În luna ianuarie 2012 CtEDO a decis să
comunice Guvernului Moldovei următoarele cereri: Copoșciu c. Moldovei
(cererea nr. 41421/07), Munteanu c. Moldovei (cererea nr.
34168/11), Cristea c. Moldovei (cererea nr. 30759/08) și Gavrilița
c. Moldovei
(cererea nr. 22741/06).

***

În cauza Copoșciu c. Moldovei,
reclamantul Vitalie Copoșciu, în prezent se află în detenție într-un
Penitenciar, în mun. Chișinău.

Printr-o decizie definitivă a Curții
Supreme de Justiție din 5 iulie 2006, reclamantul a fost condamnat pentru
trafic de ființe umane cu scopul prelevării de organe, fiind stabilită o pedeapsă
de  10 ani închisoare. La 23 martie 2009,
reclamantul a înaintat un recurs în anulare, solicitând reexaminarea cauzei. La
3 iunie 2010 Curtea Supremă de Justiție a declarat recursul inadmisibil.

La o dată nespecificată reclamantul a
sesizat autoritățile naționale invocând că a fost victima unei rețele
internaționale specializate în trafic de organe. În particular, în anul 2001 dânsul
a vizitat Turcia, unde s-a întâlnit cu câteva persoane care i-au promis un loc
de muncă. Aflându-se în Turcia, reclamantul a fost spitalizat forțat într-un
spital, unde i s-a extirpat rinichiul stâng.

Potrivit unui raport medico-legal din 13
iunie 2007, pe corpul reclamantului a fost constatată o cicatrice de 16 x 0,4 cm pe peretele
antero-lateral stâng al abdomenului și absența rinichiului stâng.

Printr-o scrisoare din 16 noiembrie 2007, Procuratura
Generală a informat reclamantul că la 18 iunie 2007 pe faptele descrise de
acesta a fost pornită o urmărire penală, trei persoane deja au fost puse sub
acuzație și că ancheta continuă pentru a identifica toate persoanele implicate.

Printr-o scrisoare din 13 iulie 2011,
reclamantul a informat Curtea că urma să participe la cercetarea judecătorească
pe această cauză penală, însă nu a primit documentele relevante despre
desfășurarea urmăririi penalr.

Printr-o scrisoare din 6 august 2008,
reclamantul a informat Curtea că a fost deținut în Penitenciarul nr. 1 din
Taraclia. El a pretins că mâncarea era de proastă calitate și că administrația
penitenciarului închidea apa în pofida faptului că afară era o temperatură de 40C, fiecărui deținut în celulă
îi revenea câte un 1 m.p.
și jumătate.

Printr-o scrisoare din 9 octombrie 2008,
reclamantul a informat Curtea că a fost transferat în Penitenciarul nr. 3 din
Leova. Potrivit unei scrisori din 31 octombrie 2008, reclamantul a informat
Curtea că avea nevoie de o dietă specială, deoarece îi lipsea un rinichi. În
penitenciar nu s-a alimentat potrivit necesităților și și-a dezvoltat o
gastrită, iar administrația penitenciarului nu i-a furnizat medicamentele
necesare.

Printr-o scrisoare din 17 martie 2011,
reclamantul a informat Curtea că este în prezent deținut în celula nr. 92 a Penitenciarului nr. 13
din Chișinău. El a afirmat că în celulă nu avea masă, scaune și altă mobilă necesară,
iar lumina era foarte slabă (un bec electric pentru 10 m). în urma unei greve a
foamei declarate de reclamant, administrația i-a oferit reclamantului doar o
masă. Potrivit reclamantului în celulă era frig, iar temperatura nu se ridica
mai sus de 10C.
reclamantul a solicitat administrației să i se dea o plapumă și lenjerie de
pat, dar a primit refuz. Celula era murdară și deteriorată, nu avea robinet și
chiuvetă. Reclamantul a mai pretins că nu a beneficiat de minimul de 2 ore de
plimbare. Reclamantul s-a mai plâns și de alte condiții proaste de detenție.

În fața Curții, reclamantul invocând art.
1, 3, 5, 8 și 13 CEDO a pretins că este nevinovat și că a fost condamnat pentru
o infracțiune pe care nu a comis-o. Fără a face trimitere la vreun articol,
reclamantul s-a plâns că Curtea Supremă de Justiție a respins recursul său în
anulare la 3 iunie 2010. El s-a mai plâns în substanță de lipsa unei anchete
efective în ceea ce privește alegațiile că a fost victima unui trafic de
organe. În final, reclamantul s-a plâns în substanță de condițiile proaste de
detenție.  

 Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:

  1. Au constituit condițiile de detenție ale reclamantului, contrar art. 3
    CEDO, tratamente inumane sau degradante?

  2. Având în vedere alegațiile reclamantului că a fost victima unui trafic
    de organe și având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentului
    inuman sau degradant (a se vedea para. 141 din cauza Labita c. Italiei, nr. 26772/95. CEDO 2000-IV), a îndeplinit ancheta
    din speță efectuată de către autoritățile naționale exigențele art. 3
    CEDO?

***

În cauza Munteanu c. Moldovei,
reclamanți sunt Rodica Munteanu și Cristian Munteanu, mama și fiul.

Reclamanta este căsătorită cu I.M.
Aproximativ 3 ani în urmă dânsul și-a pierdut locul de muncă și a început să
consume abundent băuturi alcoolice, a devenit violent cu reclamanții și a
vândut careva obiecte din casă cu scopul de a cumpăra alcool.

În anul 2007, el de câteva ori a bătut-o
pe reclamantă, ca urmare ea fiind nevoită să se trateze în spital pentru o
perioadă de 3 săptămâni. Violența, atât fizică, cât și verbală a continuat și
după externarea ei. Al doilea reclamant era bătut cu regularitate și insultat,
fiind nevoit să meargă frecvent la casele prietenilor săi pentru a se pregăti
pentru școală, sau pur și simplu să se refugieze de la certurile din casă și să
evite o eventuală violență împotriva sa.

La 18 aprilie 2011 reclamanta a cerut
ajutorul poliției să i-a act împotriva lui I.M., care a asaltat-o. Poliția însă
i-a aplicat o amendă, deoarece I.M. s-a plâns mai devreme că într-un week-end
precum că dânsa l-a insultat și l-a lovit. Reclamanta a explicat că se afla la
țară în week-end. Totuși, era dificil de imaginat cum a putut ea să bată un
bărbat de 120 kg.

La 19 aprilie 2011, după ce a fost iarăși
bătută de către I.M., reclamanta a alertat poliție, astfel ofițerul a avut o
discuție cu agresorul.

La 21 aprilie 2011 reclamanta a solicitat
o ordonanță de protecție. La 3 mai 2011, judecătoria Buiucani a emis o
ordonanță, obligându-l pe I.M. să părăsească casa în timp de 90 zile și să nu
se apropie de reclamanți. În aceeași zi, ordonanța a fost expediată poliției
locale, Direcției pentru protecția drepturilor copiilor și Direcției de
asistență socială.

La 11 mai 2011 ofițerul de poliție
responsabil de cauză a informat reclamanții că I.M. a făcut cunoștință cu
ordonanța la 6 mai 2011. În aceeași zi I.M. a părăsit casa.

Totuși, următoarea zi, I.M. s-a întors
acasă și continua să locuiască acolo. Reclamanta a alertat poliția de câteva
ori, care au discutat cu I.M., dar nu au făcut nimic să-l scoată din casă. În
același timp, I.M. continua să fie violent cu reclamanții și să-i insulte.

La 20 mai 2011, avocatul reclamanților a
solicitat Direcției Asistență Socială Buiucani să-l examineze pe I.M. în
vederea constatării dependenței alcoolice.

La 24 mai 2011 reclamanta a fost iarăși
insultată și împinsă de I.M., după ce a sunat la poliție, ofițerul de poliție
i-a comunicat reclamantei că a obosit de aceste probleme de familie refuzându-i
în asistență.

La 25 mai 2011 reclamanta a fost invitată la Direcția Asistență
Socială Buiucani, unde asistenții sociali i-ar fi spus acesteia să fie mai
blândă cu I.M. și astfel va păstra familia.

La 26 mai 2011 reclamanta a depus o
plângere împotriva asistenților sociali pentru victimizarea victimei a
violenței domestice. O altă plângere a fost depusă, în aceiași zi, la Ministerul Afacerilor
Interne pentru comportamentul inacceptabil al ofițerului care a refuzat să o
asiste la 24 mai 2011.

I.M. continuă să locuiască în casa
familiei și să se comporte agresiv cu reclamanții.

În fața Curții reclamanții se plâng în
baza art. 3 CEDO că autoritățile au tolerat abuzul din partea I.M., evitând să
execute ordonanță, astfel încurajând impunitatea. În continuare ei s-au plâns
de discriminarea împotriva femeii din partea autorităților, contrar art. 14
CEDO coroborat cu art. 3 și 8 CEDO. În final, ei s-au plâns de lipsa oricărei
acțiuni împotriva lui I.M. din partea autorităților permițând violarea
drepturilor sale garantate de Convenție, contrar art. 17 CEDO.

Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarele întrebări:

  1. A existat o violare a art. 3 și/sau 8 CEDO? În particular, și-au
    încălcat autoritățile naționale obligațiile sale pozitive în sensul
    acestor prevederi de a proteja reclamanții de la violența domestică și
    să-i pedepsească pe cei vinovați de această violență (a se vedea, mutatis mutandis, Opuz c. Turciei,
    nr. 33401/02, § 158-176, CEDO 2009)?
  2. A existat o violare a art. 13 CEDO? În particular, au dispus
    reclamanții de remedii efective în ceea ce privește plângerile sale în
    baza art. 3 și/sau 8 CEDO, în lumina inter
    alia
    a aparentei imposibilități de a executa ordonanța de protecție
    emisă în acest sens?
  3. Denotă circumstanțele cauzei un tratament discriminatoriu împotriva
    reclamantei având în vedere sexul ei, contrar art. 14 CEDO coroborat cu
    art. 3 și/sau 8 CEDO?

În fața Curții reclamanții sunt
reprezentați de către D.I. Străisteanu, avocat din Chișinău.

***

În cauza Cristea c. Moldovei,
reclamantul Ghenadie Cristea la 5 iulie 2005, fiind suspectat de furt a fost
arestat de la domiciliul său din Bălți. El a afirmat că în noaptea din 6 iulie
2005, el a fost transportat la
Chișinău și că pe timpul transferului el a fost maltratat de
către polițiști. Potrivit acestuia, reclamantul a fost supus relelor tratamente
la sediul Comisariatului General de Poliție din Chișinău.

La o dată nespecificată, reclamantul a
sesizat procuratura, pretinzând că a fost maltratat.

Printr-o decizie din 14 ianuarie 2008,
procurorul a încetat urmărirea penală. Reclamantul susține că a contestat
ordonanța, însă autoritățile nu au examinat plângerea. Totuși, în dosar nu
există indiciu că reclamantul a contestat ordonanța.

La o dată nespecificată, reclamantul a
fost plasat în detenție provizorie. La 13 decembrie 2005, judecătoria Râșcani a
eliberat reclamantul și a dispus arestarea sa la domiciliu. Printr-o hotărâre
din 23 martie 2006, judecătoria Bălți a plasat reclamantul în arest preventiv
pe motiv că este suspectat de un alt furt. La 23 august 2007, la solicitarea
procurorului Curtea de Apel Bălți a prelungit cu 90 zile arestul reclamantului,
până la 5 decembrie 2007.

La o dată nespecificată, procurorul a mai
depus o cerere de prelungire a arestului reclamantului cu încă 90 zile.

La 31 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bălți
a admis cererea procurorului. Reclamantul nu a contestat diversele decizii de
plasarea acestuia în detenție provizorie.

La 31 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bălți
a condamnat reclamantul la 12 ani de închisoare. Reclamantul a depus un recurs.
La 13 iunie 2008 Curtea supremă de Justiție a declarat recursul reclamantului
inadmisibil.

Invocând art. 3 CEDO reclamantul se plânge
că a fost maltratat de polițiști înaintea aretării sale la 5 iulie 2005, precum
și pe durata detenției. În baza art. 6 și 13 CEDO, el pretinde că instanțele
i-au refuzat să examineze plângerea sa împotriva ordonanței de neîncepere a
urmăririi penale din 14 ianuarie 2008. Fără a invoca vreun articol, reclamantul
a pretins că a fost deținut fără vreun mandat legal periodic pe durata
detenției sale provizorii. Invocând art. 5 § 3 CEDO, reclamantul s-a plâns de
nemotivarea suficientă a deciziilor de plasare a sa în arest preventiv. În baza
art. 6 CEDO, reclamantul a pretins că drepturile sale ca și acuzat nu au fost
respectate.

Curtea a invitat părțile să răspundă la
următoarea întrebare:

– A fost reclamantul privat de libertate
în perioada 5 decembrie 2007 și 31 ianuarie 2008, contrar art. 5 § 1 CEDO?

În fața Curții reclamantul este
reprezentat de către M. Belinschi, avocat din Chișinău.

***

În cauza Gavriliță c. Moldovei, (circumstanțele
cauzei sunt prezente în decizia Gavriliță), Curtea a invitat părțile să
răspundă la următoarele întrebări:

1. Au fost supuși reclamanții, contrar
art. 3 CEDO, tratamentelor inumane și degradante? Având în vedere protecția
procedurală împotriva tratamentelor inumane și degradante ( a se vedea § 131
labita c. Italiei, nr. 26772/95, CEDO 2000-IV), ancheta efectuată de
autoritățile naționale a satisfăcut exigențele art. 3 CEDO?

2. Au fost reclamanții privați de
libertate contrar art. 5 § 1 CEDO? În particular, privarea de libertate a
primului reclamant în perioada 8 și 9 aprilie 2003, iar a celui de-al doilea
reclamant în perioada 28 decembrie 2005 și 5 ianuarie 2006, s-a conformat
acestei prevederi?

Părțile sunt invitate să prezinte
plângerea primului reclamant adresată procuraturii, precum și toate copiile
deciziilor pertinente printre cele menționate de judecătorul de instrucție în
decizia sa din 1 august 2006.