La 15 mai 2012 CtEDO a pronunțat
hotărârile Sochichiu c. Moldovei (cererea nr. 28698/09),  I.G. c. Moldovei (cererea nr.
53519/07), Plotnicova c. Moldovei (cererea nr. 38623/05).

***

În cauza Sochichiu c. Moldovei,
reclamantul Sergiu Sochichiu la 17 ianuarie 2007 a fost arestat de patru
polițiști îmbrăcați în civil în fața grădiniței fiicei sale. Potrivit
reclamantului, el era în mașina sa când patru persoane înarmate s-au apropiat
de el. Când a fost scos din mașină, el a fost lovit cu pumnul în cap și aruncat
cu fața în jos rănindu-se. Unul din polițiștii care l-au reținut i-a condus
mașina până la sectorul de poliție. Soția și fiica sa erau martori la reținerea
sa. La secția de poliție reclamantului i s-a comunicat că el este bănuit de
vânzarea ilegală a unui apartament unei terțe persoane. Următoarea zi
automobilul reclamantul a fost întors familiei sale.

La 20 ianuarie 2007 reclamantul a fost
examinat de un medic legist care a concluzionat că el a avut o contuzie la buza
de jos, vânătăi și zgârieturi la falcă și la membrele superioare. Potrivit
medicului, vânătăile au fost cauzate de un obiect contondent.

În ianuarie 2007, reclamantul s-a plâns la
Procuratură despre maltratarea sa și despre luarea ilegală a automobilului său
de către ofițerul de poliție.

În perioada februarie 2007 și iunie 2010,
procedurile penale au fost închise de către Procuratură și redeschise ca urmare
a hotărârilor judecătorești de cel puțin cinci ori. De fiecare dată motivul
pentru întreruperea procedurii a fost că poliția a aplicat forța pentru a
contracara rezistenta reclamantului și că utilizarea forței a fost justificată.
Ultima redeschidere a procedurii a avut loc la 21 iunie 2010, când Judecătoria
Râșcani a dispus-o, pe motiv că, printre altele, Procuratura nu a reușit să o
audieze pe soția reclamantului care a fost prezentă la reținere și să examineze
video de la reținere. Urmărire penală privind maltratarea reclamantului este
încă pe rol.

În fața Curții reclamanta s-a plâns, în
temeiul art. 3 CEDO, de maltratare de către ofițerii de poliție și lipsa unei
anchete efective. De asemenea, el s-a plâns în sensul art. 8 CEDO și art. 1
Protocolul nr.1 CEDO de luarea ilegală a automobilului său de către ofițerii de
poliție. În final, el a invocat lipsa unui recurs intern efectiv în sensul art.
13 CEDO în privința drepturilor sale garantate de art.3, 8 și art.1 Protocolul
nr. 1 CEDO.

Curtea a constatat în unanimitate violarea art. 3 CEDO, sub aspect material și procedural.
Ea a notat că nu a fost disputat de către părți, că reclamantul a fost vătămat la
reținere de către poliție. Unica chestiune disputată a fost dacă utilizarea
forței de către poliție a fost justificată în circumstanțele speței.

Aparent reclamantul nu a fost arestat în
cursul unei operațiuni întâmplătoare, care ar determina evoluții neașteptate la
care poliția urma să reacționeze fără o pregătire preventivă (a se vedea,
a contrario, Zelilof v. Greece, no. 17060/03, § 48, 24 May 2007). Materialele cauzei au arătat clar că
poliția a planificat preventiv operațiunea de reținere și că au avut timp
suficient pentru a evalua posibilele riscuri și să i-a toate măsurile necesare
pentru a efectua reținerea. În această privință, Curtea a avut câteva
observații în ceea ce privește maniera în care a fost pregătită operațiunea, pe
motiv că polițiștii nu au fost echipați cu cătușe și au fost nevoiți să lege
mâinile reclamantului cu propria curea.

