În luna aprilie 2012 CtEDO a decis să
comunice următoarele cereri Guvernului Moldovei: Balakin c. Moldovei
(cererea nr. 59474/11), Rimschi c. Moldovei (cererea nr.
1649/12), Colesnic c. Moldovei (cererea nr. 3312/11), Mangîr
și alții c. Moldovei și Rusiei (cererea nr. 50157/06), Timuș
și Țaruș c. Moldovei (cererea nr. 70077/11), Vasilică c. Moldovei
(cererea nr. 69527/10), Corotchi c. Moldovei (cererea nr.
50166/06) și Manoli c. Moldovei (cererea nr. 56875/11).
***
În cauza Balakin și Rimschi c. Moldovei,
reclamanții sunt Alexandr Balakin și Valentin Rimschi. La 21 august 2009 și 21
iulie 2009 respectiv, reclamanții au fost arestați fiind acuzați de fabricarea
și punerea în circulație a semnelor bănești false. Mandatele sale de arest au
fost prelungite la fiecare 3 luni și de fiecare dată motivele invocate au fost
că reclamanții sunt suspectați de o infracțiune gravă pasibilă de pedeapsă mai
mare de 15 ani. În rest deciziile instanței de a plasa reclamanții în arest
preventiv au fost nemotivate.
Ultima prelungire a detenției
reclamanților a avut loc la 19 august 2011. Instanța și-a motivat decizia pe
aceleași motive ca și anterior, iar recursurile reclamanților au fost respinse
de Curtea de Apel Chișinău la 5 septembrie 2011.
Aparent, reclamanții se află în arest, până
în prezent, și nu există vreo sentință de condamnare a acestora.
În fața Curții ambii reclamanți s-au plâns
în baza art. 5 § 3 CEDO de durata detenției și de nemotivarea plasării lor în
arest. De asemenea, ambii reclamanți s-au plâns în sensul art. 5 § 4 CEDO că la
examinarea cererilor sale habeas corpus
instanțele naționale nu au luat în considerație nici un argument invocat de
aceștia. Primul reclamant s-a plâns de violarea art. 6 § 1 CEDO deoarece
procedurile penale împotriva sa au durat excesiv de lung. Al doilea reclamant
s-a plâns de violarea art. 3 CEDO deoarece a fost bătut de către polițiști
pentru al determina să dea declarații împotriva sa. În final, bazându-se pe
art. 6 § 2 CEDO al doilea reclamant s-a plâns că dreptul său la prezumția
nevinovăției a fost încălcat.
Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:
Au reținut judecătoria Ialoveni și Curtea
de Apel Chișinău motive “suficiente și relevante” în deciziile sale de arestare
și prelungirea arestării reclamanților, potrivit cerințelor Articolului 5 § 3
din Convenție?
În fața Curții reclamanții sunt
reprezentați de către E. Rudenco și M. Rudenco, avocați din Ialoveni.
***
În cauza Colesnic c. Moldovei,
reclamantul Vasile Colesnic la data de 11 octombrie 2008 a fost bătut de două
persoane. În rezultat el a fost spitalizat pentru 32 zile, la două spitale
diferite.
La o dată nespecificată reclamantul s-a
adresat Procuraturii Șoldănești denunțând faptul că a fost bătut. Procuratura a
ordonat efectuarea unei expertize medico-legale. Într-un raport datat din 30
octombrie 2008 medicul legist, care a l-a examinat pe reclamant, a statuat că acesta
a avut diverse leziuni și i-au fost afectate organele interne, a avut contuzie
a țesuturilor moi, fractura la coastă și comoție cerebrală care necesita
tratament pentru mai mult de 25 de zile.
La o dată nespecificată, pentru motive
necunoscute, Procuratura a numit o expertiza medico-legală repetată. Într-un
raport datat din 9 decembrie 2008 o comisie de medici legiști au examinat
actele medicale de la spitalele unde a fost internat reclamantul și au
concluzionat că nu a existat o bază suficientă pentru a concluziona că costa
nr. 9 de pe stânga a fost fracturată la 11 octombrie 2008. Această concluzie a apărut
din cauza că unele acte medicale examinate de comisie se refereau la
fracturarea coastei nr. 9, iar altele făceau referire la fracturarea coastei
nr. 11. Expertiza medico-legală a concluzionat că nu au existat leziuni pe
corpul reclamantului; comisia nu s-a mai referit la alte leziuni indicate în
actele medicale eliberate de către spitalele unde a fost internat reclamantul.
