În luna octombrie 2011 CtEDO a comunicat următoarele cereri Guvernului Moldovei: Leonov c. Moldovei (cererea nr. 52536/09), Cusnir c. Moldovei (cererea nr. 52157/10), Gorea c. Moldovei (cererea nr. 6343/11), Pascari c. Moldovei (cererea nr. 25555/10), Spînu c. Moldovei (cererea nr. 18589/11), Codrul SRL c. Moldovei (cererea nr. 1556/10), Nichifor c. Moldovei (cererea nr. 52205/10), Ziminov c. Moldovei (cererea nr. 50977/10), Pleșca c. Moldovei (cererea nr. 44862/11) și Eriomenco c. Moldovei și a Rusiei (cererea nr. 42224/11).


***


În cauza Leonov c. Moldovei, reclamanta Angela Leonov s-a născut în 1969 și este în prezent deținută în penitenciarul din Rusca.


La 9 iunie 2009, reclamanta a fost condamnată la 13 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Potrivit reclamantei, ea a fost deținută în trei locuri diferite de detenție: sectorul de poliție Bălți, închisoarea din Bălți și Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. În toate locurile unde a fost plasată condițiile de detenție erau foarte proaste. În particular, celulele erau murdare, infectate cu paraziți, nu exista ventilație și erau slab iluminate.


În fața Curții reclamanta se plânge în temeiul art. 3 CEDO, că condițiile de detenție erau inumane și degradante. Invocând violarea art. 6 CEDO reclamanta se plânge că procedurile penale împotriva ei au fost inechitabile, deoarece aceasta a fost condamnată pentru o faptă pe care nu a comis-o. În temeiul art. 14 CEDO, reclamanta s-a plâns că a fost supusă unui tratament discriminatoriu pe motiv că este de etnie romă. În special, ea a fost umilită, amenințată cu pierderea drepturilor părintești și i s-a interzis să nu vorbească limba ei maternă atunci când comunica cu rudele. De asemenea, reclamanta se plînge de violarea art. 17 CEDO fără a da alte detalii.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


– Au fost condițiile din locurile de detenție descrise de reclamantă inumane și degradante contrar art. 3 CEDO?


***


În cauza Cușnir c. Moldovei, reclamantul Nicolae Cușnir este angajat al unei companii. Ca și reprezentant al companiei acesta a participat la numeroase acțiuni de judecată inițiate de către V.C. împotriva companiei sale, în care acesta din urmă s-a plâns de presupusele încălcări ale drepturilor sale în calitate de consumator și solicita compensații. În cursul susținerilor orale în una dintre procedurile în fața instanței, reclamantul a declarat că toate acțiunile formulate de V. C. împotriva societății sunt dictate de ură patologică și sunt amorale, ulterior menționând că ultimul suferă de personalitate dublă înnăscută cu caracter paranoic.


La o dată nespecificată V.C. s-a plâns la poliție că reclamantul a comis o crimă pentru că l-a ofensat, considerând declarațiile reclamantului ca fiind ofensatoare. La 29 mai 2009, Comisariatul de Poliție din Bălți l-a recunoscut pe reclamant vinovat de comiterea contravenției de înjosire a onoarei și demnității a lui V.C. și l-a obligat să plătească o amendă de 300 lei moldovenești (echivalentul a aproximativ 20 de euro).


Reclamantul a contestat decizia în instanța de judecată și a susținut, inter alia, faptul că declarațiile contestate au constituit judecăți de valoare și că amenda impusă lui a constituit o încălcare a libertății sale de exprimare. El s-a bazat pe jurisprudența CtEDO. Cu toate acestea, apelul său a fost în cele din urmă respins de către Curtea de Apel Bălți la 28 aprilie 2010.


