În lunile mai și iunie 2012 CtEDO a
comunicat Guvernului Moldovei următoarele cereri: Cibotar și Tanasoglo c.
Moldovei
(cererea nr. 25614/06), Grafescolo SRL c. Moldovei (cererea
nr. 36157/08), KENZIE GLOBAL LIMITED LTD c. Moldovei (cererea nr. 287/07), Pareniuc
c. Moldovei
(cererea nr. 17953/08), RED NORD-VEST S.A. c. Moldovei
(cererea nr. 2946/07), Ușenco c. Moldovei (cererea nr.
24359/12), Apostolachi c. Moldovei (cererea nr. 32481/09), Caraceț
c. Moldovei
(cererea nr. 16031/10), Bogdanovici c. Moldovei
(cererea nr. 35436/08).

***

În cauza Cibotar și Tanasoglo c. Moldovei,
reclamantele Valentina Cebotar și Irina Tanasoglo, locuiesc într-un bloc din
mun. Chișinău la etajul 1 și respectiv 5.

În perioada 2003-2005 în fața blocului
reclamantelor a fost construită o casă cu șase etaje, la o distanță de 20-30 cm de ferestrele reclamantelor.

În luna aprilie 2003, prima reclamantă s-a
plâns Inspecției de Stat în Construcții invocând ilegalitatea construcției din
fața blocului. Autoritatea a dispus încetarea lucrărilor de construcției.

La o dată nespecificată în anul 2003,
reclamantele au inițiat proceduri împotriva Consiliului municipal solicitând
anularea autorizației de construcție pentru clădirea cu 6 etaje din fața
blocului lor.

La 8 noiembrie 2005 Curtea de Apel
Chișinău a respins cererea primei reclamante pe motiv că noua clădire a fost
construită în conformitate cu planul, că reclamanta nu a suferit nici un
prejudiciu și că dânsa a fost responsabilă de faptul că nu are acces la lumina
de zi în fereastra sa deoarece reconfigurarea balconului său este neautorizată.
Curtea de Apel Chișinău a respins de asemenea cererea celeilalte reclamante pe
motive procedurale, în particular pe motiv că nu a respectat procedura
prealabilă.

La 28 decembrie 2005 Curtea Supremă de
Justiție a respins recursurile reclamantelor pe aceleași motive.

În fața Curții reclamantele s-au plâns în
baza art. 6 § 1 CEDO că procedurile naționale au durat excesiv de lung și au
fost inechitabile deoarece judecătorii nu au fost imparțiali. Reclamantele de
asemenea s-au plâns de violarea art. 8 CEDO deoarece dreptul lor la respectarea
domiciliului a fost încălcat.

Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:

A existat o ingerință în dreptul la
respectarea domiciliului primei reclamante, în baza art. 8 § 1 CEDO?

Dacă da, a fost această ingerință legală
și necesară în senul art. 8 § 2 CEDO?

***

În cauza Grafescolo S.R.L.,
compania reclamantă este societatea Grafescolo SRL înregistrată în Republica
Moldova.

La 13 februarie 2003 consiliul local Vadul
lui Vodă a adoptat o decizie în ceea ce privește înstrăinarea companiei
reclamante a unui lot de teren cu o seră amplasată pe el.

La 15 iunie 2006 consiliul local Vadul lui
Vodă și-a anulat decizia anterioară. Compania reclamantă a inițiat proceduri
împotriva consiliului local.

Pe parcursul procedurilor Consiliul local
a înaintat o acțiune reconvențională solicitând rezilierea contractului de
vânzare-cumpărare încheiat cu compania reclamantă pe motiv că ultima nu a
achitat plata inițială pentru bunurile procurate în 2003.

La 13 aprilie 2007 judecătoria Ciocana a
respins acțiunea companiei reclamante și a admis cerința de Consiliului local
de a declara nul contractul de vânzare-cumpărare.