În continuare Curtea a notat că
operațiunea a fost efectuată de către patru polițiști, care, după cum apare din
înregistrarea video a reținerii, au fost aproximativ de a aceeași înălțime și
constituție ca reclamantul, și spre deosebire de reclamant, au fost înarmați. Sarcina
polițiștilor a fost  de a reține un
suspect care nu era înarmat și care nu avea antecedente violente. În contrar,
reclamantul avea familie, loc de muncă, loc permanent de trai, nu a fost
cunoscut de poliție și a fost suspectat de o crimă profesională. În continuare,
reținerea a avut loc lângă o grădiniță în timp ce reclamantul și alți părinți
de regulă își luau copii acasă, astfel eventual în fața familiei reclamantului
și altor persoane, inclusiv copii mici. În aceste circumstanțe, Curtea nu a
fost convinsă de constatările autorităților naționale că reclamantul a
prezentat un pericol serios polițiștilor, ce ar justifica atare metode brutale
din partea lor. Chiar presupunând că reacția inițială la patru persoane
îmbrăcate în civil ce doreau să-l rețină a constituit o anumită formă de
rezistență, Curtea a rămas convinsă că erau disponibile alte metode și tehnici
mai puțin vătămătoare.

În afară de forța brutală folosită
împotriva reclamantului, Curtea a notat din înregistrarea video a reținerii că
conduita ofițerilor de poliție a fost pe departe de a fi ca respectuoasă în
raport cu demnitatea reclamantului. În particular, unul din polițiști a pus
piciorul pe capul reclamantului și a nu a înlăturat piciorul, chiar când își
peria pantalonii. În opinia Curții, atare conduită este degradantă și
umilitoare. Curtea de asemenea, a notat batjocorirea reclamantului de pierdere
a dinților și înjurăturile unui polițist.

De asemenea, Curtea a luat în considerație
maniera în care instanțele naționale au examinat plângerea reclamantului
privind maltratarea sa. În particular, procedurile respective au durat aproape
5 ani; autoritățile naționale au fost dispuse să creadă versiunea polițiștilor;
autoritățile s-au focusat doar în privința declarațiilor date de reclamant și
polițiști; etc.

Curtea a considerat că nu este necesar de
a examina separat violarea art. 13 CEDO.

Reclamantul a solicitat EUR 1,220 cu titlu
de prejudiciu material, EUR 110,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR
5,557
cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului EUR 1,220 cu
titlu de prejudiciu material, EUR 15,000  cu titlu prejudiciu moral și EUR 3,000 cu
titlu de costuri și cheltuieli.

În fața Curții reclamantul a fost
reprezentat de către G. Malic și I. Oancea avocați din Chișinău.

***

În cauza I.G. c. Moldovei,
reclamanta I.G. la momentul evenimentelor avea 14 ani și 8 luni. În seara zilei
de 21 august 2004 V.R. a invitat reclamanta și încă una din prietenele sale
să-l acompanieze. V.R. avea 23 ani și locuia în apropiere de bunica
reclamantei, pe care reclamanta o vizita des. Reclamanta și V.R. se cunoșteau
de mult timp și se întâlneau cu diferite ocazii.

În acea seara reclamanta și V.R. au plecat
cu mașina într-un club de noapte a unui sat din apropiere. Acolo, reclamantei
și lui V.R. i s-au alăturat V.V., V.D. și o altă fată, A.S. Reclamanta stătea
alături de V.R. și prietenii săi. V.R. a cumpărat o sticlă de votcă și o
îndemna și pe reclamantă să consume alcool. Inițial, reclamanta a refuzat să
consume, însă a cedat presiunilor celor din jur și a consumat aproximativ 100
ml de votcă. Potrivit reclamantei, V.R. a tratat-o cu violență amenințând-o că
nu o va conduce acasă dacă nu va consuma alcool. După ce băuturile au fost
consumate, toți au părăsit localul și V.R. i-a condus cu mașina pe toți acasă.
Când s-au apropriat de casa lui V.D., A.S. și V.D. i-au cerut lui V.R. să îi
aștepte, promițând că se vor întoarce în jumătate de oră.

V.R. și reclamanta au rămas singuri în
automobil. V.R. a parcat mașina lângă casa lui V.D. și i-a cerut reclamantei să
treacă cu el la bancheta din spate, unde a violat-o. Potrivit reclamantei, V.R.
a amenințat-o cu moartea dacă va spune cuiva ce s-a întâmplat.

A doua zi reclamanta i-a povestit mamei
sale că a fost violată. Mama reclamantei a plecat la casa lui V.R., dânsul a
recunoscut că a întreținut relații sexuale cu reclamanta și a promis că se va
căsători cu ea imediat ce va absolvi școala. Mama reclamantei a depus o
plângere la Comisariatul
de poliție al raionului Sîngerei. La 26 august 2004, procuratura Sîngerei
a  intentat un dosar penal privind
violarea unei minore.