În fața Curții, reclamantul se plânge în temeiul art. 6 CEDO, că procedurile au fost inechitabile, deoarece instanțele de judecată nu au luat în considerare argumentele sale și că hotărârile judecătorești nu au fost suficient de motivate. Reclamantul a susținut că instanțele nu au reușit să facă o distincție între judecățile de valoare și relatările de fapte și l-au recunoscut ulterior vinovat pentru exprimarea unor judecăți de valoare. De asemenea, reclamantul se plânge în temeiul art. 13 CEDO că nu a avut un remediu efectiv împotriva presupuselor încălcări ale drepturilor sale.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


– A existat o ingerință în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, în sensul art. 10 § 1 CEDO? Dacă da, a fost ingerința prevăzută de lege, a urmărit ea un scop legitim și a fost necesară în sensul art. 10 § 2 CEDO?


***


În cauza Gorea c. Moldovei, reclamantul Mihail Gorea, la 15 iulie 2008 a fost vizitat la domiciliul său de trei ofițeri de poliție care l-au întrebat de locul aflării fiului său și au dorit să percheziționeze casa reclamantului. Când reclamantul a solicitat să-i fie arătat mandatul care le permite o asemenea acțiune, ofițerii au început să-l bată, după ce, l-au încătușat și l-au dus la secția de poliție. La secția de poliție a continuat maltratarea. Reclamantul a primit o lovitură la cap, urmare a careia a cazut jos și a pierdut cunoștința. Acesta s-a trezit într-o baltă de sânge și a fost obligat să curețe podeaua. Reclamantul a fost eliberat din detenție cinci zile mai târziu.


La 23 iulie 2008 un medic legist a examinat reclamantul și a stabilit că el avea zgârieturi și vânătăi pe față, piept și pe piciorul drept. Medicul a concluzionat că leziunile ar putut fi cauzate de lovituri cu un obiect contondent, cu o suprafață limitată, eventual, în condițiile descrise de reclamant, și nu au putut fi provocate de sine stătător sau să fie cauza unei căderi.


La o dată nespecificată, reclamantul a depus o plângere împotriva ofițerilor de poliție care l-ar fi maltratat. Urmărirea penală pornită în baza plângerii sale a fost încetată de către Procuratură din mai multe motive, dar de fiecare dată instanța de judecată dispunea reluarea acesteia.


În fața Curții reclamantul se plânge în temeiul art. 3 CEDO de maltratarea de către poliție și de omisiunea autorităților naționale de a investiga eficient circumstanțele maltratării sale. De asemenea, reclamantul se plânge în temeiul art. 6 CEDO de durata excesivă a procedurilor penale.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. A fost supus reclamantul relelor-tratamente contrar art. 3 CEDO (a se vedea, de exemplu, Tomasi c. Franței, hotărârea din 27 august 1992, seria A nr. 241-A)?;


2. Având în vedere protecția procedurală de rele-tratamente în temeiul art.3 CEDO (a se vedea Labita v. Italia [GC], nr. 26772/95, § 131, CEDO 2000-IV), a fost pornită vreo anchetă în cazul de față de către autoritățile naționale? Dacă da, a fost eficientă în sensul acestui articol?


Guvernul a fost invitat să prezinte o copie integrală a dosarului, în privința urmăririi penale pornită de către Procuratură în legătură cu plângerea penală a reclamantului.


În fața Curții reclamantul este reprezentat de către A. Donică, avocat din Chișinău.


***


În cauza Pascari c. Moldovei, reclamantul Igor Pascari este un șofer de autobuz. La 14 august 2008 el a fost implicat într-un accident rutier cu un alt autoturism, în care nici o persoană nu a fost rănită. Poliția rutieră a concluzionat că șoferul celeilalte mașini, P.C., este vinovat de accident. La aceeași dată, inspectorul-șef al Poliției Rutiere a emis o decizie de atragere la răspundere contravențională a lui P.C. pentru încălcarea Regulamentului de Circulație Rutieră care s-a soldat un accident rutier.


La o dată nespecificată P.C. a contestat decizia inspectorului-șef al Poliției Rutiere. Prin hotărârea judecătoria raionului Anenii Noi din 29 septembrie 2009 contestația lui P.C. și a menținut decizia emisă Poliția Rutieră. Reclamantul nu a fost citat în instanța de judecată.


