La data de 18 decembrie 2012 CtEDO a pronunțat hotărârile G.B.
și R.B. c. MOLDOVEI
(cererea nr. 16761/09) și Gasanov c. MOLDOVEI
(cererea nr.
39441/09).

***

În cauza G.B. și R.B.  c. MOLDOVEI
reclamanții sunt soț și soție. Curtea a autorizat anonimatul reclamanților. La
4 mai 2000 G.B.
a născut un copil. Șeful secției ginecologie a spitalului raional Ștefan –
Vodă, Dl. B., a efectuat reclamantei o cezariană. În timpul intervenției
chirurgicale, el din greșeală i-a înlăturat ovarele și trompele uterine, fără
permisul ei sau a soțului, care la acel moment se afla prin apropiere.
Reclamanta, care în perioada de referință avea 32 de ani, a suferit de
menopauză prematură. Din anul 2001 reclamanta urmează un tratament medical
pentru a contracara efectele menopauzei precoce, inclusiv tratament hormonal de
substituție. Potrivit medicilor, ea urmează că continue acest tratament până la
vârsta de 52 – 55 ani, după care va fi nevoie de alt tratament.

Potrivit unui raport neurologic din 5 noiembrie 2001, reclamanta a suferit
de sindrom asteno-depresiv și osteoporoză. La 18 februarie 2002, medicii au
constatat că reclamanta avea febră, nevroză și palpitații cardiace. La 8 mai
2002 ea a fost diagnosticată cu nevroză astenică.

Potrivit rezultatelor examinării comisiei medicale din 18 martie 2003, nu
era necesară înlăturarea ovarelor și a trompelor uterine și că reclamantei i-a
fost cauzată sterilizare chirurgicală.

La 26 iulie 2006 un medic psihiatru și un psiholog au constatat că reclamanta
a suferit o traumă psihologică de lungă durată și că există un sindrom
post-traumatic.

La 15 martie 2005, judecătoria Căușeni a condamnat medicul B. pentru
neglijență în serviciu, ce a cauzat un prejudiciu grav sănătății și
integrității corporale victimei. El a fost condamnat la 6 luni de închisoare,
cu suspendarea executării pe un termen de un an de zile.

La 11 mai 2005 Curtea de Apel Bender a menținut hotărârea primei instanțe.
La 2 august 2005, Curtea Supremă de Justiție a casat soluțiile instanțelor
inferioare și a adoptat o nouă hotărâre prin care B. a fost găsit vinovat, însă
a fost absolvit de răspundere penală, deoarece a expirat termenul de atragere
la răspundere penală.

La o dată necunoscută, în martie 2007, reclamanții au înaintat o acțiune
civilă împotriva spitalului raional Ștefan-Vodă și B., solicitând compensații
pentru prejudiciu cauzat în mărime de 9,909 MDL cu titlu de prejudiciu
material, 1 milion MDL și respectiv 100,000 MDL pentru prejudiciu moral și
2,700 MDL pentru cheltuieli de judecată. De asemenea, ei au cerut instanței să
oblige spitalul să-i acorde reclamantei tratament gratuit pentru toată perioada
prescrisă de medici. Avocatul reclamanților a prezentat o notă explicativă
detaliată și dovezi pentru fiecare capăt de cerere, inclusiv diverse rapoarte
medicale, costul consultațiilor medicale, analize de laborator și tratamentul,
precum și sentința de condamnare.

La 18 septembrie 2007, judecătoria Căușeni a admis parțial cererea
reclamanților, obligând spitalul să-i acorde reclamantei tratament medical
gratuit până în anul 2020. Instanța de asemenea i-a acordat 1,119 MDL cu titlu
de prejudiciu material, precum și 5,000 MDL și respectiv 1,000 MDL cu titlu de
prejudiciu moral.

La 24 ianuarie 2008 Curtea de Apel Chișinău a casat parțial hotărârea
primei instanțe, mărindu-i cuantumul prejudiciului moral la 10,000 MDL, plus
1,237 MDL pentru cheltuieli de judecată.

Curtea Supremă de Justiție, la 24 septembrie 2008 a menținut decizia
instanței inferioare.

