La 12 februarie 2013 CtEDO a pronunțat hotărârea Eduard Popa c. Moldovei
(cererea nr. 17008/07).

În această cauză, reclamantul
Eduard Popa, s-a născut în anul 1981 și locuiește în Ialoveni.

La momentul evenimentelor
reclamantul își ispășea pedeapsa într-un penitenciarul de timp deschis din s.
Goian. Pe parcursul zilei el lucra în afara locului de detenție, iar noaptea se
întorcea în penitenciar. La 18 noiembrie 2005 el a solicitat să plece acasă
pentru a se întoarce înapoi spre seară. Totuși, deși nu i s-a acceptat
solicitarea, el nu s-a întors în acea seară în penitenciar, dar și-a petrecut noaptea
acasă la părinți, în apropierea orașului Ialoveni.

La 19 noiembrie 2005, aproximativ
la ora 9 dimineața, reclamantul a intrat într-o farmacie pentru a procura
medicamente contra durerilor de spate. În drum spre casă, aproximativ la ora
10.00, o mașină de culoare roșie s-a oprit în fața sa. Potrivit declarațiilor
reclamantului, un polițist a ieșit din mașină, l-a lovit în față, și l-a împins
în mașină, după care reclamantul și-a pierdut cunoștința. Guvernul nu a
confirmat alegațiile acestuia, dar a admis că ar putea fi una din mai multe
versiuni.

Între timp, aproximativ la ora
9.30, doi ofițeri de poliție au venit la casa reclamantului. Ei au
percheziționat casa și au întrebat mama reclamantului despre locul aflării
acestuia. Atunci, unul din ofițeri a primit un apel telefonic și a informat
interlocutorul că se află acasă la reclamant. Mai târziu, a fost iarăși a fost sunat,
iar convorbirea a durat câteva secunde, în urma căreia mama reclamantului a
înțeles că fiul acesteia a fost reținut de către poliție. Polițiștii au plecat.
Mama reclamantului i-a urmat și i-a implorat să nu-i bată feciorul.

La 20 noiembrie 2005, aproximativ
la ora 11 dimineață, doi bărbați au găsit reclamantul culcat pe pământ
aproximativ la 1,5 km
distanță de orașul Ialoveni. Reclamantul nu putea să vorbească și să meargă. El
avea leziuni pe față specifice unui atac violent, iar hainele acestuia erau
murdare și ude. El a fost transportat într-o încăpere pentru pază din apropiere
unde a fost încălzit și spălat. Ceva timp mai târziu el a început să răspundă
la întrebări și prezenta semne de comportament straniu. Reclamantul a început
să mănânce noroi, ceea ce i-a făcut să creadă pe persoanele care l-au găsit că acesta
se afla sub influența drogurilor. Reclamantul a primit o geacă și o pereche de
botine și s-a pornit la drum în direcția orașului Ialoveni.

La 21 noiembrie 2005 aceleași
persoane iarăși l-au găsit pe reclamant, culcat la distanța de câțiva metri de încăperea
respectivă. Ei au chemat ambulanța și reclamantul a fost transportat la spital.

La 21 noiembrie 2005, aproximativ
la ora 16.30, familia reclamantului a primit un apel telefonic de la spitalul
din Chișinău și a fost informată că reclamantul se află în condiție critică.

În următoarea zi, părinții
reclamantului l-au vizitat la spital și au aflat că acesta a fost bătut de
polițiști și lăsat să stea pe malul unui lac din Ialoveni. Datorită
temperaturilor scăzute el a suferit o severă degerătură a membrelor, iar la 8
decembrie 2005, labele picioarelor și opt degete i-au fost amputate. Potrivit
extraselor medicale, la momentul internării în spital reclamantul nu s-a aflat
sub influența alcoolului sau drogurilor.

 La o dată nespecificată mama reclamantului a
depus o plângere la procuratură, pretinzând că reclamantul a fost supus relelor
tratamente de către polițiști. La 28 noiembrie 2005, pe holul procuraturii mama
reclamantului a întâlnit pe unul din ofițerii de poliție care a vizitat-o acasă
anterior. Ultimul a fost surprins să afle că feciorul acesteia este încă în
viață.

La 2 decembrie 2005, procurorul,
acompaniat de ofițerul de poliție, a dorit să-l interogheze pe reclamant la
spital, dar acesta a refuzat invocând starea sănătății.

La 17 ianuarie 2006, reclamantul
a fost audiat de către procuror și a declarat că la 19 noiembrie 2005, el mergea
pe stradă, când o mașină de culoare roșie s-a oprit în fața sa și cineva l-a lovit
în față. Altceva nu a mai ținut minte.

La 20 ianuarie 2006, au fost
pornite procedurile penale. Conform expertizei medico legale din 10 februarie
2006, la 21 noiembrie 2005, reclamantul avea leziuni și vânătăi pe față și
corp, iar după degerătura severă, labele picioarelor și opt degete de la mână
i-au fost amputate.

La 3 februarie 2006, Procuratura
generală a informat reclamantul că nu există motive de a suspecta că
reclamantul a fost bătut de către polițiști, și că urmărirea penală este
direcționată spre a identifica infractorii care l-au bătut și i-au furat ceasul
și geaca.

Mama reclamantului a scris mai
multe scrisori organelor procuraturii exprimându-și dezacordul cu modalitatea
de conducere a urmăririi penale.

Aparent, în urma plângerilor
reclamantului, a fost redeschisă urmărirea penală. Totuși, la 14 septembrie
2007, procuratura a dispus neînceperea urmăririi penale. Reclamantul a atacat
ordonanța.