La 5 septembrie 2007 Curtea de Apel
Chișinău a admis apelul declarat de compania reclamantă  și a casat hotărârea primei instanțe.
Instanța a reținut că compania reclamantă a achitat tot prețul pentru bunul
procurat în anul 2003.

La 16 ianuarie 2008 Curtea Supremă de
Justiție a menținut recursul pe motive de drept depus de Consiliul local Vadul
lui Vodă. Instanța a casat decizia Curții de Apel și a menținut hotărârea
judecătoriei Ciocana din 13 aprilie 2007. Doar reprezentantul consiliului local
a fost citat pentru ședința de la Curtea
Supremă de Justiție, iar compania reclamantă nu a participat.

În fața Curții compania reclamantă s-a
plâns în baza art. 6 CEDO pe motiv că nu a fost citat la ședința Curții supreme
de justiție. De asemenea compania s-a plâns, în baza acelorași prevederi, că
instanța superioară și-a depășit împuternicirile când a menținut acțiunea
consiliului local Vadul lui Vodă și că Curtea Supremă de Justiție nu și-a
motivat decizia. În final compania reclamantă s-a plâns că soluția l-a care s-a
ajuns în acest caz i-a încălcat drepturile garantate de art.1 din Protocolul
nr. 1 CEDO.

Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:

A dispus compania reclamantă un proces
echitabil în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile, în
conformitate cu art. 6 § 1 CEDO?

A existat o ingerință în posesia pașnică a
companiei reclamante, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1? Dacă da, a fost
această ingerință necesară pentru a controla folosința proprietății conform
intereselor generale?

În fața Curții compania reclamantă este
reprezentată de către V. Nagacevschi, avocat din Chișinău.

***

În cauza KENZIE GLOBAL LIMITED c. Moldovei,
compania reclamantă KENZIE GLOBAL LIMITED este înregistrată în Marea Britanie.

La momentul evenimentelor, compania
reclamantă era creditor al companiei C., care la rândul său era creditor al
companiei P. La 1 octombrie 2005 compania reclamantă și compania C. au convenit
că datoria companiei P. față de compania C. a fost transmisă companiei
reclamante in lieu datoriei companiei
C. față de compania reclamantă.

Mai târziu compania P. a falimentat și a
fost pornită procedura de insolvabilitate. La 10 mai 2006 compania reclamantă a
solicitat judecătoriei Economice de circumscripție să înlocuiască compania C.
în locul său în lista creditorilor companiei P., făcând referire la acordul din
1 octombrie 2005.

La 5 iunie 2006 Judecătoria economică de
circumscripție a examinat cauza și a admis cererea companiei reclamante. În
rezultat compania reclamantă a înlocuit compania C. în lista creditorilor
companiei P. cu o datorie de 14,015,000 Lei (echivalentul al 901,000 EURO).

La 16 octombrie 2006 compania C. a depus
un apel împotriva ambelor decizii invocând, inter
alia
, că persoana care a semnat acordul din 1 octombrie 2005 a acționat ultra vires.

La 9 noiembrie 2006 Curtea Supremă de
Justiție a examinat recursul depus de compania C., fără a cita compania
reclamantă. Curtea Supremă de Justiție a admis recursul, fiind casată decizia
instanței inferioare. Decizia Curții Supreme de Justiție a fost definitivă și
compania reclamantă a fost exclusă din lista creditorilor companiei P.

În fața Curții compania reclamantă s-a
plâns în baza art. 6 CEDO și a Protocolului nr. 1 că procedurile nu au fost
echitabile, deoarece nu a fost citată compania în ședința Curții Supreme de
justiție și că ultima a decis să o excludă din lista creditorilor companie C.
cu toate că acordul din 1 octombrie 2005 era valabil. în Rezultat compania
reclamantă pretinde că a pierdut posibilitatea de a recupera datoria sa de la
compania P.

Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:

A dispus compania reclamantă de ședințe
echitabile în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile, în
conformitate cu art. 6 § 1 CEDO?

2. A existat o ingerință în proprietatea companiei
reclamante, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1? Dacă da, a fost această
ingerință necesară pentru a controla folosința proprietății conform intereselor
generale?