În fața Curții reclamanții s-au plâns de violarea art. 6 § 1 CEDO, deoarece
instanțele nu și-au motivat hotărârile și că hotărârea irevocabilă nu a fost
executată. În final, reclamanții au invocat violarea art. 8 CEDO deoarece
instanțele naționale nu li-au acordat o compensație suficientă pentru
prejudiciu cauzat.

Curtea a constatat în unanimitate violarea art. 8 CEDO, reiterând că unica
chestiune ce urmează a fi abordată este cuantumul despăgubirilor. Instanțele
naționale au adjudecat reclamantului echivalentul sumei de 607 EURO cu titlu de
prejudiciu moral, 75 EURO cu titlu de cheltuieli și au obligat spitalul să
asigure cu medicamentele necesare până în 2020. Aceste sume sunt, în mod
considerabil, sub limita minimă a compensațiilor acordate de Curte. Efectul
devastator a pierderii abilității primului reclamant de reproducere și
problemele de sănătate pentru o perioadă îndelungată de timp, determină o
ingerință considerabilă a drepturilor acesteia în temeiul art. 8 CEDO, ceea ce
impune o satisfacție echitabilă suficientă.

Mai mult ca atât, deși erau enumerate criteriile generale ale prevederilor
legislației în vigoare, instanțele naționale nu au specificat cum aceste
criterii sunt aplicate în cauza primului reclamant sau determină adjudecarea
sumei de 607 EURO. Unica excepție, a fost hotărârea primei instanțe, potrivit
căreia  sumă mai mare ar afecta
capacitatea spitalului de a continua să activeze ca instituție publică. În
opinia Curții, atare argument este inacceptabil, având în vedere că spitalul era
în proprietatea statului și că acesta este responsabil pentru orice cheltuieli
ocazionate în acest sens.

Curtea a respins argumentul Guvernului, precum că prezenta cauză nu poate
fi distinsă de cauza Pentiacova și alții (cererea nr.
14462/03),
unde ea a constatat că statul nu era capabil că asigure tratament medical
deplin și că a fost nevoit să distribuie finanțarea modestă disponibilă în așa
mod ca să asigure populației o asistență medicală mai mare. În cazul
reclamanților respectivi tratamentul necesar impunea sume de bani considerabile
pentru o perioadă mai mare de timp, ceea ce era diferit de cazul în speță, care
impunea o plată unică. Mai mult ca atât, statul putea pretinde cel puțin
rambursare parțială a cheltuielilor de la B., doctorul care a fost găsit
vinovat de neglijență medicală. De asemenea, statul putea să introducă
asigurare obligatorie asupra neglijenței profesionale în instituțiile medicale,
pentru a face posibilă plata despăgubirilor victimelor.

Primul reclamant a solicitat EUR 60,000 cu titlu de prejudiciu moral, al
doilea reclamant a  solicitat EUR 6,000
cu titlu de prejudiciu moral și EUR 2,800 cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat reclamanților suma globală de EUR 12,000 cu titlu de
prejudiciu și EUR 2,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.

În fața Curții reclamanții au fost reprezentați de către N. Mardari avocat
din Chișinău.

***

În cauza Gasanov c. Moldovei, reclamantul
Zeinal Gasanov, la 6 februarie 2007
a fost arestat de către ofițerii de poliție C. și G.,
fiind suspectat de fraudă și violare de domiciliu. Reclamantul a fost plasat în
detenție temporară în Izolatorul de
detenție provizorie al CPR Glodeni
.

La 7 februarie 2007 aproximativ la ora 15.00,
medicul de serviciu M. l-a examinat pe reclamant, iar în raportul de constatare
nr. 52 a
statuat că pe parcursul examinării nu a depistat urme vizibile de leziuni pe
corpul reclamantului. M. a constatat starea generală a reclamantului ca și
“satisfăcătoare” și a notat că reclamantul s-a plâns de dureri în piept.

Potrivit reclamantului, la o dată
nespecificată în timpul detenției la Glodeni, el a fost torturat de către un
ofițer de poliție pentru a obține declarații. În particular, el a fost lovit pe
cap cu un obiect negru, neascuțit, după care și-a pierdut cunoștința. Apoi
dânsul a fost forțat să dea declarații asupra faptelor incriminate lui.