P.C. a contestat decizia și, la 19 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bender a anulat decizia primei instanțe și a constatat că reclamantul este responsabil pentru încălcarea Regulamentului de Circulație Rutieră și pentru accident. Reclamantul nu a fost citat pentru ședința de la Curtea de Apel și a aflat despre plângere la o dată ulterioară. În conformitate cu legislația națională în vigoare, el nu a putut să conteste decizia Curții de Apel din 19 noiembrie 2009. Ca urmare a rezultatului procedurii, reclamantul a fost obligat să suporte costul de reparare a vehiculelor implicate in accident.


În fața Curții, reclamantul se plânge în temeiul art. 6 CEDO, că procedurile prin care a fost stabilită vinovăția sa nu au fost echitabile, deoarece acestea au avut loc în lipsa lui și el nu a fost informat despre ele. De asemenea, el susține că drepturile sale garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO au fost încălcate ca urmare a procedurilor inechitabile, el fiind obligat să suporte costul de reparație a vehiculelor avariate în accidentul rutier.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. A fost art. 6 § 1 CEDO aplicabil pentru procedura din speță? A avut reclamantul un proces echitabil la determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile sau acuzațiilor penale împotriva sa, în conformitate cu art. 6 § 1 CEDO?


2. A existat o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea bunurilor, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO? Dacă da, a fost ingerința în interes public, conform condițiilor prevăzute de lege și a fost necesar de a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau amenzi?


***


În cauza Spînu c. Moldovei, reclamantul Dumitru Spînu este soțul Varvarei Spînu.

În seara zilei de 21 mai 2008, la aproximativ ora 22:00, cînd reclamantul și Varvara Spînu se întorceau acasă cea din urmă a căzut într-un șanț situat pe drumul public. Dimineața următoare Varvara Spînu a fost transportată la un spital și a fost diagnosticată cu o fractură a coloanei vertebrale. La 11 iunie 2008 în urma leziunilor corporale Varvara Spînu a decedat.

La 13 iunie 2008, la sectorul de poliție a fost pornită o investigație în privința decesului Varvarei Spinu și s-a constatat că șanțul situat pe drumul public în fața casei reclamantului a fost săpat de un contractant al unei societăți de telefonie mobilă, în scopul instalării cablurilor optice. Șanțul nu a fost marcat și / sau protejat în nici un fel.

La 13 februarie 2009 Procuratura raionului Călărași a decis să nu inițieze procedurile penale în ceea ce privește decesul lui Varvara Spînu pe motiv că circumstanțele cauzei nu cad sub incidența dispozițiilor din Codul penal și problema urmează să fie rezolvată de către instanțele civile. Reclamantul a contestat decizia, cu toate acestea, la 21 aprilie 2009, Judecătoria Călărași a respins recursul reclamantului pe motiv că constatarea efectuată de către Procuratură a fost eficientă și completă. Decizia Judecătoriei Călărași a fost pronunțată la 15 iunie 2009.


În fața Curții reclamantul se plânge de violarea art. 2 CEDO în ceea ce privește decesul soției sale, Varvara Spînu, ca urmare a neexecutării de către autoritățile statului a protecției vieții ei. De asemenea, el se plânge de eșecul autorităților de a se conforma obligațiilor lor procedurale în temeiul art. 2 CEDO, și anume să investigheze în mod eficient decesul lui Spînu Varvara și să-i atragă la răspundere persoanele responsabile. De asemenea, reclamantul se plânge în temeiul art. 13 CEDO că el nu a avut remedii eficiente împotriva pretinselor încălcări ale art. 2 CEDO.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. I-a fost violat dreptul la viață soției reclamantului, garantat de art. 2 CEDO?


2. Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață (a se vedea punctul 104 de Salman c. Turciei [GC], nr. 21986/93, CEDO 2000-VII),ancheta efectuată în cazul de față de către autoritățile naționale, a avut loc cu încălcarea art. 2 CEDO?


3. A avut reclamantul la dispoziție o cale de atac eficientă în cadrul instanțelor interne pentru plângerea sa în temeiul art. 2 CEDO, conform art. 13 CEDO?

Guvernul este invitat să prezinte o copie integral[ a dosarului, în ceea ce privește urmărirea penală pornită de către Procuratură, în vederea aflării circumstanțelor decesului lui V. Spînu.