La 26 februarie 2009 Procuratura
Șoldănești a respins plângerea reclamantului cu privire la maltratarea sa,
deoarece nu au existat leziuni pe corpul său. Alte motive de respingere a
plângerii nu au existat. Reclamantul a atacat ordonanța și a solicitat, inter
alia, audierea unor martori, precum și confruntarea cu agresorii. De asemenea,
el și-a exprimat dubiile în ceea ce privește imparțialitatea Procuraturii
atenționând asupra faptului că fiul unuia din agresori ar fi avut influență
asupra procuraturii în virtutea funcției pe care o deține. Reclamantul de
asemenea a contestat rezultatele celei de-a doua expertize și a solicitat ca
aceasta să fie făcută repetat.
La 24 iunie 2009 Judecătoria Șoldănești a admis
plângerea reclamantului și a anulat ordonanța Procuraturii. Instanța a reținut,
inter alia, că procuratura nu a luat în considerare toate actele medicale și nu
a audiat martorii.
La o dată nespecificată Procuratura a
dispus efectuarea repetată a expertizei medico-legale. Această expertiză a fost
petrecută la 6 ianuarie 2010, iar concluzia a fost aceiași cu cea conținută în
raportul din 9 decembrie 2008. La 28 ianuarie 2010 Procuratura Șoldănești a
respins plângerea reclamantului pe aceleași motive ca și prima oară: că nu au
existat leziuni pe corpul reclamantului. Reclamantul a atacat ordonanța, totuși, plângerea a fost
respinsă la 18 iunie 2010 de către Judecătoria Șoldănești. Decizia a fost
expediată reclamantului la 25 iunie 2010.
În fața Curții reclamantul s-a plâns în
temeiul art. 6 CEDO că procedurile legate de maltratarea sa au fost
inechitabile.
Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:
Având în vedere protecția procedurală
împotriva relelor-tratamente în sensul art. 3 CEDO (a se vedea Labita c. Italiei, nr. 26772/95, § 131,
CEDO 2000-IV), au fost efectuate careva investigații în prezenta cauză de către
autoritățile naționale? Dacă da, au fost acestea efective în sensul acestui
articol?
Guvernul este invitat să expedieze copia
întregului dosar în ceea ce privește procedura penală pornită de Procuratură la
plângerea reclamantului.
În fața Curții reclamantul este
reprezentat de către C. Ciobanu, avocat din Chișinău.
***
În cauza Mangir și alții c. Moldovei și a
Rusiei, reclamanții sunt Ștefan Mangîr, Vitalie Vasiliev, Igor Dațco,
Constantin Condrea, Alexandru Pohila.
La 14 iunie 2006 ofițerii de poliție
Mangîr, Vasiliev și Condrea au fost arestați la Tiraspol de către
serviciile secrete ale auto-proclamate Republici Nistrene (RMN), unde ei
efectuau acțiuni de urmărire penală. În timpul arestului ei au reușit să sune
la secția de poliție Bender.
Alți doi reclamanți, Dațco și Pohila au
venit la Tiraspol
pentru a clarifica motivele arestării colegilor săi, însă au fost și aceștea
arestați imediat.
Nu a fost eliberat nici un mandat de arest
pe numele reclamanților, cu excepția ofițerului Mangîr. Reclamanții au fost
plasați la centrul de detenție preventivă din Tiraspol.
La 17 iunie 2006 ofițerii Pohila, Dațco și
Vasiliev au fost eliberați, fără a li se oferi explicații de ce au fost
arestați.
La 18 iunie 2006 ofițerul Mangîr a fost
injectat cu o soluție necunoscută, care l-a menținut într-o stare de
inconștiență pentru 4 zile. După eliberarea sa el a fost spitalizat pentru
tratament la Spitalul Ministerului
Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
La 20 iunie 2006 judecătoria Tiraspol a
emis un mandat de arest pe numele ofițerului Mangîr pentru 30 zile. La 23 iunie
2006 autoritățile RMN l-au eliberat pe Mangîr și Condrea. Șeful serviciilor
secrete de la Tirapsol
a declarat într-un interviu că ofițerii au fost eliberați după ce autoritățile
din Rusia au dat asigurări că autoritățile din Moldova nu vor răpi oameni în
RMN.