La 21 februarie 2007 reclamantul a fost
examinat de către un medic legist, S. potrivit raportului de constatare,
expertul a observat “o cicatrice curbată, albicioasă de 3 x 0.3 cm” pe mijlocul frunții
reclamantului. Medicul a concluzionat că cicatricea s-a format în urma
vindecării unei răni, însă nu a putut determina când această leziune a fost
cauzată. Dânsul a mai notat că reclamantul a specificat că a fost bătut de
către o persoană, O. la 6 februarie 2007 la ora 22.30. În particular,
reclamantul a fost lovit în față cu o frânghie.

În observațiile sale ulterioare în fața
instanțelor naționale reclamantul a invocat că a fost bătut de către O.
deoarece a fost dus pentru a fi supus examinării medicale de către C., unul din
ofițerii care i-a aplicat rele-tratamente și care l-ar fi amenințat cu tortură
dacă se va plânge.

Reclamantul a rămas în izolatorul de detenție
preventivă din Glodeni până la o dată nespecificată în aprilie 2007, după care
a fost transferat la Bălți. El a formulat prima sa plângere de maltratare după
acest transfer.

Potrivit reclamantului, în rezultatul traumei
craniene la 10 iulie 2008 i-a fost stabilit gradul 3 de invaliditate.

Urmărirea penală pe marginea plângerii de maltratare

La 17 aprilie 2007 reclamantul a înaintat o
plângere Procuraturii Generale invocând că în perioada aflării în custodia
poliției, a fost bătut de ofițerii C. și G. El a formulat o cerere similară
Președintelui Republicii Moldova, însă aparent nu a primit nici un răspuns.

La 16 mai 2007 dânsul a înaintat o altă
plângere Procuraturii Glodeni, susținând că a fost avertizat cu o altă
maltratare dacă se va plânge că a fost supus relelor-tratamente. El a mai
subliniat că familia pretinsei a victime are grad de rudenie cu unul din
ofițerii de poliție de rang înalt din Glodeni. Reclamantul a fost audiat de un
procuror la 20 mai 2007.

La 9 iuie 2007 Procuratura Glodeni a dispus
neînceperea urmăririi penale. La 6 septembrie 2007 procurorul ierarhic superior
a informat reclamantul despre menținerea în vigoare a ordonanței de neîncepere.

La 14 aprilie 2008 un alt procuror ierarhic
superior a casat ordonanța din 9 iulie 2007 ordonând investigația suplimentară.
În particular, dânsul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru a
constata pretinsele alegații de maltratare.

La 20 iunie 2008 o comisie de experți au
examinat rapoartele medicale ale reclamantului. La 16 iulie 2008 comisia a
formulat un raport în care reclamantul a fost diagnosticat de “contuzie craniană
cu insuficiență piramidală pe dreapta și cu semne de afazie motorie”. Totuși,
având în vedere lipsa cărorva acte medicale în ceea ce privește starea
sănătății reclamantului în perioada 6 februarie 2007 și 16 ianuarie 2008,
experții nu au putut ajunge la concluzia că trauma i-a fost cauzată la 6-7
februarie 2007.

La 4 septembrie 2008 Procuratura Glodeni a
decis să nu inițieze urmărirea penală.

La 13 noiembrie 2008 judecătorul de
instrucție a examinat plângerea reclamantului și a notat că pretențiile reclamantului
de maltratare sunt superficiale și că nu existat “deficiențe grave și
inexplicabile”. Deși reprezentantul reclamantului a solicitat la 29 mai 2008 să
fie audiați doi martori, I. și B., care i-au fost colegi de celulă, această
cerere a fost lăsată fără examinare de către procuror. Judecătorul a mai notat
că reclamantul nu a fost audiat și că procurorii au investigat doar
declarațiile în formă scrisă a reclamantului. În continuare judecătorul a
constatat că procurorii nu au examinat plângerea reclamantului de maltratare de
către O. în ziua arestului, așa cum a fost menționat în raportul medical din 21
februarie 2007. Judecătorul a anulat ordonanța de neîncepere a urmăririi penale
și a dispus reluarea acesteia.