Cauza a fost repartizată procurorului V.C.
el a ordonat numirea unei expertize medico-legale. Expertiza a fost efectuată
în aceeași zi și a concluzionat că a existat o „ruptură a himenului, cauzată de
în circumstanțele descrise de un obiect drept, concodent, posibil de un penis
erect”.

La 1 septembrie 2004, în rezultatul
plângerii depuse de mama reclamantei, precum și de constatările expertizei
medico-legale, V.R. i s-a înainta acuzarea de violarea unei minore. La 14
septembrie a fost efectuată o expertiză repetată, care a dat aceleași
concluzii.

În cadrul urmăririi penale au fost
efectuate un șir de acțiuni de urmărire penală, inclusiv interogarea martorilor
confruntarea părților ș.a.

La 1 decembrie 2004 un alt procuror C.C. a
încetat urmărirea penală împotriva lui V.R. pe motivul lipsei componenței de
infracțiune.

La 19 ianuarie 2005 A.B. a anulat decizia
din 1 decembrie 2004 ca ilegală. La 25 ianuarie 2005 V.R. a fost iarăși pus sub
acuzare. Urmărirea penală a fost finisată la 31 ianuarie 2005.

V.R. a fost condamnat la 3 ani de
închisoare cu suspendare.

Reclamanta și procurorul au atacat
sentința. V.R. nu a depus apel. La 11 aprilie 2007 Curtea de Apel Bălți a
respins apelurile. Instanța a explicat că victima unei infracțiuni poate depune
apel doar dacă urmărirea penală a fost pornită în baza plângerii ei prealabile.
Având în vedere faptul că infracțiunea de viol nu era una din infracțiunile
care putea fi urmărită penal în baza plângerii victimei, reclamanta nu era inclusă
în categoria persoanelor care au dreptul să depună apel.

Curtea de Apel Bălți de asemenea a anulat
sentința de condamnare și a dispus încetarea urmăririi penale împotriva lui
V.R.

Deoarece reclamanta nu avea dreptul să
atace soluția primei instanțe, avocatul acesteia a scris o plângere
Procuraturii Generale solicitând ca ultima să depună recurs la Curtea Supremă de Justiție.
Procuratura nu a depus recurs.

În fața Curții reclamanta s-a plâns, în
temeiul art. 3, 8, 13 și 14  CEDO, că
autoritățile naționale nu au investigat eficient pretinsul viol, ceea ce a
constituit violarea obligațiilor pozitive a statului de a proteja integritatea
fizică și viața privată și de a acorda remedii eficiente în acest sens.

Curtea a constatat în unanimitate violarea art. 3 CEDO, sub aspect procedural. Curtea a
notat că după finalizarea procedurilor judecătorești, decizia procurorului C.C.
din 01 decembrie 2004 de eliberare a lui V.R. de acuzațiile împotriva acestuia
a constituit ultima considerare a cauzei privind pretinsul viol a reclamantei.
Curtea a notat că această decizie a fost adoptată fără realizarea a careva
măsuri de investigație importante. În particular, din moment ce sarcina
principală în speță a fost de a determina dacă raportul sexual a fost consensual,
era imperativ de a crea o opinie privind credibilitatea fiecărei părți. Aceasta
s-ar putea realiza prin intervievarea cunoștințelor reclamantei și a lui V.R.,
cum ar fi prietenii, vecinii, profesorii și alte persoane care ar putea arunca
lumina asupra veridicității declarațiilor respective. Totuși, nimic din aceasta
nu a fost realizat până la adoptarea deciziei din 01 decembrie 2004.  Curtea în continuare a notat că autoritățile
ar fi putut solicita opinia unui psiholog specializat.

Curtea a acordat o atenție deosebită
faptului că de fapt însuși procurorii implicați în dosar au recunoscut că
ancheta nu a fost finalizată la 01 decembrie 2004. În particular, la 26 noiembrie
2004 procurorul V.C. considera că ancheta nu este finalizată, or el intenționa
să audieze câțiva martori, și astfel a cerut prelungirea termenului cu o lună. Demersul
respectiv a fost acceptat de superiorul lui V.C. totuși, doar după câteva zile,
la 01 decembrie 2004, pe motive care sunt mai bine cunoscute de către
Procuratura raionului Sângerei, un alt procuror C.C., a emis o ordonanță de
exonerare a lui V.C. de acuzație de viol, fără a audia alți martori sau să
întreprindă alte acțiuni de anchetă. Totuși, aparent nici C.C. nu a considerat
că ancheta urmează a fi finalizată, deoarece el a dispus continuarea acesteia
chiar în textul deciziei din 01 decembrie 2004.