Reclamanții au fost acuzați de către
mass-media din RMN ca fiind parte a „escadrilelor negre” create în scopul
răpirii politicienilor și a altor persoane care cauzează „neplăceri”
autorităților moldovenești. Potrivit reclamanților, pe parcursul detenției
dânșii au fost interogați de serviciile secrete nistrene și au fost forțați să
declare că în Tiraspol ei au încercat să răpească politicieni ai RMN. Ofițerii
Pohila, Dațco și Vasiliev au fost bătuți la tălpile picioarelor și amenințați
cu asasinarea membrilor familiei, de asemenea că vor fi transferați cu alți
criminali unde vor fi maltratați sau chiar omorâți.
Ofițerul Condrea a ținut în așa-numita
poziție „agățare Palestiniană” pentru mai mult de 7 ore și a fost ulterior scos
din celulă fără conștiință. Asistența medicală a fost refuzată reclamanților.
Reclamanții au descris și condițiile
proaste de detenție în care au fost deținuți. Ofițerul Condrea s-a aflat în
aceiași celulă în care a fost deținut
Ilie Ilașcu (a se vedea Ilașcu ș.a. c. Moldovei și Rusiei, nr.
48787/99).
În fața Curții reclamanții s-au plâns în
baza art. 3 CEDO că au fost ținuți în condiții inumane și degradante, că au
fost maltratați fizic și moral și că i s-a refuzat asistența medicală. De
asemenea, ei s-au plâns în sensul art. 5 § 1 (c) CEDO că au fost arestați
arbitrar și deținuți în lipsa unui mandat de arest. În continuare ei s-au plâns
de violarea art. 5 § 3 și 4 CEDO că nu au fost aduși în fața unui judecător
pentru a decide asupra legalității arestului și în consecință nu au putut să
formuleze un recurs a unei decizii inexistențe de plasare în detenție. În final
ei s-a plâns de violarea art. 13 CEDO pentru că nu au dispus de un remediu
intern în fața instanțelor din Republica Moldova și a Rusiei.
Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:
Având în vedere circumstanțele prezentei
cauze, intră reclamanții în jurisdicția Republicii Moldova sau a Rusiei în
sensul art. 1 CEDO așa cum a fost interpretată de Curte, inter alia, în cauza Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei (nr.
48787/99)?
În particular, în lumina cauzei Ilașcu și
alții, a putut fi angajată responsabilitatea Guvernelor respondente în sensul
convenției având în vedere obligațiile sale pozitive de a proteja drepturile
reclamanților în baza Convenției?
Există o evoluție urmare a cauzei Ilașcu
ș.a. c Moldovei care ar putea afecta responsabilitatea fiecărei Părți?
Au epuizat reclamanții „toate remediile
interne…, în conformitate cu regulile generale recunoscute de dreptul internațional…”,
așa cum este cerut de art. 35 CEDO?
A existat o violare a art. 3 CEDO? În
particular:
a) au fost reclamanții subiectul
relelor-tratamente în timpul detenției?
b) i-a fost acordată fiecăruia asistență
medicală cerută de condițiile fiecăruia?
c) au fost deținuți reclamanții în
condiții inumane și degradante?;
Relevă faptele acestei cauze o violare a
art. 5 CEDO? În particular:
a) a fost arestarea reclamanților de către
autoritățile RMN „legală” în sensul art. 5 § 1 CEDO (a se vedea Ilașcu și alții
c. Moldovei, § 461)?
b) după arestarea lor, au fost reclamanții
aduși în fața „unui judecător sau a unui altui ofițer autorizat de lege să
exercite puterea judecătorească”, în sensul art. 5 § 3 CEDO?
c) au avut reclamanții la dispoziția lor o
procedură efectivă de a ataca legalitatea detenției lor, așa cum este prevăzut
de art. 5 § 4 CEDO?
5. Ai avut reclamanții la dispoziția sa
remedii efective în ceea ce privește plângerile în baza art. 3 și 5 CEDO, așa
cum este prevăzut de art. 13 CEDO?
În fața Curții reclamanții sunt
reprezentați de J. Hanganu, avocat din Chișinău.