La o dată nespecificată procurorul din Procuratura
Glodeni a interogat martorii I. și B. Ei au declarat că nu cunosc cu siguranță
data și luna de la începutul anului 2007 când reclamantul le-a arătat leziunile
de pe cap și alte părți ale corpului în urma maltratării de către ofițerul de
poliție. Potrivit acestor mărturii, ambii au fost deținuți în același loc de
detenție ca și reclamantului în perioada de referință. Având în vedere și
declarațiile lui O. și a familiei sale, procurorul a constatat că nimeni din
acea familie nu a bătut reclamantul până ca acesta să fie arestat.

La 15 noiembrie 2008 avocatul reclamantului a
înaintat Procuraturii Glodeni o copie legalizată a rapoartelor medicale din
Penitenciarul nr. 11 din Bălți pe perioada aprilie-august 2007. El a solicitat
procurorului să găsească originalele acestor rapoarte și să dispună în baza
acestora o nouă examinare medico-legală.

La 19 noiembrie 2008 procurorul a dispus
efectuarea unei noi expertize, de către o comisie în altă componență. Potrivit
raportului din 28 noiembrie 2008, actele medicale pe numele reclamantului nu
atestă prezența cărorva leziuni pe corpul reclamantului. A fost imposibil de a
determina timpul când reclamantul a obținut leziunea pe frunte, dar având în
vedere caracteristicile acesteia, ar fi putut fi cauzată anterior de 6
februarie 2007. Comisia nu a putut determina legătura cauzală dintre cicatrice
și trauma craniană a reclamantului.

La 12 decembrie 2008 Procuratura Glodeni a
dispus neînceperea urmăririi penale împotriva ofițerilor C. și G. La 15
ianuarie 2009 procurorul ierarhic superior a menținut ordonanța. Reclamantul a
atacat-o cu recurs, iar la 18 februarie 2009 judecătorul de instrucție a
menținut ordonanța de neîncepere, deoarece nu a existat aparență de violare a
drepturilor reclamantului și că acea ordonanță este legală și întemeiată.

Urmărirea penală împotriva reclamantului

La 17 august 2007
judecătoria Glodeni a condamnat reclamantul la 14 ani și 6 luni de închisoare.

La 14 noiembrie 2007
Curtea de Apel Bălți a respins apelul reclamantului ca nefondat. La 8 aprilie
2008 Curtea Supremă de Justiție a trimis cauza la rejudecare. La 17 decembrie
2008 Curtea de Apel Bălți a condamnat reclamantul la 8 ani de închisoare.

La 2 iunie 2009
Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului pe motive de drept,
însă a redus pedeapsa la 6 ani și 4 luni de închisoare.

În fața Curții reclamantul s-a plâns de violarea art. 3 CEDO, deoarece a
fost maltratat de către ofițerii de poliție și că autoritățile au eșuat să
efectueze o anchetă efectivă pe marginea plângerii de maltratare. De asemenea,
reclamantul s-a plâns de violarea art. 13 CEDO, deoarece ancheta nu a fost
efectivă.

Curtea a constatat în unanimitate
violarea art. 3 CEDO, sub aspect material
, notând că ziua următoare de la
încarcerarea acestuia în Comisariatul din Glodeni, reclamantul a fost supus
unei examinări medicale și nu au fost stabilite careva leziuni pe corpul
reclamantului. Astfel Curtea a concluzionat că la 07 februarie 2007 reclamantul
a fost perfect sănătos. După două săptămâni de detenție o altă examinare
medicală a atestat prezența unei leziuni pe fruntea reclamantului,  care se vindeca. Doctorul care a examinat
reclamantul la 21 februarie 2007 nu a putut determina dacă leziunea a fost
cauzată înaintate de arestarea reclamantului. Totuși, nimic din dosar nu
contrazice alegația reclamantului că leziunea nu putea fi cauzată înainte de 07
februarie 2007, când a fost plasat în detenție și nu s-a făcut nici o mențiune
asupra acestei leziuni. Curtea a considerat că aceasta a creat o prezumție
puternică că reclamantului i-a fost cauzată leziunea respectivă pe durata
detenției. În aceste circumstanțe, este obligația Guvernului să furnizeze o
explicație plauzibilă a sursei leziunii, în caz contrar se impune concluzia că
reclamantul a fost maltratat în detenție. Guvernul a invocat că potrivit unei
comisii medicale, care de asemenea nu a fost în stare să determine cu
exactitate momentul procedurii leziunii reclamantului, aceasta a fost cauzată
până la 06 februarie 2007, ceea ce ar însemna doar că reclamantul nu a fost
maltratat în detenție. Curtea a notat că comisia medicală, care a efectuat
examinarea după mai mult de un an de zile de la evenimentele respective, nu a
examinat propriu zis leziunea reclamantului, ci s-a bazat pe documentele
medicale. Mai mult ca atât, comisia a concluzionat că leziunea a fost cauzată
până la 06 februarie 2007 chiar dacă doctorul care a văzut nemijlocit leziunea
nu a ajuns la o atare concluzie. Curtea a considerat că concluzia formulată de
către o comisie după un an de zile de la evenimentele respective, nu poate
răsturna dovada obiectivă că la 07 februarie 2007 un doctor care activează în
instituția de detenție nu a observat vreo leziune pe corpul reclamantului.

