La 05 februarie 2013 CtEDO a pronunțat
hotărârea Ipati c. Moldovei (cererea nr. 55408/07).
Reclamantul, Gheorghe Ipati, la 22
septembrie 2006 a
fost arestat sub suspiciunea de jaf și a fost dus la Comisariatul de
poliție sectorul Centru din Chișinău. El a fost sănătos și nu au avut nici o
leziune.
Potrivit reclamantului, el a fost bătut în
drum spre poliție pentru a-l determina să „mărturisească” o crimă pe care nu a
comis-o. El a fost apoi plasat într-o celulă, fiindu-i refuzată asistența
medicală.
La miezul nopții, din aceeași zi,
reclamantul a fost din nou bătut de către un ofițer de poliție și de către
anchetatorul responsabil de cazul său. El a fost aruncat la pământ și lovit pe
tot corpul, fiind impus să recunoască cele imputate. Reclamantul a fost lăsat
în celulă inconștient și cu hemoragie din nas, gură și urechi.
Celula în care a fost inițial plasat era
goală și fără toaletă. Reclamantul nu a primit hrană sau apă în timpul
detenției sale la Comisariat
poliție.
La 23 septembrie 2006, reclamantul a fost
transferat la
Comisariatul General al Poliției („CGP”). Însă, ofițerii CGP
descoperind gradul de leziuni ale reclamantului au refuzat să accepte
transferul. Ofițerii de poliție de la Comisariatul de poliție Centru l-au escortat la
un spital unde au discutat cu medicii și a obținut un certificat de la ei.
Reclamantul nu a văzut certificatul și nu a fost văzut de medici înainte de a
fi eliberat. El a fost apoi transportat înapoi la CGP și încarcerat. Doar la 24
septembrie 2006 reclamantul a primit hrană, care a constat dintr-o felie de
pâine. Produsele alimentare au fost insuficiente pe întreaga perioada de
detenției la CGP.
De asemenea, la 24 septembrie 2006,
reclamantul a fost adus în fața procurorului C. unde s-a plâns că a fost
maltratat. Potrivit reclamantului, anchetatorul a cerut de la C. să solicite un mandat pentru
arestarea reclamantului pentru treizeci de zile. Însă, C. a considerat că
reclamantul urmează să fie adus în fața unui judecător de instrucție, acesta
urmând să se intereseze despre leziunile corporale ale reclamantului și să
insiste asupra urmăririi penale a celor responsabili. De aceea el a dispus să
elibereze solicitantul, sperând că acesta din urmă nu se va plânge de rele
tratamente.
După eliberarea sa, reclamantul a mers
direct la procuratura sectorului Centru și a așteptat să se întâlnească cu C..
Reclamantul a solicitat să fie examinat de un medic legist pentru a confirma
existența și gravitatea leziunilor de pe corpul său. C. a refuzat să emită o
astfel de ordonanță până la 26 septembrie 2006. În acea zi, reclamantul a
vizitat un medic legist, care a găsit următoarele leziuni pe corpul
reclamantului: două hematoame pe nas acoperite cu o crustă roșie de 0,3 x 0,1 cm și 0,5 x 0,3 cm și, respectiv, un
hematom roșu de 1,3 x 0,4 cm;
hemoragie în țesutul ambelor buze brută acoperită cu o substanță albă; edem
pronunțat al cotului stâng, mișcare limitată din cauza durerii, hematoame pe
diferite părți ale brațul stâng și cot de 2,7 x 2 – 14 x 6,5 cm; două zone de piele
acoperite cu coajă maro în regiunea lombară a spatelui de 3 x 0,1 cm și 2,8 x 1,5 cm; pe partea dreaptă a
coloanei vertebrale la nivelul vertebrelor 6 – 7 un hematom cianhidric-verde de
4 x 2 cm.
