conformitate cu
exigențele respective, și anume în vederea protecției speciale a
confidențialității relației avocat-client (a se vedea Mancevschi v. Moldova, nr.
33066/04, § 49, 7 octombrie 2008)?

În fața Curții reclamantul este reprezentat de către V. Zama, avocat din
Chișinău.

***

În cauza Panteleiciuc c. Moldovei și Rusiei, reclamantul este Viorel
Panteleiciuc.

La 5 februarie 2008, reclamantul a fost răpit la periferia satului Varnița
(localitate aflată sub jurisdicția și controlul autorităților constituționale)
de către colaboratori “vamali” din regiune si dus la ”secția” orășenească de
miliție din Bender. Reclamantul a fost învinuit, de către presupusa
”judecătorie” de la Bender, de comiterea contravenției administrative de
opunere de rezistență și condamnat la 3 zile de arest administrativ. La 8
februarie 2008, după expirarea termenului de arest administrativ reclamantul a
fost eliberat din detenție.

 La 6 februarie 2008, fratele
acuzatului a depus o plângere către Procuratura Generală a RM si altor
autorități din Moldova prin care a solicitat intentarea cauzei penale și
sancționarea tuturor persoanelor implicate în arestarea ilegală a fratelui său
de către ofițerii transnistreni. La 28 februarie 2008, secția de poliție din
Bender a început o anchetă penală pe faptul răpirii reclamantului de către
ofițerii transnistreni.

În fața CtEDO reclamantul pretinde încălcarea art. 5 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, in legătura cu violarea drepturilor la
libertatea individuală. De asemenea, reclamantul susține că nu a beneficiat de
dreptul la un recurs efectiv în fața unei autorități naționale pentru a invoca
violarea dreptului la libertate și siguranță.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

Având în vedere circumstanțele prezentei cauze, intră reclamantul în
jurisdicția Republicii Moldova și/sau a Rusiei în sensul art. 1 CEDO așa cum a
fost interpretată de Curte, inter alia, în cauza Ilașcu și alții c. Moldovei și
Rusiei (nr. 48787/99)?

Relevă circumstanțele prezentei cauze o violare a art. 5 CEDO? În
particular, arestarea reclamantului de către autoritățile RMN s-a bazat pe o
bănuială rezonabilă și a fost „legală” în sensul art. 5 § 1 CEDO?

A existat o violare a art. 6 § 1 și/sau 3 CEDO? În particular, a fost citat
legal reclamantul pentru ședința „Curții Supreme a RMN” din 27 mai 2008? A fost
asistat de un avocat la discreția sa, i-a fost permisă posibilitatea să
citească procesul verbal de reținere din 05 februarie 2008 înainte de ședința
din instanța de fond și a beneficiat de serviciile unui interpret?

A dispus reclamantul remedii efective în ceea ce privește plângerile în
baza art. 5 § 1 CEDO, așa cum este prevăzut de art. 13 CEDO?

În fața Curții reclamantul este reprezentat de către A. Postica, avocat din
Chișinău.

***

În cauza Tretiacov și alții c. Moldovei, reclamanții sunt Alexei
Tretiacov si Andrei Mernii, cetățeni ai R.Moldova și locuitori al mun. Chișinău.

 La 4 aprilie 2008, reclamanții au
fost reținuți de către colaboratorii de poliție din cadrul Comisariatului de
Poliție al s. Centru și au fost învinuiți de comiterea contravențiilor
administrative de ultragiere a colaboratorilor de poliție și opunerea de
rezistență a acestora. Potrivit reclamanților, fiecare dintre ei a fost
maltratat de către colaboratori de poliție ai Comisariatului de Poliție al s.
Centru, cu scopul de a obține declarații auto-incriminatoare precum că au
agresat polițiștii în incinta unei cafenele. Tortura și tratamentele inumane și
degradante au inclus lovituri cu diverse obiecte, inclusiv cu bastonul de
cauciuc, peste diferite părți ale corpului reclamanților, precum și alte
acțiuni din partea colaboratorilor de poliție. Printre consecințe se enumeră
fractură a degetului mâinii, vicios consolidată din cauza lipsei asistenței
medicale, traumatism cranio-cerebral închis, Hepatită cronică de etiologie
virală C și alte probleme de sănătate. Reclamanții au depus plângere în adresa
CpDOM, prin care au relatat circumstanțele și condițiile în care au fost
maltratați de către colaboratorii de poliție. La referința Avocatului
Parlamentar, reclamanții au fost vizitați de către medicii RCTV “Memoria” și au
beneficiat ulterior de asistență de reabilitare din partea Centrului.

