În luna februarie 2012 CtEDO a decis să
comunice următoarele cereri Guvernului Moldovei: Craciuneac c. Moldovei
(cererea nr. 77407/11) și Radu c. Moldovei (cererea nr.
24129/11).

***

În cauza Craciuneac c. Moldovei,
reclamantul este Iurie Craciuneac, născut în anul 1979 și care locuiește în
Chișinău.

La 6 și 7 Aprilie 2009 a avut loc un protest,
împotriva presupusei fraude electorale, care s-a desfășurat în centrul
Chișinăului. Protestul se petrecea inițial într-un mod pașnic; însă, după
amiaza zilei de 7 aprilie 2009 câțiva din protestatari au devenit violenți. Au
avut loc ciocniri dintre protestatari și poliție, de asemenea clădirile
Parlamentului și a Președinției au fost deteriorate de pietrele aruncate de
protestatarii violenți. Un număr mare de ofițeri de poliție și protestatari au
fost răniți. La un moment, dat forțele de poliție, fiind depășite după număr de
către protestatari, au abandonat cele doua clădiri, astfel permițând câtorva
sute de persoane să intre. Persoanele respective au distrus si au jefuit
clădirile, de asemenea au incendiat câteva porțiuni ale clădirii Parlamentului.
În aceeași noapte circa 200 de persoane au fost reținute pentru dezordini în
masă. Opoziția a fost acuzată de tentativă de lovitură de stat.

În noaptea din 7-8 aprilie 2009, după ce a
participat la proteste, reclamantul se întorcea spre casă împreună cu un grup
de tineri într-un minibus. Aproximativ la orele 1.00 un grup de ofițeri de
poliție a oprit autovehiculul și a ordonat să-i urmeze spre sectorul de
poliție. La sectorul de poliție reclamantul a fost supus unor severe rele-tratamente
pe parcursul întregii nopți, fiind bătut cu bastoane și sticle de plastic
umplute cu apă, de asemenea a fost lovit puternic cu pumnii. De asemenea
reclamantul a fost forțat să se dezbrace nud și să facă „așezări”.

La 10 aprilie, aproximativ pe la orele
16.00 reclamantul a fost eliberat din detenție.

În aceeași zi reclamantul a depus o
plângere împotriva ofițerilor de poliție care l-au maltratat. La 13 aprilie
2009 dânsul a fost supus unei examinări medicale, fiind depistate numeroase
vânătăi de pe coapsele sale. Ulterior, reclamantul a început să sufere de
dureri de cap și greață, iar la 22 aprilie 2009 el a fost spitalizat cu
diagnoza de comoție cerebrală. El a fost externat la 4 mai 2009.

La 18 mai 2010 procuratura a dispus
încetarea urmăririi penale pe motiv că nu au putut fi identificate persoanele care
au maltratat reclamantul. Reclamantul a contestat ordonanța menționând, inter
alia, că investigația a fost una incompletă.

La 10 noiembrie 2011 plângerea
reclamantului a fost respins de către judecătoria Râșcani.

În fața Curții, reclamantul s-a plâns în
baza articolului 3 CEDO de maltratare de către ofițerii de poliție, de
condițiile inumane și degradante de detenție, de lipsa asistenței medicale în
timpul detenției, de lipsa asigurării cu hrană pentru o zi, de transportarea în
portbagajul unui automobil și de lipsa efectuării unei investigații eficiente
pe marginea alegațiilor de maltratare. Reclamantul de asemenea s-a plâns în temeiul
articolului 13 CEDO că a fost lipsit de un remediu eficient împotriva pretinsei
maltratări.

Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:

1. A fost reclamantul supus relelor
tratamente contrar art. 3 CEDO? (a se vedea, de exemplu, Tomasi v. France, hotărârea din 27 august 1992, A no. 241 A)

2. Având în vedere protecția procedurală
în privința relelor tratamente conform art. 3 CEDO (a se vedea Labita v. Italy
[GC], no. 26772/95, § 131, ECHR 2000-IV), în speță a fost efectuată vreo
anchetă de către autoritățile naționale? Dacă da, a fost aceasta efectivă?

3. A dispus reclamantul de un remediu
național eficient în privința plângerii acestuia conform art. 3 CEDO, potrivit
cerinței art. 13 CEDO?

 

Guvernul a fost invitat să prezinte copia
dosarului integral în privința procedurilor penale intentate de procuratură în
ceea ce privește pretențiile de maltratare a reclamantului.