Curtea a constatat, fără a se expune în
privința vinovăției lui V.R., că investigarea cauzei reclamantei a frustrat
cerințele inerente obligațiilor pozitive a statului de a investiga și pedepsi
eficient toate formele violului și abuzului sexual.

Curtea a considerat că nu este necesar de
a examina separat violarea art. 8, 13 și 14 CEDO.

Reclamanta a solicitat EUR 30,000 cu titlu
de prejudiciu moral și EUR 19,200 cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului 10,000 Euro
cu titlu prejudiciu moral și EUR 2,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.

În fața Curții reclamantul a fost
reprezentat de către A. Postica și D. Straisteanu avocați din
Chișinău.

***

În cauza Plotnicova c. Moldovei,
reclamanta Lidia Plotnicova, în anii ’90 era cunoscută în cercul de business
din Moldova, iar în anul 1999
a fost desemnată „Omul de afaceri al anului”.

În perioada 1999-2001 reclamanta a
împrumutat de la 4 persoane o sumă totală de 894,955 lei comunicând
creditorilor săi că va folosi acești bani pentru a importa produse cosmetice de
la un producător francez și va vinde aceste produse într-un magazin din
Chișinău. Totuși i-a nu a întors banii creditorilor la timp.

Urmare a plângerii creditorilor, la 11
noiembrie 2002 a
fost pornită urmărirea penală împotriva reclamantei. Ea a fost acuzată că a
obținut banii într-un mod fraudulos, fără a avea intenția de a-i întoarce.
Potrivit reclamantei o persoană cu influențe a dorit să obțină contractul cu
producătorul francez și amenințat-o cu închisoarea dacă nu va ceda afacerea.

La 3 februarie 2003 reclamanta a fost dată
în căutare și la 4 februarie 2003 instanța de judecată a eliberat un mandat de
arest pe numele reclamantei. Nici reclamanta, nici reprezentantul său nu au
fost prezenți.

Potrivit reclamantei, la 13 martie 2003 ea
a fost arestată și plasată la oficiul de poliție din Chișinău, unde s-a aflat
toată ziua, fără să fie fixată reținerea sa. Deoarece ea avea probleme cu
sănătatea, a fost chemată o ambulanță și transportată la spital. Ea s-a aflat
în spital 7 zile fiind supravegheată de polițiști. La 20 martie 2003 reclamanta
a fost externată și plasată în arest la sectorul de poliție din Chișinău. Ea se
simțea prost și iarăși a fost chemată o ambulanță. La 11 aprilie 2003 fiica
reclamantei a depus o plângere la procuratură invocând refuzul de a fi
transferată reclamanta la spital. Reclamanta a fost transferată la 28 mai 2003
în Penitenciarul nr. 13.

La 2 aprilie 2003 anchetatorul a expediat
o comisie rogatorie autorităților franceze solicitând să fie verificat dacă
reclamanta avea careva contacte cu o companie de produse cosmetice și dacă ea
este reprezentantul acestei în Moldova, de asemenea dacă a procurat produse
cosmetice de la vreo companie pentru a le importa în Moldova.

La 26 iulie 2004 reclamanta a solicitat ca
două volume de materiale din Franța să fie anexate la dosar. Procurorul a
acceptat solicitarea cu condiția ca acestea să fie traduse. Reclamanta a mai
prezentat recipise ale creditorilor care atestau că ea a întors careva sume de bani
până a fi pornită urmărirea penală.

La 27 iulie 2005 reclamanta a fost
condamnată la 10 ani de închisoare. Instanța nu a menționat nimic despre
rezultatelor comisii rogatorii, dar s-a bazat pe rezultatele Ministerului
Afacerilor Interne, potrivit cărora reclamanta nu a fost reprezentantul unei
companii franceze în Republica Moldova.

În apelul său reclamanta a invocat că nu
au fost  prezentate materialele traduse
obținute de la autoritățile franceze, adăugând că instanța inferioară nu a avut
posibilitatea să le examineze deoarece nu au fost traduse. Ea s-a mai referit
la recipisele creditorilor prin care se atesta că anumite sume de bani au fost
întoarse, precum și la alte fapte importante care nu au fost luate în
considerare de către instanța inferioară.