***
În cauza Timuș și Țaruș c. Moldovei,
reclamanți sunt Serghei Timuș și Victoria Țaruș.
La data de 14 martie 2009 fratele
reclamanților Alexei Vlasi a fost omorât în urma unei acțiuni operative a
poliției.
La 14 martie 2009 aproximativ la orele
22.20., trei ofițeri de poliție îmbrăcați în civil au intrat într-un bloc
pentru a aresta un suspect. În scară, dânșii au întâlnit un grup din 5
persoane, dintre care doi bărbați și trei femei, care coborau treptele. Nimeni
din acele 5 persoane nu era suspectat de poliție.
Unul dintre polițiști imediat l-a reținut
pe unul din bărbați G. Alexei Valsi și una din femei, membră a grupului, care a
văzut incidentul deoarece se afla câteva trepte mai sus. Doi dintre polițiști
s-au luat în goană după Alexei Vlasi și l-au prins. Imediat după aceasta, unul
dintre polițiști l-a împușcat pe Alexei Vlasi în cap. Alexei Vlasi a decedat la
fața locului.
După aceasta a avut loc o investigație
unde au fost interogați toți martorii, precum și ofițerii de poliție.
Versiunea grupului de persoane care îl însoțeau
pe Alexei Vlasi a fost că ofițerii de poliție erau înarmați și foarte violenți.
La întâmpinarea grupului, unul din ei a
început să maltrateze pe G., în timp ce alți doi alergau pe scări pentru
a-l prinde pe Alexei Vlasi. După ce l-au prins, ei au început să-l bată. Se
pare că unul din polițiști se cunoștea cu Alexei. Dânsul i-a cerut polițiștilor
să nu-l bată deoarece vrea să fie examinat de un medic legist și să depună o
plângere. Atunci când Alexei s-a întors către unul din polițiști, acesta i-a
pus pistolul la cap. Alexei a repetat că dorește să depună o plângere și
imediat după aceasta a fost împușcat. După aceasta polițistul a început să
strige că nu a dorit să împuște. Una din femei, M., care se afla cea mai
aproape a început să strige „De ce ai
făcut asta?”. Atunci unul din polițiști i-a ordonat tuturor să intre în
apartamentul unuia din membrii grupului. Ultimul care a intrat a fost G. care a
văzut înainte de a intra cum unul din polițiști l-a înjunghiat pe alt polițist
cu un cuțit în zona coapsei. Când grupul de persoane ulterior a văzut cadavrul
lui Alexei, amplasarea acestuia era diferită. Potrivit acestora, Alexei nu avea nici o armă la el și nu avea nimic în
mână când a fost împușcat.
Potrivit polițiștilor, când Alexei alerga
pe scări dânșii a crezut că el este unul din suspecții după care ei au venit.
Unul dintre polițiști l-a prins, dar Alexei l-a lovit în față și a început să
fugă pe scări unde a fost prins de un alt polițist. La un moment dat Alexei a
scos cuțitul și l-a înjunghiat pe în zona coapsei. După aceasta a vrut să-l
înjunghie la față, însă polițistul l-a împușcat. În declarația sa inițială,
ofițerul de poliție a spus că nu a dorit să-l împuște pe Alexei și că regretă.
Însă, ulterior și-a schimbat depozițiile și a declarat că se afla în legitimă
apărare.
Pe parcursul urmăririi penale Procuratura
Chișinău a obținut câteva rapoarte medico-legale care statuau, inter alia, că
începutul rănii pe unde a trecut glontele se afla în partea superioară
stângă a gâtului, iar sfârșitul rănii se
afla în partea dreaptă a frunții. Raportul, de asemenea, a constatat semne de
violență pe fața lui Alexei. Un alt raport de expertiză nu a găsit amprentele
lui Alexei pe cuțitul cu care l-ar fi înjunghiat pe unul din polițiști.
La 21 septembrie 2009 Procuratura Chișinău
a decis să înceteze urmărirea penală pe motiv că polițistul care l-a împușcat
pe Alexei se afla în legitimă apărare. Reclamanții au contestat ordonanța la Procuratura Generală și
la judecătorul de instrucție.
La 9 octombrie 2009 Procurorul General a
casat ordonanța de neîncepere deoarece se baza în exclusivitate pe declarațiile
polițiștilor. Mai mult nu a fost efectuată expertiza balistică.