În fața Curții reclamantul este reprezentat de către V. Tarmovschi, avocat din Chișinău.


***


În cauza Codrul SRL c. Moldovei, compania reclamantă este S.R.L. Codrul. La 1 august 2008, Consiliul municipal Chișinău a decis să vândă companiei reclamante un lot de teren în scopul construcției unui centru comercial pe acesta.


La 25 august 2008 între Consiliul Municipal Chișinău și compania reclamantă a fost semnat un contract.


La 1 octombrie 2008, Ministerul Administrației Publice Locale și Primăria Chișinău au contestat în instanța de contencios administrativ decizia Consiliului Municipal din 1 august 2008 pentru motiv că prețul contractului a fost prea mic. Compania reclamantă a obiectat că acțiunea a fost depusă cu expirarea termenului de prescripție, în particular că actele administrative pot fi contestate în termen de o lună de la data adoptării lor.


La 29 aprilie 2009, Curtea de Apel Chișinău a respins acțiunea ca vădit nefondată. Cu toate acestea, Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârea din 24 iunie 2009 și a anulat decizia Consiliului Municipal Chișinău din 1 august 2008. Curtea Supremă de Justiție nu s-a pronunțat asupra respingerii obiecției companiei reclamante cu privire la expirarea termenului de prescripție.


În fața Curții compania reclamantă se plânge în temeiul art. 6 CEDO, că procedurile nu a fost echitabile, deoarece nu a fost respectat principiul securității raporturilor juridice și pentru că Curtea Supremă de Justiție nu a motivat suficient hotărârea sa. De asemenea, compania reclamantă susține că a fost încălcat dreptul său de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul 1 CEDO.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. A dispus compania reclamantă de un proces echitabil în stabilirea drepturilor și obligațiilor sale civile conform art. 6 § 1 CEDO?


2. A avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 CEDO, urmare a anulării contractului din 25 august 2008?


Părțile sunt invitate să prezinte Curții informații cu privire la faptul dacă companiei reclamante i s-au returnat banii plătiți pentru lotul de teren sau valoarea sa de pe piață și dacă a fost plătită vreo despăgubire în acest sens.


În fața Curții, compania reclamantă este reprezentată de A. Furculița.


***


În cauza Nichifor c. Moldovei, reclamantul Leonid Nichifor a fost acționar într-o societate cu răspundere limitată fondată în 2002. La momentul evenimentelor el a deținut 50% din capitalul social al societății. Cealaltă jumătate a acțiunilor a fost deținută de A.N. În anul 2009 A.N. a depus o acțiune la Judecătoria Economică Chișinău solicitând excluderea reclamantului din lista de acționari, pe motiv că acesta nu a vărsat aportul pentru partea sa din capitalul social. Reclamantul a obiectat că el a plătit și că, în orice caz, acțiunea a fost prescrisă, deoarece, potrivit legii ea putea fi depusă doar în termen de trei ani de la momentul de fondare a companiei.


La 14 martie 2009, Judecătoria Economică Chișinău a respins acțiunea împotriva reclamantului pe motiv că aceasta era depusă după expirarea termenului de prescripție.


În cursul procedurii în fața Curții de Apel Economică A.N. a prezentat un set de procese-verbale ale unei reuniuni a acționarilor societății din 20 februarie 2007, în conformitate cu care reclamantul a admis că nu a plătit pentru partea sa din acțiuni și s-a angajat să plătească în termen de o lună, în caz contrar va pierde statutul său în calitate de fondator. Reclamantul a obiectat că procesul-verbal în cauză a fost unul fals și a solicitat ca să fie efectuată o expertiză a semnăturii sale. Cererea sa a fost respinsă de către Curtea de Apel, care, la 9 iunie 2009, a admis apelul, a casat hotărârea primei instanțe, și admis acțiunea lui A.N. Pe parcursul examinării cauzei, Curtea de Apel s-a bazat în totalitate pe procesul-verbal din 20 februarie 2007.