În fața Curții compania reclamantă este
reprezentată de către V. Moraru, avocat din București, România.

***

În cauza Pareniuc c. Moldovei,
reclamanta Vera Pareniuc în perioada de referință era inspector fiscal. La o
dată nespecificată ea a fost acuzată de luare de mită. La 28 ianuarie 2005
procurorul care conducea urmărirea penală a enunțat într-un ziar că reclamanta
a acceptat mită.

La 9 martie 2005 reclamanta a fost
condamnată de luare de mită și i s-a aplicat o amendă de 300 EUR. Judecătoria
Edineț a reținut că o persoană V.Z. a vizitat-o la oficiul reclamantei și i-a
pus bani în buzunarul hainei care era agățată pe un cuier, în schimbul unor
servicii. Reclamanta a atacat sentința menționând că a fost victima unei
înscenări. Procurorul de asemenea a atacat sentința pe motiv că pedeapsa era
prea blândă.

La 20 septembrie 2006 Curtea de Apel Bălți
a admis apelul reclamantei și a achitat-o pe motiv că, inter alia, nu au existat probe ce ar demonstra vinovăția acesteia.

La 16 ianuarie 2007 curtea Supremă de
Justiție a admis recursul procurorului și a dispus reexaminarea cauzei.

La 21 martie 2007 Curtea de Apel
Bălți  a respins apelul reclamantei
împotriva sentinței din 9 martie 2005 și a admis apelul procurorului. Instanța
a mărit amenda până la 1,200 EUR și a condamnat-o la 3 ani de închisoare cu
suspendare.

Reclamanta a depus recurs invocând, inter
alia, că V.Z. era un agent provocator și că dânsa era o victimă a înscenării.

La 12 septembrie 2007 Curtea Supremă de
Justiție a respins recursul reclamantei, desconsiderând alegația acesteia că a
fost victima unei înscenări.

În fața Curții reclamanta s-a plâns în
baza art. 6 § 1 CEDO că a fost victima unei înscenări. De asemenea, ea s-a
plâns că deciziile instanțelor naționale nu au fost suficient de motivate și că
ultima decizie a Curții Supreme de Justiție nu a fost pronunțată public. Reclamanta
s-a mai plâns în baza art. 6 § 2 CEDO că dreptul său la prezumția nevinovăției
a fost încălcat de către procuror atunci când a enunțat într-un interviu că
dânsa a acceptat mită.

Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:

A existat o violare a art. 6 § 1 CEDO? În
particular, a fost reclamanta victima unei „provocări” și au examinat prompt
instanțele naționale plângerea sa în acest sens? ( a se vedea, Ramanauskas c.
Lituaniei, nr. 74420/01, CEDO 2008)?

Au motivat suficient instanțele naționale
deciziile sale?

În fața Curții reclamanta este
reprezentată de către V. Nagacevschi, avocat din Chișinău.

***

În cauza RED NORD-VEST S.A.,
compania reclamantă este companie moldovenească de distribuire a energiei
electrice. La o dată nespecificată, o persoană privată a inițiat proceduri
civile împotriva acesteia pe motiv că domiciliul său a fost incendiat în urma
unui scurt circuit.

La 26 decembrie 2005 judecătoria Drochia a
obligat compania să achite reclamantei o compensație în mărime de 20 000
EUR. Apelul companiei reclamante a fost respins de către Curtea de Apel Bălți.
Compania a depus un recurs la Curtea Supremă de Justiție.

La 7 august 2006 compania reclamantă a
fost informată printr-o scrisoare că ședința de judecată va avea loc la 23
august 2006. La 22 august 2006 compania reclamantă a primit o altă scrisoare
prin care a fost informată că în scrisoarea precedente s-a comis o greșeală și
că ședința de judecată va avea loc la 30 august 2006.

Reprezentantul companiei s-a prezentat la Curtea Supremă de Justiție la
30 august 2006 la ora indicată în citație, însă ședința defapt a avut loc la 23
august 2006 și recursul companiei reclamante a fost respins.

