În luna septembrie 2011, CtEDO a comunicat Guvernului Moldovei cererea Radu Calancea c. Moldovei (cererea nr. 50425/11).


În această cauză, reclamantul, Radu Calancea, este cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în 1991 și locuiește în Chișinău.


La 6 și 7 Aprilie 2009 a avut loc un protest, împotriva presupusei fraude electorale, care s-a desfășurat în centrul Chișinăului. Protestul se petrecea inițial într-un mod pașnic; însă, după amiaza zilei de 7 Aprilie 2009 cîțiva din protestatari au devenit violenți. Au avut loc ciocniri dintre protestatari și poliție, de asemenea clădirea Parlamentului și a Președinției au fost deteriorate de pietrele aruncate de protestatarii violenți. Un număr mare de ofițeri de poliție și protestatari au fost răniți. La un moment dat forțele de poliție, fiind depășite după număr de către protestatari, au abandonat cele doua clădiri, permițînd astfel cîtorva sute de persoane să intre. Persoanele respective au distrus si au jefuit clădirile, de asemenea au incendiat cîteva porțiuni ale Parlamentului. În aceeași noapte circa 200 de persoane au fost reținute pentru dezordini în masă. Opoziția a fost acuzată de tentativă de lovitură de stat.


În seara de 7 Aprilie 2009 reclamantul participa la o manifestare pașnică în fața clădirii Guvernului. La ora 22.20 un grup de ofițeri de poliție l-au reținut și l-au bătut cu bastoane, l-au lovit cu pumnii și picioarele pentru aproximativ zece minute. Mai tîrziu reclamantul a fost dus la Comisariatul de poliție Buiucani, unde a continuat maltratarea. La 9 Aprilie 2009 reclamantul a fost examinat de către un medic care a constatat multiple semne de tortură pe corpul și fața acestuia.


La data de 13 Aprilie 2009 reclamantul a depus o plîngere la Procuratură cu privire la maltratare.


La data de 16 Aprilie 2009 reclamantul a fost eliberat din detenție.


La data de 8 iulie 2009 Procuratura a respins plîngerea reclamantului ca vădit neîntemeiată, bazîndu-se pe declarațiile date de ofițerii de poliție, care au negat faptul maltratării reclamantului. Reclamantul a atacat ordonanța și, la o dată nespecificată, judecătorul de instrucție a anulat-o și a dispus reluarea urmăririi penale.


La data de 25 mai 2010 Procuratura a dispus încetarea urmăririi penale pe motiv că nu pot fi identificate presupusele persoane care au comis maltratarea. Reclamantul a contestat decizia argumentînd, inter alia, că investigațiile au fost incomplete.


La data de 12 Mai 2011 Judecătoria Buiucani a respins plîngerea reclamantului.


În fața Curții, reclamantul s-a plîns în baza articolului 3 CEDO de maltratare de către ofițerii de poliție, de condițiile inumane și degradante de detenție, de lipsa asistenței medicale în timpul detenției, de lipsa asigurării cu hrană pentru o zi, de transportarea în portbagajul unui automobil și de lipsa efectuării unei investigații eficiente pe marginea alegațiilor de maltratare. Reclamantul de asemenea s-a plîns în temeiul articolului 13 CEDO că a fost lipsit de un remediu eficient împotriva pretinsei maltratări.


Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:


1. A fost reclamantul supus relelor tratamente contrar art. 3 CEDO? (a se vedea, de exemplu, Tomasi v. France, judgment of 27 August 1992, Series A no. 241 A)


2. Având în vedere protecția procedurală în privința relelor tratamente conform art. 3 CEDO (a se vedea Labita v. Italy [GC], no. 26772/95, § 131, ECHR 2000-IV), în speță a fost efectuată vreo anchetă de către autoritățile naționale? Dacă da, a fost aceasta efectivă?


3. A dispus reclamantul de un remediu național eficient în privința plângerii acestuia conform art. 3 CEDO, potrivit cerinței art. 13 CEDO?


Guvernul a fost invitat să prezinte copia dosarului integral în privința procedurilor penale intentate de procuratură în ceea ce privește pretențiile de maltratare a reclamantului.


În fața Curții reclamantul este reprezentat de către A. Postică, P. Postică, N. Hriplivii, L.Potang, avocați din Chișinău și de către asociația “Promo Lex”.