La 22 octombrie 2009 judecătoria Râșcani a
respins plângerea reclamanților pe motiv că cauza a fost „soluționată” de către
Procuratura Generală.
Între timp, reclamanții de asemenea au
depus o plângere împotriva celor doi polițiști pe motiv că au Alexei Vlasi a
fost maltratat înainte de a fi omorât. Însă, la 30 iunie 2010 Procuratura
Chișinău a respins cererea ca nefondată. La 20 octombrie 2010, urmare a
plângerii reclamanților, Judecătoria Râșcani a casat decizia Procuraturii din
30 iunie 2010 pe motiv că investigația a fost incompletă.
La o dată nespecificată reclamanții au
solicitat Procuraturii Generale să schimbe procurorul ce conduceau urmărirea penală
din cauza părtinirii acesteia. Totuși, cererea a fost respinsă la 8 noiembrie
2010.
La o dată nespecificată a fost pregătit un
raport balistic care a statuat că la momentul producerii împușcăturii, victima
se afla culcată și nu a putut să se ridice.
La 15 septembrie 2011 Procuratura Chișinău
a încetat urmărirea penală împotriva polițiștilor pe motiv că polițistul care a
tras în Alexei Vlasi se afla în legitimă apărare.
Se pare că reclamanții au atacat această
ordonanță.
În fața Curții reclamanții s-au plâns în
baza art. 2 și 3 CEDO despre relele tratamente și omorul fratelui său de către
polițiști. De asemenea, ei s-au plâns că autoritățile nu au dorit să se
conformeze obligațiilor sale în baza art. 2 și 3 CEDO, în particular de a
investiga efectiv plângerile sale. În final, ei s-au plâns că nu au dispus de
un remediu efectiv cerut de art. 13 CEDO în ceea ce privește violările invocate
mai sus.
Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:
A fost violat dreptul la viață a fratelui
reclamanților prevăzut de art. 2 CEDO?
Având în vedere protecția procedurală a
dreptului său la viață (a se vedea § 104 Salman
c. Turciei, nr. 21986/93), investigația de către autoritățile naționale în
prezenta cauză s-a petrecut contrar art. 2 CEDO?
A fost fratele reclamanților supus, înainte
de omorul său, relelor – tratamente sau a altor forme de tratament contrar art.
3 CEDO? (a se vedea, Tomasi c. Franței,
hotărârea din 27 august 1992)
Având în vedere protecția procedurală
împotriva relelor-tratamente în baza art. 3 CEDO ( a se vedea Labita c. Italiei, nr. 26772/95, § 131),
au fost efectuate careva investigații în prezenta cauză de către autoritățile
naționale? Dacă da, a fost aceasta efectivă pentru scopul acestui articol?
Au avut reclamanții la dispoziția lor un
remediu efectiv civil pentru plângerile formulate în baza art. 2, 3 CEDO, așa
cum este cerut de art. 13 CEDO?
Guvernul este invitat să prezinte copia
întregului dosar în ceea ce privește investigația pornită de Procuratură pe
baza omorului lui Alexei Vlasi și a relelor-tratamente.
În fața curții, reclamanții sunt
reprezentați de către I. Oancea, avocat din Chișinău.
***
În cauza Vasilică c. Moldovei,
reclamanta este Elena Vasilică. La 8 martie 2008 în jurul orei 16.40, fiul
reclamantei în vârstă de 17 ani (V.) a decedat după ce a căzut de la unul din
etajele unui bloc locativ.
Poliția a deschis o anchetă preliminară pe
cauza decesului lui V., versiunea inițială fiind suicidul. La 8 martie 2008,
ofițerul de urmărire penală a ordonat efectuarea unei expertize medico-legale
pentru a stabili cauza exactă a decesului. Potrivit raportului V. a decedat de
la diverse leziuni cauzate de cădere; în sângele acestuia nu au fost depistate urme
de alcool sau droguri.
Au fost interogați în jur de 15 persoane
pe parcursul a trei luni de zile. Unul din aceștia a menționat că V. a discutat
cu doi bărbați în acea zi. O femeie a declarat că a văzut decedatul cu o femeie
tânără care a părăsit blocul grăbită luând un taxi la scurt timp după ce V. a
căzut. Reclamanta, de asemenea, a menționat că fiul acesteia a fost contactat
telefonic de persoane necunoscute și după care fiul acesteia era foarte trist.