Medicul, de asemenea, a notat faptul că
reclamantul a efectuat o radiografie. Din rezultatele obținute la 26 septembrie
2006, medicul legist a concluzionat că un os a fost rupt. În plus, coasta nouă
și zece au fost rupte.
Raportul medical a fost prezentat
procurorului.
La 25 ianuarie 2007, reclamantul a fost
arestat din nou și a fost deținut Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.
În acest penitenciar el a fost plasat în
celula nr. 97, având dimensiunile de 60 m.p., unde erau cazați între treizeci și
cinci la patruzeci deținuți. A fost un singur veceu, care nu este separat de
restul celulei. Au fost doar douăsprezece paturi supraetajate, iar deținuții
erau nevoiți să doarmă pe rând.
Deținuții nu au fost asigurați cu lenjerie
de pat, nu a existat nici ventilație sau încălzire, iar o fereastră a fost
complet acoperită. Reclamantul a fost supus fumatului pasiv și era supus
prezenței paraziților și șobolanilor. Deținuții care au avut tuberculoză și
alte boli infecțioase au fost ținuți împreună cu cei sănătoși. Reclamantului îi
era permis să facă un duș doar o dată la zece zile.
Potrivit reclamantului, la cererea sa,
procurorul a inițiat o urmărire penală în privința pretinselor rele tratamente,
dar apoi a încetat-o fără a efectua o anchetă efectivă. În urma plângerilor
reclamantului la judecătorul de instrucție, ancheta a fost redeschisă. Ulterior
aceasta a fost încetată din nou, doar pentru a fi redeschisă în urma unei alte
încheieri judecătorești, abordare care a fost repetată în mai multe rânduri.
Reclamantul susține că a trebuit să se plângă de cincisprezece ori la procuror
pentru a obține responsabilizarea torționarilor.
La 28 iunie 2007, reclamantul a angajat un
avocat care să îl reprezinte. În aceeași zi, avocatul a cerut Procuraturii
Chișinău să-i trimită copii ale tuturor reclamațiilor făcute către organele de
drept în legătură cu presupusele rele tratamente, precum și copii ale tuturor
materialelor de investigație inițiate. Avocatul a informat procurorul că
reclamantul intenționează să depună o cerere în fața Curții și a precizat că
orice refuz de către autoritățile statului pentru a pune la dispoziție
documente cu privire la plângerea reclamantului ar putea duce la o încălcare a
articolului 34 din Convenție.
La 18 iulie 2007, Procuratura Chișinău a
informat avocatul reclamantului că cererea sa a fost respinsă la 16 iulie 2007,
în ceea ce privește eliberarea copiilor plângerilor făcute de către reclamant
și a documentelor din dosar. Procuratura a adăugat că Codul de procedură penală
nu prevede dreptul unei victime (partea vătămată) să examineze materialele
obținute în cadrul unei anchete penale înainte de finalizarea acestei anchete,
cu excepția actelor de investigație în care victima a participat. Ancheta
privind plângerea reclamantului a fost încă în curs de desfășurare și nici o decizie
nu a fost luată.
La 31 iulie 2007, avocatul reclamantului a
depus o plângere la
Judecătoria Centru, în care a cerut instanței să constate că
reclamantul a fost deținut în condiții inumane de detenție, contrar articolului
3 al Convenției, că a fost maltratat de către poliție și că nici o anchetă
efectivă de rele tratamente au fost efectuată. El a cerut de asemenea, o
constatare a unei încălcări a articolului 8 din cauza ingerinței în
corespondența reclamantului. El a cerut în cele din urmă, ca instanța să
dispună urmărirea penală pentru investigarea integrală a pretinselor rele
tratamente și de a suspenda ofițerii de poliție acuzați de rele tratamente din
funcțiile lor, pe perioada anchetei. Avocatul reclamantului a solicitat, de
asemenea, plata despăgubirilor.