La 6 februarie 2009 Procuratura
generală a casat ordonanța de neîncepere. La 14 martie 2009. Reclamantul a fost
interogat. El a recunoscut unul din polițiști și era gata pentru identificarea
acestuia.

La 30 iulie 2009, Procuratura
Ialoveni a dispus iarăși neînceperea urmăririi penale. Reclamantul a atacat
ordonanța.

La 3 decembrie 2009 Procuratura
generală a casat ordonanța și a dispus reexaminarea cauzei. A fost dispusă
preluarea cauzei de către Procuratura militară, pentru elucidarea faptelor,
precum dacă reclamantul a fost cunoscut ca consumator de droguri, alcool sau
alte substanțe toxice înainte de evenimentele respective. De asemenea, s-a
cerut determinarea dacă reclamantul a suferit pe durata pretinsului atac din 19
noiembrie 2005 leziuni la cap și să fie organizată o confruntare dintre
reclamant, mama acestuia și martori.

La 9 decembrie 2010 a fost efectuată o nouă
expertiză medico-legală, care a constatat aceleași rezultate ca și anterior.
Experții au concluzionat că leziunile de pe fața reclamantului puteau fi
cauzate și de căderea acestuia.

Din motive necunoscute,  examinarea cauzei a fost finalizată de către
procuratura Ialoveni, care la 8 martie 2011 a respins plângerea reclamantului de
maltratare. Nu a fost petrecută o confruntare dintre reclamant și polițistul
care se pretinde că l-a bătut.

La 11 mai 2011, procurorul ierarhic
superior a casat ordonanța de neîncepere. Urmărirea penală este pendinte.

În fața Curții reclamantul s-a plâns de violarea articolului 2 (dreptul la
viață) CEDO și 3 (interzicerea torturii și a tratamentului inuman și degradant)
CEDO, pe motiv că polițiști nu doar au pus viața acestuia în pericol, dar, de
asemenea, erau responsabili pentru părăsirea acestuia, care avea o dezabilitate
serioasă, și că investigația pe marginea plângerii sale a fost inadecvată. În
continuare, domnul Popa s-a plâns de violarea articolului 8 (dreptul la
respectul vieții private și de familie) CEDO și articolul 13 (dreptul la un
recurs efectiv) CEDO.

Curtea a constatat violarea articolului 2 (dreptul la viață) CEDO și 3
(interzicerea torturii și a tratamentului inuman și degradant) CEDO, sub aspect
procedural, notând că după depistarea reclamantului la 21 noiembrie 2005 lângă
un lac, având degerături la degete, de asemenea s-a depistat leziuni pe fața și
corpul reclamantului, aparent în consistență cu rezultatele unui atac violent.
La internarea acestuia în spital nu s-a găsit urmare de alcool sau droguri. În
aceste circumstanțe, alegația reclamantului că a petrecut două nopți afară în
rezultatul maltratării din 19 noiembrie 2005, aparent este discutabilă. În
plus, Curtea a fost de acord cu alegația reclamantului că agresorii au pus
viața acestuia în pericol prin lăsarea acestuia în stare inconștientă la
marginea lacului la temperaturi mai joase de zero grade Celsius.

Curtea a fost în imposibilitate de a stabili în afara oricărui dubiu dacă
reclamantul s-a aflat în custodia poliției în dimineața zilei de 19 noiembrie
2005 și dacă a fost maltratat de ofițeri de poliție. Această dificultate s-a
datorat omisiunii autorităților de a efectua o investigație efectivă pe
marginea plângerii reclamantului.

Curtea a notat că investigația pe marginea plângerii reclamantului a fost
viciată considerabil, fiind suficientă referirea la cea mai gravă omisiune. Ea
a notat că în pofida alegațiilor serioase împotriva ofițerilor de poliție de
mama reclamantului, și în pofida leziunilor suferite de reclamant, nu a fost
inițiată o investigație oficială până la 20 ianuarie 2006. Mai mult decât atât,
aparent alegația reclamantului că cauza leziunilor a fost brutalitatea poliției
a fost mai degrabă ignorată, decât tratată la modul serios. Din motive
necunoscute, procurorii au preferat să investigheze eventualul furt al hainei și
ceasului reclamantului, chiar dacă reclamantul nu s-a plâns în această
privință.

În opinia Curții, pentru a determina cauza dereglării stării sănătății
mintale a reclamantului în perioada 19 – 21 noiembrie 2005, era esențială
determinarea dacă la momentul pretinsei maltratări acesta a suferit leziuni la
creier. Aparent, nici o investigație medico-legală nu s-a efectuat până în
februarie 2006, și chiar atunci, se pare că doctorii nu au fost chestionați în
această privință.

Aparent nu s-a încercat să se identifice dacă ofițerii de poliție implicați
în reținerea reclamantului la 19 noiembrie 2005 au condus un autoturism de
culoare roșie. Mai mult decât atât, aparent nu s-a încercat să se  identifice șoferii autoturismului roșu, care
au fost văzuți în vecinătatea lacului.

În pofida numeroaselor demersuri din partea reclamantului și
instrucțiunilor directe din partea procuraturii, nu s-a efectuat prezentarea
spre recunoaștere a pretinșilor agresori, sau confruntarea dintre reclamant și
victime. Aparent instrucțiunile procuraturii au fost neglijate până la un
nivel, precum decizia de a remite cauza unei alte procuraturi.

Reclamantul a solicitat EUR 209,187 cu titlu de prejudiciu material, EUR 120,000
cu titlu de prejudiciu moral și EUR 8,009 cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului suma de EUR 20,000 cu titlu de prejudiciu
moral și EUR 4,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.

În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de către V. Gribincea avocat
din Chișinău.