Ea a identificat în telefonul fiului un număr și a cerut ofițerului să verifice
cine îl suna pe fiul acesteia. Ea, de asemenea, a notat că cineva a vizitat
fiul acesteia în seara înainte de deces și că el a fugit când a ieșit
reclamanta pe scări să vadă ce se întâmplă.
La 24 martie 2008 F. a propus să nu
înceapă urmărirea penală deoarece nu existau probe că a fost comisă o
infracțiune și că V. în consecință s-a sinucis. La 4 aprilie 2008 procurorul de
la Procuratura Ciocana
a decis ă nu înceapă urmărirea penală.
Reclamanta a atacat ordonanța de
neîncepere și la 18 august 2008 procurorul ierarhic superior a anulat ordonanța
din 4 iulie 2008 ca fiind luată prematur nefiind verificate toate posibilele
cauze de deces.
După acea dată, urmărirea penală a fost
prelungită de nenumărate ocazii la cererea ofițerului de urmărire penală. La 12
decembrie 2008 ofițerul a propus să nu inițieze urmărirea penală, însă cererea
a fost respinsă de procuror ca prematură. Asemenea cereri au fost făcute la 4
februarie și 29 aprilie 2009 și de fiecare data procurorul accepta să nu
înceapă urmărirea penală. Însă procurorul ierarhic superior declara aceste
decizii premature.
La 17 septembrie 2009 judecătorul de
instrucție a anulat ordonanța procurorului de neîncepere a urmăririi penale.
Reexaminând cauza la 5 noiembrie 2009 ofițerul de urmărire penală a propus
iarăși procurorului să nu înceapă urmărirea penală, însă a primit refuz la 12
noiembrie 2009. La 8 decembrie 2009 reclamanta s-a plâns Procuraturii
sectorului Ciocana de întârzierea investigației penale pe cauza decesului
fiului său. Dânsa nu a primit nici un răspuns.
La 23 iunie 2010 ofițerul de urmărire
penală a propus procurorului să nu înceapă urmărirea penală. La 5 iulie 2010
procurorul sect. Ciocana a acceptat propunerea având în vedere faptul că nu există
probe ce ar confirma că V. a fost omorât sau că a fost determinat la
sinucidere.
La 20 august 2010 judecătoria Ciocana a
respins plângerea reclamantei ca nefondată. Decizia a fost finală.
În fața curții reclamanta s-a plâns în
baza art. 2 CEDO că nu a existat o anchetă efectivă pe cauza decesului fiului
său, nu a fost promptă în timp ce drepturile sale ca parte vătămată nu au fost
observate.
Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:
A fost investigația pe cauza decesului
fiului reclamantei efectuată conform cerințelor art. 2 CEDO? În particular, a
fost investigația condusă prompt și liberă de deficiențe capabile să submineze
abilitatea autorităților să identifice cauza exactă a decesului victimei și să
identifice infractorul sau infractorii? (a se vedea Hasan Calișkan și alții c.
Turciei, nr. 13094/02, § 51 și Anușca c. Moldovei, nr. 24034/07, 18 mai 2010)?
În fața Curții reclamanta este
reprezentată de către I.Petcov, avocat din Chișinău.
***
În cauza Corotchi c. Moldovei,
reclamantul Vasile Corotchi în prezent se află în detenție.
La 15 iunie 2005 reclamantul a fost
condamnat de viol al unui minor și condamnat la 17 ani de închisoare.
Potrivit reclamantului, pe durata arestării
sale preventive el a fost maltratat în scopul de a obține confesiuni. Se pare
că reclamantul nu a înaintat careva plângeri în acest sens.
La 18 iunie 2005, fiind plasat în detenție
la Penitenciarul din Bălți, reclamantul a fost torturat de trei gardieni pe
motiv că el bătea în ușa de la celula sa, solicitând țigări și ceai. Potrivit
unui raport medico-legal din 18 mai 2006, reclamantul a suferit o fractură a
fluierului piciorului, i-au fost fracturate câteva coaste și numeroase
abraziuni.
Plângerea reclamantului privind relele-tratamente
s-a finalizat cu plata unei amenzi în mărime de 10,000 lei.