La 14 august 2007, Judecătoria Centru a
respins plângerea avocatului reclamantului, constatând că el nu a contestat
vreun anumit act a procurorului în fața instanței. În ceea ce privește daunele
solicitate, acestea ar putea fi solicitate într-o acțiune în instanță civilă.
Mai mult, reclamantul nu a autorizat în mod specific avocatul să depună o
astfel de acțiune în instanță. Această decizie a fost definitivă.
În ianuarie și februarie 2007, reclamantul
a trimis numeroase plângeri la Judecătoria Centru cu privire la ancheta
ineficientă a maltratării sale. La data de 3 martie 2007, Judecătoria Centru a
transmis una din plângerile sale procurorului și a trimis un răspuns
reclamantului. El a primit scrisoarea de la instanța de judecată deschisă și cu
o ștampilă a închisorii pe ea. Același lucru s-a întâmplat în cazul multor
scrisori trimise reclamantului de către Judecătoria Centru, procuratura și
avocatul său.
La 1 iunie 2007, reclamanta s-a plâns din
nou că nu a existat nici o anchetă efectivă a maltratării sale. În aceeași zi,
el a făcut o plângere similară la
Comitetul de Plângeri. Potrivit reclamantului, ambele
scrisori au fost deschise de către administrația penitenciarului.
La 30 iulie 2007, reclamantul s-a întâlnit
cu avocatul său în închisoare nr. 9 Pruncul. Întâlnirea nu a fost
confidențială, din moment ce alți deținuți și vizitatorii lor au fost prezenți
în aceeași cameră și au putut auzi conversația lor. La această întâlnire au
discutat detaliile plângerilor reclamantului, pe care avocatul le-a indicat
într-o plângere la
Judecătoria Centru depusă a doua zi.
Invocând articolul 3 din Convenție,
reclamantul s-a plâns că a fost maltratat de către poliție și că nu a avut loc
nici o anchetă efectivă pe faptul maltratării. De asemenea, el s-a plâns, că
condițiile de detenție au fost inumane. În continuare, reclamantul s-a plâns,
în temeiul articolului 8 din Convenție, de ingerință în corespondența acesta.
Și că a fost împiedicat să aibă întrevederi confidențiale cu avocatul său în
timpul detenției.
Curtea a
constatat, în unanimitate, violarea art.
3 CEDO, sub aspect procedural,
notând că reclamantul a contestat de trei ori ordonanța privind încetarea
investigației a pretinsei maltratări. De două ori contestațiile reclamantului
au fost admise, cauza fiind remisă la procuror pentru reexaminare, pe când a
treia oară procurorul ierarhic superior a respins contestația acestuia.
Este adevărat,
după cum a fost susținut de Guvern, că reclamantul putea în continuare să
conteste ordonanța din 20 iulie 2011 în fața judecătorului de instrucție.
Totuși, Curtea a notat că judecătorul de instrucție putea doar anula ordonanța
și trimite cauza la reexaminare la același procuror, care deja a încetat
investigația de trei ori. Curtea a constatat că încetarea repetată de către
procuror a investigației și faptul că judecătorul de instrucție putea doar
anula ordonanțele procurorului, a determinat ineficiența remediului invocat de
Guvern.
De asemenea
Curtea a notat că, procurorul C. a efectuat o serie de acțiuni de investigație
pe marginea plângerii reclamantului de maltratare. Ea a observat, totuși, că C.
în același timp era responsabil de urmărirea penală împotriva reclamantului și
a fost acuzat de omisiunea de a răspunde plângerii reclamantului și
tergiversării cu două zile a examinării medicale a reclamantului. Curtea a
considerat că, având în vedere aparența conflictului de interese din speță,
implicarea activă a acestuia în investigarea alegațiilor reclamantului a
subminat eficacitatea investigației.