În fața Curții reclamantul este
reprezentat de către A. Postică, P. Postică, N. Hriplivii, L.Potang, avocați din
Chișinău, membri ai asociației “Promo Lex”.

***

În cauza Radu c. Moldovei,
reclamantele sunt surorile Oxana și Ludmila Radu.

La 5 aprilie 2009 au avut loc alegeri
parlamentar în Republica Moldova. La 6 și aprilie 2009 a avut loc un protest
împotriva presupusei fraude electorale. Sute de persoane au fost arestate la 7
aprilie 2009 și mai târziu.

La 7 aprilie 2009, aproximativ pe la ora
23.10, când reclamantele se întorceau din Chișinău spre satul unde locuiau, minibusul
în care se aflau a fost oprit de către persoane mascate și înarmate. Persoanele
în cauză i-au ordonat șoferului să conducă minibusul la Comisariatul general
de Poliție, unde reclamantelor, precum și altor pasageri, le-a fost ordonat să
stea cu mâinile după cap.

Înainte de a intra în izolatorul de
detenție, reclamantele a trecut într-un birou în care 5 polițiști au
înregistrat arestarea lor. Reclamantelor și altor femei deținute le-a fost
ordonat să stea cu fața nemișcată spre perete.

Uneia din reclamante i s-a cerut să-și
identifice geanta și se pretinde că ofițerul A.C. i-a aruncat geanta fără a
înregistra toate obiectele din interior. Ulterior ea a propus să fie
înregistrate doar actele, telefonul mobil și conținutul portmoneului. Prima
reclamantă a atenționat ofițerii de poliție că mențiunea precum că a fost
arestată la ora 14.20 este una greșită.

După ce a semnat procesul-verbal de
reținere, A.C. a dus reclamantele câte una într-un birou adiacent, unde se
aflau doi ofițeri de poliție (V.D.- bărbat și M.T. – femeie). V.D. a ordonat
reclamantelor să se dezbrace. După ce și-au scos doar o parte din haine, V.D. a
strigat să se dezbrace nud. Reclamantele au fost obligate să facă așezări fiind
dezbrăcate, iar ofițerii de poliție râdeau. În acel moment ușa era parțial
deschisă. M.T. a numit-o pe prima reclamantă prostituată.

Reclamantele, împreună cu alte cinci
femei, au fost plasate într-o celulă unde s-au aflat până la 9 aprilie 2009. Nu
li s-a acordat hrană și nu au fost lăsate să comunice cu nimeni dinafara izolatorului
de detenție. Pe parcursul 7-8 aprilie 2009, ofițerii veneau în celulă fiecare
trei ore pentru a verifica prezența lor. În una din vizite la 8 aprilie 2009 A.C. le-a spus tuturor
din celula reclamantelor să mulțumească Președintelui Voronin, care nu a
ordonat să fie împușcată mulțimea pentru protestul din 7 aprilie 2009.

În dimineața zilei de 9 aprilie 2009, un
procuror a vizitat celula și a întrebat dacă cineva a fost supus relelor tratamente
sau dacă erau careva alte plângeri. Mai mulți ofițeri de poliție stăteau lângă
procuror, avertizând reclamantele de eventualele plângeri. Prima reclamantă a
solicitat permisiunea să telefoneze acasă pentru că avea copil mic, însă
procurorul i-a comunicat că nu poate să o ajute și că ar trebui să solicite
această permisiune de la șeful izolatorului de detenție.

În aceiași zi, la ora 15.30 reclamantele
au fost duse câte una într-un alt birou, unde un judecător întreba pe fiecare
numele/prenumele. După ce a citit dosarele pentru câteva secunde, judecătorul
le-a aplicat fiecărei deținute câte 5 zile de arest. Toată procedura de
„judecată” a durat nu mai mult de 5 minute.

În aceeași zi pe la ora 23.00 reclamantele
și încă 5 alte femei deținute au fost obligate să intre în partea din spate a
unui minivan care măsura 2.5.m.p., fiind duse într-o direcție necunoscută, fără
a li se oferi explicații. Patru ore mai târziu ele au ajuns la Comisariatul de
poliție din Drochia. Ele au petrecut restul detenției sale comisariatul
sectorul de poliție, unde au fost eliberate la 13 aprilie 2009. După ce a fost
eliberate, reclamantele erau într-atât de speriate, încât nu au părăsit casa
timp de o săptămână.