Compania reclamantă s-a plâns în fața
Curții în baza art. 6 CEDO că procedurile nu a fost echitabile și că nu a fost
citat legal în fața Curții Supreme de Justiție.

Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarea întrebare:

A dispus compania reclamantă de un proces
echitabil în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile, conform art.
6 § 1 CEDO?

În fața Curții compania reclamantă este
reprezentată de către S. Cozma, avocat din Cahul.

***

În cauza Ușenco c. Moldovei,
reclamantul Roman Ușenco, în perioada de referință avea 15 ani și 11 luni.

La 28 noiembrie 2008 reclamantul împreună
cu prietenul său au fost reținuți de poliție, fiind suspectați de furt. Ei au
fost aduși la sectorul de poliție unde au fost maltratați pentru a recunoaște
vina. În particular, reclamantul a primit numeroase lovituri pe cap și pe corp,
precum și a fost lovit pe tălpi.

În dimineața următoare mama reclamantului
a fost invitată să-și ia băiatul de la sectorul de poliție.

La 1 decembrie 2008 reclamantul a fost
examinat de un medic legist. Potrivit raportului, reclamantul avea răni și vânătăi
pe cap și tălpile picioarelor. De asemenea, el avea zgârieturi pe picioare, îi
cădeau dinții. Unul din dinți a fost rupt. Reclamantul, de asemenea, a fost
diagnosticat cu comoție cerebrală.

La o dată nespecificată în luna decembrie
2008, reclamantul a depus o plângere împotriva polițiștilor agresori.
Procedurile penale au fost inițiate și încetate de nenumărate ori. Ultima
încetare a urmăririi penale a avut loc la 23 ianuarie 2012, când procurorul a
considerat că nu există probe suficiente care ar demonstra pretențiile de
maltratare al reclamantului.

În fața Curții reclamantul s-a plâns în
baza art. 3 CEDO de maltratarea sa și că autoritățile naționale au refuzat să
investigheze relele-tratamente.

Reclamantul, de asemenea, s-a plâns în
sensul art. 5 CEDO că arestarea și detenția sa la 28 noiembrie 2008 a fost  ilegală, iar în sensul art. 6 CEDO că procedurile
împotriva polițiștilor agresori au fost inechitabile.

Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:

A fost reclamantul subiectul torturii,
contrar art. 3 CEDO (a se vedea § 65 Corsacov c. Moldovei, cererea nr.
18944/02, 4 aprilie 2006)?

Având în vedere protecția procedurală
împotriva torturii (a se vedea § 131 Labita c. Italiei, nr. 26772/95, CEDO
2000-IV), a fost investigarea în prezenta cauză contrară prevederilor art. 3
CEDO?

Guvernul este invitat să prezinte Curții
copia întregului dosar cu privire la investigarea plângerii reclamantului cu
privire la maltratare.

În fața Curții reclamantul este
reprezentat de către A. Bragoi, avocat din Chișinău.

***

În cauza Apostolachi c. Moldovei,
reclamantul Iurie Apostolachi, la momentul evenimentelor era angajat al unei agenții
de stat.

La 20 martie 2008 reclamantul a fost
concediat pe motivul nerespectării clauzelor contractului individual de muncă.
Reclamantul a contestat în instanță de judecată concedierea sa.

La 20 iunie 2008 judecătoria Centru a
admis cererea reclamantului pe motiv că contrar prevederilor legislației, el a
fost concediat fiind în concediu de boală. Instanța, de asemenea, a reținut că
reclamantului nu i s-au cerut explicații în scris înainte de concedierea sa,
iar ordinul de concediere nu a specificat exact ce încălcare i se impută.

La 4 septembrie 2008 Curtea de Apel
Chișinău a respins apelul depus de fostul angajator și a menținut hotărârea
primei instanțe.