De asemenea,
aparent inițial avocatului reclamantului nu i s-a permis să obțină copii a
plângerilor reclamantului privind maltratarea sau alte documente pe marginea
investigației plângerii reclamantului. Aceasta a subminat capacitatea
reclamantului de a-și exercita în mod corespunzător dreptul de a fi informat
despre cursul investigației și de a o influența în mod legal, cum ar fi
prezentarea probelor suplimentare sau formularea propriilor întrebări în fața
experților.
Curtea a
concluzionat că investigația, inclusiv durata acesteia, implicarea activă a lui
C. și omisiunea de a face publice documentele relevante avocatului
reclamantului în timp util, a fost viciată într-un mod incompatibil obligațiilor
procedurale ce decurg din art. 3 CEDO.
Curtea a
constatat, în unanimitate, violarea art.
3 CEDO, sub aspect material,
notând că la reținerea reclamantului și plasarea în detenție în comisariatul de
poliție nu s-a constatat vreo leziune pe corpul reclamantului. Mai mult ca
atât, toți ofițerii care l-au văzut pe reclamant în ziua reținerii au negat că
ar fi văzut leziuni pe corpul reclamantului. Corespunzător starea sănătății reclamantului
la plasarea în detenție la 22 septembrie 2006 era bună.
Ea de asemenea
a notat, că în următoarea zi după reținere, care de fapt era ziua după
maltratarea reclamantului de către ofițerii de poliție, acesta a fost
transportat la spital, unde a fost supus unei examinări medicale, fiind
constatate leziuni pe mână, cap și torace.
Făcând
abstracție de la ponderea examinării cu raze renghen, rămâne valabil faptul că
reclamantul a suferit leziuni între ziua reținerii și următoarea zi, când s-au
constatat leziunile. Guvernul nu a prezentat o explicație plauzibilă a originii
acestor leziuni, exceptând alegația că el a fost bătut de persoane necunoscute
înainte de reținere. Totuși această explicație este inconsistentă cu
declarațiile ofițerilor de poliție și lipsa vreunei înregistrări, care ar
confirma leziunile reclamantului la reținerea acestuia.
De asemenea,
Curtea a notat, în unanimitate, violarea
art. 3 CEDO, în ceea ce privește condițiile de detenție a reclamantului,
notând supraaglomerarea celulei, ceea ce este suficient pentru constatarea
violării respective.
În continuare,
Curtea a notat, în unanimitate, violarea
art. 8 CEDO, notând că reclamantul a prezentat copiile a trei scrisori de
la procuratură și instanța de judecată adresate acestuia și care aveau ștampila
autorității penitenciare. Curtea a constatat ca neplauzibilă explicația
Guvernului că scrisorile au fost parvenit în instituție fără plicuri.
Reglementările poștale, la care a făcut referire reclamantul interzic atare
abordare, și Guvernul nu a prezentat vreo dovadă că a fost folosit curier sau
altă metodă alternativă pentru livrarea corespondenței respective.
Mai mult ca
atât, argumentul Guvernului precum că scrisorile respective au fost doar copii
a scrisorilor adresate autorității penitenciarului urmează a fi respins, din
moment ce scrisorile erau adresate personal reclamantului. Chiar dacă una din
ele era o copie a scrisorii similare expediată de procuror, este evident că
personalul penitenciarului, care a aplicat ștampila pe scrisoare, nu putea ști
acest lucru până la deschiderea acesteia. În orice caz, alte persoane decât
adresatul nu aveau dreptul să citească această scrisoare.
În ceea ce
privește capătul din cerere privind încălcarea dreptului prevăzut de art. 34
din Convenție, Curtea a considerat că acesta urmează a fi respins, pe motivul
neepuizării căilor interne de recurs.
Reclamantul a
solicitat EUR 37,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 24,531 cu titlu de
costuri și cheltuieli.
Curtea a
acordat reclamantului suma de EUR 9,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR
1,500 cu titlu de costuri și cheltuieli.
În fața Curții
reclamantul au fost reprezentat de către R. Zadoinov avocat din Chișinău.