La 16 aprilie 2009 o agenție de știri a
anunțat despre faptul că trei femei au fost obligate să se dezbrace nud în fața
unor bărbați ofițeri de poliție. După aceasta, Direcția Securitate Internă al
MAI a petrecut o anchetă internă cu scopul de a identifica persoanele vinovate.
Reclamantele și N. au făcut declarații în acest sens și au povestit toate
faptele descrise.

La 18 mai 2009 un procuror a interogat
reclamantele, ele repetând declarațiile sale făcute la poliție. Aceste
declarații au fost ulterior expediate la Procuratura Generală. La 20 mai 2009 rezultatul
anchetei interne a fost, de asemenea, expediat Procuraturii Generale. Se pare
că în baza materialelor expediate nu s-a luat nici o decizie.

La 23 iulie 2009 reclamantele s-au plâns
Procuraturii Generale despre abuzurile verbale la care au fost supuse, precum
și la faptul că au fost obligate să se dezbrace în fața unor bărbați ofițeri de
poliție.

La 18 și 20 august 2009 procurorul a
interogat pe A.C. și V.D., care au declarat că nu au fost la serviciu în
noaptea respectivă.

La 10 septembrie 2009, Procuratura militară
a decis să nu înceapă urmărirea penală în baza plângerii reclamantelor, în
lipsa oricăror probe. Reclamantele au atacat ordonanța, dar plângerea lor a
fost respinsă de procurorul ierarhic superior la 9 noiembrie 2009.

La 20 noiembrie 2009 reclamantele a atacat
ambele ordonanțe la judecătoria Rîșcani. La 19 ianuarie 2010 instanța a admis
cererea reclamantelor.

La 2 februarie 2010 Procuratura mun.
Chișinău a pornit urmărirea penală împotriva A.C., V.D. și M.T. pe motivul că
au maltratat reclamantele prin intimidare psihologică și obligarea de a se
dezbrăca în fața unor persoane de sex opus.

La 15 martie 2010 procurorul a înaintat
acuzarea lui V.D. și M.T. pe motiv că au supus reclamantele  la rele-tratamente.

La 23 aprilie 2010 cauza împotriva lui
V.D. și M.T. a fost transmisă în judecată. Judecătoria Centru fixa examinarea
cauzei aproximativ o dată pe lună, pentru diverse motive.

În prezent cauza este pendinte în fața judecătoriei
Centru.

La 16 aprilie 2010 urmărirea penală
împotriva lui A.C. a fost încetată. La 22 aprilie 2010 avocatul reclamantelor a
descoperit această ordonanță în dosar și a solicitat anularea acesteia. La 10
iunie 2010 avocatul a fost informat de procurorul ierarhic superior că
ordonanța de încetare a fost menținută.

La 26 iulie 2010 avocatul reclamantelor a
atacat în instanța de judecată ambele ordonanțe, invocând, inter alia, că A.C.
nu trebuia să fie eschivată de la răspundere penală atâta timp cât a acționat
ca și complice cu V.D. și M.T., care au fost puși sub învinuire.

La 15 octombrie 2010 judecătorul de
instrucție de la Judecătoria Râșcani
a respins plângerea avocatului ca nefondată, menționând că procurorul a
examinat obiectiv și sub toate aspectele cauza penală. Decizia este finală.

În fața Curții reclamantele s-au plâns în
sensul art. 3 CEDO că au fost supuse unui tratament inuman și degradant de
către A.C. și despre impunitatea în rezultatul neînceperii urmăririi penale
împotriva acestuia potrivit prevederilor legale.

De asemenea ele s-au plâns, în baza
acelorași prevederi, că investigația împotriva lui V.D. despre dezbrăcarea lor
forțată, nu a fost una promptă.

Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:

Au fost reclamantele supuse unui tratament
contrar art. 3 CEDO?

Și-au îndeplinit autoritățile naționale
obligațiile sale pozitive în sensul acestei prevederi, în vederea asigurării
identificării și pedepsirii persoanelor pretins că au maltratat reclamantele,
așa cum prevede art. 3 CEDO? Procedurile administrative împotriva ofițerului
A.C. au avut un suficient efect de descurajare pentru a preveni crime similare
în viitor? (A se vedea Abdulsamet Yaman
c. Turciei, nr. 32446/96, 2 noiembrie 2004 și Pădureț c. Moldovei, nr. 33134/03, nr. 32446/96)?

Au fost investigațiile despre maltratarea
reclamantelor prompte și efective, în sensul art. 3 CEDO?

În fața Curții reclamanții sunt reprezentați
de către V. Gribincea, avocat din Chișinău.