De asemenea reclamanta s-a plâns că a fost
plasată în detenție cu încă 7 persoane într-o celulă de 10 m.p., care era neventilată,
întunecată și în care lipseau obiecte elementare necesare. Ea a mai notat că a
fost subiectul unor rele-tratamente, urmare a cărora ea a fost internată în
spital cu mâna fracturată.

Curtea de Apel Chișinău a menținut
sentința de condamnare motivând că toate probele la care a făcut referire
reclamanta a fost examinate de prima instanță.

La 28 martie 2006 Curtea Supremă de Justiție
a menținut soluțiile instanțelor inferioare.

La 26 martie 2009 reclamanta a fost
eliberată din închisoare.

În fața Curții reclamanta s-a plâns, în
temeiul art. 3, 5, 6
§ 2, 6  § 3, 8  CEDO, că a fost deținută în
condiții inumane, de omisiunea de a traduce documentele cheie, detenție
ilegală, încălcarea prezumpției nevinovăției, refuzul de a avea întrevederi cu
rudele sale, obligarea de a plăti datoriile, etc.

Curtea a constatat în unanimitate violarea art. 3 CEDO, pe motiv că reclamanta a fost
deținută în condițiile incompatibile acestui articol. Curtea a notat că
reclamanta a prezentat o descriere detaliată a condițiilor de detenție,
inclusiv supraaglomerarea celulelor și calitatea proastă a alimentației. Curtea
a observat că în toate celulele spațiul personal pentru fiecare deținut nu
depășea 2,5 m.p. Ea a notat că reclamanta a petrecut mai mult de opt luni în
aceste condiții.

De asemenea, Curtea a constatat în unanimitate violarea art. 6 § 3 CEDO. În primul rând, ea a notat că printr-o scrisoare
a cerut Guvernului să prezinte vreo decizie a primei instanțe sau instanței de
apel prin care s-a acceptat sau refuzat audierea martorului O.G. Această
decizie nu a fost prezentată, deși reclamantul s-a plâns expres că anchetatorul
și instanța de fond au refuzat citarea lui O.G., care în opinia acestuia putea
confirma că nu s-a ascuns de la creditori și că a întors datoria unui din ei.
Curtea a reiterat că este în primul rând sarcina să evalueze pertinența și
admisibilitatea declarațiilor martorilor. Totuși lipsa vreunei decizii ca
răspuns a demersului reclamantului ridică o chestiune serioasă în sine în
temeiul art. 6 CEDO, din moment ce reclamantul este deprivat un posibil mijloc
important de apărare (a se vedea, for spre exemplu
, Vidal v. Belgium, 22 April 1992, § 34, Series A no. 235‑B).

Curtea de asemenea luat notă de argumentul
Guvernului că documentele obținute din Franța ca răspuns la comisia rogatorie
nu au fost incluse în dosar deoarece acuzarea le-a considerat ca irelevante. Totuși,
ea a reamintit că este o cerința a echității ca acuzarea să prezinte apărării
toate probele material în favoarea sau în defavoarea acuzării (a se vedea
Edwards v. the United Kingdom, 16 December
1992, § 36, Series A no. 247‑B
).

Într-adevăr, este la latitudinea
reclamantului și avocatului său să decidă dacă vor folosi materialele
respective în apărare, pe când concluzia finală în privința importanței probei
pentru finalitatea cauzei îi revine instanțelor judecătorești. Respectiv,
omisiunea acuzării de a prezenta apărării și instanțelor judecătorești
materialele traduse din Franța – absența deciziei motivate să rețină această
informație de la apărare – este prin sine incompatibil cu cerințele echității.

Curtea a respins că vădit neîntemeiate
restul capetelor din cererea reclamantului, în temeiul Art. 35 § 3 (a) și 4
din Convenție.

Reclamanta a solicitat USD 600,000 și
54,500 EUR 30,000 cu titlu de prejudiciu material și EUR 1,000,000 cu titlu de
prejudiciu moral.

Curtea a acordat reclamantului 4,500 Euro
cu titlu prejudiciu moral și EUR 100 cu titlu de costuri și cheltuieli.

În fața Curții reclamantul a fost
reprezentat de către R. Tocan avocat din Chișinău.