La 31 iulie 2012 CtEDO a pronunțat hotărârea Sholokhov c. Armeniei și
Moldovei (cererea nr. 40358/05).

În această cauză reclamantul este Valentin
Sholokhov născut în 1945, Chișinău
.

În mai 1971 reclamantul a suferit un accident de muncă la o fabrică din
Erevan, Armenia.  Administrația fabricii
a recunoscut vinovăția sa și a dispus plata lunară a unei indemnizații în
beneficiul reclamantului.

La o dată necunoscută reclamantul a inițiat proceduri judiciare în
Republica Moldova împotriva fabricii respective.

Prin hotărârea Curții Supreme din 16 ianuarie 1974 s-a dipus încasarea sumei
globale de 882 ruble și 40 ruble lunar pentru perioada octombrie 1973 din august
1975.

La o dată necunoscută în 1980 reclamantul a inițiat proceduri judiciare în Armenia
împotriva fabricii solicitând costurile medicale suplimentare și alimentare
suplimentară.

Prin hotărârea din 15 ianuarie 1998 s-a dispus încasarea sumei de 5,430
ruble pentru perioada 1971 – 1986, a sumei de 400 ruble pentru perioada 1986 –
1987 și a sumei de 4,655 ruble pentru alimentare suplimentară pentru perioada
1971 – 1987. De asemenea, s-a hotărât plata lunară a sumei de 119.63 ruble.

Aparent, începând cu 1 ianuarie 1992, fabrica a stopat plata reclamantului a
sumelor cuvenite.

La 14 iunie 1995 fabrica respectivă a fost reorganizată; noua persoană
juridică, și anume
the “Urartu Production Unit Meat Factory of Yerevan Open
Joint-Stock Company” (Urartu OJSC),
devenind succesorul de drept a fabricii.

La 14 ianuarie 1997 o instanță din Erevan a declarat insolvabilitatea Urartu
OJSC, iar la 28 aprilie 1997 această persoană juridică a fost vândută. Ulterior
Urartu OJSC a adoptat un nou statut, potrivit căruia aceasta nu se considera succesor
a vreunei companii și nu era responsabilă pentru datorii anterioare.

Reclamantul a adresat numeroase plângeri și solicitări autorităților din
Republica Moldova și Armenia în vederea executării hotărârilor judecătorești
definitive, însă fără rezultat.

La o dată necunoscută reclamantul a inițiat proceduri judiciare în
Republica Moldova, împotriva Urartu OJSC, solicitând încasarea prejudiciilor, cum
ar fi cheltuielile medicale, etc.

La 27 martie 2003 judecătoria Ciocana a recunoscut că Urartu OJSC este
succesorul fabricii respective și a admis parțial cerințele reclamantului,
dispunând încasarea sumei de 17,884 dolari SUA.

La 22 octombrie 2003 Curtea de Apel Chișinău a respins apelurile declarate
de reclamant și de directorul Urartu OJSC.

Ulterior reclamantul a solicitat, prin intermediul Ministerului Justiției
Republicii Moldova, recunoașterea și executarea hotărârii din 2003 pe
teritoriul Armeniei.

La 04 martie 2004 o instanță judecătorească din Erevan a admis cererea
reclamantului privind recunoașterea hotărârii din 2003 și a dispus executarea
acesteia.

La 23 aprilie 2004 Curtea de Apel a Armeniei a respins cererea
reclamantului.

La 17 septembrie 2004 Curtea de Casație a respins cererea de recurs
înaintată de reclamant.

În fața Curții, invocând art. 6 § 1 CEDO și art. 1 Protocolul Adițional,
reclamantul s-a plâns de omisiunea autorităților din Armenia și Republica Moldova
de a executa hotărârea din 1988, și de omisiunea autorităților din Armenia de a
executa hotărârea din 2003.

Curtea a decis incompatibilitatea rationae
personae
a plângerii reclamantului împotriva Republicii Moldova, în sensul
Articolului 35 § 3 din Convenție, notând că faptul că reclamantul, beneficiarul
hotărârii din 1988, are naționalitatea moldovenească, nu este suficient pentru
responsabilizarea autorităților moldovenești în rezultatul neexecutării. Astfel
reclamantul a omis să specifice în ce mod anume și în care bază legală autoritățile
moldovenești erau obligate să acționeze, însă au eșuat.

Curtea a constatat, cu cinci voturi la două, violarea de către Armenia a art.
6 § 1 CEDO și că nu este necesar de a examina separat plângerea în temeiul art.
1 Protocolul Adițional.

Reclamantul a solicitat EUR 431,590 cu titlu de prejudiciu material și EUR 1,000,000
cu titlu de prejudiciu moral.

Curtea a acordat reclamantului EUR 5,000 cu titlu de prejudiciu moral (prejudiciu
urmează a fi plătit de Armenia).

Judecătorii Gyulumyan,
Ziemele, López Guerra și Tsotsoria au formulat opinii disidente.