Reclamantul a depus un recurs pe motive de drept susținând, inter alia, că procedurile nu a fost echitabile, deoarece Curtea de Apel Economică a respins fără nici un motiv cererea acestuia de a efectua o expertiză a procesului-verbal din 20 februarie 2007. El a reiterat poziția sa că procesul-verbal în cauză a fost fals și a prezentat dovezi cu privire la faptul că între 11 și 22 februarie 2007, a fost în Israel și era, prin urmare, în imposibilitatea de a participa la adunarea fondatorilor din 20 februarie 2007. El a reiterat, de asemenea, obiecția sa cu privire la termenul de prescripție.


La 17 decembrie 2009, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului, menținând decizia Curții de Apel Economice.


În fața Curții, reclamantul se plânge în temeiul art. 6 CEDO, că procedurile au fost inechitabile, deoarece Curtea de Apel Economică și Curtea Supremă de Justiție au respins fără nici un motiv cererea acestuia de a efectua o expertiză a procesului-verbal din 20 februarie 2007. Potrivit reclamantului rezultatul unei astfel de expertize putea fi determinant pentru soluționarea litigiului. De asemenea, reclamantul susține că instanțele naționale au ignorat argumentele sale referitoare la termenul de prescripție și s-au bazat pe elemente de probă false în atingerea concluziilor sale. De asemenea, reclamantul s-a plâns că drepturile sale garantate de art. 1 din Protocolul 1 CEDO au fost încălcate.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. A dispus reclamantul de un proces echitabil în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile, conform art. 6 § 1 CEDO?


2. A existat o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea bunurilor, în sensul art. 1 din Protocolul nr 1 CEDO? Dacă da, a impus ingerința o sarcină excesivă individuală asupra reclamantului?


În fața Curții, compania reclamantă este reprezentată de către A. Balan și S. Macrinici, avocați din Chișinău.


***


În cauza Ziminov c. Moldovei, reclamanta Tatiana Ziminov la 14 noiembrie 2004 se afla într-un bar din Chișinău. De ea s-a apropiat un tânăr și i-a smuls inelele de pe degete. Ea a încercat să opună rezistență, dar a fost lovită cu un obiect pe picior și a căzut jos. Agresorul a reușit să fure trei inele și să fugă. Ca urmare a atacului reclamanta a suferit o fractură triplă la picior necesitând spitalizare și intervenții chirurgicale costisitoare. Din cauza condițiilor post-traumatice reclamanta până în prezent are suferințe de la această fractură. Ea a prezentat ulterior rapoarte medicale care să confirme declarațiile sale.

Reclamanta a depus o plângere la Procuratură, care la 14 decembrie 2004, a pornit urmărirea penală. Între 2004 și 2007, reclamanta s-a plâns de repetate ori cu privire la inacțiunile organului de urmărire penală care se ocupă de cazul ei. În special, s-a plâns că nici unul dintre martorii prezenți în bar la momentul atacului nu au fost interogați și de faptul că anchetatorii nu au făcut nici un portret robot al făptuitorului. Numai după numeroase plângeri în 2008, reclamanta a fost invitată la Procuratură pentru a descrie înfățișarea făptuitorului.


La 17 ianuarie 2009 Procuratura a încetat urmărirea penală. Reclamanta a contestat ordonanța și, la 18 iulie 2009, Judecătoria Botanica a anulat-o, pe motiv că măsurile întreprinse de organul de urmărire penală nu au fost suficiente.


La 1 martie 2010 Procuratura Generală a informat reclamanta că procurorul care se ocupă de cazul ei a fost sancționat cu o mustrare pentru modul în care a fost efectuată urmărirea penală. Urmărirea penală este pendinte până în prezent.


În fața Curții, reclamanta se plânge de violarea art. 3 și 6 al Convenției, deoarece autoritățile nu au reușit să desfășoare o anchetă eficientă în privirea plângerii ei despre atac.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarea întrebare:


– Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din Labita c. Italiei [GC], nr. 26772/95, CEDO 2000-IV), a fost ancheta în cazul de față desfășurată de către autoritățile naționale cu încălcarea art. 3 CEDO?


Guvernul a fost invitat să prezinte o copie integrală a dosarului intern.