Instanțele naționale au calificat faptele
gardienilor drept o infracțiune prevăzută de art. 152 (2) (e) Cod penal,
sancționată cu închisoare de la 2 la 6 ani și art. 154 (2) (e) Cod penal,
pedeapsa prevăzută fiind de amendă de la 5, 000 lei până la 10,000 lei fie cu
muncă în folosul comunității până la 240 ore, fie închisoare de 3 ani.
Totuși, gardienii au fost acuzați doar de
comiterea infracțiunii prevăzute de art. 154 (2) (e) Cod penal. Instanțele
naționale nu au explicat de ce acuzații nu au fost găsiți vinovați de alte
infracțiuni comise.
Decizia finală a fost menținută de Curtea
Supremă de Justiție la 31 octombrie 2007. Acțiunea civilă introdusă de
reclamant a fost respinsă și reclamantul a fost instructat să depună o acțiune
civilă separată împotriva gardienilor.
În fața Curții reclamantul s-a plâns pe
substanță în baza art. 3 CEDO despre două cazuri de rele-tratamente, primul
având loc pe când se afla în arest preventiv, iar altul la data de 18 iunie
2005. Reclamantul de asemenea s-a plâns ce procedurile penale împotriva acestuia
nu au fost echitabile contrar art. 6 CEDO.
Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:
A fost reclamantul supus
relelor-tratamente contrar art. 3 CEDO? Poate reclamantul pretinde că este
victimă a violării art. 3 CEDO în lumina procedurilor penale împotriva
gardienilor care l-au maltratat?
Și-au onorat autoritățile naționale
obligațiile sale pozitive de a identifica și a atrage la răspundere toate
persoanele pretins care l-au maltratat pe reclamant, conform art. 3 CEDO? În particular,
sentința aplicată gardienilor a avut un efect suficient de intimidare de a
preveni asemenea crime pe viitor (a se vedea Abdulsamet Yaman c. Turciei, nr.
32445/96, 2 noiembrie 2004)?
***
În cauza Manoli c. Moldovei,
reclamantul Radu Manoli, la momentul evenimentelor era polițist. În decembrie
2006 el și un alt polițist au fost acuzați că au maltratat doi suspecți.
La 21 mai 2009, judecătoria Buiucani, după
ce a audiat victimele și martorii, a achitat reclamantul. În particular,
instanța a reținut că victima pe care reclamantul pretins a maltratat-o, nu a
avut intenția de a se plânge de rele-tratamente, ci doar să fie ca martor la
proces. Victima a declarat că nu ține minte să fi fost maltratat deoarece se
afla într-o stare avansată de intoxicare. Mai mult, victima nu a avut semne de
violență pe corpul său după ce a fost eliberat. Pe de altă parte instanța l-a condamnat pe cel de-al
doilea polițist pentru că a maltratat o altă victimă. Procuratura a apelat sentința.
La 18 ianuarie 2010 Curtea de Apel Chișinău a admis apelul depus de procuror și
a trimis cauza la rejudecare în prima instanță. Reclamantul a fost condamnat cu
suspendarea pedepsei pe 3 ani. Totuși, Curtea de Apel nu a audiat din nou
victimele și martorii, numai a dat o nouă interpretare.
Reclamantul a depus un recurs argumentând,
inter alia, că condamnarea sa este contrară art. 6 § CEDO deoarece Curtea de
Apel nu a examinat materialele cauzei și nu l-a audiat, precum și nu a audiat
martorii și victima.
La 25 februarie 2011 Curtea Supremă de
Justiție a respins recursul reclamantului indicând că o nouă audiere a
victimei, a martorilor și a condamnatului nu a fost necesară în circumstanțele
speței. Unul din membrii colegiului de judecători a formulat o opinie
disidentă.
În fața Curții reclamantul s-a plâns în
baza art. 6 § 1 CEDO că procedurile naționale au fost inechitabile deoarece
Curtea de apel și Curtea Supremă de Justiție l-au condamnat fără a audia
victimele și martorii.
Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarea întrebare:
A dispus reclamantul de un proces
echitabil în determinarea acuzațiile incriminate, în concordanță cu art. 6 § 1
CEDO (a se vedea Dan c. Moldovei, nr.
8999/07, 5 iulie 2011)?