 În fața CtEDO reclamanții pretind
încălcarea art. 3 CEDO, aplicarea relelor tratamente din partea poliției,
detenția în condiții inumane și degradante, lipsa asistenței medicale în
perioada de detenție, dar și incapacitatea de a investiga eficient plângerea
lor cu privire la relele tratamente. De asemenea, reclamanții susțin că ei nu
au avut un recurs efectiv în fața unei autorități naționale pentru a invoca
violarea art. 3 al Convenției și pretind în continuare violarea art. 13 din Convenția
Europeană.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

A existat o violare a art. 3 CEDO, tratament inuman și degradant?

Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentului inuman și
degradant, au fost satisfăcute exigențele art. 3 CEDO?

A dispus reclamantul remedii efective în ceea ce privește plângerile sale,
așa cum este prevăzut de art. 13 CEDO?

În fața Curții reclamantul este reprezentat de către A. Postica, avocat din
Chișinău.

***

În cauza Sandu și alții c. Moldovei și Rusiei, reclamanții locuiesc/au
sedii în localitățile
Doroțcaia, Pîrîta, Molovata‑Nouă, Pohrebea și Cocieri, situate pe stânga Nistrului și se află sub
controlul Republicii Moldova. Reclamanții dețin loturi de teren lângă
localitățile respective. Toate terenurile sunt situate de-a lungul drumului
care leagă regiunile de nord și de sud a RMN. Sursa principală de venit a
reclamanților este prelucrarea pământului deținut sau arendat.

În perioada 1992 – 1998 reclamanții au folosit nestingherit terenurile
deținute sau arendate.

În 1998 autoritățile RMN au instalat puncte de control pentru a verifica
transportul produselor agricole pe lîngă „hotar”, care coincidea cu drumul
nominalizat mai sus. De atunci reclamanți au fost nevoiți să plătească diferite
taxe ți plăți autorităților RMN, care au fost acceptate din motivul că traiul
acestora depindea de prelucrarea pământului.

În octombrie 2004 autoritățile RMN au declarat că pământul deținut sau
arendat de către reclamanți este proprietatea RMN. Reclamanții puteau să
continue să-l prelucreze, cu condiția arendării acestuia de la autoritățile
locale a RMN. Reclamanții au refuzat să semneze contractele de arendă pe motiv
că ei sunt proprietarii terenurilor. În consecință, a fost blocat accesul la
terenuri și roadă a fost pierdută. Pământul nu a fost prelucrat timp de mai
mulți ani, ceea ce face dificil readucerea acestuia la starea inițială. Situația
persistă până în prezent.

Reclamanții au adresat plângeri autorităților RMN și Republicii Moldova,
inclusiv Ambasadei Federației Ruse în Moldova.

În fața CtEDO reclamanții pretind încălcarea art. 1 Protocolul nr. 1 CEDO, pierderea
accesului la pământul său și încălcarea art. 13, lipsa remediilor efective.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

Având în vedere circumstanțele prezentei cauze, intră reclamanții în
jurisdicția Republicii Moldova și/sau a Rusiei în sensul art. 1 CEDO așa cum a
fost interpretată de Curte, inter alia, în cauza Ilașcu și alții c. Moldovei și
Rusiei (nr. 48787/99)?

A existat o violare a art. 1 Protocolul nr. 1 CEDO, prin blocarea accesului
reclamanților la terenurile sale deținute sau arendate?

A dispus reclamantul remedii efective în ceea ce privește plângerile sale,
așa cum este prevăzut de art. 13 CEDO?

În fața Curții reclamantul este reprezentat de către A. Postica și I.
Manole, avocați din Chișinău.