***


În cauza Pleșca c. Moldovei, reclamanta este Maria Pleșca. La 16 martie 2002, fiul acesteia a fost împușcat mortal de un polițist, R.M., în timp ce se afla într-un bar. La 27 mai 2005 judecătoria Ciocana l-a condamnat pe R.M. pentru omor din imprudență, însă a fost eliberat în baza legii cu privire la amnistie. Reclamanta a depus apel. La 29 noiembrie 2005, Curtea de apel Chișinău a respins apelul reclamantei. La 16 mai 2006, Curtea Supremă de justiție a admis recursul în anulare depus de procuratură în favoarea reclamantei și a casat decizia Curții de Apel din 29 noiembrie 2005.


La 26 octombrie 2006, Curtea de Apel Chișinău a admis apelurile procuraturii și a reclamantei. Instanța a l-a condamnat pe R.M. la 10 ani închisoare pentru abuz de putere soldat cu consecințe grave cu interdicția de a ocupa vreo funcție public pe o perioadă de 5 ani. Instanța l-a mai obligat pe R.M. să achite reclamantei 15 700 lei (MDL) cu titlu de prejudiciu material și 50 000 MDL cu titlu de prejudiciu moral. Decizia nu a fost atacată și a devenit definitivă.


Potrivit reclamantei, R.M. până la moment se află la libertate și partea civilă a deciziei din 25 octombrie 2006 nu a fost executată.


În fața Curții, invocând art. 6 CEDO reclamanta denunță situația impunității de facto a infractorului care până în prezent se află la libertate în pofida faptului că a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate. În sensul art. 6 CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, reclamanta se plânge că decizia definitivă a Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2006 continuă să rămână neexecutată în partea sa civilă


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. A existat o violare a art. 2 CEDO având în vedere pretinsa impunitate a polițistului responsabil de omorul feciorului reclamantei?


2. Pretinsa neexecutare a deciziei definitive în favoarea reclamantei constituie sau nu o violare a art. 6 § 1 CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO? În particular, au întreprins autoritățile toate acțiunile care puteau fi rezonabil pentru executarea deciziei respective?


***


În cauza Eriomenco c. Moldovei și a Rusiei, reclamantul este Vitalie Eriomenco, cetățean al Republicii Moldova și locuiește în Slobozia.


1. Arestarea reclamantului și pretinsul transfer al proprietății sale.


Reclamantul este un om de afaceri în regiunea Transnistreană. De asemenea dânsul este co-fondator și director la mai multe societăți cu răspundere limitată cu sediul în regiunea Transnistreană. Partenerul său principal de afaceri, împreună cu care a fondat o societate comercială este V.P.


Potrivit reclamantului, el a fost arestat la 29 martie 2011 în jurul orei 9 dimineața de către miliția transnistreană. Milițienii erau cu încă două persoane, A. și R., care au venit să efectueze un audit la cererea lui V.P. la una din societăți. După reținere, reclamantul a fost umilit și intimidat de milițieni, inclusiv și de A. și R. cu scopul de a fi obligat să cedeze toate proprietățile sale lui V.P., inclusiv părțile sale sociale la societățile comerciale, sau să-i achite lui V.P. suma de 1 milion de dolari SUA. Reclamantul a fost transportat la sediul Direcției Crimei economice din cadrul „ministerului de interne” din regiunea Transnistreană, unde a fost acuzat că a estorcat bani de la V.P. Timp de 10 ore cât se afla în arest, reclamantul pretinde că a fost maltratat și amenințat cu moartea de către colaboratorii direcției în cauză. Asistență medicală nu i-a fost acordată. Reclamantul nu a putut să-și informeze familia despre arestarea sa, nici să contacteze vreun avocat. Pe parcursul zilei de 29 martie 2011 dânsul nu a primit hrană și apă.


În aceeași zi de 29 martie 2011, autoritățile transnistrene au efectuat o percheziție la domiciliul reclamantului, o casă din raionul Slobozia și respectiv au început să sechestreze imobilul. Fiul minor al reclamantului a fost expulzat din casă fiind în imposibilitatea de a se întoarce pentru a-și recupera lucrurile. Fiul reclamantului la moment locuiește cu rudele.