La 17 decembrie 2008 Curtea Supremă de
Justiție a examinat recursul depus de angajator, fără citarea reclamantului.
Curtea Supremă de Justiție a admis recursul și a casat soluțiile instanțelor
inferioare. Curtea Supremă de Justiție a indicat faptul că lipsa salariatului
la muncă pentru câteva zile era un motiv serios de concediere. Decizia Curții
Supreme de Justiție a fost finală.

În fața Curții reclamantul s-a plâns în
baza art. 6 § 1 CEDO că procedurile naționale au fost inechitabile deoarece
dânsul nu a fost citat în ședința instanței de recurs, precum și pentru faptul
că instanța supremă la casarea soluțiilor instanțelor inferioare nu a oferit
detalii de ce nu a fost de acord cu acestea.

Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoare întrebare:

A dispus reclamatul de un proces echitabil
în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile, conform art. 6 § 1
CEDO?

În fața Curții reclamantul a fost
reprezentat de către F. Nagacevschi, avocat din Chișinău.

***

În cauza Caraceț c. Moldovei,
faptele acestei cauze sunt descrise în decizia Curții de inadmisibilitate,
disponibilă în HUDOC.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele
întrebări:

A fost supus reclamantul tratamentelor
inumane și degradante, contrar art. 3 CEDO?

Având în vedere protecția procedurală
împotriva torturii ( a se vedea § 131 Labita c. Italiei, nr. 26772/95, CEDO
2000-IV), a fost investigarea în prezenta cauză contrară prevederilor art. 3
CEDO?

A existat o violare a art. 5 § 3 CEDO? În
particular, instanțele naționale au oferit motive pertinente și suficiente
pentru a justifica detenția reclamantului?

A dispus reclamantul, conform exigențelor
art. 13 CEDO, de un recurs intern efectiv prin care ar fi putut să-și formuleze
pretențiile sale de încălcare a art. 3 CEDO?

***

În cauza Bogdanovici c. Moldovei,
reclamantul Stanislav Bogdanovici, la 20 noiembrie 2005 a fost arestat și plasat
în detenție pentru furt. El pretinde că a fost maltratata pentru a-și
recunoaște vina.

La 14 iunie 2006 reclamantul a fost găsit
vinovat și condamnat la 8 ani de închisoare. La 21 noiembrie 2007 Curtea de
Apel Chișinău a admis parțial apelul depus de reclamant reducând pedeapsa la 5
ani și 2 luni. La 5 martie 2008 Curtea Supremă de Justiție a respins recursul
reclamantului.

În același timp reclamantul s-a plâns la
procuratură invocând că a fost supus relelor-tratamente. Aparent această
plângere nu a fost examinată.

Pe parcursul arestului său, reclamantul a
fost deținut în două instituții de detenție. În particular, el a fost deținut
de trei diferite ocazii în Penitenciarul nr. 13 în perioada 14 decembrie 2005-4
februarie 2007, 5 aprilie 2007-19 aprilie 2007 și 10 mai 2007 – 7 februarie
2008. în rest el a fost deținut în penitenciarul nr. 9.

În fața Curții reclamantul s-a plâns în
baza art. 3 CEDO că a fost supus relelor-tratamente și, în suportul
pretențiilor sale a invitat Curtea să contacteze persoanele cu care a fost
deținut pentru a confirma alegațiile sale. De asemenea, reclamantul s-a plâns
de condițiile proaste de detenție în Penitenciarul nr. 13. În continuare
reclamantul s-a plâns în baza art. 5 CEDO că detenția sa nu a fost bazată pe
motive relevante și suficiente. În final, reclamantul contestă că procedurile
penale împotriva sa nu au fost echitabile după cum prevede art. 6 CEDO și că au
fost excesiv de lungi. Având în vedere faptul că instanțele naționale nu au
luat în considerație argumentele sale, reclamantul a invocat că nu a dispus de
remedii efective în sensul art. 13 CEDO.

Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarea întrebare:

A existat o violare a art. 3 CEDO având în
vedere condițiile de detenție în perioada 10 mai 2007 și 7 februarie 2008 în
Penitenciarul nr. 13 ?