Este adevărat că pe durata examinării din 21 februarie 2007 reclamantul a
declarat doctorului că a fost lovit cu o frânghie de către O. Totuși, el
ulterior a invocat în plângerile și explicațiile către autorități, că a fost
dus la doctor de către C., unul din ofițeri care l-a maltratat, și că C. de
asemenea l-a amenințat cu violență dacă se va plânge ulterior. După cum a
reținut judecătorul de instrucție în decizia sa din 13 noiembrie 2008,
procuratura nici nu a încercat inițial să stabilească dacă reclamantul a fost
bătut și de către O.

Curtea, de asemenea, a notat că doi martori au declarat că au văzut
leziunile reclamantului și că li s-a spus că el a fost bătut de poliție, ceea
ce reafirmă concluzia că reclamantul a fost maltratat în detenție.

Curtea a constatat
în unanimitate violarea art. 3 CEDO, sub aspect procedural
, notând că în
speță la 21 februarie 2007 un doctor a constatat leziuni pe corpul
reclamantului, care nu au fost observate de către examinarea medicală
anterioară. De asemenea, este evident din materialele prezentate de părți că
rezultatele ambelor investigații erau prezente în dosarul penal și
corespunzător au fost cunoscute ofițerului de urmărire penală. Urmează că
doctorul și ofițerul de urmărire penală erau conștienți, sau trebuiau să fie
conștienți la 21 februarie 2007, că reclamantul a suferit o leziune, posibil în
detenție, ceea ce urma să determine autoritățile să efectueze o investigație a
eventualei maltratări a reclamantului, chiar și în absența plângerii respective
și în pofida declarației că reclamantul a fost bătut de O. Totuși, în perioada
de referință nu a avut loc vreo investigație.

De asemenea,
aparent din materialele dosarului investigația a durat aproximativ doi ani de
zile, iar în această perioadă de timp ordonanța de a nu iniția urmărirea penală
a fost anulată de 2 ori. Încheierea judecătorului de instrucție din 13
noiembrie 2008 a
stabilit, după mai mult de un an și jumătate, că urmărirea penală a fost
afectată de deficiențe serioase și inexplicabile, cum ar fi omisiunea de a
audia reclamantul și martorii indicați de acesta. Curtea a considerat că
omisiunea de a efectua acțiuni elementare pentru o atare perioadă lungă de timp
este incompatibilă cu cerințele promptitudinii, care se conțin în obligațiile
procedurale potrivit art. 3 CEDO.

Mai mult ca
atât, în speță nu a fost inițiată urmărirea penală, chiar după anularea
ordonanțelor de ne-inițiere a urmăririi penale. Astfel refuzul de a iniția
urmărire penală adecvată pe marginea plângerii de maltratare a limitat
posibilitățile de acumulare a probelor și a redus eficiența investigației alegațiilor
reclamantului.

Având în
vedere constatarea violării art. 3 CEDO, Curtea nu a examinat separat alegația
reclamantului de violare a art. 13 CEDO.

Reclamantul a solicitat EUR 5,000,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 6,085 cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului EUR 12,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 1,500 cu titlu de costuri și cheltuieli.