La 29 martie 2011 la miezul nopții, reclamantul a fost transferat într-un izolatorul de detenție preventivă din regiunea Transnistreană. El afirmă că maltratarea a continuat și aici. Dânsul a fost forțat să semneze la 3 și 5 aprilie 2011 procese-verbale datate cu 29 martie 2011, prin care reclamantul cedează lui R. partea sa socială pe care o deține în societățile comerciale. Potrivit unei scrisori din 7 iunie 2011 a „ministerului justiției” din regiunea Transnistreană, la 30 martie 2011 în registrul persoanelor juridice au fost introduse modificări prin care a fost desemnat un nou director al societăților comerciale în persoana lui R.


2. Condițiile de detenție și starea de sănătate a reclamantului.


Potrivit reclamantului, acesta a fost deținut în izolatorul de la Tiraspol de la 29 aprilie până la 17 mai 2011. Se pare că la momentul introducerii prezentei cereri, dânsul încă se afla în detenție. Reclamantul susține că a fost plasat într-o celulă cu dimensiunile de 2,5 x 5 m împreună cu alte opt persoane. Celula se afla într-un subsol, fără acces la lumina naturală, ventilare și aer curat (deținuții fumau în continuu); persista un miros de transpirație și mucegai; umiditatea era ridicată; veceurile din celulă erau într-o stare deplorabilă și degajau un puternic miros al deșeurilor umane; podeaua era din beton și neacoperită; nu existau produse de igienă; în celulă exista o chiuvetă ruginită care în care picura apa permanent. Apa era ruginită și deținuții erau nevoiți să o bea. Deținuții își spălau rufele și le uscau în aceeași celulă. Era imposibil de dormit din cauza supraaglomerației și a prezenței insectelor. Reclamantul făcea duș o dată pe săptămână. Din cauza condițiilor neigienice reclamantul s-a infectat la picioare. Plimbările în aer liber erau limitate la o oră pe zi. În primele zile ale detenției sale reclamantul nu a primit hrană din cauza lipsei unei decizii de plasare în arest provizoriu. Deținuții împărțeau hrana cu reclamantul. Hrana era de proastă calitate și imposibil de mâncat. Reclamantul afirmă că a pierdut 5 kg în greutate în tip de 10 zile de detenție.


Potrivit actelor prezentate de reclamant, dânsul suferă de hipertensiune arterială, insuficiență cardiacă respiratorie, ulcer duodenal, prostatită și hernie. El pretinde că starea lui de sănătate s-a înrăutățit în detenție.


Conform unei scrisori din 30 mai 2011, centrul de asistență medicală și reabilitare socială pe lângă „ministerul justiție” din regiunea Transnistreană a informat avocatul reclamantului că ultimul urmează să fie internat într-un spital pentru o intervenție chirurgicală, ceea ce a fost imposibil la acel moment. La 8 iunie 2011, reclamantul a fost spitalizat. Centrul de reabilitare MEMORIA a expediat în adresa „autorităților” din regiunea Transnistreană un șir de solicitări de prezentare a tuturor documentelor medicale în privința reclamantului.


Între timp, părinții reclamantului au adresat autorităților competente mai multe cereri pentru a le permite vizita cu fiul său. Potrivit unei scrisori din 17 iunie 2011, șeful direcției crimei economice de la „ministerul de interne” din regiunea Transnistreană a informat părinții că vizita cu fiul său este inoportună.


3. Procedurile legate de arestare a reclamantului.


Potrivit unei hotărâri din 1 aprilie 2011, judecătoria de la Tiraspol a dispus plasarea reclamantului în arest preventiv pentru o perioadă de 60 zile. Instanța a invocat faptul că reclamantul ar fi comis o infracțiune deosebit de gravă. De asemenea, a menționat că reclamantul nu avea o reputație bună la locul de muncă, că deține cetățenia unui alt stat, Republica Moldova, și că nu este un rezident permanent al regiunii Transnistrene. Instanța a mai notat că perioada de 60 zile urmează a fi calculată de la data de 29 martie 2011, ora 19.00.


Reclamantul a atacat hotărârea și printr-o decizie definitivă din 8 aprilie 2011, instanța supremă a regiunii Transnistrene a menținut soluția instanței inferioare.


La 26 mai 2011, judecătoria Tiraspol a prelungit arestul preventiv a reclamantului până la 29 iulie 2011, motivând că este necesar de a mai efectua careva măsuri de investigație. Printr-o decizie definitivă din 3 iunie 2011, instanța supremă a menținut hotărârea din 26 mai 2011.


4. Sesizarea altor autorități decât cele din Transnistria.


La date diferite, părinții reclamantului au expediat mai multe scrisori autorităților din Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă denunțând situația fiului său. De asemenea, au contactat mai multe ambasade europene.


Potrivit unei scrisori din 31 mai 2011, Ambasada Ucrainei în Republica Moldova a informat părinții reclamantului că plângerile sale urmează a fi expediate autorităților din Transnistria deoarece reclamantul nu este cetățean al Ucrainei.


Potrivit unei scrisori din 7 iunie 2011, Procuratura Generală a Republicii Moldova a informat părinții reclamantului că a fost pornită urmărirea penală în ceea ce privește privarea ilegală de libertate a fiului lor.


Potrivit unei scrisori din 7 iunie 2011, Procuratura Federației Ruse a informat părinții reclamantului că jurisdicția Rusiei nu se extinde asupra acestui teritoriu și că plângerea urmează a fi expediată procuraturii din Republica Moldova.


Potrivit unei scrisori din 27 iunie 2011, Procuratura raionului Dubăsari a informat-o pe mama reclamantului că autoritățile moldovenești nu au posibilitatea să intervină în Transnistria pentru a proteja drepturile cetățenilor săi și a mai adăugat că Republica Moldova a formulat rezerve la momentul ratificării Convenției Europene pentru drepturile omului în virtutea cărora nu intenționează să-și asume responsabilitatea pentru omisiunile și faptele autorităților din Transnistria.


Plângerile reclamantului:


1. Invocând art. 3 CEDO, reclamantul se plânge de condițiile sale de detenție și de absența asistenței medicale pe durata detenției.


2. În sensul art.5 CEDO, reclamantul a pretins că privarea sa de libertate nu a fost efectuată conform prevederilor legale și că instanțele care s-au pronunțat asupra arestării sale nu au fost competente să o facă. De asemenea, el se mai plânge că deciziile acestor instanțe nu sunt suficient de motivate.


3. Invocând art. 8 CEDO, reclamantul afirmă că percheziția ilegală efectuată la domiciliul său și sechestrarea lucrurilor sale, precum și refuzul autorităților din regiunea Transnistreană de a primi vizite de la familia sa, i-a violat dreptul la respectarea vieții private și a familiei.


4. În sensul art. 34 CEDO, reclamantul a pretins că dreptul său la un recurs individual a fost încălcat de autoritățile din regiunea Transnistreană pe motivul imposibilității familiei sale de a comunica cu dânsul și din cauza că avocatul că avocatul său a fost în imposibilitatea de a accede la dosarul său, inclusiv și la fișa medicală din izolatorul de detenție.


5. Invocând violarea art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, reclamantul se plânge de percheziționarea ilegală a domiciliului său și de transmiterea patrimoniului său unor terțe persoane.


6. Reclamantul se plânge în final de lipsa unui recurs intern efectiv, în sensul art. 13 CEDO.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. Se află sub jurisdicția Guvernelor respondente faptele descrise de reclamant?


2. A fost supus reclamantul tratamentelor inumane și degradante, contrar art. 3 CEDO?


3. A fost reclamantul privat de libertate contrar art. 5 CEDO?


4. A existat o violare a dreptului reclamantului la respectul vieții sale private și a familiei, în sensul art. 8 CEDO?


5. A fost încălcat dreptul reclamantului la respectul bunurilor sale, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO?


6. A dispus reclamantul de un recurs intern efectiv pentru a se putea plânge de încălcările Convenției, în sensul art. 13 CEDO?


7. Au fost create obstacole în speță în exercitarea dreptului la un recurs individual, în sensul art. 34 CEDO?


În fața Curții reclamantul este reprezentat de către A. Postică, A. Zubco, P. Postică, N. Hriplivîi și Asociația „PROMO LEX”.